Blog

  • Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ţara lui „ba pe-a mă

    de Adriana Stoicescu, judecător

    Ţara lui “ba pe-a mă-tii »

    Pentru că văd dosarele cu câteva zile înainte de şedinţă, nu am întotdeauna motivele de apel ale părţilor în faţă.

    Uneori, apar dimineata, inainte de a intra in sala.

    Dar, nu toţi avocaţii fac asta.

    Şi nu mă deranjează prea tare, pentru că eu sunt cea care se grăbeşte să parcurgă dosarele prea devreme faţă de termen.

    Uneori, mă trezesc cu o cerere de amânare în dimineaţa şedinţei.

    Şi poate, ce să vezi, uneori avocatul chiar s-a îmbolnăvit, deşi nu cred că îşi dorea.

    Clientul lui, cu siguranţă nu.

    Asta nu înseamnă că toate cererile de amânare sunt făcute cu bună-credinţă, ştiu.

    De multe ori, avocaţii vorbesc mult şi poate nu tocmai pe subiect, pentru că vor să îsi convingă clientul că nu a dat banii degeaba.

    Nu toţi fac asta, ştiu.

    Uneori, avocaţii au cereri absurde şi neîntemeiate, forţează amânări, ştiu.

    Ne pronunţăm pe ele, cu legea în faţă şi gata.

    De ce ar trebui să îi suspectăm, mai mereu, de rea credinţă ?

    Printre noi avem colegi care intră în sala mai asa, in orb, ca sa fiu politicoasa, dar nu suntem toţi aşa.

    Ne place să fim băgaţi toţi în aceeaşi oală ?

    Avem colegi infatuaţi, certaţi cu manierele şi decenţa, dornici să îşi arate superioritatea (falsă, de altfel), autosuficienti, punând la punct avocaţi, procuror, justiţiabili, de-a valma, uitând că sunt doar nişte oameni investiţi cu o autoritate care, ce să vezi, se va termina cândva.

    Si care, oricum, nu ii urmeaza in afara salii de judecata, precum o umbra.

    Avem printre noi colegi care nu salută avocaţii pentru că “nu se demit” sau nu vor să fie suspectaţi de niscaiva „manevre”.

    Avem colegi care transformă hotărârile judecătoreşti în gazeta de perete cu o singura rubrica „aşa nu”, criticând nu agumentele ci profesionalismul avocatului sau al procurorului.

    Trăim într-o junglă în care, oricum, toată lumea e cu ochii pe noi, speculând o privire, un sunet.

    Mă întreb, retoric, ce avem de câştigat dacă ne bălăcărim unii pe altii toată ziua ?

    Suntem îngropaţi în dosare, ştiu, dar, să recunoaștem, sunt instanţe unde încă se trăieşte şi se munceşte lejer.

    Sunt parchete în care se prăbuşesc dulapurile cu dosare în capetele colegilor dar şi locuri unde domneşte pacea și linştea de te întrebi unde ai nimerit.

    Avem, ca popor, un talent unic de a ne uita mereu peste gard, cu ranchiună, cu dispreţ, în loc să ne vedem de hibele noastre şi să încercăm să le rezolvăm.

    Arătăm mereu cu degetul spre alţii în loc să ne aşezăm la masă, să discutăm şi să găsim soluţii reale, nu imaginare şi bune doar pentru presă, menite sa arate ca noi muncim, „Mircea, fa-te ca lucrezi”.

    Avocaţii nu sunt duşmanii noştri, cum nici noi nu suntem duşmanii procurorilor.

    Grefierii nu sunt sclavi pe plantaţie, justiţiabilii nu sunt nişte numere de dosar, folositoare la bilanţurile care plac atât de mult unor şefi de instanţe, dornici să facă „mumos” la Capitală si cam atat, lideri pe hartie si degraba degrevati de activitatea de judecata.

    Ca să schimbăm ceva ar trebui să începem, totusi, cu noi.

    Să fim sinceri, să ne privim în oglindă şi să recunoaştem că avem bube şi limite, că nu suntem mereu cum ar trebui să fim.

    Să încetăm să acuzăm şi să încercăm să îndreptăm.

    De-abia apoi să le cerem celorlalţi respect.

    Pentru că, nu-i asa, dacă nu putem fi mai buni, măcar să fim politicoşi.

  • Rusia către Armenia: Dacă plecați din Uniunea Economică Eurasiatică in UE prețul gazelor va crește cu 69%

    Suspendarea participării Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) ar putea duce la o creștere a prețului gazelor de la 177,5 dolari la 300 de dolari pentru 1.000 de metri cubi – o majorare de 69% –, potrivit unui raport comun al Rusiei, Belarusului, Kazahstanului și Kârgâzstanului, publicat pe site-ul guvernului rus.

    „Evaluarea pe baza unor scenarii a importurilor de gaze ale Republicii Armenia din țările membre ale UEE indică un preț de 300 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, în ipoteza menținerii volumului fizic al livrărilor. Comparativ cu prețul de bază actual de 177,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi, prețul va crește cu aproximativ 69%”, se arată în raport.

    Această cifră are un caracter orientativ, iar prețul real, ținând cont de situația de pe piață, ar putea fi mai ridicat, se mai precizează în document.

  • Șeful Ryanair: Prețul biletelor de avion va creste cu 20% anul viitor

    Directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, a declarat astăzi că prețurile biletelor de avion în Europa ar putea crește cu 20% anul viitor, ceea ce, conform estimărilor sale, ar reprezenta cea mai mare creștere a prețurilor transportului aerian de pasageri din istoria Bătrânului Continent.

    „Mă aștept ca prețurile biletelor de avion în Europa în următoarele 12 luni să crească cu 10, 15, poate chiar 20%”, a declarat O’Leary într-o conferință de presă la Bruxelles, potrivit Reuters.

    Războiul din Orientul Mijlociu a provocat o creștere bruscă a prețurilor combustibilului pentru avioane, ceea ce a redus marjele de profit ale companiilor aeriene care nu și-au acoperit în avans prețurile combustibilului.

  • Șeful CJ Caraș Severin: Am avut dreptate cu reindustrializarea Carașului. Uzina Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița a finalizat ultima piesă pentru hidroagregatul de la Porțile de Fier I

    Președintele CJ Caras Severin Silviu Hurduzeu readuce în discuție una dintre temele promovate de PSD în 2024, reindustrializarea județului Caraș-Severin, și le răspunde celor care au considerat-o atunci doar un slogan de campanie. Președintele PSD Caraș-Severin își susține argumentul cu cea mai recentă realizare a Uzinei Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița (UCMH): finalizarea și expedierea ultimei piese pentru hidroagregatul de la Porțile de Fier I. 

    Luni-seară, un convoi special a plecat din Reșița cu butucul rotorului, o piesă de aproximativ 185 de tone, destinată hidrocentralei de la Dunăre. Este ultima componentă dintr-un ansamblu de peste 300 de tone, la care s-a lucrat opt luni și jumătate, după capacul rotorului și cele șase palete.

    Pentru Silviu Hurduzeu, această lucrare arată că uzina reșițeană are în continuare un rol important în industria din România .

    „Uzina Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița ne arată că reindustrializarea județului Caraș-Severin nu este o himeră și că viitorul Banatului de Munte arată bine”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

    Hurduzeu face trimitere directă la criticile din 2024, când preluarea UCMR de către Hidroelectrica a fost privită de unii drept o mișcare cu miză electorală a PSD. Social-democratul spune că același lucru s-a întâmplat și în cazul combinatului de la Oțelu Roșu.

    „În 2024, când UCMR a fost preluată de Hidroelectrica – cu sprijinul hulitului Guvern Ciolacu și după discuții îndelungate cu Karoly Borbely de la Hidroelectrica -, au fost mulți prin județul nostru care au spus că e doar o schemă de campanie electorală a PSD. La fel au făcut și cu preluarea Combinatului de la Oțelu Roșu. Acum, aceiași oameni își asumă meritele pentru ceva ce nu au făcut. Dar acest aspect contează mai puțin. Până la urmă, rezultatele sunt mai importante”, a subliniat șeful PSD Caraș-Severin.

    În aceeași postare, Hurduzeu amintește și despre legea adoptată în vară de Parlament care permite finalizarea proiectelor pentru șapte hidrocentrale din portofoliul Hidroelectrica.

    „Toate, absolut toate aceste proiecte hidroenergetice necesită hidroagregate care vor fi realizate la Reșița. Așa cum am spus în alte rânduri, va fi de lucru zeci de ani de acum încolo la UCMH, companie care a împlinit în iulie 255 de ani de funcționare. (…) Promisiunea mea este că, anul viitor, vor exista vești la fel de pozitive și dinspre Combinatul de la Oțelu Roșu, unde lucrurile deja au evoluat foarte mult în bine”, mai spune social-democratul.

  • Zelenski față in față cu americanii la Oslo: Va fi forțat să accepte un acord

    La întâlnirea de la Oslo, americanii vor încerca să-l convingă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să accepte concesii teritoriale în schimbul unui acord cu Rusia, relatează The New York Times.

    Potrivit ziarului, președintele american Donald Trump este din ce în ce mai hotărât să-i „impună lui Zelenski un acord”. SUA vor să-i explice liderului ucrainean că menținerea unui teritoriu nu merită. Mai mult, Ucraina ar putea „profita” dacă își retrage obiecțiile față de acord, relatează NYT. Consilierii lui Trump numesc momentul actual un „punct de cotitură” și insistă că Zelenski trebuie să-și demonstreze disponibilitatea de a negocia cu Rusia, „chiar dacă asta înseamnă să renunțe la teritoriu”.

    „Acesta va fi mesajul american către Zelenski marți, la Oslo”, relatează NYT. Trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, se va întâlni cu președintele ucrainean pe 20 octombrie. Ginerele președintelui american, Jared Kushner, se va alătura de la distanță. Prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre și președintele finlandez Alexander Stubb vor participa, de asemenea, la discuție, relatează NYT. Conform Axios și Reuters, după discuțiile de la Oslo, Witkoff intenționează să călătorească la Moscova.

    Conform Axios, înainte de călătoria lor, negociatorii americani i-au prezentat lui Trump un plan de soluționare actualizat și au primit instrucțiuni de la acesta. Reprezentanți ai E4, Uniunii Europene și NATO sunt, de asemenea, așteptați la Oslo.

  • Useristul Darău acuzat de angajați la plecare de la Ministerul Economiei și Turismului: TOTUL PENTRU CAMARILĂ

    Ministrul Economiei, Irineu Darău, a lăsat un mesaj de rămas bun subalternilor la plecare, îndemnându-i în mare să continue munca, dar și avertizând că unele lucruri nu funcționează în regulă în minister. Răspunsurile funcționarilor la mesaj, transmise de surse de la nivelul Guvernului pentru Profit.ro, arată nemulțumiri extinse despre mandatul de 10 luni al ministrului USR.

    email-urile de răspuns Stimate domnule ministru, Se împlinesc 10 luni de când echipa dumneavoastră a preluat conducerea MEDAT. Zece luni în care prezența și implicarea dumneavoastră directă au reprezentat, pentru noi, funcționarii publici ai acestui minister, mai degrabă o așteptare neîmplinită decât un sprijin real. Ne-am îndeplinit atribuțiile cu responsabilitate, profesionalism și conștiința datoriei, pornind de la convingerea că obiectivul nostru comun ar trebui să fie salvarea și consolidarea a tot ceea ce mai poate fi construit în această țară. În schimb, ne-am confruntat cu obstacole instituționale, interese personale și politice, precum și cu atitudini concretizate în insulte, jigniri și acțiuni de discreditare a celor care și-au continuat activitatea cu bună-credință. Nu știm în ce măsură deciziile adoptate în numele dumneavoastră au beneficiat de acordul și asumarea dumneavoastră directă. Știm însă că, în aceste zece luni, majoritatea funcționarilor publici au lucrat într-un climat dominat de acuzații la adresa fostelor conduceri, în timp ce practicile condamnate public au fost perpetuate, uneori cu o intensitate și mai mare.

    Echipa dumneavoastră a întreținut un climat de suspiciune și presiune permanentă, în care acuzațiile au devenit o constantă a activității cotidiene. În acest context, singurul nostru motiv real de a continua a fost atașamentul față de profesie, respectul față de obligațiile asumate și convingerea că munca noastră servește interesului public. Am asistat, de multe ori neputincioși, la decizii discreționare, la impunerea unor soluții fără o fundamentare adecvată și la situații în care funcționarii publici au fost puși în postura de a-i instrui și sprijini pe cei nou-veniți, pentru ca ulterior să devină ținta unor atitudini de umilire, discreditare și lipsă de respect profesional. Consider că o asemenea abordare nu poate constitui fundamentul unei administrații publice funcționale și performante. Ne-am fi dorit să continuăm și să dezvoltăm, împreună cu dumneavoastră, proiectele și demersurile existente la momentul preluării mandatului. În schimb, mesajul transmis a fost acela că ministerul și activitatea predecesorilor dumneavoastră se aflau într-o situație fără perspectivă, iar intervenția noii conduceri ar fi fost cea care a redresat lucrurile. Această prezentare nu reflectă însă realitatea pe care am trăit-o noi, cei care am asigurat continuitatea activității instituției. Numeroase demersuri au fost încetinite sau blocate, iar eforturile noastre s-au concentrat, de prea multe ori, nu pe dezvoltare, ci pe menținerea funcționării ministerului. Am muncit până la epuizare, inclusiv în afara programului, în zile de weekend și în zile de sărbătoare legală, nu pentru a servi interesele unei echipe sau ale unei persoane, ci pentru că ne respectăm profesia și ne iubim țara. Am făcut acest lucru în condițiile în care considerația și respectul față de munca noastră au lipsit în mod evident din relația cu echipa dumneavoastră. După zece luni, întrebarea pe care o adresez este una legitimă: ne cunoașteți, domnule ministru? Cunoașteți oamenii care au susținut activitatea ministerului, care au dus la îndeplinire sarcini dificile și care au asigurat continuitatea instituțională, chiar și atunci când contextul de lucru a devenit ostil? Cunoașteți eforturile, responsabilitățile și sacrificiile din spatele rezultatelor pe care ministerul le-a prezentat public? Sunt convinsă că o implicare mai consistentă și un dialog real cu funcționarii publici ar fi putut transforma aceste zece luni într-o perioadă de construcție și rezultate remarcabile. O astfel de oportunitate a existat, dar nu a fost valorificată.

    (…)Contrar normelor de concurență și guvernanță, de aceste majorări și stabiliri discreționare de indemnizații au beneficiat în mod exclusiv persoane desemnate pe criterii de afiliere politică sau personală cu Cabinetul pe care l-ati condus. Această practică reprezintă o încălcare directă a obligației de diligență și loialitate pe care autoritatea publică tutelară o are față de patrimoniul statului. În timp ce solicitați public funcționarilor „să asigure continuitatea”, managementul politic implementat de cabinetul dumneavoastră a generat vulnerabilități juridice majore, expunând instituția și companiile subordonate riscului de litigii administrative și corecții din partea organismelor de monitorizare (cum este AMEPIP). Adevărata „cale corectă” și respectarea normelor de drept se probează prin acte administrative conforme cu litera legii, nu prin declarații de bune intenții la încheierea activității. Toate actele juridice și ordinele de ministru care au vizat numirile și remunerarea discriminatorie a membrilor CA din această perioadă rămân supuse controlului de legalitate.

  • Ministrul de externe al UE: SUA vrea să forțeze Ucraina să capituleze in termenii Rusiei

    Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a acuzat Statele Unite că încearcă să forțeze Ucraina să „capituleze” în termenii Rusiei. Ea a spus că Europa continuă să sprijine Kievul și trebuie să participe la discuțiile de pace pentru a „echilibra” poziția Washingtonului.

    „Negociatorii americani încearcă să forțeze Ucraina să capituleze de aproape doi ani – ei bine, un an și jumătate, ca să fim exacți”, a spus Kallas, vorbind în fața Parlamentului European de la Strasbourg, potrivit Euronews.
    Diplomata Uniunii Europene a menționat că UE a pregătit un document care prezintă cerințele pe care țările europene ar trebui să le facă Moscovei ca parte a unui viitor acord de pace.

    „Dacă Rusia își prezintă cerințele și dorințele maximaliste, noi trebuie să le prezentăm cerințele maximaliste pentru a echilibra negocierile. Mai mult, acesta este un semnal clar pentru Rusia: dacă își dorește ceea ce își dorește – și anume, ridicarea sancțiunilor – atunci Europa trebuie să fie prezentă la masa negocierilor, deoarece acestea sunt decizii care afectează Europa”, a spus ea. Kallas a subliniat că UE nu intenționează să accepte concesii fără garanții ale unei păci „durabile și juste”.

  • Nicolae Drăghiea continuă in fruntea Muzeului Porțile de Fier

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participatla ședința Consiliului de Administrație al Muzeului Regiunii Porților de Fier, în cadrul căreia a semnat contractul de management cu domnul Nicolae Drăghiea, care va continua să conducă această importantă instituție de cultură a județului Mehedinți.

    “Îl felicit pentru rezultatul obținut la concursul de management, dar și pentru activitatea desfășurată până în prezent la conducerea muzeului. Pregătirea sa ca profesor de istorie, experiența acumulată și buna cunoaștere a patrimoniului cultural al județului sunt atuuri importante pentru continuarea activității în această funcție.

    Muzeul Regiunii Porților de Fier reprezintă una dintre cele mai importante instituții culturale ale județului nostru, iar în ultimii ani am susținut investiții și proiecte care au contribuit la modernizarea și dezvoltarea acestuia.

    Consiliul Județean Mehedinți va continua să sprijine activitatea muzeului, atât în ceea ce privește valorificarea patrimoniului istoric și cultural, cât și dezvoltarea unor noi proiecte care să atragă cât mai mulți vizitatori.

    Îi urez mult succes domnului Nicolae Drăghiea în noul mandat și sunt convins că vom continua buna colaborare pentru dezvoltarea acestei instituții!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

  • Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva decât președintele Volodimir Zelenski ar trebui să se ocupe de negocierile de pace în numele Ucrainei.

    „Zelenski este omul care ar fi trebuit să rezolve acest război cu mult timp în urmă. Dacă m-ar fi ascultat, ar fi putut face o înțelegere mult mai bună cu mult timp în urmă”, a spus liderul american.

    Pe 11 octombrie, Trump a declarat că Zelenski a avut multiple oportunități de a ajunge la un acord pentru a rezolva conflictul cu Rusia și a cerut alegeri în Ucraina. „Zelenski ar fi putut rezolva această problemă de mai multe ori. Și ar trebui să organizeze alegeri”, a spus președintele american.

    Câteva zile mai târziu, președintele american a declarat că, dacă conflictul ucrainean s-ar rezolva, este puțin probabil să se întâmple cu participarea lui Zelenski. Kremlinul a răspuns spunând că „chiar dacă există o dorință, este imposibil să discutăm orice fără actuala conducere ucraineană”.

  • Pentagonul nu vrea să dea sistemele PATRIOT plătite de Ucraina: Hegseth are contractele pentru rachete Patriot pe birou. Nu le semnează

    Pentagonul încă nu a aprobat transferul unui lot semnificativ de sisteme de apărare antirachetă Patriot către Ucraina, care au fost deja plătite, relatează Kyiv Independent, citând surse guvernamentale și militare.

    „Secretarul de război Pete Hegseth are contracte pentru rachete Patriot pe birou. Nu le semnează”, a declarat sursa publicației.

    O altă sursă a descris lotul de rachete care așteaptă aprobarea SUA ca fiind „semnificativ”. „Este greu să numim asta «aprovizionare pentru o lună», deoarece nu există un număr fix necesar pentru o lună. Dar este o cantitate semnificativă”, a adăugat el.

    Sursa a suspectat că SUA încearcă să facă presiuni asupra Ucrainei. O sursă a numit întârzierea o decizie politică, în timp ce o a doua a declarat: „Mai întâi au fost sistemele de avertizare timpurie. Și acum asta. Este absolut clar ce fac.” Cu toate acestea, un oficial NATO a declarat pentru KI că unele livrări ar putea fi întârziate, dar este puțin probabil ca acest lucru să se datoreze unor motive politice.