Guvernul taie finanțarea Programului „Școala după școală” propus de Raluca Turcan când era în Opoziție:400 lei lunar/copil

Începând cu anul școlar 2020-2021 statul urma să finanțeze de la buget programul „Școala după școală” pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale în valoare de 400 lei lunar/copil. Măsura a fost propusă ca proiect de lege de vicepremierul Raluca Turcan,  înainte ca PNL să ajungă la guvernare, a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis, dar acum Guvernul Orban vrea să taie la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii doi ani școlari și să restrângă categoria copiilor care le primesc, respectiv a școlilor participante, transmite Profit.ro.

Acum, Ministerul Educației, aflat chiar în coordonarea vicepremierului Turcan, a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care taie la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii doi ani școlari și reduce categoria copiilor care ar urma să beneficieze de acestea. Astfel, Guvernul arată că forma aprobată a legii presupune un efort bugetar de aproximativ 3,8 miliarde lei/an pentru 1,28 milioane de beneficiari, iar ”alocarea acestor sume în totalitatea lor din bugetul de stat pentru activități de tip ”școală după școală” ar periclita grav echilibrul bugetului de stat în în contextul epidemiei de coronavirus”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare