Categorie: Externe

  • Psiholog CIA despre tortură: ”Aş face-o din nou astăzi”


    Un psiholog care a fost angajat de CIA în timpul administraţiei George W. Bush a justificat în această săptămână folosirea torturii în faţa unui tribunal militar al bazei militare americane din Guantanamo, Cuba, relatează AFP conform Agerpres.

    ”Aş face-o din nou astăzi”, a spus marţi, în cadrul audierilor pregătitoare pentru procesul a cinci bărbaţi acuzaţi de plănuirea atentatelor din 11 septembrie, James Mitchell, considerat arhitectul programului de interogatorii ”în profunzime” folosit la vremea respectivă în închisori secrete ale CIA.

    Potrivit unui raport al pre-procesului publicat miercuri de New York Times, fostul subcontractant CIA a explicat că, după atacurile din 11 septembrie 2001, care au făcut 2.976 de morţi, el a considerat ca o ”datorie morală” să prevină orice nou atac.

    ‘‘Protejarea vieţii americanilor a fost mai importantă decât disconfortul teroriştilor care au acţionat în mod voluntar împotriva noastră”, a adăugat psihologul, care a recunoscut că el însuşi a participat la mai multe sesiuni de simulări de înec (‘waterboarding’) .

    Procesul a cinci bărbaţi acuzaţi de plănuirea atacurilor din 11 septembrie, între care organizatorul autoproclamat Khaled Cheikh Mohammed, urmează să se deschidă în ianuarie 2021 la Guantanamo.

  • Organizația Mondială a Sănătății se ceartă pe gripa chinezească


    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a reuşit miercuri să cadă de acord dacă focarul actual de coronavirus din Wuhan (China), cu peste 440 de îmbolnăviri şi 17 decese, trebuie sau nu declarat ca fiind o situaţie de urgenţă internaţională, aşa că a decis să continue şi joi şedinţa comitetului său de urgenţă pentru a lua o decizie, relatează EFE şi AFP conform Agerpres.

    După ore lungi de dezbatere la sediul OMS din Geneva, comitetul, format din 16 experţi medicali din diferite ţări, a fost împărţit 50% pro şi 50% contra declarării unei astfel de alerte, care va lansa sisteme de prevenire în toată lumea.

    ”A fost o discuţie bună în cadrul comitetului, dar era clar că pentru a o continua avem nevoie de mai multe informaţii”, a subliniat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, această prudenţă semnifică faptul că experţii „iau foarte în serios” situaţia.

    Tedros a adăugat că o echipă OMS continuă investigaţiile asupra focarului, a cărui origine, tratamente posibile sau modalităţi de infectare nu sunt încă pe deplin cunoscute.

    Experţii organizaţiei au amintit că există dovezi de transmitere a virusului la oameni (ceea ce face ca răspândirea acestuia să fie mai rapidă), ca în cazul coronavirusurilor anterioare, cum ar fi sindromul respirator acut sever (SARS) sau sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

    Reuniunea comitetului de urgenţă al OMS, prezidată de francezul Didier Hussein, a început într-o zi în care China a raportat o creştere accentuată a cazurilor diagnosticate, într-un moment când ţara se pregăteşte pentru exodul anual de călători cu ocazia vacanţei de Anul Nou chinezesc, care începe sâmbătă, 25 ianuarie.

    Având în vedere acest lucru, autorităţile din Wuhan au dispus suspendarea tuturor mijloacelor de transport din oraş, pentru a opri plecarea locuitorilor.

    Tedros a lăudat „angajamentul puternic” ale Chinei, spunând că aceste măsuri vor „reduce” riscurile de răspândire în afara graniţelor sale.

    Alerta internaţională ar implica implementarea de măsuri preventive la nivel global. În trecut a fost declarată de cinci ori: înainte de epidemia de gripă H1N1 (2009), cea de Ebola în Africa de Vest (2014) şi în Republica Democrată Congo (2019), poliomielita în 2014 şi virusul zika în 2016.

    Simptomele noului coronavirus, denumit provizoriu de OMS 2019-nCoV, sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dispnee (dificultate în respiraţie).

    Virusul este deja prezent în cel puţin 13 provincii chineze, pe lângă regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao, care au confirmat primele cazuri miercuri, şi au fost depistate cel puţin 4 persoane afectate în Thailanda şi câte unul în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Statele Unite.

    Deocamdată, OMS nu a emis alerte pentru persoanele care călătoresc în China, ci doar a sfătuit populaţia din zonele afectate să aibă în vedere măsuri de igienă de bază, cum ar fi spălarea mâinilor cu săpun, acoperirea gurii sau nasului când tuşesc sau strănută sau evitarea contactului cu persoane cu simptome similare cu cele ale gripei.

  • Președintele Ucrainei acuză România că a ocupat nordul Bucovinei în 1918


    România a ocupat nordul Bucovinei în 1918. Declarația aparține lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei și a fost făcută în cadrul discursului oficial ținut cu ocazia Zilei Unităţii şi Libertăţii Ucrainei. Eveniment este marcat anual la 22 ianuarie, deoarece în 1919, în această zi, a fost proclamat Actul de unificare a Republicii Populare Ucrainene cu Republica Populară Ucraineană Apuseană, transmite Deschide din Moldova.

    „În scurt timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, o bună parte din teritoriile Galiției au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei”, a declarat președintele ucrainean cu referire la evenimentele istorice din 1918-1919, transmite infoprut.ro.

    Mai jos vă prezentăm discursul integral al președintelui ucrainean:

    „În urma cu 101 ani a avut loc una dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Ucrainei. Visele pentru care au trăit și au murit cei mai buni fii ai Ucrainei, pentru o țară independenta si unită. Acesta este un citat din actul „Sluca” care anunță unificarea într-un singur stat independent si a fost proclamat într-un mod solemn de către liderii UNR si ZUNR la 22 ianuarie 1919 în Piața Sofia din Kiev.

    În sfârșit s-a ivit șansa de a crea o țară independenta și unită. Ambițiile politicienilor de atunci i-au împiedicat să atingă adevărată unitate de stat.

    Unitatea nu stă în cuvinte, ci în fapte. Nu după mult timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, o bună parte din teritoriile Galiției au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei.

    Au trecut mai mult de 100 de ani. Am tras concluziile din această istorie? Ne învață un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina. Doar împreună suntem puternici. După cum arată felicitările de Anul Nou, tema unității este deviza fiecărui ucrainean.

    De ce suntem atât de diferiți? Vom putea sa ne îndreptăm către un viitor fără a ne contrazice in ceea ce privește trecutul?

    În lumea de azi simțul națiunii apare nu doar datorită tradițiilor comune, a culturii și a religiei.

    Există încă multe valori. Sunt acceptate in fiecare colț al Ucrainei. Sunt valori cu care toți ucrainenii se pot identifica în fiecare colț al planetei.

    Educația și toleranța sunt alte valori. Valorile libertății și a democrației, dorința de a fi înstărit si bogat. Valorile respectării legilor și a respectului reciproc.

    Sunt ucrainean pentru ca trăiesc după legile statului. Întotdeauna sunt gata să-mi apar pământul natal.

    Sunt ucrainean pentru ca sunt  un cetățean responsabil, plătesc impozite , nu merg pe roșu, parchez corect și nu merg niciodată băut la volan.

    Îmi pasa de mediul înconjurător și învăț să gândesc critic.

    Sunt ucrainean și suntem cei mai buni in sport, știința și IT.

    Am un stil de viață sănătos și studiez limbile străine.

    Susțin egalitatea de șanse atât pentru femei cât și pentru bărbați.

    Respect legile tuturor minorităților naționale și ale religiilor. Acest discurs poate fi continuat.

    Aceste lucruri trebuie făcute de fiecare ucrainean si apoi ucrainenii pot deveni cei dintâi.

    Dar asta este un vis. Dar un vis împărtășit a fost întotdeauna un motor pentru noi.

    Dragi ucraineni pentru a fi puternici trebuie să fim uniți. Să ținem minte aceste cuvinte.

    Sărbători fericite cu ocazia Zilei Unității Ucrainei”.

    Amintim că la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României, care a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919. Înfrângerea şi apoi dezmembrarea Austro-Ungariei a făcut ca negocierile de la Paris privind confirmarea proclamaţiei de Unire din 28 noiembrie 1918 să nu întâmpine dificultăţi majore. România a prezentat nu numai argumente istorice – Bucovina a fost smulsă ilegal Moldovei în 1775 de către Turcia şi oferită Austriei, ci şi argumente militare şi strategice, contra ameninţării bolşevice. În interbelic, „Ţara Fagilor”, traducerea vechiului nume slavon al provinciei, şi-a continuat înflorirea culturală şi economică din La Belle Epoque. Totuși, Bucovina istorică nu se mai află integral în graniţele României. Jumătatea nordică a fost pierdută în urma Pactului Ribbentrop-Molotov prin care Stalin şi Hitler şi-au împărţit teritorii în Estul Europei. Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 a vizat atât Basarabia, cât şi Bucovina de Nord.

  • Ministrul de externe italian a demisionat de la conducerea 5 Stele, cel mai mare partid din coaliția guvernamentală de la Roma


    Luigi Di Maio şi-a anunţat miercuri demisia de la conducerea Mişcării 5 Stele (M5S), principalul partid din coaliţia de guvernare din Italia, relatează DPA.

    „Sunt astăzi aici pentru a-mi înainta demisia din funcţia de lider politic al Mişcării 5 Stele”, a spus Di Maio într-un discurs susţinut la o reuniune a partidului la Roma.

    Politicianul în vârstă de 33 de ani este de aşteptat să rămână totuşi ministru de externe.

    Di Maio conducea M5S din septembrie 2017.

    Premierul italian Giuseppe Conte a afirmat anterior anunţului că va respecta orice decizie luată de ministrul său de externe.

    Deşi nu este de aşteptat ca demisia lui Di Maio să ducă la căderea guvernului, ea evidenţiază divizările profunde existente în interiorul Mişcării 5 Stele.

    Partidul, cel mai mare din actuala coaliţie guvernamentală de la Roma, din care mai face parte şi Partidul Democrat, a fost afectat de numeroase dezertări şi de prăbuşirea în sondajele de opinie.

  • RFI: Curiosul caz al ”instalatorilor ruși” arestați la Davos


    Poliția elvețiană a reținut doi agenți de informații ruși chiar la Davos, unde are loc Forumul Economic Mondial. Episodul s-a petrecut în august, dar presa din Țara Cantoanelor a aflat de-abia acum toată povestea, transmite RFI.

    Ziarul elvețian Tages-Anzeiger spune că bărbații, care aveau pașapoarte diplomatice, urmau să pregătească o operațiune de spionaj vizând Forumul Economic Mondial (WEF).

    Acesta adaugă că cei doi, care treceau drept instalatori, au fost ulterior eliberați.

    Poliția elvețiană a confirmat pentru BBC că doi ruși au fost „verificați” în august 2019, după o ședere neobișnuit de lungă în stațiunea de schi care găzduiește Forumul Economic Mondial.

    Potrivit Financial Times, bărbații au susținut că sunt protejați de statutul diplomatic, dar nu sunt înregistrați ca diplomați oficiali la Berna.

    „Este adevărat că am verificat doi cetățeni ruși la Davos, care s-au identificat cu pașapoarte diplomatice, dar nu am putut stabili niciun motiv pentru a-i reține. Au fost lăsați să plece”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

    Oficialii elvețieni și poliția au bănuit că agenții de informații se aflau de fapt în stațiune pentru a instala echipamente de supraveghere în jurul orașului, menite a monitoriza conversațiile private ale liderilor mondiali și ale celor mai bogați oameni ai lumii prezenți în cadrul forumului.

    Un purtător de cuvânt al ambasadei ruse la Berna a respins ideea că bărbații erau sub acoperire.

    „Pașapoartele diplomatice sunt date oficialilor de rang înalt, nu muncitorilor „, a declarat acesta pentru Reuters. „Cred că este vorba despre o glumă”.

    The Guardian reamintește însă că Elveția a cercetat în trecut doi presupuși agenți ruși pentru planificarea unui atac cibernetic la laboratorul din Berna, care furnizează analize Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW).

    Laboratorul investiga la acea vreme otrăvirea agentului dublu rus Sergei Skripal .

    Autoritățile elvețiene suspectează, de asemenea, Rusia că se află în spatele unui atac cibernetic la biroul de la Lausanne al Agenției Mondiale Antidoping (WADA). WADA a fost un ghimpe în coasta Moscovei timp de câțiva ani, ca urmare a dopajului din sportul rusesc.

  • Ruleta rusească libiană – Flux24.ro


    de Konstantin Eggert, comentariu Deutsche Welle

    Încercarea lui Putin de a media o încetare a focului în Libia a eşuat. Acum ar trebui să fie fericit că la conferinţa de la Berlin are posibilitatea de a împărţi cu alţii această responsabilitate.

    Se poate pleca de la premisa că Rusia este nemulţumită de invitaţia lansată de cancelara Angela Merkel şefului departamentului de stat american, Mike Pompeo, de a participa la conferinţa internaţională pentru Libia de la Berlin. E foarte posibil ca Pompeo să-l pună puţin în umbră pe preşedintele Putin. Dar, în contextul schimbării de guvern de la Moscova şi a preconizatei reforme constituţionale, liderul de la Kremlin se concentrează clar asupra politicii interne. Chiar şi o vizită planificată în Israel, care ar fi trebuit să dureze trei zile a fost scurtată la o zi, deşi Putin nu oboseşte să tot repete cât de importantă e relaţia sa cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

    De ce l-a bruscat Haftar pe preşedintele Putin

    Când Putin şi Merkel au anunţat iminenta conferinţă pentru Libia, Kremlinul pleca de la premisa că discuţiile moderate de Rusia şi Turcia, desfăşurate pe 14 ianuarie la Moscova, vor fi floare la ureche. Şi mai important, acestea nu-l vor deturna pe Putin de la agenda sa internă. Dar generalul Khalifa Haftar, comandantul aşa-numitei armate naţionale libiene, care se bucură de sprijinul Rusiei, a văzut lucrurile altfel. El s-a retras de la discuţii fără a semna armistiţiul de durată propus. Mai mult decât atât, şi-a umilit gazdele în public. Aceasta a făcut ca Putin şi ministrul său de Externe, Lavrov, să pară neputincioşi şi lipsiţi de idei. Mai ales în comparaţie cu Turcia şi cu aliatul ei libian, Fayez al-Sarraj. Guvernul libian al unităţii naţionale, condus de acesta la Tripoli, recunoscut de ONU, a semnat acordul de armistiţiu. Moscova a fost cu atât mai umilită cu cât, aparent, îl sprijină pe Haftar cu câteva sute de mercenari, membri ai aşa-numitei „Grupe Wagner”. Această firmă privată rusească de securitate îi instruieşte, se pare, pe oamenii generalului libian şi luptă cot la cot cu ei.

    Konstantin Eggert

    Konstantin Eggert, jurnalist rus

    Reprezentanţi ai lui Haftar au explicat mai târziu că şeful lor nu a semnat acordul fiindcă guvernul al-Sarraj nu a putut să-i prezinte un calendar al dezarmării unor structuri paramiliare pe care le controlează. Aceasta sună a pretext. Fapt e că generalul nu este sprijnit doar de Rusia, ci, în egală măsură, de Egipt, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. O sursă demnă de încredere de la Moscova relatează că probabil Egiptul l-a determinat pe Haftar să nu semneze documentul şi să continue campania militară împotriva guvernului de la Tripoli.

    Rusia vrea o bază militară în Libia – şi petrol

    De ce investeşte Kremlinul atât de mult timp, energie şi influenţă politică în războiul civil din Libia?

    În primul rând, „pacificarea” Libiei este pentru Putin un soi de reparaţie pentru faptul că, în 2011, preşedintele de atunci al Rusiei, Dimitri Medvedev, nu a intervenit pentru a împiedica atacul occidental asupra Libiei lui Gaddafi. Acesta s-a soldat cu alungarea de la putere şi cu uciderea şefului statului libian. Imediat ţara s-a cufundat într-un război civil sângeros. Guvernul de la Moscova este încredinţat că prestigiul Rusiei în lume va spori considerabil în urma unui angajament în Libia, după ce ţara a salvat deja regimul Assad în Siria.

    În al doilea rând, Putin speră că implicarea Rusiei ar putea aduce roade sub forma unei baze aeriene şi marine (sau chiar mai multe) pe coasta libiană. Făcând abstracţie de faptul că o asemnea evoluţie ar fi un ghimpe în ochii americanilor (ceea ce pe ruşi îi bucură întotdeauna), ea ar garanta multor oameni importanţi de la Moscova, ani în şir, comenzi bănoase. 

    În sfârşit, în al treilea rând, firme de petrol şi gaz ruseşti de stat, precum şi unele companii private, controlate strict de Kremlin, au făcut afaceri în Libia deja pe vremea lui Gaddafi. Acestea speră să revină în ţara arabă de îndată ce se încheie războiul civil.

    Apropierea Moscovei de toate taberele

    Pe acest fundal Moscova a şi început să se apropie de guvernul al-Sarraj. Putin vrea raporturi bune cu ambele tabere, în cazul în care nu va exista un învingător clar. Se poate presupune că aceste noi contacte îl indispun suplimentar pe generalul Haftar. El primeşte sprijin financiar în principal din partea Arabiei Saudite şi a Emiratelor Arabe Unite, care, în contrapartidă, s-au decis să se sustragă influenţei ruseşti. 

    Aşa stând lucrurile, n-ar fi o idee rea ca Putin să nu se posteze, la Berlin, în lumina reflectoarelor, preferând să plaseze pe mai mulţi umeri responsabilitatea soluţionării unei crize care durează deja de nouă ani – chiar dacă aceasta înseamnă a sta la aceeaşi masă cu SUA.

  • ÎNREGISTRĂRILE DE LA KIEV: Premierul și-a prezentat demisia, dar președintele a refuzat-o


    Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins vineri seară demisia prezentată în cursul dimineţii de premierul Oleksi Honcearuk, care a luat această decizie după ce publicarea unei înregistrări audio a provocat o criză politică la Kiev, transmite AFP conform Agerpres.

    ”Am decis să vă dau o şansă dumneavoastră şi guvernului”, a spus Zelenski în timpul unei întâlniri cu Honcearuk, conform imaginilor difuzate de preşedinţia ucraineană.

    Şeful guvernului îi trimisese anterior preşedintelui cererea de demisie, la două zile după ce pe YouTube a fost postată o înregistrare audio a unor presupuse conversaţii la care alături de el ar mai fi participat ministrul de finanţe Oksana Markarova, şeful Băncii Naţionale a Ucrainei, Iakov Smoli, şi adjuncta acestuia, Iekaterina Rojkova.

    Unele media de la Kiev au acreditat ipoteza că ar fi vorba de interceptări făcute ilegal în timpul unei întâlniri de lucru cu miniştri şi responsabili ai Băncii Centrale. În înregistrare, o voce asemănătoare cu cea a premierului spune că el este ”profan” în probleme economice şi totodată îl acuză pe preşedintele Zelenski de incompetenţă. Participanţii discută despre cum să-i explice deciziile lor economice preşedintelui Zelenski, fost actor de comedie, un novice în politică. Conform înregistrării, Oleksi Honcearuk spune că aceste explicaţii trebuie să fie simple, întrucât ”Zelenski are o înţelegere cu adevărat primitivă a economiei”.

    Cu toate că şi-a prezentat demisia, Oleksi Honcearuk a calificat această înregistrare drept o ”manipulare”, un montaj din fragmente ale unor înregistrări făcute în cursul unor şedinţe de guvern. ”Conţinutul său creează artificial ideea că eu şi echipa mea nu-l respectăm pe preşedinte’, adaugă premierul, care l-a descris pe Zelenski drept ‘un om în care ucrainenii au o încredere fără precedent”. 

  • Germania, spionul mondial – Flux24.ro


    de Marcel Fürstenau, comentariu Deutsche Welle

    Bundesnachrichtendienst (BND) supraveghează Internetul la nivel mondial. Este legal. Dar ziarişti străini vor să obţină din partea Curţii Constituţionale germane modificarea legii.

    Fără Edward Snowden nu ar fi existat legea de funcţionare a serviciului german de informaţii externe BND, modificată în 2017. Căci abia prin dezvăluirile sale a devenit cunoscută implicarea profundă a BND în scandalul legat de serviciul american de spionaj National Security Agency (NSA). Snowden a dovedit cu documente pe care le-a publicat în 2013 cum NSA supraveghează cu ajutorul BND comunicaţiile prin Internet din întreaga lume. Afectată de aceste practici a fost şi cancelara Angela Merkel.

    De acest scandal transatlantic s-a ocupat la vremea respectivă o Comisie a Bundestagului german, care a elaborat un proiect de reformare a legii de funcţionare a BND. Toate bune şi frumoase, doar că în cele din urmă a ieşit o nouă lege extrem de controversată. Fiindcă doar cetăţenii germani sunt scutiţi de supraveghere nemotivată în străinătate. Împotriva acestei legi a depus plângere la Curtea Constituţională de la Karlsruhe, între alţii, organizaţia internaţională pentru drepturile omului „Reporteri fără Frontiere”. Procesul a debutat marţi, 14.01, şi sentinţa este aşteptată în termen de câteva luni.

    Plângeri au depus şi câţiva jurnalişti de investigaţie străini. Ei îşi fac griji pentru propria securitate şi pentru securitatea informanţilor proprii. Reporterul macedonean Goran Lefkov investighează cazuri de corupţie din ţara sa. Adesea cu legături directe sau indirecte în Germania, după cum susţine el. Şi este adesea dependent de surse de informaţii cu care comunică prin telefon, e-mail sau messenger.

    Edward Snowden a demascat practici ale BND

    Edward Snowden a pus BND în dificultate

    Goran Lefkov: „Este un pericol pentru drepturile fundamentale ale omului”

    Lefkov a subliniat: „Dacă sunt ascultate discuţiile cu informatorii mei, atunci sursele mele amuţesc.” De aceea el consideră legea de funcţionare a BND „un atac grav asupra ziariştilor de investigaţie şi a libertăţii presei.” Aceasta este „un pericol pentru drepturile fundamentale şi drepturile omului.”

    Guvernul german şi împreună cu el BND-ul consideră însă că aceste temeri sunt nefondate. Executivul şi serviciul de spionaj german consideră că supravegherea în masă a străinilor în străinătate este indispensabilă mai ales în lupta contra terorismului. În acest scop informaţiile obţinute sunt la nevoie stocate şi transmise şi altor servicii secrete străine.

    Cancelaria Federală: este o chestiune de război şi pace

    Şeful Cancelariei Federale, creştin-democratul Helge Braun, a amintit în debutul procesului şi de tensiunile actuale din Iran, Irak sau Libia. El a subliniat că Germania are în context nevoie de informaţii de încredere în termen de doar câteva ore. „Întrebarea cine a executat un atac sau altul poate decide dacă este război sau pace”, a spus oficialul.

    Şi cei care au depus plângere la Curtea Constituţională înţeleg motivele pentru care BND supraveghează comunicaţiile prin Internet în străinătate. Dar ei spun că legea este neconstituţională, fiindcă face distincţia între germani şi străini, fapt care contravine drepturilor universale ale omului. În plus, ei susţin că este imposibil, din motive tehnice, să filtrezi fără a comite greşeli întreaga telecomunicaţie prin telefon, email sau chat. Se află în spatele fiecărei decizii de monitorizare întrebarea ce cetăţenie deţine cineva care comunică în afara Germaniei?

    Blaz Zgaga: „Ziariştii se află de partea corectă”

    Jurnalistul sloven Blaz Zgaga împărtăşeşte temerile confratelui său Goran Lefkov. Nu este deloc necesar ca un serviciu secret sau altul să-i supravegheze munca pe care o desfăşoară în interesul societăţii. „Eu cred că noi ziariştii ne aflăm de partea corectă. Şi atunci de ce să ne spioneze?” Oricum ziariştii de investigaţii fac o muncă dificilă. Există presiuni imense, ameninţări şi probleme de ordin juridic. Iar monitorizarea sistematică îngreunează suplimentar această activitate, fiindcă „numeroase surse potenţiale de informaţii se tem să ne contacteze”, a explicat Zgaga.

    Reprezentantul în proces al „Reporterilor fără Frontiere”, Bijan Moini, s-a arătat satisfăcut de felul în care a debutat procedura. În joc sunt garanţii fundamentale că telecomunicaţiile sunt protejate. Iar Curtea Constituţională trebuie să decidă „dacă şi BND trebuie să respecte această protecţie, când interceptează date în străinătate în timpul monitorizării Internetului.”

    În prezent, BND este autorizat să interecepteze enorm de multe date în scopuri foarte difuze şi din motive derizorii, să le prelucreze şi, parţial automatizat, să le transfere unor servicii de spionaj străine. Moini consideră că s-a mers mult prea departe. El consideră că germanii aşteaptă şi din partea serviciului secret american NSA să nu-i supravegheze în masă şi nemotivat. De aceea ar fi foarte util ca „într-o ţară importantă o instanţă importantă să-i pună BND-ului bariere.” Moini speră că şi în alte ţări vor fi luate sub lupă activităţile agenţiilor de spionaj.

  • Brazilia și-a făcut bază în Antarctica cu chinezii


    Vicepreşedintele brazilian Hamilton Mourao a inaugurat miercuri în Antarctica o nouă bază de 100 de milioane de dolari, construită de compania chineză CEIEC, care va înlocui staţia braziliană de cercetări ştiinţifice distrusă într-un incendiu în urmă cu aproape şapte ani, informează Reuters.

    „Brazilia a revenit în forţă în Antarctica”, a declarat ministrul brazilian al Ştiinţei şi Tehnologiei, Marcos Pontes, singurul astronaut al Braziliei, într-un mesaj publicat pe Twitter din baza Comandante Ferraz, construită pe insula King George din largul coastelor antarctice.

    Potrivit lui Marcos Pontes, noua bază are o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, este mai mare şi mai sigură, conţinând 17 laboratoare, un helioport şi alte facilităţi. Oamenii de ştiinţă vor folosi această bază de cercetare pentru a efectua experimente în domeniul microbiologiei, gheţarilor şi al climei.

    Programul antarctic brazilian a început în 1982 după ce Marina braziliană a cumpărat un spărgător de gheaţă danez şi a organizat prima sa expediţie, pentru a putea să ia parte la Tratatul Antarcticii, care reglementează viitorul acestui continent.

    Programul brazilian a suferit un eşec în 2012, când o explozie produsă în camera generatorului electric al bazei sale de cercetări ştiinţifice a generat un incendiu în care şi-au pierdut viaţa doi ofiţeri de marină şi a distrus 70% din clădire.

    China National Import & Export Corp (CEIEC), o companie chineză de stat cu sediul la Beijing şi care deţine contracte în domeniul apărării, a fost aleasă în 2015 să construiască o nouă staţie, care poate să găzduiască 65 de persoane. AG

  • Fiul ultimului șah al Iranului anunță din America căderea iminentă a regimului de la Teheran


    Prinţul iranian în exil Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului, a prezis miercuri căderea Republicii Islamice în următoarele luni, îndemnând occidentalii să nu negocieze cu regimul de la Teheran, relatează France Presse conform Agerpres.
    La o conferinţă la Washington, el a făcut o paralelă între manifestaţiile iraniene din ultimele luni şi revoluţia islamică ce a condus la răsturnarea tatălui său la începutul anului 1979.
                    
     „Este doar o chestiune de timp”, „cred că este aceeaşi stare de spirit”, a spus fostul prinţ moştenitor în vârstă de 59 de ani, care locuieşte într-o suburbie a capitalei SUA.
                    
     „Durează doar câteva săptămâni sau luni pentru a ajunge la prăbuşirea finală, la fel ca în ultimele trei luni din 1978 înainte de revoluţie”, a apreciat el.
                    
     Opozanţii iranieni aflaţi în exil au prezis deja în mod repetat căderea iminentă a regimului de la Teheran. Cu toate acestea, Reza Pahlavi a dat asigurări că iranienii ar putea „de această dată să simtă această ocazie pentru prima dată în 40 de ani”.