Franța restricționează vânzarea de paracetomol, care ar fi recomandat pentru coronavirus

Vânzarea de paracetamol, recomandat pentru a combate simptomele cauzate de coronavirus, va fi restricţionată în farmaciile franceze şi suspendată pe internet începând de marţi, a anunţat Agenţia Medicamentului (ANSM), relatează AFP și Agerpres.

Vânzarea se va limita la o cutie pentru o persoană fără simptome şi la două cutii în caz de febră sau de dureri, a adăugat agenţia, care se teme de riscurile unei ‘stocări inutile’ în detrimentul celor care au nevoie.

În caz de durere şi/sau febră, în special în contextul COVID-19, folosirea paracetamolului trebuie să se desfăşoare prin respectarea regulilor de bună utilizare, reaminteşte agenţia sanitară.

„Folosit cu inteligenţă, paracetamolul este un medicament sigur şi eficace”, a subliniat instituţia.

De la anunţul primelor măsuri restrictive în Franţa, în special primul discurs al preşedintelui Emmanuel Macron de joi prin care decreta închiderea şcolilor, numeroşi francezi au început să facă stocuri de alimente şi de medicamente, iar supermarketurile şi farmaciile au fost deseori golite de produse.

După anunţul de sâmbătă privind închiderea barurilor, cinematografelor şi magazinelor neesenţiale şi apoi după anunţul de luni privind izolarea generalizată în Franţa, s-au înregistrat cozi lungi în faţa farmaciilor şi supermarketurilor

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare