Assange a avut 2 copii în timp ce era refugiat în Ambasada Ecuadorului din Londra

Fondatorul site-ului de dezvăluiri WikiLeaks Julian Assange a avut doi copii cu o avocată a sa, în timp ce era refugiat la ambasada Ecuadorului din Londra, în anii 2010, susţine avocata în cauză într-un interviu difuzat de Mail On Sunday, transmite Agerpres.

Australianul în vârstă de 48 de ani, a cărui extrădare este cerută de SUA în vederea judecării sale pentru spionaj, este tatăl a doi băieţi de doi şi respectiv un an, cu Stella Morris, în vârstă de 37 de ani, o avocată sa de origine sud-africană, notează AFP.

Cotidianul britanic a publicat pe site-ul său fotografii cu Assange şi fiii săi, precum şi un interviu cu Stella Morris, în care aceasta povesteşte între altele cum „s-a îndrăgostit” de el în 2015, dar şi că intenţionează să se căsătorească.

„Să te îndrăgosteşti într-un context în care toată lumea încearcă să vă distrugă viaţa este un fel de gest de rebeliune”, explică Morris, care face comparaţia cu dragostea „în vreme de război”

Ea afirmă că a ales să dezvăluie existenţa celor doi copii, Gabriel şi Max, pentru că se teme ca viaţa lui Assange să „nu ia sfârşit” dacă rămâne la Belmarsh – închisoarea londoneză de înaltă siguranţă unde este deţinut – din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Assange a asistat la naşterea, la Londra, a celor doi copii prin legătură video, a menţionat ziarul, care mai precizează că cei doi sunt cetăţeni britanici şi şi-au vizitat tatăl în închisoare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare