Șeful organizației USR Piatra Neamț, fiica fostului prim secretar PCR

Șeful organizației USR Piatra Neamț este Ramona Tofan (nume de domnișoară Dospinescu), fiica lui Constantin Dospinescu, fost primar și prim-secretar PCR la Piatra Neamț în epoca glorioasă a Partidului Comunist, între 1980 și 1986, adică fix în perioada în care oamenii muncii de la orașe și sate, țăranii și intelectualii cumpărau pâine, zahăr, ulei pe cartele de alimente, scrie Vestea.net.

CINE E TATĂL, CONFORM PRESEI LOCALE: În traducere liberă, la 21 de ani absolvise o școală care-i oferea calificarea de muncitor/tehnician minier dar, pentru că a fost remarcat drept un posibil viitor cadru de nădejde, a fost cooptat în PCR și ajutat să termine o facultate (după alți 20 de ani).
Urcă în ierarhia de partid și astfel ajunge prim-secretar PCR  la Piatra Neamț (deci și primar). Este scos din funcția respectivă în 1986 în urma unor dispute (nu ideologice) cu un prim-vice al secretarului PCR pe județ. Nu, nu a fost vorba despre vreo formă de dizidență, a rămas în continuare un activist zelos, dovadă și funcția următoare cu care a fost răsplătit, cea de director al TAPL (trustul de alimentație publică locală care îngloba toate restaurantele și cârciumile importante din județ).
Prin prisma acestor detalii, este evident că actuala șefă a USR Piatra Neamț nu a avut acea copilărie marcată de privațiuni sau cu momente în care să fi stat la coadă la lapte de la ora 5 dimineața, cum au trăit colegii ei de generație. Deși nu a mai apărut până acum în prim-planul politicii nemțene, Ramona Tofan a fost măcar aproape de această zonă, soțul ei fiind în epoca de glorie a Convenției Democrate directorul FPS Neamț (instituția celebră care a realizat privatizări câștigate de unii baroni PSD) și vicepreședinte PNȚ Neamț.
Aceasta pare să fi moștenit de la părintele ei, măcar ca CV, studiile la ASE și funcția de șef de partid la Piatra Neamț.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare