HAOSUL EUROPEAN AL CORONAVIRUSULUI: Președintele Consiliului European de Cercetare a demisionat

Preşedintele principalei organizaţii ştiinţifice a Uniunii Europene, Mauro Ferrari, a demisionat din postul pe care abia îl preluase în ianuarie, a anunţat miercuri Comisia Europeană, oficialul fiind nemulţumit de răspunsul blocului comunitar la pandemia de coronavirus, relatează Reuters.

Mauro Ferrari, care la 1 ianuarie a devenit preşedintele Consiliului European de Cercetare (ERC) pentru un mandat de patru ani, şi-a înaintat marţi demisia, despre care Comisia a spus că se aplică imediat.

Ferrari a transmis o declaraţie cotidianului Financial Times, care a scris prima dată despre demisie. „Am fost extrem de dezamăgit de răspunsul european” la pandemie, a afirmat el.

El a invocat rezistenţa instituţională şi luptele interne birocratice în structurile complexe ale UE la propunerea sa pentru un amplu program ştiinţific de combatere a coronavirusului.

„Am ajuns la ERC ca un susţinător fervent al UE. Criza COVID-19 mi-a schimbat complet opiniile, deşi continui să sprijin cu entuziasm idealurile colaborării internaţionale”, a mai precizat el, citat de El Pais.

ERC a fost creat în 2007 pentru a finanţa oameni de ştiinţă europeni de top, iar în 2018 a avut un buget de 1,86 miliarde de euro. Instituţia oferă granturi pentru proiecte propuse de experţi, şi nu urmăreşte directive politice, conform paginii sale de internet.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare