Ministrul de externe maghiar: Ştirile false sunt alimentate în mod constant în presa liberală internaţională. Cea mai recentă ştire arată că Guvernul ungar ar înceta să mai coopereze cu Rosatom, ceea ce este o minciună totală

Este o minciună faptul că Guvernul ungar ar înceta să coopereze cu compania rusească Rosatom în proiectul de extindere a centralei nucleare de la Paks, iar compania franceză Framatome şi-a sporit rolul de a furniza sistemul de control după ce partenerul său german din consorţiu, Siemens Energy, nu a primit încă o licenţă de export, din motive politice, a declarat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Bruxelles.

Potrivit comunicatului MAE ungar, şeful diplomaţiei de la Budapesta a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în pauza Consiliului European în domeniul energiei, că există într-adevăr o discriminare faţă de energia nucleară, lucru demonstrat de faptul că extinderea centralei nucleare de la Paks, aici, în Europa, este “permanent împiedicată” şi că “se încearcă sancţionarea investiţiilor nucleare, pe care noi le apărăm cu regularitate”.

Péter Szijjártó a subliniat că Guvernul german continuă să blocheze participarea Siemens Energy, şi companiei încă nu i s-a permis să livreze echipamentele comandate în cadrul contractului.

“Ştirile false sunt alimentate în mod constant în presa liberală internaţională. Cea mai recentă ştire arată că Guvernul ungar ar înceta să mai coopereze cu Rosatom, ceea ce este o minciună totală”, a afirmat politicianul.

“Ne-am angajat să punem în aplicare acordul semnat cu Rosatom în urmă cu nouă ani. Ne-am angajat să construim Paks II împreună cu Rosatom (…) Nu există niciun motiv pentru care să renunţăm la această cooperare”, a mai adăugat ministrul.

Péter Szijjártó a subliniat că, atunci când vine vorba de creşterea rolului Framatome, acesta se referă la faptul că, din cauza blocării politice de la Berlin a participării Siemens Energy, Ungaria doreşte să se bazeze mai mult pe compania franceză pentru furnizarea sistemului de control.

Acesta a subliniat că şapte state plănuiesc sau construiesc deja noi centrale nucleare, astfel că, în următorii ani, în Europa se aşteaptă o “mare renaştere nucleară” pentru a contracara fluctuaţiile nerezonabile şi extreme ale preţurilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare