Noua centrală termoelectrică Romgaz de la Iernut va funcționa până la sfârșitul anului

Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, a cărei construcţie este estimată la peste 269 milioane de euro, fără TVA, va fi pusă în funcţiune până la sfârşitul acestui an, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„De asemenea, aveţi Centrala de la Iernut şi nu întâmplător astăzi ar fi trebuit, dacă nu era o implicare masivă a Guvernului, a primului ministru, a mea, de a reuşi să repunem pe tapet în două etape. Expira contractul de realizare, ştiţi că nu este gata, şi cu implicarea EximBank-ului am repus-o pe rol, am prelungit programul naţional de investiţii în aşa fel încât vă pot spun e, şi vom veni să verifică şi stadiul lucrărilor la faţa locului, Centrala de la Iernut va putea fi pusă în funcţiune anul acesta, spre sfârşitul anului”, a declarat Virgil Popescu.

Termenul iniţial de finalizare a noii centrale termoelectrice a SNGN Romgaz de la Iernut era 31 ianuarie 2020.

Prin această investiţie, Romgaz are posibilitatea accesării pieţelor de energie electrică şi, totodată, această centrală este şi de importanţă strategică pentru sistemul energetic naţional.

Investiţia în valoare de circa 269 milioane de euro, fără TVA, era prevăzută ca 75% din sumă să provină din fondul Romgaz, iar 25% reprezenta o finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.

Prin noua centrală, conducerea Romgaz susţine că eficienţa producerii energiei electrice va creşte la 56,42%, faţă de randamentul actual de circa 35% – 39%, va scădea consumul de combustibil gaze naturale şi implicit emisiile. În plus, se vor reduce costurile de producere a energiei electrice şi va creşte siguranţa în exploatare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare