Categorie: Uncategorized

Eike Schmidt, directorul Galeriilor Uffizi din Florenţa, cere Germaniei să înapoieze tabloul „Vaso di Fiori” al olandezului Jan van Huysum, furat de nazişti în urmă cu mai mult de 70 de ani, transmite News.ro.

– Reclama –

Pe 1 ianuarie, directorul german al Le Gallerie degli Uffizi a transmis formal petiţia printr-un mesaj video.

El apare amplasând în locul tabloului original o fotografie a acestuia, înconjurată de mesajul „furat”, scris în italiană, engleză şi germană. 

Pictura, opera lui Jan van Huysum (Amsterdam 1682-1749), este un ulei pe pânză, de dimensiuni 47×35 cm, care aparţinea colecţiei Palazzo Pitti din 1824, când a fost cumpărată de Leopold II pentru Galleria Palatina.

Ea a stat mai mult de un secol în sala Putti, alături de lucrări create de maeştri olandezi din secolele XVII şi XVIII, între care Rachel Ruysch şi Willem van Aelst.

În 1940, când palatul a fost evacuat la începutul războiului, tabloul a fost dus la vila familiei Medici din Poggio a Caiano. În 1942, a fost mutat la vila Bossi Pucci din Florenţa, până când soldaţii germani, în retragere, l-au luat împreună cu alte opere, şi l-au dus în Castelul Giovio din provincia Bolzano (nordul Italiei). 

Potrivit directorului Schmidt, în 1944 el a fost furat, a ajuns în Germania, unde aparţine acum unei colecţii private.

O informare transmisă azi membrilor asociației care grupează rezerviștii DIE/SIE cu privire la o reuniune a conducerii, acum cîteva zile, pare să indice o strîngere a rîndurilor acestora împotriva alianței de la putere PSD-ALDE, ale cărei demersuri deranjează pe alocuri agenții rezerviști, scrie Inpolitics.

– Reclama –

Informarea lansează însă o bombă:

Concret, un comunicat al Asociaţiei Cadrelor
Militare în Rezervă şi în Retragere din SIE informează că pe data de 13
decembrie, la sediul Asociaţiei, a avut loc consfătuirea  preşedinţilor structurilor asociative din
Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, reunind
rezerviști ai mai multor servicii secrete.

Nu știm exact care au fost temele de discuție, dar concluzia a fost, în urma unei analize a situației din ultima perioadă, că  “rezultatele nu sunt pe măsura acestor eforturi, ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie regândită strategia de abordare a decidentului politic pe problemele ce ne privesc”.

Mai pe românește, foștii spioni grupați în asociație nu sunt mulțumiți de felul cum se derulează evenimentele în guvernarea actuală și chiar se tem că ar putea pierde anumite privilegii, după ce ar fi pierdut deja altele.

BOMBA CONFORM INPOLITICS: Deocamdată, se pare că foștii spioni au repurtat o mică victorie politică, la începutul acestui an, cînd Biroul Executiv al A.C.M.R.R. – S.I.E a transmis parlamentului un punct de vedere oficial privind propunerea legislativă de acordare a unui statut special Casei Regale, inițiată de Tăriceanu și Dragnea.

Unul destul de nervos, în care se afirmă,
între altele, ceva exploziv. Mai exact, confirmarea informației vehiculate pînă
acum doar pe surse, potrivit căreia fostul suveran ar fi primit bani de la
regimul comunist în toată perioada de după abdicare.

”Cadrele militare în rezervă şi în retragere din Asociaţia noastră apreciază ca inoportună insistenţa cu care unele persoane cu funcţii importante în Parlamentul României încearcă să impună aprobarea iniţiativei legislative privind Casa Regală a României ca „persoană juridică de utilitate publică,autonomă, apolitică şi fără scop patrimonialˮ pentru acordarea unor fonduri financiare permanente de la bugetul de stat şi alte avantaje materiale urmaşilor fostului suveran Mihai I.

Reglementările actuale privind drepturile ce se acordă foştilor şefi de stat sunt clare şi aplicate, inclusiv fostului suveran Mihai I, care a beneficiat de acestea de la abdicare şi până la deces(s.n.). Acordarea unor drepturi pentru urmaşii fostului suveran Mihai I poate fi un pretext ca şi ceilalţi urmaşi ai foştilor şefi de stat să solicite diverse avantaje şi privilegii, prin înfiinţarea unor asociaţii/fundaţii cu acelaşi scop prevăzut în proiectul de lege iniţiat în Parlament.

Simpatiile, convingerile monarhiste,
interesele de moment sau conjuncturale ale unor factori de decizie din
Parlament nu trebuie să creeze o tensiune suplimentară sau dezbateri care să
inflameze societatea românească şi nici să fie transpuse în iniţiative
legislative nedorite de majoritatea populaţiei, cu cheltuieli suportate de la
bugetul de stat.

Cadrele militare în rezervă şi în retragere
din ACMRR-SIE, care şi-au desfăşurat activitatea pentru apărarea României şi
promovarea intereselor acesteia rămân devotate poporului şi ţării şi lasă pe
istorici şi cetăţenii României să judece modul cum foştii şefi de stat au
condus destinul ţării,

deciziile luate în momentele cruciale din
istorie şi consecinţele unor asemenea decizii, cum ar fi de exemplu cea din
1944 a regelui Mihai când aproximativ 200.000 de militari români au fost
predați armatei „eliberatoare” a României şi făcuți prizonieri de război în
teritoriul aliatului.

Recunoştinţa faţă de instituţia monarhică a
României a fost exprimată, recunoscută până şi de regimul comunist, fapt ce a
determinat-o pe regina-mamă Elena să aprecieze că „divorţul” din 1947 a fost
unul decent.

Recunoştinţă s-a manifestat când s-a construit
la Curtea de Argeş capela-criptă pentru regii României. Recunoştinţă s-a
manifestat când s-au asigurat funeralii ca pentru un rege „pe tron”, inclusiv
soţiei sale, care n-a fost niciodată regină a României. Recunoştinţă vom
manifesta faţă de istoria monarhiei(…)

Încât, apreciem ca suficientă,
supraîndestulătoare „recunoştinţa” României faţă de Regele Mihai şi faţă de
monarhie în general, dar „Casă Regală” în Republică, unde s-a mai pomenit?

Regele Mihai, da, a fost un fel de rege moral
pentru popor, din păcate, nu şi pentru însăşi familia sa, din care a exclus cel
puţin doi membri (pe drept sau pe nedrept, asta-i altă discuţie). Aşa încât,
având în vedere averile de care dispune familia regală, considerăm că se poate
autoadministra, fără participarea bugetară a statului român, fără asigurarea
unor servicii din bugetul plătit de contribuabili care poate contribui la
altceva în folos public”. 

Potrivit revistei asociației, ”Periscop”, la
scurtă vreme după remiterea acestui punct de vedere, cei doi inițiatori Dragnea
și Tăriceanu, au retras proiectul – care trecuse deja de Senat – din parlament.Simplă coincidență, ori
victorie a foștilor spioni?

În opinia lui László Tőkés, revolta populară care a avut loc în decembrie 1989, la Timişoara, şi care a răsturnat dictatura lui Ceauşescu, a reprezentat şi o revoltă religioasă, transmite agenția maghiară de știri MTI.

– Reclama –

Fostul pastor reformat al Timişoarei a vorbit despre acest
lucru sâmbătă, cu ocazia comemorării a 29 de ani de la izbucnirea
revoltei, la masa rotundă româno-maghiară organizată la Centrul
Reformat “Új Ezredév” din Timişoara.

– Advertisement –

Acesta a reamintit că, în urmă cu 29 de ani, la slujbele
religioase de la biserica reformată veneau, în fiecare duminică,
600-700 de persoane, iar primii care s-au alăturat enoriaşilor
reformaţi au fost membrii unei biserici baptiste. Iar la
demonstraţiile de după căderea dictaturii, s-a scandat, deseori la
Timişoara, “există Dumnezeu”. László Tőkés a adăugat că spiritul
ecumenic al Timişoarei a continuat să existe şi după dictatură.
Timp de cel puţin zece ani, liderii confesiunilor religioase din
Timişoara au comemorat împreună evenimentele din decembrie 1989.
Este importantă menţinerea acestui spirit ecumenic, al acestui
spirit creştin exprimat cândva la Timişoara, a spus Lászlő Tőkés,
în opinia căruia astăzi sunt puse la îndoială până şi rădăcinile
creştine ale Europei.

Despre necesitatea ecumenismului a vorbit şi scriitoarea Ramona
Băluţescu din Timişoara, în opinia căreia, dintre bisericile
creştine, cea ortodoxă este cea mai puţin receptivă la această idee.

– Advertisement –

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara a reamintit
că în 1989, timişorenii şi-au exprimat solidaritatea nu cu
maghiarul László Tőkés, ci cu un concetăţean de-al lor, timişorean.
Şi asta întrucât au văzut în el pe cineva care a spus ceea ce
simţeau şi ei, dar nu au avut curajul s-o spună. În 1989, românii
şi maghiarii au fost uniţi de un duşman comun, a adăugat acesta.
“Am putea fi uniţi şi fără avea un duşman comun”, a declarat.

Politologul Barna Bodó a subliniat că românii şi maghiarii de
fapt sunt interesaţi în realiyarea acestei unităţi, pentru a căuta
împreună răspunsuri la provocările globalizării. Ar fi benefic,
totodată, să îşi armonizeze poziţia faţă de transformarea UE şi să
aibă o singură voce şi în privinţa protejării comunităţilor etnice
române şi maghiare din Ucraina.

În cadrul evenimentului comemorativ a fost deschisă spre
semnare timişorenilor declaraţia prezentată şi semnată în luna
octombrie, la Cluj-Napoca, prin intermediul căreia personalităţi
române şi maghiare solicită în comun ca centenarul românesc să
ofere ocazia îndeplinirii speranţelor ambelor comunităţi.

– Advertisement –

COMENTARIU RADIO FRANCE INTERNATIONALE DE MATEI VIȘNIEC

– Reclama –

„O criză socială inedită” – este un titlu de pe prima pagină a cotidianul Le Monde care încearcă, prin contribuţia mai multor intelectuali şi economişti, să descifreze natura fenomenului numit „vestele galbene” şi rădăcinile sale. Mai toate publicaţiile franceze, cotidiene sau periodice, îşi propun în prezent să ofere chei explicative pentru o explozie de nemulţumire populară care a luat forme extrem de violente, atipice pentru o democraţie stabilă precum Franţa.

– Advertisement –

Analizele şi încercările de a explica fenomenul sunt numeroase dar nu convergente. De altfel chiar cotidianul Le Monde constată că ne aflăm în faţa unei revolte care îi divizează pe intelectuali.

O primă distincţie interesantă este totuşi cea făcută între marile oraşe care au profitat de globalizare şi Franţa periferică unde clasa de mijloc s-a pauperizat. Revoltaţii de azi sunt francezi care nu reuşesc să trăiască decent cu salariul minim garantat, salariu care pe hîrtie este de 1498 de euro iar în mînă de 1153 de euro. Familii întregi trebuie se se descurce uneori cu salarii cuprinse între 1600 şi 2000 de euro, ceea ce crează inevitabile frustrări şi un sentiment de abandon.

– Advertisement –

Nu întîmplător „vestele galbene” nu se recunosc în aleşii naţiunii, nici în consilierii comunali, nici în primari, nici în deputaţi, nici în membrii guvernului, nici în preşedinte. Teme revoluţionare au revenit deci, în mod natural, în sloganele şi declaraţiile „vestelor galbene”. Troţkiştii, anarhiştii şi alţi militanţi de extrema stîngă au văzut probabil în exasperarea „vestelor galbene” o nebănuită ocazie de a le dirija spre o veritabilă insurecţie. Scenariul unui asalt al Palatului Elysée nu a fost unul fictiv, de altfel unul din liderii mişcării este în prezent în colimatorul justiţiei pentru că a incitat la vandalizarea palatului prezidenţial.

Mişcarea „vestelor galbene” reprezintă însă în peisajul politic francez un caracter la fel de insolit ca şi apariţia forţelor care l-au purtat la putere pe Emmanuel Macron. În ambele cazuri avem fenomene situate înafara „sistemului”. Absolut nimeni nu credea, cînd Emmanuel Macron a creat mişcarea sa numită „En marche” că tînărul ministru al economiei de 39 de ani ar avea cea mai mică şansă de a deveni preşedinte. El a cucerit totuşi Palatul Elysée tocmai pentru că sistemul partidelor tradiţionale era uzat şi obosit. „Vestele galbene” refuză, şi ele, să fie înregimentate într-un partid politic sau sindicat, de unde dificultatea de a dialoga cu ele. Sondajele pun însă în evidenţă că mişcarea „galbenă” (cum o numeşte un analist în Journal du Dimanche) ar fi capabilă să cumuleze 12 la sută din voturi la alegerile europene din mai anul viitor, ceea ce le-ar putea transforma în a patra forţă politică a Franţei.

Revenind însă la analizele divergente evocate mai sus. Unii cercetători şi comentatori, precum filozoful belgian Chantal Mouffe, vede în vestele galbene o expresie a populismului, fie el şi de stînga. Filozoful Bernard Henri Lévy consideră însă că vestele galbene sunt o mişcare reacţionară inspirată din pujadismul apărut în 1953. Această revoltă împotriva statului, a impozitelor, a elitelor, a structurilor democratice, a claselor burgheze şi înstărite ar permite deci un fel de alianţă temporară între extremişti, între radicalii de dreapta şi cei de stînga, ba chiar între indivizi care au tendinţe fascizante şi alţii care se hrănesc cu utopia comunistă.

Fostul deputat european Daniel Cohn-Bendit are o altă viziune, el crede că „vestele galbene” sunt o expresie a unei tentaţii totalitare, că ele ar visa de fapt la un fel de dictatură a celor marginalizaţi de natură să-i extragă din „ghearele” globalizării, ale ultra-liberalismului şi poate ale Europei. Deşi tema europeană nu a fost evocată direct de purtătorii de cuvînt ai „vestelor galbene” şi nici de „baza” mişcării, există totuşi acest sentiment că ele, vestele, nu sunt prea afectuoase cu Europa. 

Fenomenul „vestelor gabene” suscită analize şi dezbateri şi în străinătate. Antropologul american David Graeber declară în Le Monde că realităţile sociale şi economice de astăzi sunt mai complexe decît capacităţile analitice de care dispunem. Un instinct anti-democratic a apărut în lumea occidentală, mai spune David Graeber, iar „vestele galbene demonstrează că solul a început să se mişte sub picioarele noastre”.

– Advertisement –

În noaptea de 29 – 30 noiembrie 1938 a fost ucis Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Mișcării Legionare, împreună cu alți 13  activiști legionari, din ordinul Regelui Carol al II-lea. Ce impact a avut acea execuție, privită după 80 de ani de la săvârșire?, relatează RFI.

RELATAREA RADIO FRANCE INTERNATIONALE:

La jumătatea distanței dintre București și Ploiești, pe marginea șoselei chiar la intrarea în pădure se află o troiță de lemn, înaltă de patru – cinci metri.

Ea a fost ridicată pe locul unde au fost uciși cei 14 legionari, sub pretextul fugii de sub escortă, un mijloc folosit uneori în perioada interbelică în cazul condamnaților pe motive politice.

“Este foarte posibil ca Regele Carol al II-lea, în plină dictatură, să fi considerat că justiția din perioada democrației parlamentare dinainte de instaurarea dictaturii regale în februarie 1938 nu-și făcuse datoria până la capăt, adică nu-l pedepsise pe Zelea Codreanu pentru uciderea prefectului de Iași Constantin Manciu în 1924, a celor trei Nicadori pentru asasinarea prim ministrului I.G. Duca la Sinaia în 1933 și a celor 10 Decemviri care l-au asasinat în 1936 pe disidentul legionar Mihai Stelescu”, explică profesor doctor Florin Muller de la Facultatea de Istorie a Universității București.

“Cred că din perspectiva mea și a documentelor și a evenimentelor istorice, ținând cont și de logica regimului politic, Carol al II-lea a încercat să dea o satisfacție opiniei publice într-un regim de dictatură, insist asupra acestui lucru, prin faptul că nu au fost asasinați întâmplător, ci au fost pedepsiți acei asasini care puteau fi culpabilizați în acest fel mult mai bine”, adaugă profesorul Muller.

Moartea lui Zelea Codreanu și a celorlalți 13 activiști legionari a survenit la mai puțin de un după alegerile parlamentare din decembrie 1937 când Mișcarea Legionară obținuse oficial peste 15% din voturi, clasându-se pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc.

La scurt timp după aceea, Carol al II-lea a instaurat un regim de dictatură regală, a interzis toate partidele politice, inclusiv Mișcarea Legionară, iar Codreanu a fost trimis în judecată și condamnat la 10 ani temniță grea, pedeapsă pe care o ispășea în momentul uciderii sale.

“Moartea lui Codreanu a reprezentat mai mult un moment în istoria internă a Mișcării Legionare și mai puțin în istoria politică propriu-zisă a României. Zelea Codreanu a fost un om al temporizării, el și-a dat seama că nu va câștiga niciodată pe căi electorale puterea, aceasta nu-i va concedată de Regele Carol al II-lea și ca atare conducătorului Mișcării nu-i rămânea de făcut decât să aștepte sprijinul Germaniei Naziste”, este de părere profesorul Muller.

Om politic, dar nu de stat

Codreanu a fost răzbunat post-mortem la mai puțin doi ani după ucidere. După pierderi teritoriale imense în vara anului 1940, Regele Carol al II-lea a abdicat și la putere a venit un regim dictatorial fascist condus de generalul Ion Antonescu în alianță cu Mișcarea Legionară avându-l în frunte pe Horia Sima.

Și tocmai aici este diferența majoră între Codreanu și succesorul său.

“Zelea Codreanu era mai mult un conducător politic decât un conducător de stat, el nu avea acel instrumentar organizatoric, persuasiv, chiar intelectual, acea demagogie, acea retorică tipică a unor dictatori fasciști care au venit la putere, care-l diferențiază chiar de Horia Sima”, spune profesorul Muller.

“Horia Sima a avut această abilitate a agentului poliției secrete care devine un birocrat al totalitarismului, un om în stare să manevreze un grup foarte restrâns de legionari fanatici, în plină dictatură, cu acordul poliției secrete, cu privire la acțiuni care mergeau poate în direcția unei mai bune poziționări a aparatului polițienesc în interiorul dictaturii carliste, față de alți centri de putere. Și cred că nici Carol al II-lea nu a sesizat bine acest joc, el și-a închipuit că va fi un simplu agent pe care îl vor controla în continuare cum vor dori. Or Horia Sima nu avea în spate doar această structură revoluționară și anarhică a Mișcării, ci și presiunea tot mai mare pe care Germania Nazistă o punea înspre România”, adaugă profesorul Muller.

Cât despre moștenirea ideologică lăsată de Corneliu Zelea Codreanu ea pare una mai degrabă modestă.

“Dacă ne uităm comparativ la nivelul de sofisticare intelectuală pe care îl aduc diverși lideri extremiști de dreapta în problematica naționalismului și antisemitismului observăm că și din această perspectivă, Corneliu Zelea Codreanu rămâne extrem de primitiv. El a rămas la niște poncife ale antisemitismului vehiculat de A.C. Cuza, fostul său mentor, repetă anumite clișee, dar istoria ideologică a fascismului românesc este ea însăși mult mai diversificată”, conchide profesorul Muller.

Loc de pelerinaj

Între timp, troița de la Tâncăbești a devenit un loc de pelerinaj, sub privirile îngăduitoare ale autorităților, în pofida legislației care interzice simbolistica legionară.

Flori proaspete și candele sunt depuse la troița Corneliu Zelea CodreanuImage source: Petru CLEJ

Sub troiță sunt depuse buchete de flori proaspete și numeroase candele, iar mai în spate este depusă împletit din lemne simbolul legionar, gardul.

“E o întrebare retorică: cine va decide în România vreodată că o troiță, indiferent în memoria cui a fost pusă, va fi scoasă. Dar într-adevăr, am observat și eu că a devenit un loc de pelerinaj, ceea ce înseamnă mult mai mult decât o simplă troiță pusă în memoria unui cetățean”, spune directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Alexandru Florian.

“Este vorba de o simbolistică întreagă și trebuie să amintim în numele echilibrului și al realității memoriale că a face pelerinaje în spațiul public acolo unde se simbolizează valorile extremismului de dreapta este incompatibil și cu legislația și cu bunele practici din societățile occidentale unde ne uităm atât de des dar învățăm atât de puțin”, mai afirmă Alexandru Florian.

Premierul slovac, Peter Pellegrini, a afirmat joi că membrii relativ mai sărăci ai UE sunt dispuşi să-şi majoreze contribuţia la bugetul Uniunii post-Brexit pentru a menţine finanţarea coeziunii şi agriculturii la nivelul actual, relatează AFP. „Suntem dispuşi să contribuim mai mult la buget, estimând că UE trebuie să susţină financiar în continuare priorităţile sale cu acelaşi volum (de fonduri) ca în prezent”, a declarat Peter Pellegrini la Bratislava, la finalul unei întâlniri a 15 ţări din UE, membre ale grupului „Prietenii Coeziunii”.

Fondurile pentru agricultură, care, împreună cu fondurile pentru dezvoltare, reprezintă cea mai mare parte a bugetului, ar urma să fie reduse cu 5%.

„Dorim bugetul aşa cum este în prezent”, a insistat Peter Pellegrini, adăugând că, „dacă bugetul trebuie redus, cerem mai multă flexibilitate” în alegerea cheltuielilor.

Declaraţia de la Bratislava a fost semnată de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia şi Ungaria, precum şi de membrii din zona euro: Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia şi Slovenia.

România nu a participat. Este singura țară din Est care nu a fost prezentă. 

„Nu sunt de acord cu opinia potrivit căreia pentru o UE mai mică (după Brexit) va fi suficient un buget mai mic”, a declarat premierul slovac, adăugând că este probabil valabil „pentru gestionarea sa, dar nu pentru investiţii în infrastructură şi dezvoltare”.

„Politicile comune de coeziune şi agricolă trebuie să fie simplificate, eficiente şi suficient de flexibile pentru statele membre”, a declarat grupul „Prietenii Coeziunii” într-un comunicat.

În opinia lor, „cele două politici ar trebui să fie finanţate la nivelul CFM (cadrul financiar multianual) 2014-2020”, referindu-se la bugetul Comisiei Europene pentru perioada post-Brexit, 2021-2027.

Pe 2 mai, Bruxellesul a propus o reducere cu 7% a fondurilor de coeziune în bugetul global de 1.279 de miliarde de euro, pentru a compensa pierderea contribuţiei britanice.

Opoziția din Georgia respinge rezultatele alegerilor prezidențiale câștigate de candidata puterii Salome Zurabișvili și cheamă la proteste. Declarația a fost făcută la Tbilisi de Grigol Vașadze, candidatul Mișcării Naționale Unite, la câteva ore după ce Comisia Electorală Centrală a anunțat rezultatele turului doi de scrutin, care a avut loc marți. Potrivit acestora, Zurabișvili ar fi obținut 59.52% din voturi, iar Vașadze – 40,48%.

– Reclama –

„Nu recunoaștem rezultatul alegerilor și cerem organizarea unui scrutin parlamentar anticipat”, a spus Vașadze într-o declarație televizată. Observatorii internaționali au spus că turul doi de scrutin a fost „competitiv”, dar una din părți s-a „bucurat de un avantaj necuvenit”. Opoziția georgiană și-a chemat suporterii la un protest pașnic la Tbilisi duminică. În conformitate cu o reformă constituțională, președintele georgian a fost lipsit de puteri reale, acestea fiind transferate parlamentului și primului- ministru.