Persoanele cu coronavirus și anturajul lor în „sistem de informare” pentru un an în Franța: Starea de urgență sanitară prelungită până în 24 iulie

Guvernul francez a decis sâmbătă prelungirea cu două luni, până la 24 iulie, a stării de urgenţă sanitară în vigoare pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19, a anunţat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, potrivit AFP citat de Agerpres.

Introdusă 24 martie, starea de urgenţă sanitară este prelungită deoarece ridicarea sa la 23 mai „ar fi prematură”, „riscurile de revenire a epidemiei” fiind „dovedite în cazul întreruperii bruşte a măsurile în vigoare”, se arată în proiectul de lege examinat sâmbătă în consiliul de miniştri şi care ar urma să fie înaintat începând de luni parlamentului.

Textul precizează în special condiţiile de carantină pentru persoanele care vin în Franţa şi care sunt infectate cu virusul.

Proiectul de lege prevede de asemenea introducerea unui „sistem de informare” privind persoanele bolnave şi anturajul lor pentru o perioadă maximă de un an.

Propunerea urmăreşte „consolidarea cadrului juridic” şi „extinderea sa” pentru „a integra provocările relaxării măsurilor de izolare”, care ar urma să fie aplicată de la 11 mai, a spus Olivier Véran la finalul consiliului de miniştri.

„Va trebui să trăim pentru un timp cu virusul”, a subliniat el.

„Miza următoarelor luni va fi să învăţăm să trăim cu virusul”, a declarat şi ministrul de Interne, Christophe Castaner.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare