Dancilă: PSD este cel mai românesc partid

Noul preşedinte al Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, spune că PSD este partidul cel mai românesc şi că îşi doreşte să-l readucă pe primul loc între opţiunile românilor, transmite News.ro.

Ea a precizat că multă lume şi-a exprimat neîncrederea şi atunci când România a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care a menţionat că a fost una de succes. “Am preluat apoi preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Mulţi şi-au exprimat neîncrederea, mulţi am spus că nu o să putem să avem o preşedinţie de succes. Iată că doar peste câteva zile, pe 1 iulie, încheiem preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, o preşedinţie de succes, o preşedinţie pentru care s-a depus mult efort.  Vreau să le mulţumesc colegilor mei miniştri, să mulţumesc reprezentanţei României la Bruxelles, să le mulţumesc colegilor mei de la Bruxelles prezenţi în sală şi care a adus multe cuvinte de laudă pentru România. Şi atunci am spus chiar dacă este prima preşedinţie rotativă pentru ţara noastră, chiar dacă următoarea preşedinţie va fi peste 14 ani, am arătat că noi putem să fim performanţi, am arătat că merităm admiraţia şi aprecierea tuturor statelor membre şi nu numai”, a explicat premierul.  Dăncilă îşi propune ca în calitate de preşedinte al PSD să readucă partidul pe primul loc în opţiunile românilor, afirmând că Partidul Social Democrat este cel mai românesc partid. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare