Bulgaria va beneficia de Fondul de recuperare după COVID-19 chiar dacă are un număr scăzut de infectări

Într-un interviu acordat postului naţional de radio din Bulgaria, BNR, preşedintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, a subliniat că Bulgaria se număra printre ţările care vor putea beneficia de Fondul pentru recuperare după pandemia de COVID-19, în ciuda numărului scăzut de infectări.

Întrebat despre criteriile după care vor fi determinate cele mai afectate ţări în urma pandemiei, Weber a precizat: „Desigur, prima idee se îndreaptă spre persoanele infectate. Şi acest lucru trebuie luat în considerare, deoarece în nordul Italiei există regiuni care au fost puternic afectate şi este nevoie de o prioritate specială aici. Dar consecinţele sunt mult mai extinse din punct de vedere economic. Bulgaria, de exemplu, gestionează foarte bine criza, iar cifrele arată că sunt mai puţine persoane infectate în comparaţie cu alte ţări. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu va avea acces la aceste fonduri. Şi Bulgaria este afectată din punct de vedere economic de această criză şi, prin urmare, trebuie să beneficieze de acest nou fond”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare