Franța anunță că este gata să naționalizeze marile companii

Guvernul francez este pregătit să folosească toate mijloacele pentru a sprijini companiile mari afectate de turbulențele de pe piețele financiare, inclusiv prin naționalizare, dacă va fi necesar, a afirmat marți ministrul de Finanțe, Bruno Le Maire, într-o teleconferință, transmite Reuters potrivit Profit.ro.

„Nu voi ezita să folosesc toate mijloacele disponibile pentru a proteja marile companii franceze. Aceasta poate fi făcută prin recapitalizare, prin preluarea unei participații sau chiar putem folosi termenul de naționalizare, dacă va fi necesar”, a declarat oficialul francez, fără a preciza care firme ar putea fi tratate ca prioritare, scrie Agerpres. De asemenea, Le Maire a salutat decizia prin care Autoritatea de Reglementare a Piețelor Bursiere din Franța a emis marți interdicții în ceea ce privește vânzarea în lipsă (short-selling) pentru acțiunile franceze a peste 92 de companii, după ce bursele europene au înregistrat cele mai mari pierderi din istorie. Instituția a informat că decizia ar putea fi extinsă cu până la o lună, dacă va fi necesar. Printre companiile vizate de interdicție se află BNP Paribas, Renault și Air France KLM.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare