Categorie: Actualitate

  • Scandalul găinilor, un nou război între Estul şi Vestul Europei: UE vrea să interzică creşterea găinilor în cuşti. Ungaria: Va creşte prețul ouălor


    Interzicerea de către UE a creşterii găinilor în cuşti ar fi o măsură greşită atât legal, cât şi din punctul de vedere al agriculturii – a declarat ministrul ungar al Agriculturii sâmbătă, într-o înregistrare video postată pe pagina sa de socializare. Potrivit lui István Nagy, Comisia Europeană sprijină iniţiativa cetăţenească prin care se solicită interzicerea creşterii găinilor în cuşti, transmite agentia maghiara de stiri MTI.

    Pentru birocraţii bruxellezi, drepturile găinilor ouătoare sunt
    mai importante decât cele ale maghiarilor care trăiesc în afara
    Ungariei – a remarcat ministrul.

    Ministrul a subliniat că interzicerea creşterii animalelor în
    cuşti ar fi nefavorabilă, deoarece creşterea găinilor în cuşti
    ajută la prevenirea infecţiilor precum salmonella sau gripa aviară.

    El a adăugat că se pune şi problema scumpirii ouălor în urma
    acestei măsuri.

    “Fermierii sunt gata să facă mai mult pentru a spori bunăstarea
    animalelor, dar în limite raţionale şi fără să pună în pericol
    funcţionarea fermelor” – a subliniat István Nagy, adăugând că se
    vor opune oricărei decizii care afectează negativ producătorii.

  • Primarul Brașovului i-ar fi cerut 200.000 de euro patronului unei companii imobiliare: Allen Coliban a pierdut procesul


    Primarul Brasovului Allen Coliban fost condamnat de Tribunalul București într-un dosar deschis de o firmă din Brașov pentru că a refuzat să respecte prevederile unei sentințe rămasă definitivă. Menționăm că soluția Tribunalului București, pronunțată ieri, nu este definitivă. Firma aparține omului de afaceri care a susținut că Allen Coliban i-ar fi cerut 200.000 de euro ca să nu mai blocheze dezvoltarea proiecetului imobiliar, transmite Newsbv.

    Sentința pronunțată împotriva lui Coliban a avut drept cauză refuzul acestuia de a elibera un certificat de urbanism pentru al cărui conținut a fost necesar sa existe un alt litigiu intre cele doua parti in urma caruia a fost dispusa anularea unei conditionari ilegal trecute de Primărie în cadrul certificatului de urbanism (respecetiv obligarea dezvoltatorului să realizeze Planul Urbanstic Zonal pe cheltuială proprie).

    Dosaru a ajuns si la DNA: „Kehayian Garbis Vicențiu a precizat că Allen Coliban, senator USR, i-ar fi soliciat suma de 200.000 de euro pentru a nu face scandalul cu lucrările desfășurate de societatea American Dream între cartierul Șchei și Calea Poienii. Aceste fapte s-ar demonstra, în opinia persoane vătămate, prin faptul că Allen Coliban ar fi solicitat în dezbatere publică expirarea PUZ-ului coordonator, ceea ce ar fi ilegal. O altă dovadă menționată de denunțător ar fi că Allen Coliban ar locui pe stada Piatra Mare, foarte aproape de Piața Unirii, și i-ar fi greu să ocolească pe strada Cetinii. Pentru lămurirea aspectelor sesizate vizând infracțiunea de trafic de influență se va dispune dusjungerea cauzei în vederea cecetărilor”.

  • Judecătoarea timişoreancă Adriana Stoicescu: Suntem doar nişte prost crescuţi cu pretenţii de Viena


    Sunt cetăţean al oraşului, nu încalc Codul deontologic, aşa că vă spun că oraşul meu a ajuns oraşul nimănui. Gunoaie peste tot, parcă am vrea să ajungem din urmă sectorul 1, mizerie, praf şi bizoni care parchează unde îi taie capul. Mult lăudatele pietonale sunt parcări ad hoc, fără ca cineva să deranjeze nesimţirea celor care vor o ţară ca afară dar se comportă ca la stână, a scris pe facebook judecatoarea timisoreanca Adriana Stoicescu.

    Suntem jalnici în încercarea noastră de a părea civilizaţi şi europeni. Suntem doar nişte prost crescuţi cu pretenţii de Viena…., mai afirma Stoicescu.

  • Manifest publicat de guvernul lui Viktor Orban in mai multe ziare de dreapta europene: Noi spunem NU imperiului european


    Guvernul suveranistului Viktor Orban a publicat un ”comunicat publicitar” în care prezintă şapte propuneri ”pentru viitorul Uniunii Europene (UE)”, mai multe ziare de dreapta europene, între care cotidienele francez Le Figaro, danez Jyllands-Posten sau spaniol ABC.

    ”Deciziile trebuie să fie luate de către lideri aleşi şi nu de ONG-uri. Spunem nu externalizării statului de drept”, se arată în manifest.

    Primul alineat vizează Comisia Europeană.

    ”Se edifică la Bruxelles un super-stat căruia nu i-a dat mandat nimeni. Noi spunem nu imperiului european”.

    Pe aceeaşi temă, în text se îndeamnă la ”restaurarea democraţiei europene”.

    ”Parlamentul European s-a dovedit a fi o fundătură: el îşi reprezintă exclusiv propriile interese ideologice şi instituţionale. Trebuie consolidat rolul parlamentelor naţionale”, se îndeamnă în manifest.

    Orban pledează împotriva unei Europe pe care o consideră prea federală şi relaţiilor prea procedurale între state şi pentru o Europă a naţiunilor cu relaţii articulate în esenţă în jurul economiei.

    ”Succesele economice comune sunt forţa integrării europene”, pledează el.

  • Guvernul spaniol vrea ca adolescenții începând cu 14 ani să-şi schimbe genul fără un diagnostic medical sau terapie hormonală


    Guvernul spaniol a adoptat marţi o primă versiune a unui proiect de lege controversat, care autorizează adolescenţi, începând de la vârsta de 14 ani, să-şi schimbe genul, fără un diagnostic medical sau terapie hormonală, declară o sursă guvernamentală, relatează Reuters conform news.ro.

    Textul prevede, în schimb, o autorizare din partea părinţilor în cazul minorilor cu vârsta cuprinse între 14 şi 16 ani.

    El urmează să fie supus unei consultări publice, înainte să fie reexaminat de către Guvern şi să fie supus unui vot în Congresul Deputaţilor, Camera inferioară a Parlamentului spaniol.

    Legislaţia spaniolă autorizează în prezent schimbarea genului, la starea civilă, doar după doi ani de terapie hormonală şi o evaluare psihologică a persoanelor care depun o cerere în acest sens.

  • Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea nu a reuşit nici de data acesta să ia BAC-ul


    Daniel Morosanu, prim-vicepresedintele PNL Vrancea, s-a inscris din nou la sesiunea de Bacalaureat din acest an, unde avea de sustinut doar proba scrisa de la Limba si Literatura Romana, disciplina pe care nu a reusit sa o promoveze anul trecut.Morosanu s-a lasat insa asteptat si in final nu s-a mai prezentat la examenul programat luni, 28 iunie, invocand motive personale. Numarul doi in ierarhia liberalilor vranceni a intrat in atentia opiniei publice anul trecut, cand in urma celor trei probe a fost declarat respins la sesiunea de vara a Bacalaureatului. Morosanu a fost notat cu 3.60 la proba de Limba si literatura romana, transmite ziare.com.

    In varsta de 43 de ani, Morosanu a absolvit la seral Liceul „Simion Mehedinti din Vidra”, in urma cu trei ani, dupa ce in adolescenta a urmat cursurile unei scoli profesionale de mecanici auto. Acesta este din anul 2017 prim-vicepresedinte al PNL Vrancea, unde se ocupa de Departamentul de Politici Publice.

    A fost unul dintre oamenii de incredere ai fostului ministru al Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, Ion Stefan, pentru care a fost si sofer la un moment dat, dar intre timp relatiile dintre cei doi s-au deteriorat.

  • Judecătoarea Viorica Costiniu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Magistraţilor, îl acuză pe însărcinatul cu afaceri al SUA în România: Habar aveţi de gravitatea afirmaţiilor dvs? Nu suntem stat de rangul doi. Aţi jignit dle Insărcinat judecătorii şi procurorii acestei ţări !


    Interviul dvs ar trebui sa starneasca CSM sa reactioneze rapid, ferm si fara drept de apel, in calitatea lui de reprezentant al Autoritatii judecatoresti. Nu poate SUA sa dicteze justitiei din Romania sau sa instige politicul impotriva justitiei si a judecatorilor si procurorilor din tara in care dl David Muniz e doar un insarcinat cu afaceri al ambasadei SUA.Justitia nu este o afacere in care sa- și bage nasul insarcinatul oricarui stat fie el si SUA, afirma judecătoarea Viorica Costiniu (pensionara), preşedinte de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România, intr-o scrisoare deschisă adresată însărcinatului cu afaceri al SUA în România, David Muniz, după ce acesta a cerut desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

    Ce afirma Viorica Costiniu:

    Multi judecatori si procurori au fost invitati sa viziteze instante si parchete din SUA. Una am vazut in SUA si altceva propaga insarcinatii ei in Romania.

    Afirmatiile dlui David Muniz sunt revoltatoare ,jignitoare cu privire la justitia din Romania.

    Dl insarcinat cu afaceri nu cu ” justitia” afirma ca exista un risc ridicat al coruptiei in Romania care atenteaza la siguranta nationala motiv ptr care trebuie desfiintata SIIJ.

    Adica ce vreti sa spuneti dle Muniz?

    Habar aveti de gravitatea afirmatiilor dvs?

    Cunoasteti normele Constitutiei Romaniei ,a legilor organice care reglementeaza sistemul judiciar romanesc?

    Cunoasteti competentele parchetelor existente in structura Parchetului General care isi mai zice si Minister Public in opinia procurorului general care confunda la randul sau termenii si institutiile?

    Public afirmati ca existenta SIIJ constituie un pericol ptr siguranta nationala coreland- o cu nivelul ridicat al coruptiei din Romania?

    SIIJ cerceteaza DOAR, infractiunile posibil infaptuite de judecatori/ procurori.

    SIIJ nu cerceteaza infractiunile de coruptie ce sunt in competenta DNA si care vizeaza in concret ” marea coruptie” din sferele inalte ale politicului,ale administratiei etc…,celelalte parchete cercetand si ele fapte de coruptie date de lege in competenta lor.

    Dar,Dvs, excelenta, insarcinat cu afaceri, considerati ca exista un numar mare de judecatori si procurori care prin conduita lor maresc infractionalitatea in materie de coruptie rasfrangandu- se ca un pericol calificat asupra sigurantei nationale?

    Cine sunt acei judecatori si procurori care atenteaza la siguranta nationala prin fapte de coruptie?

    Procurorii din cadrul SIIJ?

    Procurori care au un parcurs profesional respectabil, care au trecut printr- un concurs,care au fost audiati si confirmati de CSM?

    Sau numarul judecatorilor/ procurorilor cercetati de procurorii SIIJ ptr astfel de fapte abominabile este asa de mare de va ingrijoreaza siguranta noastra nationala?

    De unde va luati informatiile care v- au condus la o astfel de gresita abordare a justitiei din Romania depasindu- va limitele diplomatice ,inclusiv al rangului pe care il aveti in reprezentarea SUA in Romania,?

    Ati auzit de CSM ?

    Este o Autoritate constitutionala a Justitiei ,cea mai înaltă care a dat girul SIIJ si ii sustine existenta ca structura a Parchetului General.

    Si stiti de ce? Ptr ca SIIJ este singura structura existenta fara interventia politicului in desemnarea procurorilor in aceasta Sectie.

    Ati auzit de Inspectia judiciara și de Raportul acesteia, confirmat si asumat de CSM cu privire la activitatea DNA care ,spun documentele ,a depasit limitele legalității sub vechea conducere, in ceea ce priveste cercetarea,urmarirea penala si trimiterea in judecata a multor persoane acuzate de coruptie?

    Ati auzit,sau sursele dvs informative v- au adus la cunostinta ca fara baza legala,spun documentele publice, au fost cercetati si urmariti mii de judecatori si procurori ani intregi,fiind supravegheati cu toate mijloacele tehnice posibile doar ptr ca instrumentau cauzele de coruptie ale DNA?

    Sursele de inspiratie/ informatie v- au adus la cunostinta care este procentul de achitari ptr cauzele triumfaliste care au facut ani in sir obiectul unor fastuoase comunicate de presa?

    Mai deunazi aveati alta opinie publica!

    Alta versiune mai cumpatata ati glasuit spre luminarea politicului din Romania!

    Altfel ati interpretat continutul documentelor emanate de la organismele judiciare internationale care nu au afirmat niciodata ca SIIJ trebuie desfiintata. Nici n- ar putea, Mie, Tara Suverana, stat de drept si democratic , sa- mi impuna cum sa gestionez dregatoria tarii, care isi respecta vertical si nu ingenuncheta toate obligatiile din tratatele internationale asumate .

    Dar, nu uitati dle Insarcinat ca obligatiilor le sunt corelative si drepturi.

    Nu suntem stat de rangul doi ci suntem un stat egal cu toate cele ce compun Uniunea Europeana , cu toate statele lumii pe care le respectam si carora le pretindem sa ne respecte, deci si Dvs,dle David Muniz.

    Romania este un stat prietenos si ospitalier care isi respecta istoricul trecut si construieste in prezent viitorul.

    Romania a dat lumii celebrii oameni de stiinta,literati,oameni de arta , politicieni de marca si nu in ultimul rand juristi de prestigiu.

    SIIJ nu este o adunatura de procurori corupti, nu magistrati ai Romaniei sunt varful coruptiei semnalate de dvs ca fiind pericolul cel mai mare la siguranta tarii ; oricat in lupta lor politica ,partidele ar blama justitia devenita din orgoliile si vanitatile lor marfa electorala ,ele nu pot trece de puterea care tine echilibrul balantei intre puterile statului.

    Cu ani in urma, intrucat nu erau suficiente cauze care sa convinga politicul european ca ” procurorii lupta cu inversunare impotriva coruptiei in Romania”, au largit sfera faptelor asimilate teoretic coruptiei cu ” abuzul in serviciu” ptr a convinge prin numar de fapte si nume tinte suficient de publice, ca sunt indeplinite conditiile ca Romania europeana sa intre in Uniunea Europei.

    S- a restabilit normalitatea juridica a incadrarilor faptelor din cu totul alta sfera a dreptului penal, s- au stabilit prin legi organice competentele de instrumentare a faptelor fie ele de coruptie ori infractiuni de serviciu.

    Cata vreme o institutie isi desfasoara activitatea in limitele legalitatii, ale normelor statuate de Parlamentul Romaniei, reprezentant legiferator al poporului roman,legi in vigoare, este firesc dle Insarcinat cu afaceri sa le respectati, sa stati deoparte de politica romaneasca care dupa puterile ei isi conduce tara si edifica politica penala neaosa.

    Nu cred ca ambasadorul Romaniei in SUA isi permite sa- si dea cu parerea despre organizarea judiciara a sistemului justitiei din SUA( care nici el nu este perfect,fie vorba intre noi!) ori despre judecatorii sau procurorii americani( si ei sunt tot oameni supusi greselilor ,nu sunt ingeri, dupa cum nici tara dvs nu este ferita de acest flagel care patrunde in orice sfera, fara a se reusi de catre vreo tara,inclusiv SUA, identificarea celor mai eficace instrumente de eradicare.

    In vizitele profesionale facute colegilor mei ,judecatori si procurori americani,din colaborarea stransa,ani intregi cu ABBA Ceelli am inteles ca in SUA politicul nu interfereaza cu justitia, limitele legii sunt respectate din constiinta si prin lege

    Nu pot sa cred ca la export ,SUA livreaza prin reprezentantii sai diplomatici contrariul .

    Ati jignit dle Insarcinat judecatorii si procurorii acestei tari !

    Este de datoria dvs, ca om,ca diplomat, ca reprezentant al unei tari unde democratia si justitia sunt sacre( cel putin noua asa ni s- a spus) sa va reevaluati discursul politic, sa ramaneti in limitele mandatului dat de Presedintele dvs ,sa pastrati distanta socio- diplomatica astfel incat respectul sa fie reciproc ,cu bunacredinta si nu doar aparent, de forma

    Eleganta si politeturile diplomatice ar trebui sa va indemne sa va reconsiderati atitudinea si intruziunea in sfera juridicului care vizeaza structura sistemului judiciar, judecatorii si procurorii acestei tari care se afla sub puterea legilor noastre, independenti fata de politic fie el autohton ori strain.

    Un discurs echidistant,echilibrat ori o tacere ireverentioasa ,” de- o fi una,de- o fi alta , ce e scris si pentru NOI” ca mesaj catre Judecatorii si Procurorii pe care, generic, i- ati incriminat, mesajul nostru este ca PRETINDEM respect atat cat va respectati judecatorii si procurorii din SUA si sistemul dvs judiciar ,care ca oricare altul nu este perfect dar perfectibil.

    Yours,

    Hon. President of RMA judge Viorica Costiniu”

  • Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheş susține că Dacian Ciolos minte: Bărbatul poate naşte, iar menstruatie pot avea şi alte persoane decât femeile


    Ciolos si USRPLUS trebuie sa-si explice votul din Parlamentul European pe Raportul Matic in fata romanilor, nu sa se victimizeze! Dacian Ciolos, impreuna cu alti reprezentanti USRPLUS, incearca sa convinga lumea ca nu au votat in Raportul Matic ceea ce, in fapt, au votat, afirma europarlamentarul PNȚCD Cristian Terhes pe facebook.

    Ce susține Cristian Terhes:

    Trec peste atacurile lor la persoana si raman la chestiuni factuale, ce sunt scrise in raport:

    1. Raportul Matic, la paragraful N, contine precizarea explicita ca barbatii pot „sa ramana insarcinati”, iar in astfel de cazuri ar trebui „sa beneficieze de masuri in ceea ce priveste sarcina si serviciile de ingrijire legate de nastere”.Deci, pot sau nu barbatii sa ramana insarcinati si, ulterior, daca nu fac avort, sa nasca? Ca daca nu pot, USRPLUS sa ne lamureasca de ce au votat asa ceva, iar daca pot, sa ne lamureasca USRPLUS cum vor putea barbatii ramane gravizi si apoi naste.

    2. La paragraful P din Raportul Matic se spune ca „PERSOANELE GRAVIDE se confrunta cu diverse interventii medicale fortate in timpul nasterii…”.In afara de femei, sunt si alte persoane care raman gravide si pot da nastere, de se confrunta cu „interventii medicale fortate in timpul nasterii”?Coroborarea celor doua paragrafe este evidenta. Daca, conform paragrafului N, barbatii pot ramane insarcinati, evident ca la paragraful P nu mai puteau spune ca „femeile gravide” se confrunta cu interventii la nastere, asa ca au inlocuit femeie cu persoana, ca sa-i includa si pe barbati.

    3. La paragraful 28 se face o invitatie statelor membre ale UE sa „asigure accesul la programele de EDUCATIE privind menstruatia pentru TOTI COPIII, astfel incat PERSOANELE CARE AU MENSTRUATIE sa poata face alegeri in cunostinta de cauza cu privire la menstruatie si la corpul lor”.In afara de femei, sunt si alte persoane care au menstruatie? Si cine ar fi aceste „persoane”, altele decat femeile, despre care copiii vor fi invatati in scoala ca pot avea menstruatie?

    Raportul Matic este cel mai radical sexo-marxist document elaborat si adoptat de o institutie europeana. Pe langa alte lucruri grave, acest raport redefineste notiunea de „femeie” si „barbat”!Conform acestui raport, cel putin in UE, barbatul poate naste, iar menstruatie pot avea si alte persoane decat femeile. USRPLUS a votat nu doar ca aceste lucruri exista, dar si ca aceste lucruri sa fie invatate de copii la scoala. Considerati potrivita o asemenea educatie la scoala, si daca da, de la ce varsta?Le solicit celor de la USRPLUS sa raspunda public la cele de mai sus, iar acelasi lucru il puteti cere si voi. Votul lor va si ne afecteaza pe toti, prin urmare au obligatia sa raspunda public.La adresa de mai jos gasiti discursul pe care l-am tinut in Parlamentul European cu privire la Raportul Matic, in care am spus ca prin votarea acestui raport, care prevede ca barbatii pot ramane insarcinati, UE se face de „rasul curcilor” in jurul lumii. https://www.facebook.com/CristianVTerhes/posts/841014263189962

  • Ministrul Educației a umflat 800.000 de lei


    Ministrul Educației poate spune că 2020 a fost un an bun din punct de vedere financiar, în conturile familiei intrând peste 800.000 de lei, toți bani de la stat, transmite Radio Europa libera.

    Conturile ministrului Cîmpeanu s-au modificat substanțial în 2020. Dacă în 2019, valoarea acestora era în jur de 200.000 de lei, ea a urcat rapid anul trecut la peste 600.000 de lei.

    Ministrul, dar și soția sa, au primit diferențele din activitatea managerială, didactică și de cercetare, plus diferențe salariale din perioada octombrie 2008 – 2011. Sorin Cîmpeanu a încasat peste 388 mii de lei, iar soția peste 268 mii de lei. La acestea se adaugă venituri de peste 173 de mii de lei obținute de oficialul guvernamental anul trecut. Un total de peste 800 mii de lei.

    Cîmpeanu are, din 2013, un teren în Otopeni și un apartament cumpărat în 2008 cu o suprafață de 72 mp. Familia mai are în construcție o casă, care nu apare ca fiind finalizată și care are o suprafață utilă de 486 mp.

    El mai deține și trei mașini: un BMW din 2013, dar și o Dacie din 1980 și un Fiat din 1973.

    Datoriile ministrului sunt însă și ele considerabile, el având mai multe credite în curs de plată. În 2016, 2017 și 2018 a luat mai multe credite, valoarea acestora fiind de peste 550 mii de lei.

  • Macron vrea o ”bătălie culturală” pentru LGBT împotriva țărilor din Europa de Est


    Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut vineri că trebuie dusă o ”bătălie culturală” împotriva unor state membre ale UE din Est, precum Ungaria sau Polonia, unde au fost adoptate legi anti-LGBT, relatează Reuters conform Agerpres.

    ”Trebuie să încercăm să aflăm cum pot ajunge unele ţări în această situaţie. Trebuie să ducem o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor”, a spus Macron la Bruxelles la conferinţa de presă după terminarea unui summit european unde au avut loc discuţii aprinse pe tema noii legi din Ungaria împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor.

    Referindu-se la declaraţia premierului olandez Mark Rutte, care a cerut Ungariei să respecte drepturile persoanelor LGBT sau să iasă din UE, Macron a afirmat că Ungaria trebuie să rămână în blocul comunitar, dar s-a declarat îngrijorat de ceea ce el a numit ascensiunea conservatorismului iliberal în unele state membre, ceea ce în opinia sa erodează valorile UE.

    ”Trebuie să facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în unele societăţi post-comuniste care acum arată valori ce nu sunt ale noastre”, crede preşedintele francez, admiţând că în problema homosexualităţii există în interiorul UE o diviziune Est-Vest. ”Ce credibilitate vom mai avea dacă acceptăm ca aceste valori să fie subminate în interiorul nostru ? Cum le vom mai putea spune atunci albanezilor, sârbilor, să facă un efort pentru statul de drept, pentru a intra în UE”, a motivat el.

    În ce priveşte sancţionarea Ungariei pentru adoptarea respectivei legi, Macron a apreciat că pe termen scurt singurul răspuns îl reprezintă ”susţinerea procedurii angajate de Comisia Europeană, chiar dacă aceasta este lentă, şi consolidarea poziţiei noastre în opinia publică şi în mass-media”.

    ”Trebuie să reangajăm o colaborare cu intelectualii societăţii civile, să fim mai prezenţi în presa acestor ţări (est-europene – n.red), să-i susţinem mai bine pe cei care apără ideile europene, avem nevoie de o strategie în domeniu”, a mai indicat preşedintele Franţei.

    Dintre cei 27 de lideri ai statelor UE, 17 au semnat înaintea summitului o scrisoare comună adresată şefilor instituţiilor europene şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres (invitat la summitul european), în care insistă asupra necesităţii respectării valorilor europene, cu referire la drepturile persoanelor LGBT.

    Potrivit Euronews, lista semnatarilor reflectă la acest capitol o diviziune clară Est-Vest, dintre statele est-europene numai Letonia şi Estonia semnând această scrisoare. Totuşi, în dezbaterea de la summit, Polonia şi Slovenia au fost singurele ţări care au susţinut Ungaria, menţionează Reuters.