DOCUMENT: Coronavirusul STRICT SECRET

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Gheorghe Sorescu a trimis o adresă tuturor prefecților prin care le interzice să mai comunice public câte teste COVID-19 au fost efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv și starea de sănătatate a pacienților infectați.

Documentul a fost publicat pe facebook de liderul Pro România, Victor Ponta.

UPDATE, 21.55: Grupul de Comunicare Strategică a confirmnat autenticitatea documentului care a circulat pe reţelele sociale, alături de precizarea conform căreia raportarea distribuirii pe judeţe a cazurilor confirmate cu noul coronavirus(COVID-19) nu indică prezenţa persoanelor respective în comunităţi, aşa cum induce o astfel de raportare, întrucât această raportare se realizează în funcţie de adresa de domiciliu.

”Potrivit protocolului medical, persoanele confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus sunt internate în spitalele special destinate unor astfel de cazuri pozitive, într-un regim strict de izolare (ex: o persoană din Suceava este internată în Iaşi). De asemenea, şi în privinţa unei raportări care ar indica situaţia internărilor în funcţie de unităţile spitaliceşti, am constatat riscul de a genera confuzie pentru comunităţile respective şi de a induce o percepţie distorsionată faţă de situaţia de fapt. Este motivul pentru care încercăm să prevenim stigmatizarea şi orice situaţie care, la nivel local, ar genera comportamente sociale nejustificate”, au argumentat reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică conform news.ro.

Ca urmare a acestor decizii, mai mulţi jurnalişti din presa locală au  formulat un protest, considerând că măsurile luate  sunt ”menite să ascundă adevărata dimensiune a răspândirii coronavirusului de tip nou COVID-19 în România”.

”Încercarea de a ascunde răspândirea cazurilor pe judeţe şi directivele adresate prefecţilor, de a nu informa presa, constituie încălcări grave ale libertăţii de exprimare. Suntem de acord cu necesitatea unei informări corecte a populaţiei, a combaterii fenomenului stirilor neconfirmate şi al dezinformărilor, care, în situaţii de criză cum este cea de acum, provoacă reacţii negative şi panică. De aceea considerăm că o informare corectă, fără tentativa de a ascunde aspecte ale crizei, este  absolut necesara”, afirmă jurnaliştii.

Ei afirmă că mass-media se manifestă ca un partener loial şi bine intenţionat al autorităţilor în campania de comunicare pe timp de criză.

”Tocmai de aceea, considerăm că nu se justifică asemenea decizii de ascundere a realităţii şi de cenzură din partea Guvernului, care provoacă neîncredere şi în ultima instanţă, reacţii de panică în rândul populaţiei. Dorim să ajutăm, suntem determinaţi să fim în primul rând al efortului conjugat pentru a gestiona criza şi de aceea cerem să fim respectati şi să nu fim minţiţi”, subliniază jurnaliştii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare