Le Parisien despre măștile cu cipuri: Unele modele de măşti sunt într-adevăr echipate cu cipuri.Tehnologia este folosită pentru a stabili de câte ori sunt spălate măştile reutilizabile

Cercurile conspirationiste vorbesc tot mai mult despre prezenţa unor cipuri în măştile de faţă pe care tot mai multe ţări le-au impus locuitorilor în contextul pandemiei de Covid-19. Realizatorii acestora spun, însă, că cipurile nu au nimic de-a face cu urmărirea utilizatorilor măştilor, transmite Mediafax.
Experţii confirmă faptul că unele modele de măşti sunt într-adevăr echipate cu cipuri, dar spun că acestea nu au nici pe departe rolul de a spiona, ci au un scop practic. Tehnologia este folosită pentru a stabili de câte ori sunt spălate măştile reutilizabile, scrie Le Parizien.
De la începutul crizei, o companie franceză comercializează măşti pentru profesionişti echipate cu un cip RFID. Acesta din urmă este cunoscut pentru faptul că a „revoluţionat” industria, fiind folosit pentru cardurile de credit sau încorporat în etichetele îmbrăcăminţii.
Odată activat, cipul RFID „transmite datele sale de identificare prin antenă […]. Informaţiile sunt apoi preluate şi procesate în baza de date corespunzătoare: nume, preţ, stoc, validitate”, explică specialiştii.
Practic, un cip RFID ţine locul unui cod de bare şi permite „scanarea a sute de etichete simultan, chiar în prezenţa obstacolelor şi până la zece metri distanţă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare