Categorie: Justitie

  • Judecătoarea Adriana Stoicescu: Am fost somată să tac


    Mesajele pline de revolta ale presedintelui Tribunalului Timis, Adriana Stoicescu, ar putea deveni istorie. Judecatoarea, cunoscuta pentru asprimea vorbelor, dar si pentru felul in care intelege sa puna degetul pe rana, cea care a facut trimitere in repetate randuri la imaginea creata magistratilor de catre clasa politica, ce se foloseste de orice mijloc pentru a-si asigura puterea si influenta, indiferent de culoare, dar si de felul in care si-a pus unii dintre colegi la zid pentru impostura, anunta pe pagina sa de Facebook ca nu va mai vorbi despre sistemul judiciar, scrie Opinia Timișoarei.

    Mai mult, Adriana Stoicescu spune ca i s-a reprosat ca dauneaza imaginii magistratilor si tine sa-i linisteasca pe cei care credeau ca tinteste o functie.

    „Astăzi, pentru prima dată, am fost somată să tac. Cred că domnul care mi-a trimis mesajul este magistrat.
    Mi se spune că fac rău sistemului şi magistraţilor oneşti care sunt mulţi.
    Iar reacţiile pe care le provoc includ toţi magistraţii în aceeaşi oală.
    Înţeleg că există temeri că voi candida pentru viitorul CSM sau ca îmi doresc o altă funcţie.
    Liniştiţi-vă. Nu îmi doresc funcţii şi nici onoruri.
    Dar, dacă un coleg apreciază că prin postările mele fac rău sistemului judiciar, este timpul să mă retrag.
    Vă las vouă posibilitatea să vorbiţi despre justiţie.
    În rest, să auzim de bine!„, a scris judecatoarea Adriana Stoicescu.

  • Ambasadorul american anunță un program de combatere a corupției în România: LA TOATE NIVELURILE


    Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman a afirmat, într-un interviu pentru Ziarul de Iași, că România era cunoscută ca având o cultură endemică a corupției, iar Statele Unite au promis că îl vor ajuta pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cu tot ceea ce este nevoie pentru combaterea corupției.

    „Am venit în țară la mijlocul lui decembrie, acum vreo cinci săptămâni. De când sunt aici, am avut câteva întâlniri cu ministrul român de Justiție care a promis și am văzut că a și început să facă programe care să combată corupția din România la toate nivelurile, de la cel mai mic, la cel mai mare. România era cunoscută ca având o cultură endemică a corupției. Asta nu ne place. Țările europene și SUA au fost foarte critice din cauza acestei culturi a corupției. Noi i-am promis ministrului de Justiție Cătălin Predoiu, că o să îl ajutăm în tot ce ne cere, ca să combată corupția la toate nivelurile. Am început să facem un astfel de program comun cu ministrul Predoiu și nu vom avea nicio toleranță pentru corupție. Vreau să mai adaug că unul dintre lucrurile care este cel mai respingător, atât pentru mine, cât și pentru SUA, este traficul de persoane. Aceasta este una dintre cele mai mari priorități ale noastre, am spus asta Guvernului și sper să fie programe puse în mișcare care să trateze aceste lucruri cât mai repede posibil”, a afirmat ambasadorul SUA.

    „Sunt sigur după ceea ce am văzut, în ultimele câteva săptămâni, că noul Guvern, cu președintele Iohannis și prim-ministrul Orban tratează subiectul corupției într-un fel cu totul serios. Și sper să fie programe foarte serioase de eliminare a corupției la toate nivelurile”, a precizat Zuckerman.

  • Propus șef la DNA; Servicii secrete, vodcă, greață și multe controverse


    Crin-Nicu Bologa, propunerea pentru șefia DNA, este prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj,iar în trecut a deținut funcția de șef al DNA Cluj.În proiectul său, Bologa a scris că vrea ca inculpații să intre în DNA prin altă ușă de acces, pentru a nu mai fi surprinși de presă, scrie Gazeta de Cluj.

    Crin Bologa, în vârstă de 47 de ani, este cel care a preluat, la vârsta de doar 33 de ani, șefia DNA Cluj. Acesta și-a început cariera ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, în 1995, iar din 1999 și până în 2005 a fost procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. Totodată, până în 2008 a condus parchetul teritorial DNA Cluj, scrie Mediafax.

    În prezent, Bologa este prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

    Presacurată.ro vine cu informații controversate despre Bologa.

    „Crin Nicu Bologa este prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fost procuror şef al DNA Cluj între 2005 şi 2008/tabăra Monica Macovei, Laura Coruţa Kovesi, înstărit, plecat din DNA în urma unor controverse, acuzat că a îngropat printr-un NUP un dosar al afaceristului Arpad Zoltan Paszkany. Fără rezultate profesionale remarcabile în instrumentare de dosare.

    Surse judiciare arată că Crin Nicu Bologa, propusul pentru şefia DNA, impus şi susţinut la şefia DNA de nenumărate ori de Cristian Ban de la Secţia de procurori din CSM, are deja 2 note în DNA din momentul când a plecat de la şefia DNA Cluj, ca să nu fie revocat. Notele arată motivele şi controversele pentru care Crin Nicu Bologa a plecat de la şefia DNA în 2008 ca să nu fie revocat.

    “Bună dimineaţa, votca taie greaţa!” Aşa şi-ar fi întâmpinat jovial şi spiritual dar spre disperarea colectivului, colegii de la DNA Cluj, din 2005 şi până în 2008, cât a stat la şefia instituţiei, Crin Nicu Bologa, şi a plecat invocând motive personale ca să nu fie revocat din funcţie, relatează surse din magistratură.

    Bologa, prietenul lui Ban de petreceri, impus a treia oară la şefia DNA

    Surse judiciare susţin că în ciuda nenumăratelor controverse şi probleme, procurorul Crin Nicu Bologa n-ar fi la prima tentativă să preia şefia DNA, fiind susţinut puternic de procurorul CSM, Cristian Ban, cu care este prieten, inclusiv de petreceri.

    O primă tentativă de impunere a lui Bologa la şefia DNA ar fi fost în ianuarie 2019, după renunţarea la mandatul şefiei interimare a DNA de către Anca Jurma, iar a doua tentativă ar fi fost în luna iulie 2019, dar Secţia de procurori a CSM a renunţat să-l delege pe Bologa şef al DNA pentru că acesta şi-ar fi dorit mandat întreg.

    Ca atare, susţinut tot de Secţia de procurori a CSM şi în special de procurorul Cristian Ban, Bologa s-a înscris acum pentru şefia DNA.

    “Problemele” procurorului Bologa sunt însă multe şi nenumărate.

    În 2005, a ajuns şef al DNA Cluj, venind de la Parchetul de pe lângă judecătoria Zalău şi fiind 6 ani procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. În 2018, după atâţia ani de magistratură, Bologa declara pentru ziarul Adevărul că cel mai greu caz pe care l-a instrumentat vreodată a fost o crimă petrecută în 2003, culmea, de numele său, fiind legat şi un alt dosar de omor, singurul cu autor necunoscut aflat în evidenţele Parchetului Sălaj, în care autorul nu a fost nici până astăzi prins.

    Acuzat că a îngropat în DNA printr-un NUP un dosar al afaceristului Arpad Zoltan Pazkany, în urma unor suspiciuni privind documente falsificate şi în urma unor alte scandaluri cu fosta procuroare DNA, Elena Botezan, Crin Nicu Bologa, a plecat din DNA ca să nu fie revocat de la şefia DNA Cluj. De întors s-a întors la Parchetul din Sălaj, unde 1 an mai târziu a ajuns şef al Secţiei Judiciare, stând în acea funcţie până în 2013 când a devenit prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

    Fără rezultate profesionale remarcabile în instrumentare de dosare, amicul lui Cristian Ban de la CSM, Crin Nicu Bologa, a spus în interviuri că “nu trebuie să ne bazăm doar pe talentul procurorului ca acum 15 ani”, este un susţinător al inteferării ilegale a serviciilor de informaţii în cercetarea penală spunând că “nu cred că există undeva în lume vreo unitate de parchet care să nu aibă suport informativ şi să nu aibă mijloace tehnice pentru a-şi face treaba”, este un contestatar al legilor Justiţiei adoptate de Parlament şi cu decizii de constituţionalitate ale CCR, a fost dat în judecată de inculpaţi pentru scurgeri din dosare, este fan al Codruţei Koveşi, şi asta nu este tot”, scrie presăcurată.ro.

  • Scandalul liceului romano catolic din Târgu Mureș: Curtea de Apel a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate


    Curtea de Apel Târgu Mureş a ridicat, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate împotriva O.U.G. nr. 48/2018 care prin modificarea altor trei legi a făcut posibilă reînfiinţarea şcolii, prin ordin ministerial, sub denumirea de Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc”, transmite agenția maghiară de știri MTI.

    Extrasul încheierii Curţii de Apel a fost publicat pe portalul
    instanţelor de judecată din România. Procesul asupra căruia
    instanţa s-a pronunţat miercuri a fost separat de cel pe care
    Partidul Mişcarea Populară (PMP), Asociaţia Civică pentru Demnitate
    în Europa (ADEC) şi Colegiul Naţional “Unirea” din Târgu Mureş,
    împreună cu asociaţia părinţilor elevilor şcolii, l-au iniţiat în
    luna aprilie a anului trecut, susţinând că înfiinţarea şcolii a
    fost ilegală.

    În luna noiembrie a anului trecut, în primă instanţă, Curtea de
    Apel Târgu Mureş a anulat deja ordonanţele ministeriale privind
    înfiinţarea şcolii şi numirea directorului. Însă analiza
    legalităţii ordonanţei de guvern care a făcut posibilă emiterea
    ordonanţelor ministeriale poate fi făcută numai de către Curtea
    Constituţională, motiv pentru care instanţa s-a adresat acesteia.

    La anunţarea procesului, Marius Pascan, deputat de Mureş şi
    preşedintele executiv al PMP a declarat că nu acceptă ca Legea
    1/2011 să se aplice doar românilor, “în timp ce pentru o
    minoritate, această lege devine facultativă, ba chiar poate fi
    încălcată prin ordine de ministru şi ordonanţe de guvern adoptate
    de urgenţă”. În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel a
    exclus din proces Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa
    (ADEC) condusă de către bloggerul Dan Tanasă, Partidul Mişcarea
    Populară (PMP) reprezentat de Marius Pascan şi asociaţia părinţilor
    elevilor şcolii, considerând că nu justifică un interes.

    În 2018, liceul din Târgu Mureş a încetat să funcţioneze ca o
    instituţie de sine stătătoare. În 2016, DNA a demarat o anchetă
    împotriva directorului şcolii, Zsolt Tamási şi a fostului
    inspectorul şcolar general, Ştefan Someşan, din cauza presupuselor
    ilegalităţi comise în timpul înfiinţării din 2014 a liceului. În
    luna martie a anului trecut, judecătoria a retrimis dosarul la DNA
    pentru completare, însă procesele demarate au condus la
    desfiinţarea instituţiei şcolare.

    În septembrie 2017, Guvernul Ungariei a anunţat că din cauza
    încetării statutului de drept al instituţiei de învăţământ se va
    opune, prin veto, aderării României la Organizaţia pentru Cooperare
    şi Dezvoltare Economică (OCDE). Mai târziu, după ce liderul PSD,
    Liviu Dragnea i-a dat premierului Ungariei, Viktor Orbán, asigurări
    cu privire la reînfiinţarea liceului, Ungaria şi-a retras veto-ul.

    În februarie 2018, Parlamentul României a votat o lege de
    înfiinţare a liceului, dar o lună mai târziu, Curtea
    Constituţională a declarat-o neconstituţională. Într-un final,
    liceul a luat fiinţă, din nou, în baza unui ordin al Ministrului
    Educaţiei, adoptat la 9 august 2018, noua denumire fiind aceea de
    Liceul Teologic Romano-Catolic “II. Rákóczi Ferenc”.