Categorie: Economie

  • România ”arde” OMV – Flux24.ro


    Ponderea hidrocarburilor extrase de OMV Petrom în totalul producției companiei mamă, OMV, s-a înjumătățit în ultimii 5 ani, atingând în trimestrul al patrulea al anului trecut un minim istoric, de 30%, în urma diminuării naturale a producției din România și a majorării, pentru prima oară, a producției grupului austriac la un nivel mai mare de o jumătate de milion de barili echivalent petrol pe zi (bep/zi), transmite Profit.ro.

    În ceea ce privește ponderea producției de gaze a OMV Petrom (80 mii bep/zi) în totalul producției grupului austriac, aceasta este și mai redusă, de doar 27,5%. Cu toate că producția grupului austriac a atins un nivel istoric, două bănci au depreciat, marți, ratingul OMV, ca urmare a evoluției dezamăgitoare a vânzărilor. BNP Parisbas și-a modificat ratingul de la “outperform” la “neutral, iar Deutsche Bank a schimbat recomandarea de “buy” într-una de “hold”.

    În 2005, anul în care rezultatele OMV Petrom au fost cuprinse pentru prima oară în cele ale grupului, compania din România era responsabilă pentru aproape 65% din producția de hidrocarburi a austriecilor (217 mii bep/zi dintr-un total de 338 mii bep/zi).

    La finalul anului 2015, OMV Petrom producea încă 56% din hidrocarburile extrase de austrieci. În ceea ce privește ponderea producției de gaze, aceasta era și mai importantă, de peste 60%. în ultimii ni însă nivelul producției OMV Petrom a înregistrat un declin anual de 7-8%.

  • Pactul ecologic european: UE pune România la plată


    Parlamentul a adoptat în sesiunea sa plenară de la Strasbourg Pactul ecologic european, prezentat de către Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în dezbaterea plenară din decembrie.Uniunea Europeană vrea să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Dar toate acestea costă. Costă sectorul public și sectorul privat. Tranziția Europei către o economie sustenabilă implică investiții suplimentare de 260 de miliarde de euro pe an până în 2030, potrivit evaluării Comisiei, transmite Radio France Internationale.

    RELATAREA RFI:

    Iar o problemă suplimentară este că investițiile necesare tranziției nu sunt aceleași pentru toți. După cum recunoaște Comisia Europeană, unele state regiuni vor fi afectate în mod particular și vor trece prin transformări economice și sociale profunde. Aceasta însseamnă că ele trebuie ajutate.

    Pentru a finanța tranziția, Comisia propune:

    • Un fond pentru o tranziție justă, de 7,5 miliarde de euro, bani suplimentari care vor intra în bugetul multianual al Uniunii.
    • O schemă pentru mobilizarea de investiții în cuantum de până la 45 de miliarde de euro, pentru a atrage investiții private
    • Un mecanism de împrumut pentru sectorul public, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții, cu garanții de la bugetul UE, pentru mobilizarea unor investiții de 25-30 de miliarde de euro

    Un articol apărut miercuri în publicația europeană Politico arată că România va fi al treilea beneficiar al Fondului pentru Tranziție Justă, pus la dispoziție de Uniunea Europeană. România ar putea primi 757 milioane de euro sub formă de granturi nerambursabile pentru susținerea zonelor monoindustriale care vor fi afectate de trecerea la o economie nepoluantă.

    Europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE, vorbește despre provocările care stau în fața României.

    ”Pentru noi este foarte important ca în timp ce combatem schimbările climatice să nu periclităm industria și locurile de muncă. Sigur că industria va trebui să facă sacrificii, să suporte costuri și are nevoie de ajutor fiindcă industria din România, regiunile miniere din România, industria din România vor fi afectate mai mult decât altele. Succesul acestui pact va depinde de capacitatea de a assigura sprijin , inclusiv financiar, penru regiunile mai puțin dezvoltate”, spune Siegfreid Mureșan.

    Pentru eurodeputatul Maria Grapini, membră a Grupului Socialiștilor și Democraților, este foarte importantă stabilirea de criterii clare de acordare a fondurilor, pentru a nu se mai repeta experiența neplăcută din cazul Planului de Investiții Strategice, Planul Juncker.

    ”Numai dacă nu vrem nu recunoaștem că va fi un impact! De aceea, în intervenția mea am rugat să se țină cont și de aspectul național. Și am dat exemplul Planului Juncker, care a pornit cu foarte bune intenții, însă criteriile au fost catastrofale – primul venit, primul servit. Aceasta se face doar la promoții de produse! Dar când ai un fond strategic folosești niște criterii care să țină cnt de zonele mai puțin dezvoltate. Iar concluzia a fost că fondul s-a concentrat doar în câteva state care au avut capacitatea administrativă să scrie proiecte. Iar aici nu-i putem scoate vinovați pe ei. Trebuie să venim cu proiectele noastre!”

    Eurodeputatul Cristian Ghinea, membru al Renew Europe și fost ministru al fondurilor europene pune sub semnul întrebării capacitatea administrației din România de a accesa banii pentru finanțarea tranziției ecologice.

    ”Administrația din România este foarte puțin pusă la punct cu ultimele evoluții. Nu știm să luăm bani europeni din diferite fonduri și să-i combinăm pentru politici inteligente. De asta ar fi nevoie acum. Dar Ministerul Foondurilor Europene nu este în stare să stea la aceeași masă cu Ministerul Dezvoltării”, spune Cristian Ghinea.

    Dar indiferent dacă autoritățile sunt sau nu pregătite, un lucru este clar: Uniunea Europeană și implicit România se află în fața unei tranziții economice și sociale, care se anunță costisitoare.

  • Trump a semnat cu chinezii „Faza 1” a acordului comercial: China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari


    Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita „Fază 1” a acordului comercial menită să reducă tensiunile dintre cele două cele mai mari economii din lume, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Albă, relatează agenţia macedoneană de ştiri MIA.

       „Mai mare de atât nu poate fi. Menţinerea acestor două naţiuni gigantice şi puternice în armonie este atât de important pentru lume. Lumea ne urmăreşte astăzi”, a spus Trump, înainte ca cei doi oficiali de rang înalt să semneze acordul, în cadrul unei ceremonii care a durat 75 de minute.

       Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.      

     China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole în valoare de zeci de miliarde de dolari.

      Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că dacă va fi semnată şi „Faza a 2-a” a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.

      „Astăzi facem un pas foarte important care nu a mai fost făcut până acum împreună cu China spre un viitor comerţ corect şi reciproc semnând Faza 1 a acordului comercial istoric. Împreună, îndreptăm greşelile trecutului”, a afirmat liderul de la Casa Albă.      

  • Ministrul liberal al agriculturii a descoperit problema cormoranilor


    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Adrian Oros, a declarat miercuri seară la Digi24 că problema cormoranilor este reală şi că, printre alte cauze, aceste păsări afectează piscicultura. El a anunţat totodată că sunt în curs procedurile pentru modificarea legislaţiei pentru a fi permisă din nou vânătoarea cormoranilor, transmite News.ro.

    „Cormoranii sunt o problemă care, alături de alte probleme, poate să participe la pierderi mari în acvacultură. Despăgubirile sunt justificate. Am înţeles de la ornitologi că cormoranii pot produce pagube foarte mari. Este o specie protejată şi nu a fost vânată în ultima perioadă, s-a înmulţit foarte mult şi şi-a schimbat arealul, pătrunzând în zone din ţară care până acum nu erau întâlniţi. Ar trebui armonizată legislaţia cu cei de la mediu, dar într-o discuţie foarte amplă cu asociaţiile de protecţie a animalelor. Sunt proceduri pentru a schimba legislaţia în acest domeniu pentru a se reveni la vânătoarea de cormorani”, a declarat Adrian Oros la Digi 24.

  • Ministerul Finanțelor recunoaște că a MAJORAT ILEGAL accizele la combustibili


    Ministerul Finanțelor recunoaște că a majorat ilegal nivelul accizelor în ultima zi a anului trecut, așa cum a semnalat Profit.ro, și a propus modificarea articolului din Codul Fiscal, care îi permitea actualizarea accizelor cu creșterea prețurilor de consum până pe 20 octombrie, în sensul extinderii acestui termen până pe data de 31 decembrie a fiecărui an. Ordonanța propusă de MFP a intrat în ședința de guvern de luni, transmite Profit.ro.

    Ministerul Finanțelor a decis, fără nicio bază legală, să majoreze accizele la carburanți, care intraseră în vigoare cu numai o zi înainte, în urma promulgării de către președintele Iohannis și publicării în Monitorul Oficial a legii de eliminare a supraaccizei. Astfel, Finanțele au decis, marți, 31 decembrie, la ora 19, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar și că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic, și au majorat accizele cu 7% față de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial – cu 117 lei/1.000 l la benzină și cu 107 lei/1.000 l la motorină. Potrivit prevederilor Codului Fiscal aflate în vigoare, articolul 342, “nivelul accizelor prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 se actualizează anual cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014-septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.”