Categorie: coronavirus

  • Rareș Bogdan: Vlad Voiculescu să o oprească pe Andreea Moldovan


    Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat joi la DC News Tv că ministrul Sănătății Vlad Voiculescu ar trebui să o oprească pe secretarul de stat Andreea Moldovan în a face declarații publice care a avut mai multe poziții publice care au provocat controverse.

    ”Vlad Voiculescu ar trebui să o cheme și să o oprească să mai aibă ieșiri publice. Ce spune dânsa are impact economic și social. Nu poate cineva să vorbească ce vrea, când vrea. Face parte dintr-o coaliție. Președintele și premierul sunt cei de a căror opinii trebuie să ținem cont”, a precizat Bogdan.

    ”Nimeni nu mai poate să îi bage pe români 2 săptămâni sau mai mult. Nici doamna Moldovan, nici alții”, a mai spus el.

    „Știți, când ajung microfoanele în fața unui om, pe unii nu-i mai poți opri!”, a adăugat Rareș Bogdan la interviurile DCNews. 

  • Deputat USR-PLUS vrea fără mască în județul Suceava


    „Dacă am fost primii în carantină dintre județe cred că acum ar trebui ca Suceava să fie primul județ în care se ridică o interdicție majoră. Cer ca în județul Suceava să nu mai fie obligatorie purtarea măștii în aer liber”, a scris deputatul USR-PLUS Radu Ciornei, pe pagina sa de Facebook. 

    Potrivit lui Ciornei aceasta este o cerere bazată pe date științifice. „Ne datorați asta, domnilor din Comitetul Tehnico-Științific! Dacă aveți îndoieli, contactați-mă! Toate cifrele de infectare nu mai justifică purtarea măștii în aer liber în Suceava”, a mai transmis medicul, care este specializat în imunologie.

  • DOCUMENT EXPLOZIV/Autoritățile române au ascuns mai multe săptămâni riscurile vaccinării cu AstraZeneca


    Conform unui document al Casei de Sănătate intrat în posesia FLUX 24 reiese că timp de 2 săptămâni autoritățile române au amânat să informeze ”profesioniștii din domeniul Sănătății” asupra riscurilor de vaccinare cu AstraZeneca.

    Casa de Sănătate a primit în 24 martie o adresă privind înștiințarea profesioniștilor din domeniul sănătății cu privire la riscul de trombocitopenie și de tulburări de coagulare în asociere cu administrarea vaccinului AstraZeneca.

    Documentul Casei de Sănătate, Cabinet Președinte, are data de înregistrare 1 aprilie anul curent, dar data de trimitere a documentului spre Casa de Sănătate Dâmbovița de exemplu are data de 6 aprilie. Deci practic timp de 2 săptămâni documentul a fost dosit de autorități cu riscuri pentru sănătatea celor vaccinați cu AstraZeneca.

  • Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, vrea o carantină națională de 2 săptămâni


    Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat, miercuri, la Digi FM, că „două săptămâni de carantină ar face minuni”.

    „Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul, el se poate stopa la gazda inițială. Două săptămâni de carantină ar face minuni. Și carantina de weekend deja contribuie la scăderea numărului de cazuri. Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a declarat Andreea Moldovan.

  • OPERAȚIUNEA FRICĂ: Jurnalist Deutsche Welle despre cifrele COVID


    (…) Conservatorii britanici în frunte cu Iain Duncan Smith îl condamnă sever pe șeful guvernului pentru ceea ce au impresia a fi perpetuarea sine die a ”proiectului frică”. Potrivit lui, s-a afirmat că vaccinările vor rezolva necondiționat problema și ”se vede că vaccinările funcționează mai bine decât s-a sperat, dar, acum, oamenii de știință declară că adevărata problemă sunt variantele (virusului) precum și al treilea val…Vor să perpetueze Proiectul Frică pentru că savurează controlul pe care-l dețin iar guvernul le-a cedat”, a declarat Smith cotidianului londonez Daily Mail, scrie Petre Iancu într-un comentariu Deutsche Welle.

    Reiese că avertismentele în legătură cu utilizarea acestui vaccin și cu cheagurile de sânge în venele cerebrale apărute după vaccinări se bazează pe un temei tot mai solid și convingător, alcătuit dintr-un număr crescând de cazuri suspecte, chiar dacă probele definitive încă lipsesc. Mai reiese, că aceste avertismente lansate pe continent n-au fost generate de animozități politice, de felul iritărilor de anvergură iscate de Brexit și de rivalitatea continentalilor față de Regatul Unit. Fapt e că riscul tinerilor de până la 25 de ani de a muri de Covid e infim, cifrându-se undeva la 0,01, spre a crește vag la 0,04 pentru cei de până la 44 de ani. La vârstnici, riscul ar fi, potrivit unor estimări, de până la 6%, astfel încât raportul dintre beneficiul și paguba vaccinărilor se modifică sensibil. Am avertizat de la 19 martie în privința imunizărilor cu produsul britanico-suedez. Am sugerat atunci că ar fi bine să recurgă la acest vaccin doar persoanele potrivite, pe bază de sfat al medicului. Pare că tinerele femei se confruntă cu un risc sporit.Între timp, după varii pertractări și răzgândeli Germania a oprit, într-un târziu, vaccinările cu AstraZeneca la persoane de sub 60 de ani. Și alte state europene, între care Spania și Norvegia, au procedat la suspendări ale inoculărilor cu AstraZeneca, mai afirmă Iancu.

  • ”Ne-am dus cu dibla”, mesajul unui deputat USR către Barna după fotografia de la munte


    Liderul USR, Dan Barna, s-a fotografiat în timpul unei excursii pe vârf de munte alături de soția sa. Acesta a încercat sa demonstreze oamenilor că este un adevărat exemplu. Barna  a postat fotografia în care apare alături de soția sa, amândoi purtând măști pe vârf de munte, dar se pare că în loc să fie luată pe post de exemplu, poza a creat amuzament în rândul oamenilor.Inclusiv unul dintre deputații USR a reacționat la poza lui Dan Barna spunând că nu trebuia să poarte masca și în vârf de munte și că nu a demonstrat nimănui că este un model, transmite EVZ.

    „Poate ma întreabă cineva de ce nu am mască, sunt în mașină, singur, să fim întregi la cap. Dacă ești în vârf de munte și nu e nimeni pe lângă tine, poți să-ți faci o poză fără mască. Dan Barna a exagerat, chiar dacă este șeful și prietenul meu. Băi, Dane, ai exagerat, las-o naibii, nu pune masca în vârf de munte, că nu înseamnă că suntem modele, spune lumea că ne-am dus cu dibla”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

  • Ce face Serbia cu coronavirusul? Orar de lucru 6-22


    Celula de criză din Serbia privind protecția împotriva bolii infecțioase Covid-19 a propus noi măsuri pentru combaterea epidemiei, care au intrat în vigoare azi dimineață la ora 06:00. 

    O noutate este că toate obiectivele și instituțiile cărora le este permis să lucreze au un orar de lucru unic între orele 06:00 și 22:00. 

    Obiectivelor de ospătărit cu terase le este permis să lucreze doar în spații deschise, prin respectarea tuturor măsurilor epidemiologice, care printre altele, subînțeleg cel mult 5 persoane la o masă, cu o distanță de 2 metri între mese, iar muzica live este interzisă.

    Cafenelele și restaurantele pot în continuare să efectueze vânzarea hranei și a băuturilor la ghișeu, indiferent dacă au sau nu terasă, în timp ce livrarea hranei la domiciliu este permisă în continuare 24 de ore din 24.

    Centrele comerciale rămân închise, precum și cafenelele și restaurantele care nu au terase. În continuare este în vigoare măsura potrivit căreia toate obiectivele trebuie să asigure respectarea măsurii de cel puțin 9 metri pătrați pentru o persoană sau vizitator. Excepție sunt cluburile de fitness, centrele spa și sălile de sport unde este nevoie de 16 metri pătrați pentru o persoană.

    Farmaciile, benzinăriile, laboratoarele, cabinetele medicale, precum și ambulatoriile veterinare pot lucra fără întrerupere în fiecare zi, ca și până acum.

  • Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei vrea implicarea preoților în vaccinare

    Clericii Bisericii Ortodoxe Române le transmit credincioşilor informaţiile despre vaccinare cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care pledează „în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în acest act de informare.

    „Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, a declarat Bănescu pentru AGERPRES.

    El pledează „în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în actul de informare „onestă” a credincioşilor.

    „Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor. În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă”, a spus Vasile Bănescu.

  • DATE OFICIALE ȘI LECȚIA SUEDEZĂ/Creșterea mortalității în România în 2020: La 44 de decese puse de autorități pe seama Covid au fost înregistrate alte 56 decese în exces față de media anilor trecuți din alte cauze. Suedia care nu a introdus obligativitatea măștii are printre cele mai mici rate de mortalitate din Europa


    România a înregistrat în 2020 un exces al mortalității raportat la media ultimilor 4 ani precedenți dublu față de cel din Suedia, țară criticată de presa și experții internaționali pentru strategia sa de tip laissez-faire de combatere a pandemiei de Coronavirus, transmite Profit.ro.

    În 2020 au fost înregistrate 296.711 decese, cu 35.563 mai multe decât media de 261.148 a ultimilor 4 ani precedenți. Dintre acestea, 15.767 – sau 44% – din total decese excedentare au fost puse de autorități pe seama Covid. Cu alte cuvinte, la 44 de decese puse de autorități pe seama Covid au fost înregistrate alte 56 decese în exces față de media anilor trecuți din alte cauze.

    Reuters a calculat, pe baza datelor Eurostat, excesul de mortalitate similar (raportat la media ultimilor 4 ani precedenți) din statele europene, iar Suedia se situează nu în fruntea clasamentului, ci în ultima sa treime, cu un număr de decese doar cu 7,7% mai ridicat decât media din perioada 2016-2019. Statele europene care au aplicat cele mai dure lockdown-uri, Spania sau Belgia, de exemplu, au raportat în 2020 un exces de mortalitate mult mai ridicat, de 18,1%, respectiv 16,2%. Nu mai puțin de 21 din statele europene analizate de Reuters au valori superioare celor ale Suediei.

    Valori mai scăzute ale excesului de mortalitate au raportat alte state nordice (Danemarca – 1.5%, Finlanda – 1%), care, precum Suedia, nu au introdus obligativitatea purtării măști sau au recomandat-o/impus-o doar în spațiile publice închise și aglomerate. Spre deosebire de Suedia, însă, vecinii săi au impus lockdown-uri, chiar dacă pe perioade determinate și mai scurte decât restul statelor europene.

    În urma abordării mai relaxate a pandemiei, economia Suediei s-a contractat doar cu 2,8% în 2020 (scădere economică în principal importată de la partenerii săi comerciali), mult sub procentul de -6,2% înregistrat în UE. Măsurile anti-Covid adoptate de guvernul României au condus la o scădere economică de 3,9% în 2020. Mortalitatea mai scăzută din restul statelor nordice comparativ cu cea din Suedia ar putea avea și o altă explicație: procentul extrem de ridicat al bătrânilor instituționalizați, de peste 80%.

    În locul închiderii totale (a oamenilor în case, a parcurilor, măsuri prin care au fost anihilate eventualele efecte pozitive ale celor mai eficiente metode naturale “de luptă” împotriva Covid: ventilația, aerul curat și soarele), Suedia (dar și celelalte state nordice) a preferat o politică de tip laissez-faire care s-a bazat pe cooperarea voluntară a cetățenilor și pe recomandarea – și nu impunerea, decât în situații punctuale – unor reguli de bun-simț: păstrarea distanței fizice de 2 metri, evitarea aglomerărilor, purtarea măștii numai în spațiile publice închise și aglomerate etc.

  • Marcel Vela: Voi vorbi acum ca un OM care a pierdut pe cineva drag


    Voi vorbi acum ca un OM care a pierdut pe cineva drag, este mesajul adresat de fostul ministru de interne Marcel Vela. Pe facebook, Vela a făcut un apel pe care îl prezentăm integral.

    APELUL LUI MARCEL VELA:

    Dragi prieteni, 
    Mesajele pe care le-am primit ieri, au fost mai multe ca oricând.
    Încrederea dumneavoastră mă face să mă simt MĂGULIT, iar faptul că mă întrebați despre anumite lucruri, situații chiar personale, mă face să îmi dau seama că noi, aici, pe pagina mea de Facebook, am dezvoltat cu încredere o COMUNITATE. 
    Am ales să fac această declarație din mai multe considerente, însă scopul principal este acela de a face un APEL. 
    Pandemia devine din ce în ce mai APĂSĂTOARE, iar NOI, cu TOȚII, începem să resimțim o oboseală aproape de cea cronică. 
    Zilele au devenit mai lungi, vremea devine mai frumoasă, simțim că se apropie vacanțele, iar toate restricțiile ne fac să ne gândim cu dorință la o posibilă relaxare și la o revenire la normal. 
    Dacă îmi permiteți,
    Voi vorbi acum ca un OM care a pierdut pe cineva drag în lupta cu acest virus, motiv pentru care vă rog să nu aruncați cu piatra.
    RESPECT opinia fiecăruia și cred că o LUME MAI BUNĂ se construiește doar ÎMPREUNĂ, fără URĂ.
    Situația a devenit extrem de tensionată în întreaga lume, DAR…
    Vă rog să vă uitați în istorie și să vedeți că NIMIC, dar absolut NIMIC, NU A EXISTAT ȘI NU EXISTĂ, FĂRĂ ECHIPĂ ȘI FĂRĂ UNITATE! 
    Ruptura societății în cei buni și cei răi nu ajută la NIMIC…
    Jignindu-ne între NOI nu aduce NICIUN beneficiu, din contră, lasă loc liber acestui inamic nevăzut și EXTREM de periculos. 
    Înțeleg supărările, înțeleg neliniștile, înțeleg frustrările, dar nu înțeleg ploaia de injurii și atacurile dintre oameni, de parcă nu am avea cu toții același scop: 
    Revenirea la viața de care ne este atât de dor! 
    Dacă încercăm acum doar să arătăm cu degetul, vom sfârși într-o ură de nedescris!
    Și DA!
    Apelul meu de astăzi este pentru SOLIDARITATE și RESPECT, pentru IUBIRE și DEVOTAMENT, petru tot ceea ce ni se scurge printre degete în ultimul timp! 
    Cum prezentul nu poate exista fără trecut, așa nici viitorul nu poate exista fără prezent! 
    Nimeni nu își dorește un viitor asemenea prezentului pe care îl trăim, dar ține de noi, de RESPONSABILITATEA fiecăruia dintre NOI, ca mâine să fie mai bine decât astăzi!
    Și cel mai important, să nu uităm, cheia rămâne întotdeauna COMUNICAREA! 
    Dumnezeu să binecuvânteze România!