PSD: În Germania, guvernul de dreapta dă o alocaţie suplimentară de 300 de euro pentru fiecare copil, ca parte a planului anti-criză.

PSD consideră că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să promulge rapid dublarea alocaţiilor pentru copii şi îi acuză pe liberali că vor să tergiverseze aplicarea acestei măsuri, transmite news.ro.

”Klaus Iohannis trebuie să  promulge rapid dublarea alocaţiilor pentru copii dacă vrea ca românii să nu-l considere principalul autor al planului PNL de amânare repetată a aplicării legii. Liberalii arată deja public că vor să tergiverseze la maxim o măsură bună pentru milioane de copii. Orban se gândeşte să atace legea la Curtea Constituţională, iar ministrul Muncii spune că va face calcule peste vreo lună”, afirmă social-democraţii.

Ei acuză PNL şi pe preşedinte că ”nu sunt doar cinici, se dovedesc şi total decuplaţi de la realitate”.

PSD argumentează că în Germania, guvernul de dreapta tocmai dă o alocaţie suplimentară de 300 de euro pentru fiecare copil, ca parte a planului anti-criză.

”În România, premierul de dreapta vorbeşte despre alocaţiile copiilor ca despre nişte “pomeni”. Acum, preşedintele nu-i mai poate păcăli pe români, ca în ianuarie când a semnat rapid legea, apoi a împins Guvernul să o amâne nouă luni. Al doilea sabotaj asupra dublării alocaţiilor va arăta de ce un preşedinte care-i minte pe copiii României nu poate fi un bun părinte al naţiunii!”, conchide PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare