35,8% din cei 3,7 milioane de copii din România sunt în risc de sărăcie

Pandemia de COVID-19 i-a pus într-o situaţie şi mai vulnerabilă pe copiii deja dezavantajaţi şi pe familiile acestora, arată UNICEF, în contextul în care 35,8% din cei 3,7 milioane de copii din România – adică peste 1,32 milioane – sunt în risc de sărăcie şi excluziune socială.

UNICEF atenţionează că în ţara noastră 400.000 de copii în vârstă şcolară nu merg la şcoală, iar peste 50.000 de copii sunt separaţi de familiile lor, în mare parte din cauza sărăciei, violenţei sau abandonului.

Astfel, în contextul alegerilor locale şi parlamentare, al redeschiderii şcolilor, precum şi al dezvoltării noilor strategii naţionale pentru perioada 2021 – 2027, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Boardul Copiilor din România şi UNICEF propun autorităţilor din România un set de zece soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiei copiilor.

„Autorităţile sunt îndemnate să folosească criza COVID-19 ca o oportunitate pentru a rezolva problemele structurale cu care se confruntă copiii, care s-au agravat în timpul crizei. Un exemplu ar fi alocarea a 10% din fondurile structurale europene pentru proiecte dedicate copiilor şi utilizarea fondurilor structurale europene pentru servicii sociale integrate dintr-o singură sursă de finanţare şi nu într-o manieră competitivă”, arată UNICEF România, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În al doilea rând, UNICEF recomandă includerea principiilor „copiii pe primul loc” şi „niciun copil lăsat în urmă” în toate strategiile, planurile naţionale şi programele care urmează să fie dezvoltate şi puse în aplicare.

O a treia măsură este permanentizarea unui grup de coordonare la nivel ministerial pentru copii, sub conducerea premierului sau a vicepremierului, pentru o mai bună integrare a strategiilor şi programelor sectoriale, precum şi a politicilor la nivel naţional şi european.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare