55.000 de dolari, o garsonieră in Cernăuți

Cernăuți se află în topul celor mai scumpe orașe din Ucraina în privința locuințelor de pe piața secundară. Potrivit datelor publicate de centrul analitic LUN, prețul mediu pentru o garsonieră în oraș a ajuns la 55.000 de dolari, ceea ce plasează Cernăuți pe locul cinci la nivel național, transmite BucPress.

În clasamentul general, orașul este devansat doar de Kiev (65.000 USD), Liov (64.500 USD), Ujhorod (59.200 USD) și se află înaintea Rivne (52.000 USD) și Hmelnițkîi.

Potrivit analiștilor, în luna septembrie 2025 apartamentele din Kiev se vindeau, în medie, în 47 de zile, față de 78 de zile la începutul anului, ceea ce arată o activitate crescută pe piața imobiliară.

În ceea ce privește locuințele noi, Cernăuți a înregistrat o creștere spectaculoasă a prețurilor. Din 2021 până în octombrie 2025, costul mediu al unui metru pătrat s-a majorat de la 15.900 UAH la 41.500 UAH.

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în segmentele „comfort”, „business” și „premium”, unde prețurile se situează între 40.000 și 47.000 UAH/m². Potrivit experților, această tendință este influențată de creșterea costurilor de construcție, cererea ridicată pentru locuințe de calitate superioară și scăderea ofertei în anumite segmente.

De la începutul invaziei ruse, în Ucraina au fost date în folosință aproximativ 222.000 de apartamente noi, majoritatea în regiunile Kiev, Liov și Odesa.

Între ianuarie și octombrie 2025, au fost lansate 174 de noi complexe rezidențiale, cu 12% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Cele mai mari creșteri au fost în regiunea Kiev (+61%) și regiunea Liov (+24%).

După 2022, o creștere semnificativă a vânzărilor de locuințe noi s-a observat și în regiunile Ivano-Frankivsk (+15%), Transcarpatia (+9%) și Ternopil (+5%).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare