Fondul european de redresare economică bate pasul pe loc. Spania va emite datorie în speranța că va primi banii

Spania va emite datorie pentru a compensa orice potenţială întârziere a aprobării şi plăţii fondului de redresare post-pandemie al UE, ceea ce ar reprezenta un risc la adresa redresării ţării, a anunţat joi ministrul Economiei, Nadia Calvino, transmit Reuters și Agerpres.

Autorităţile de la Madrid se bazează pe fondurile UE pentru a demara planul de relansare din ianuarie 2021, a afirmat săptămâna aceasta Calvino.

Fondul de redresare post-pandemie al UE este în valoare de 750 de miliarde de euro, din care 390 de miliarde vor fi accesate de statele membre ca subvenţii şi 360 de miliarde ca împrumuturi. Executivul de la Madrid se aşteaptă ca până în 2026 să obţină din acest fond împrumuturi şi subvenţii de 140 miliarde de euro. Comisia Europeană a recomandat guvernelor statelor membre să cheltuiască banii din pachetul de revenire pentru energie verde, transport şi investiţii în digitalizare.

În condiţiile în care Madridul va obţine toate fondurile europene prevăzute, PIB-ul ar putea creşte chiar cu 9,8% în 2021, a previzionat Ministerul Economiei.

Spania a fost lovită puternic de pandemie. Conform datelor oficiale, peste o treime dintre noile cazuri de Covid-19 înregistrate în Spania sunt în regiunea Madrid, iar datele oficiale indicau peste 896.000 de cazuri pe ansamblul ţării şi peste 33.200 decese.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare