Journal of the American Medical Association: Remdesivir, incert în tratament

Pacienţii COVID-19 care suferă forme moderate ale bolii au evoluat spre bine după ce au primit, timp de 5 zile, tratamentul oferit de Gilead Sciences Inc cu Remdesivir, însă continuarea tratamentului timp de 10 zile nu a prezentat beneficii şi nu a scurtat în mod semnificativ perioada de internare în spital, conform unui nou studiu, transmite vineri Reuters conform Agerpres.

Analiza, realizată pe 600 de pacienţi şi publicată vineri în Journal of the American Medical Association, arată că pacienţii cu forme moderate ale bolii care au fost trataţi cu acest medicament antiviral timp de 5 zile au avut o şansă semnificativ mai mare de îmbunătăţire a stării de sănătate decât pacienţii din grupul martor, care au primit un tratament standard. Însă cercetătorii sunt de părere că importanţa clinică a beneficiilor aduse de Remdesivir este incertă.

În prezent, Remdesivir este folosit după ce a primit o autorizaţie de utilizare de urgenţă din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu cazuri severe de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus. În prima parte a acestei luni, compania Gilead a solicitat aprobarea deplină a FDA pentru Remdesivir.

Acest medicament este folosit în prima linie a luptei împotriva pandemiei, mai notează Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare