Ponta anunță eșecul moțiunii de cenzură

Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că rezultatul moţiunii de cenzură ce urmează să fie votată luni a fost negociat deja şi chiar dacă formaţiunea pe care o conduce va vota în favoarea acesteia, premierul Ludovic Orban şi „gaşca” vor rămâne în funcţii.

„Din păcate, în Ilfov, în mod special, pentru că e judeţul cel mai mic (…), dar cu siguranţă este judeţul cel mai bogat, interesele sunt enorme din punct de vedere financiar şi blaturile sunt foarte mari. Aici nu există PNL sau PSD, hai să fim serioşi, aici există Hubert cu Petrache, aici există Pandele, nu există PNL sau PSD, aici e un blat. Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi cei de la Pro România o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca foarte bine finanţată de altfel din Ilfov”, a declarat Victor Ponta

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare