Ministerul Dezvoltării: Drobeta Turnu Severin între cele 9 orașe din România cu nivel mare de satisfacție al cetățenilor

Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane, arată un sondaj derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială, potrivit căruia în nouă oraşe, nivelul de satisfacţie depăşeşte 90% (Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Braşov, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Sighişoara, Slatina şi Iaşi), transmite news.ro.

”Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane rezultate în urma unui sondaj la care au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localităţi urbane din România”, arată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării într-un comunicat.

Modelat după Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene, acest sondaj este primul barometru urban din istoria României. Barometrul urban a fost dezvoltat în cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a României, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială, în cadrul unui acord de asistenţă tehnică, precizează ministerul.

Sondajul de opinie s-a axat pe calitatea vieţii urbane şi a fost derulat în perioada 1 iulie – 15 august 2020.

”Conform acestuia, cel mai ridicat nivel de satisfacţie generală faţă de oraşul în care locuiesc repondenţii este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în oraşele din Sud-Muntenia (74%). În 9 oraşe, nivelul de satisfacţie depăşeşte 90%: Cluj-Napoca (97%), Oradea (96%), Alba Iulia (95%), Braşov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timişoara, Sighişoara (92%), Slatina şi Iaşi (90%)”, precizează ministerul.

Infrastructura educaţională şi de siguranţă publică, precum şi disponibilitatea magazinelor sunt aspectele care înregistrează nivelurile cele mai ridicate de satisfacţie în mediul urban. Pe ultimele locuri, în ierarhia aprecierii facilităţilor şi infrastructurii urbane, se situează serviciile de sănătate şi starea străzilor, urmate de activitatea administraţiei publice în domeniul urbanismului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare