Deputat ION CUPĂ, Vicepreședinte național PMP:”Cerem eliminarea de urgență din legea 96/2006 a articolelor 49 și 50 care acordă pensii speciale parlamentarilor”

PMP a fost primul partid care a anunțat prin vocea liderului său, Eugen Tomac că nu va accepta pensiile speciale prevazute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

În condițiile în care 4,5 milioane de români au o pensie de sub 1000 de lei este inacceptabil și profund imoral ca deputații și senatorii să primească îndemnizații  pentru limită de vârstă – pensii speciale care se finanțează integral din bugetul de stat, fără ca aceștia să plătească o contribuție individuală la bugetul de stat.

PMP cere eliminarea de urgență a acestor pensii speciale care sunt în afara principiului contributivității.

În acest sens, noi, parlamentarii PMP, am cerut astăzi din nou    convocarea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor și Senatului, în regim de urgență, în vederea eliminării din Legea nr. 96/2006 a art. 49 și 50, care reglementează îndemnizațiile pentru limită de vârstă(pensiile speciale ale parlamentarilor).

Demisia anunțată de USR și PSD din Parlament pentru a”rezolva” această problemă este un  joc ieftin de imagine. El nu va produce efecte in privința eliminării efective a pensiilor speciale. Legea spune clar că pentru mandate incomplete indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată.

Așadar, PSD și USR arată încă o dată că nu au voință politică pentru a elimina pensiile parlamentarilor lor.

Singura soluție este propunerea PMP de eliminare din lege a art.  49 si 50 prin care se acordă parlamentarilor aceste pensii nemeritate .

Biroul de Presă PMP Mehedinți

MATERIAL DE PROMOVARE ELECTORALĂ COMANDAT DE PMP MEHEDINȚI ȘI EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS SRL. COD AEP 11200012

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare