Italia, Grecia și alte țări nu vor să se împrumute de la Mecanismul European de Salvare de teamă că vor fi obligate la măsuri impopulare

Un fenomen economic cel puțin ciudat este relevat de Les Echos: Mecanismul European de Salvare nu are succes, transmite RFI.

Deși are la dispoziție 240 de miliarde de euro, pentru a fi distribuite sub formă de credit țărilor din zona Euro, MES nu a primit nicio solicitare încă, nici chiar din partea statelor celor mai afectate de criza economică și sanitară. Cu toate că oferă împrumuturi la costuri imbatabile.

Jurnaliștii francezi observă că țările din zona euro au la îndemână un ”sac” în care refuză să bage mâna. Aceste împrumuturi sunt destinate acoperirii cheltuielilor din sistemele de sănătate legate de pandemia de coronavirus, în cuantum de până la 2% din PIB-ul statelor. Cu toate acestea, nici Grecia, nici Spania, nici Portugalia și nici Italia, care încă suferă o criză sanitară devastatoare, dublată de una economică, nu au înaintat până în prezent nici o solicitare către Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul de ajutor disponibil din 15 mai 2020.

Există mai multe motive în spatele acestui paradox. În primul rând, sunt temeri că, sub presiunea țărilor nordice, aceste împrumuturi vor impune obligații – ca implementarea de reforme, ce ar putea fi prost primite de opinia publică, deja saturată de experiența traumatică a intervenției „troicii” (BCE, FMI, Comisia Europeană), la momentul crizei datoriilor.

Liderii țărilor cele mai îndatorate au fost încurajați de mega planul de stimulare negociat în paralel. Pentru Italia sau Grecia este preferabil să aștepte subvenții prin transferuri bugetare europene, decât să se înhame la împrumuturi rambursabile, care le-ar ridica și mai mult nivelul de îndatorare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare