Costel de la Mediu nu e în stare să ia 16 milioane de euro

Ministerul Mediului are alocaţi, pe un Program Operaţional, 16 milioane de euro pentru reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului, pe care nu reuşeşte să-i acceseze încă din 2016, a declarat marţi Oana Neneciu, director executiv Ecopolis şi coordonatorul platformei Aerlive.ro.

„Pe partea de monitorizare e clar că avem nevoie de mai multă implicare din partea autorităţilor. Ministerul Mediului deşi iniţial foarte deschis a organizat două întâlniri cu ONG-uri şi cu persoane implicate pe partea aceasta…nu a continuat acest dialog. Nu e foarte clar ce se va întâmpla. Ideea este că Ministerul Mediului are pe un Program Operaţional alocaţi 16 milioane de euro pentru reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului pe care nu reuşeşte să-i acceseze încă din 2016 şi ce promite Ministerul acum e că va moderniza această reţea, dar nu am văzut nimic concret sau nu s-a întâmplat nimic de cel puţin 6 luni de când discutăm noi cu ei”, a spus Oana Neneciu, în cadrul conferinţei „Criza poluării aerului din Bucureşti: Cauze, actori, soluţii”, conferinţă organizată de Asociaţia Ţine de noi şi fundaţia Hans Seidel România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare