Nervozitate în Spania după ce UK a anunțat că îi bagă în izolare pe britanicii care se întorc din vacanța în regatul iberic

Spania a susţinut duminică faptul că rămâne o destinaţie turistică sigură, în pofida creşterii semnificative a numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus care a determinat Marea Britanie să restabilească măsura izolării la domiciliu pentru persoanele revenite de pe teritoriul spaniol, în mare parte turişti, relatează AFP și Agerpres.

”Spania este o ţară sigură. La fel ca alte ţări europene, Spania are noi focare. Nu este ceva neobişnuit. Cel mai important este că Spania depune mari eforturi pentru a controla focarele”, a declarat în faţa presei ministrul spaniol de externe Arancha Gonzalez Laya.

A doua destinaţie turistică mondială după Franţa, Spania speră să poată atrage suficienţi turişti, mai ales germani şi britanici, pentru a salva ce se mai poate din acest sezon estival.

Însă numărul cazurilor de COVID-19 s-a triplat în Spania în ultimele două săptămâni, mai ales în Catalonia, o importantă regiune turistică, şi în regiunea învecinată Aragon. Din cele peste 280 de focare de coronavirus monitorizate de autorităţi, cele mai grave sunt în oraşele Barcelona, Lerida şi Zaragoza.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare