Blog

  • Ucrainienii dau atacul la unicul liceu cu predare integrală în limba română din regiunea Odesa. Țoiu se ascunde de românii din Ucraina

    Unicul liceu cu predare integrală în limba română din regiunea Odesa, situat în satul Borisăuca, comunitatea Tatarbunar, se confruntă cu riscul de a-și pierde clasele liceale, potrivit unei sesizări făcute publice de Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia” a Românilor din Regiunea Odesa, transmite BucPress din Cernăuți.

    Zilele trecute, părinții celor 13 elevi care urmau să înceapă clasa a 10-a cu predare în limba română la liceul din Borisăuca au fost contactați telefonic de liceele din orașul Tatarbunar, în vederea înscrierii obligatorii a copiilor la instituțiile din oraș – unde însă nu există nicio clasă cu predare în limba română.

    Alarmați, pedagogii și părinții elevilor au constatat că aceste apeluri au avut la bază Hotărârea nr. 1879-VIII din 10 iulie 2026, adoptată de Consiliul Orășenesc Tatarbunar, prin care s-a decis sistarea, începând cu 1 septembrie 2026, a înscrierii absolvenților clasei a 9-a din Borisăuca în clasa a 10-a a liceului local. Potrivit președintelui asociației, este „foarte ciudat” cum administrația liceului și primăria satului nu au aflat despre această hotărâre timp de aproape o lună.

    Popescu a precizat că locuitorii satului, așezat pe malul lacului Sasâc, în raionul Cetatea Albă, au convocat in 7 august 2026 o adunare generală pentru apărarea liceului. Între timp, patru dintre cei 13 elevi și-au ridicat deja dosarele de la școala natală și s-au transferat la licee cu predare în limba ucraineană din Tatarbunar.

    Președintele asociației a amintit că situații similare au fost semnalate anul acesta și la liceele din Erdek-Burnu (Utkonosivka), raionul Ismail, și din Satu Nou (Novoselivka), raionul Cetatea Albă — acestea survenind chiar după semnarea, pe 12 martie 2026, la București, a Declarației privind un parteneriat strategic între România și Ucraina, de către președinții celor două state.

    Popescu a mai transmis că o cerere de audiență, depusă pentru a treia oară de o delegație a românilor din Ucraina la ministrul de externe al României, Oana Țoiu, așteaptă aprobare de mai multe luni. Tematica vizată privește reforma școlară din Ucraina și lipsa unor garanții concrete că statul ucrainean nu va diminua rețeaua existentă a instituțiilor de învățământ preuniversitar în limba română. „În prezent, una sunt declarațiile oficiale ale președintelui Ucrainei și ale altor demnitari de la Kiev cu privire la comunitățile românești din Ucraina, și cu totul alta este realitatea din teritoriu”, a subliniat el, adăugând că „așa nu se mai poate”.

    Președintele asociației a exprimat preferința ca reprezentanți ai misiunii diplomatice a României în Ucraina să se deplaseze la fața locului și a anunțat că va reveni cu detalii suplimentare în zilele următoare.

  • Scandalul anulării concertului artistului maghiar la Festivalul de la Sfântu Gheorghe

    Cazul amenințării care a dus la anularea concertului lui Majka de la SIC Feszt a ajuns pe masa procurorilor din Sfântu Gheorghe. Reprezentantul legal al artistului anunță că a depus o plângere penală și respinge speculațiile potrivit cărora amenințarea nu ar fi fost reală, scrie Covasna Media.

    Într-un comunicat transmis presei, avocatul Vlad Vidican, reprezentantul legal al artistului maghiar Majoros Péter, cunoscut sub numele de scenă Majka, precizează că plângerea penală a fost înregistrată pe data de 6 august la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

    Potrivit acestuia, artistul a primit în seara de 4 august, la ora 21:54, un mesaj pe telefonul personal, de pe un număr care nu era public.

    „În cuprinsul mesajului se susține că expeditorul ar ști cu ce mijloc de transport urmează să sosească artistul, unde va fi cazat și care este societatea care asigură paza evenimentului, precum și că această pază nu l-ar putea proteja. Alături de acestea, mesajul conține o amenințare directă”, se arată în comunicat.

    Avocatul spune că, în urma consultărilor cu echipa artistului și cu avocații din Ungaria, s-a decis anularea deplasării în România și, implicit, a concertului programat la SIC Feszt.

    Plângerea penală a fost formulată pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu solicitarea reținerii unei circumstanțe agravante.

    Totodată, avocatul respinge informațiile apărute în spațiul public care puneau sub semnul întrebării existența amenințării.

    „Amenințarea este reală, mesajul se află la dosarul cauzei și demersurile judiciare au fost efectuate în mod real, la data și în forma arătate mai sus”, transmite Vlad Vidican.

    Acesta mai precizează că, după anularea concertului, artistul a primit și alte mesaje de ură și noi amenințări, pentru care vor fi formulate demersuri separate. În paralel, echipa de avocați din Ungaria pregătește plângeri penale pentru faptele care intră sub jurisdicția autorităților maghiare.

    În comunicat se mai arată că anularea concertului a produs prejudicii estimate la zeci de mii de euro. Suma include contravaloarea prestației artistice, cheltuielile pentru transport, cazare și logistică, deja suportate, precum și prejudiciul de imagine suferit de artist.

    Majka urma să concerteze pe scena SIC Feszt în seara de 5 august, însă și-a anulat deplasarea după ce a anunțat că a primit pe telefonul personal un mesaj de amenințare cu moartea. Artistul a transmis atunci că expeditorul cunoștea detalii despre cazarea echipei, traseul deplasării și firma care asigura paza evenimentului, motiv pentru care, la recomandarea avocaților, a decis să nu mai vină în România. Organizatorii festivalului au condamnat public amenințările.

  • Normele de aplicare ale noii Legi a Biodiversității (jalon-cheie în PNRR) nu recunosc meritele agriculturii ecologice drept pilonul central pentru restaurarea naturii

    Aprobarea Strategiei pentru Conservarea Biodiversității este un pas legislativ salvator pentru bugetul de stat, dar dacă normele de aplicare vor trata biodiversitatea ca pe un simplu set de interdicții aplicate fermierilor, România va asista la un abandon masiv al terenurilor în zonele defavorizate și la o chimizare ascunsă în zonele de câmpie, atrag atenția reprezentanții unei asociații de profil.

    ‘Dincolo de miza financiară imensă – deblocarea unei tranșe PNRR estimate la aproximativ 972 de milioane de euro – actul legislativ consfințește un adevăr structural: protecția mediului nu mai poate fi separată de mecanismele de subvenționare a fermelor. Totuși, o analiză profundă a textului final, corelată cu Planul Național de Acțiune pentru Dezvoltarea Producției Ecologice, scoate la iveală un paradox major: deși agricultura ecologică este recunoscută oficial drept soluția salvatoare pentru biodiversitate, ambițiile politice naționale rămân extrem de modeste în raport cu cele europene (…) Aprobarea Strategiei pentru Conservarea Biodiversității este un pas legislativ salvator pentru bugetul de stat, însă eficiența ei se va decide exclusiv la redactarea normelor metodologice de aplicare. Dacă normele de aplicare vor trata biodiversitatea ca pe un simplu set de interdicții aplicate fermierilor, România va asista la un abandon masiv al terenurilor în zonele defavorizate și la o chimizare ascunsă în zonele de câmpie’, susține Asociația Inter-Bio, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

    Specialiștii organizației apreciază că normele de aplicare ale noii Legi a Biodiversității (jalon-cheie în PNRR) nu recunosc meritele agriculturii ecologice drept pilonul central pentru restaurarea naturii.

    ‘Adoptarea legii în Parlament deblochează o tranșă vitală de 972 de milioane de euro din PNRR, însă compromisurile legislative votate în comisii – precum transformarea țintei de reducere a pesticidelor într-o simplă ‘diminuare a riscului de poluare’ – îndepărtează România de standardele ecologice europene. Este un compromis birocratic pe termen scurt care ne va costa pe termen lung. Cum măsori matematic ‘riscul’ fără să reduci substanțele periculoase? Comisia Europeană poate penaliza aceste artificii de vocabular la evaluarea plăților din PNRR. INTER-BIO nu pledează pentru interzicerea peste noapte a pesticidelor în sectorul convențional, ci pentru ca autoritățile să nu mai folosească acest compromis drept scuză pentru a bloca dezvoltarea sectorului ecologic. Cea mai sigură cale de a scădea riscul chimic este să creștem suprafețele bio dincolo de ținta extrem de modestă de 5,7% pe care România și-a asumat-o pentru 2030′, notează experții.

    Potrivit sursei citate, în timp ce strategia europeană ‘De la fermă la furculiță’ a introdus o țintă de 25% suprafețe agricole ecologice până în 2030, România se află pe ultimele locuri în UE, cu doar aproximativ 5,7% din suprafața agricolă utilizată certificată ecologic (raport FIBL 2026), și și-a asumat prin Planul Strategic Național o țintă modestă, de sub 6% pentru anul 2030.

    ‘România are șansa istorică de a folosi banii din PNRR nu doar pentru a bifa un jalon biocratic, ci pentru a deveni un lider regional în agroecologie. Aliniați la viziunea europeană a IFOAM, susținem cu fermitate că biodiversitatea nu se salvează lăsând pământul în pârloagă, ci sprijinind activ fermierii ecologici. Cu o țintă de doar 5,7% suprafață ecologică pentru 2030 e greu să sperăm că refacem 30% din ecosistemele degradate folosind aceleași chimicale intensive ca până acum. Banii din PNRR ar trebui să meargă direct la fermierii care livrează deja agroecologie aplicată’, a declarat, în comunicat, președintele Inter-Bio, Costin Lianu.

    În viziunea asociației profesionale, Planul Național de Acțiune identifică faptul că peste 80% din producția ecologică internă este comercializată sub formă de materie primă brută, ieftină, către piețele din vestul Europei, în timp ce sectoarele cu valoare adăugată ridicată (legumele bio, fructele, lactatele și alimentele procesate) sunt aproape inexistente în rețelele comerciale autohtone.

    ‘Suntem bucuroși că banii vin, dar ne asigurăm că ei nu vor fi cheltuiți doar pe rapoarte de consultanță și strategii uitate în sertare. Aceste sute de milioane de euro trebuie să ajungă direct în buzunarul fermierilor care livrează rezultate reale. Fermierul ecologic muncește mai mult, își asumă riscuri mai mari și protejează apa și solul tuturor românilor. Dacă fondurile din PNRR pentru biodiversitate vor fi folosite doar pentru a bifa un jalon pe hârtie, fără a finanța direct reconversia ecologică a fermelor, atunci banii europeni vor trece pe lângă satul românesc fără a lăsa nimic în urmă’, se menționează în comunicat.

  • Ministrul userist al Economiei la fel ca Ceaușescu: Angajați chemați din concediu să îl aplaude pe cârmaci

    Ministrul Economiei vizitează astăzi Dâmbovița exact în perioada în care liniile de producție de la Uzina Mecanică Mija și Uzina de Produse Speciale Dragomirești sunt oprite, iar angajații se află acasă, în concediu, în baza deciziilor aprobate de consiliile de administrație, Ministerul Economiei fiind înștiințat în prealabil. La Mija și Dragomirești, au fost chemați angajați de acasă, astfel încât „conducătorul iubit”, asemenea vremurilor comuniste, să aibă cu cine să dea mâna și să apară în fotografii. Chiar și în prezența lor, vizita se va limita la imagine, nu la o discuție reală despre problemele și viitorul uzinelor, afirmă PSD Dâmbovița într-o postare pe Facebook.

    Dincolo de declarațiile, fotografiile și filmările care vor inunda rețelele sociale cu această „faimoasă” vizită, întrebarea este simplă: cu ce rezultate concrete vine pentru Uzina Mecanică Mija, Uzina Automecanică Moreni și Uzina de Produse Speciale Dragomirești? Ministrul ar trebui să le răspundă dâmbovițenilor și angajaților din industria de apărare din județ: – Câte contracte finanțate prin Programul SAFE vor ajunge la cele trei uzine? – Ce sumă va fi investită efectiv în dezvoltarea lor? – De ce marile contracte ajung la companii străine sau în alte județe, în timp ce industria de apărare dâmbovițeană este ținută pe margine? Realitatea trebuie spusă fără ocolișuri: de când USR conduce Ministerul Economiei, industria de apărare din Dâmbovița a rămas fără comenzi. La fel de clar trebuie spus: din împrumutul SAFE, care va fi rambursat timp de până la 45 de ani inclusiv din banii dâmbovițenilor, județul Dâmbovița nu primește nimic: nicio comandă, nicio investiție și nicio producție. Datoria rămâne la dâmbovițeni, contractele pleacă în altă parte, iar ministrul vine în județ doar pentru fotografii. Totul, „mulțumită” USR și Guvernului interimar. La Uzina de Produse Speciale Dragomirești exista un proiect matur, pregătit pentru finanțare, care ar fi adus tehnologie și producție în județ. Guvernul interimar l-a abandonat, iar un contract de miliarde de euro a fost acordat unei companii străine. Momentul ales pentru vizită lasă doar două explicații: fie ministrul vine când oamenii sunt acasă pentru că nu are ce să le spună, fie nu știe că liniile de producție sunt oprite, deși ministerul a fost înștiințat.vDomnule ministru, de ce nu veniți atunci când toate liniile de producție funcționează și toți angajații sunt la muncă, pentru a-i privi în ochi, a-i asculta și a le explica de ce uzinele lor au rămas fără investiții și contracte?vAșa arată școala de propagandă a USR: nu trebuie să vii cu soluții, trebuie doar să dai bine în fotografii și pe Facebook.Numai că industria de apărare nu se dezvoltă prin postări și imagine. Angajații au nevoie de investiții, contracte, producție și de siguranța zilei de mâine, mai susține PSD Dâmbovița.

  • FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) pregătește lansarea Garanției MOBIL IMM, un nou produs de garantare din surse proprii destinat facilitării accesului IMM-urilor la finanțarea capitalului de lucru necesar acoperirii cheltuielilor de transport și carburant.
    Prin noul produs, IMM-urile vor putea accesa finanțări de până la 1.000.000 de lei, pentru care FNGCIMM va acorda garanții de până la 80% din valoarea creditului.
    Inițiativa răspunde unei nevoi reale a companiilor, în contextul în care costurile de transport și mobilitate reprezintă o componentă importantă a cheltuielilor operaționale pentru numeroase sectoare economice.

    „Prin Garanția MOBIL IMM oferim mediului de afaceri un instrument financiar construit în jurul unei nevoi concrete și recurente. Ne propunem să facilităm accesul IMM-urilor la capital de lucru și să sprijinim partenerii financiari în dezvoltarea unor soluții rapide și eficiente de finanțare pentru economie”, au declarat reprezentanții conducerii FNGCIMM.

    Principalele beneficii ale Garanției MOBIL IMM
    Noua schemă de garantare va avea următoarele caracteristici:
    •⁠ ⁠garanție de până la 80% din valoarea finanțării;
    •⁠ ⁠credite de până la 1.000.000 de lei;
    •⁠ ⁠perioadă de garantare de 36 de luni;
    •⁠ ⁠zero comision de garantare în primele 6 luni;
    •⁠ ⁠comision de garantare de 2,65% pentru perioada rămasă de garantare;
    •⁠ ⁠eliminarea garanțiilor suplimentare pentru finanțările de până la 600.000 de lei;
    •⁠ ⁠termen estimat de aprobare de aproximativ 24 de ore de la depunerea completă a documentației.
    Produsul va fi disponibil pentru IMM-urile eligibile din toate domeniile de activitate care utilizează finanțarea pentru acoperirea cheltuielilor de transport, inclusiv pentru achiziția de carburant pe bază de facturi sau carduri de flotă.
    Invitație adresată sectorului bancar
    Pentru implementarea noului produs, FNGCIMM a demarat procedurile de încheiere a convențiilor de garantare cu instituțiile de credit și invită băncile interesate să devină partenere în acest demers.
    Prin colaborarea cu sectorul bancar, FNGCIMM urmărește creșterea accesului IMM-urilor la finanțare și dezvoltarea unor instrumente moderne de garantare, adaptate nevoilor actuale ale economiei.
    Garanția MOBIL IMM completează portofoliul de produse de garantare din surse proprii al FNGCIMM, alături de Garanția Expresă, Garanția Plafon, Garanția OPTIMM și Garanția INSTANT.

    Pentru informații suplimentare: comercial@fngcimm.ro

  • Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina dintre competitorii lor direcți și nu numai, în timp ce alte state reduc costurile de producție prin politici fiscale și scheme de sprijin, atrage atenția președintele Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă, Nicu Vasile.

    ‘În timp ce alte state își protejează fermierii, industria și capitalul autohton, România pare să aleagă o direcție opusă. În loc să reducă deficitul bugetar prin reforme reale, prin eliminarea risipei din administrație, prin eficientizarea companiilor de stat și prin stimularea investițiilor, povara este transferată asupra celor care produc, investesc și plătesc taxe. Deficitul bugetar nu poate fi redus prin falimentarea mediului de afaceri românesc și prin sărăcirea populației. O economie nu se dezvoltă prin taxe mai mari și costuri de producție tot mai ridicate, ci prin competitivitate, investiții și încurajarea capitalului autohton. România trăiește din împrumuturi. Statul se împrumută pentru a acoperi cheltuieli curente, firmele se împrumută pentru a supraviețui, iar populația se împrumută pentru a face față costului vieții. Acest model nu este sustenabil’, se arată într-un comunicat al Pactului.

    În luna iulie, clasamentul prețului la motorină era următorul: Rusia – 0,79 euro/litru, SUA – 0,87 euro/l, China – 0,97 euro/l, Canada – 1,07 euro/l, Australia – 1,16 euro/l, Argentina – 1,23 euro/l, Noua Zeelandă – 1,34 euro/l, Turcia – 1,54 euro/l, Franța – 1,78 euro/l, Ungaria – 1,90 euro/l, România – 2,00-2,08 euro/l, Marea Britanie – aproximativ 2,00 euro/l.

    ‘Mesajul acestor cifre este îngrijorător: România se află printre statele cu cele mai ridicate prețuri la motorină din această comparație, deși nivelul veniturilor și al competitivității economiei este mult inferior celui din majoritatea acestor țări. Pentru fermieri, transportatori și industrie, fiecare cent în plus la combustibil înseamnă costuri de producție mai mari și competitivitate mai redusă’, explică Nicu Vasile, în comunicat.

    Potrivit acestuia, costul motorinei suportat de fermieri doar pentru pregătirea și întreținerea culturilor agricole se ridică la 1,72 euro/l, comparativ cu Franța – 1,22 euro/l (-29%), Australia – 0,86 euro/l (-50%), SUA – 0,73 euro/l (-58%), Canada – 0,88 euro/l (-49%), Rusia – 0,60 (-65%) și Argentina – 1,02 (-41%).

    ‘Aceste diferențe explică de ce fermierii români intră în competiție cu un handicap major. În timp ce alte state reduc costurile de producție prin politici fiscale și scheme de sprijin, agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina dintre competitorii lor direcți și nu numai. În plină campanie de recoltare, numeroși fermieri reclamă dificultăți în aprovizionarea cu motorină și presiuni financiare majore. Aceste situații ar trebui analizate cu maximă transparență de autoritățile competente pentru a elimina orice suspiciune privind funcționarea pieței și pentru a asigura aprovizionarea normală în perioadele critice’, subliniază Vasile.

    Nicu Vasile avertizează că, în cazul în care această politică fiscală și economică va continua, consecințele sunt previzibile: exploatații agricole decapitalizate, investiții amânate, insolvențe și executări silite, reducerea producției interne și o dependență tot mai mare de importuri.

    El atrage atenția că România nu are nevoie de o economie bazată pe împrumuturi și consum, ci de una bazată pe producție, investiții și competitivitate, are nevoie de un stat care să fie partenerul celor care creează valoare, nu principalul factor care le mărește costurile.

  • Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității lovește agricultura in special cultivarea și recoltarea plantelor medicinale

    Federația LAPAR, Patronatul Planta Romanica și Federația Romalimenta solicită Parlamentului și Guvernului revizuirea proiectului de lege privind Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030, apreciind că forma actuală poate genera restricții asupra terenurilor agricole și activităților de cultivare și recoltare a plantelor medicinale.

    Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, cele trei organizații, membre ale IMM România, susțin necesitatea conservării biodiversității, însă consideră că aplicarea strategiei trebuie să respecte principiile echității economice, proporționalității și dialogului cu organizațiile reprezentative ale sectoarelor afectate.

    ‘În forma actuală, proiectul legislativ poate genera restricții asupra terenurilor agricole și asupra activităților de cultivare și recoltare a plantelor medicinale, fără mecanisme clare de compensare și fără o evaluare completă a impactului economic’, se menționează în comunicat.

    Totodată, cele trei organizații subliniază că o parte importantă a presiunilor derivă din obligații europene, în timp ce strategia națională nu creează, prin ea însăși, obligații juridice noi – motiv pentru care solicită nu eliminarea țintelor europene, ci garanții naționale pentru o aplicare echitabilă, etapizată și finanțată.

    ‘Agricultura și sectorul plantelor medicinale reprezintă domenii strategice pentru România, contribuind la securitatea alimentară, sănătatea publică, dezvoltarea rurală, cercetarea și competitivitatea economiei naționale. Conservarea biodiversității trebuie să consolideze aceste domenii, nu să le afecteze’, se mai arată în document.

    Astfel, organizațiile solicită realizarea unei evaluări de impact economic asupra agriculturii înainte de adoptarea legii și a măsurilor de implementare, precum și garantarea faptului că restrângerea dreptului de proprietate se poate realiza numai prin lege și cu respectarea principiului despăgubirii, în conformitate cu art. 44 din Constituție.

    Pe lista de solicitări se mai află, printre altele, compensarea integrală și garantată a tuturor restricțiilor impuse proprietarilor și utilizatorilor de terenuri, prin mecanisme financiare operaționale, evitarea introducerii în legislația națională a unor cerințe de mediu suplimentare care nu sunt impuse de Politica Agricolă Comună sau de legislația europeană și elaborarea unei Strategii Naționale pentru Plante Medicinale și Aromatice, integrată în politica națională privind biodiversitatea.

    ‘Protejarea biodiversității nu poate fi realizată prin transferarea costurilor exclusiv asupra fermierilor. Orice măsură trebuie fundamentată economic și însoțită de mecanisme reale de compensare. Fermierii sunt parteneri în protejarea naturii, nu adversarii ei’, a afirmat Matei Titianu, președinte LAPAR, în comunicat.

    La rândul său, președintele Romalimenta și Rompan, Aurel Popescu, susține că ‘asigurarea securității alimentare și accesul populației la alimente de calitate nu trebuie să vină în contradicție cu grija față de mediu și de protejare a biodiversității, ci trebuie să fie politici care să se armonizeze în implementare’.

  • Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul grupelor cu predare în limba română din cadrul Grădiniței nr. 54 „Grâurel”. Potrivit informațiilor semnalate de mai mulți părinți, există temeri că cele două grupe românești și-ar putea suspenda activitatea, iar în locul grupelor românești vor activa doar grupe ucrainene! Conducerea grădiniței spune că instituția duce lipsă de cadre didactice, scrie BucPress din Cernăuți.

    Părinții susțin că o parte semnificativă dintre locurile destinate copiilor din comunitatea românească sunt ocupate de copii proveniți din familii ucrainene, care nu cunosc limba română. În aceste condiții, spun ei, activitățile se desfășoară tot mai mult în limba ucraineană, iar scopul pentru care au fost create grupele românești riscă să fie compromis.

    Pe lângă această problemă, conducerea instituției ar fi semnalat existența unui deficit de personal calificat, ceea ce îngreunează organizarea și funcționarea grupelor cu predare în limba română.

    Pentru părinți, păstrarea acestor grupe reprezintă mai mult decât o chestiune administrativă. Ei consideră că grădinița este primul loc în care copiii își formează identitatea lingvistică și culturală, iar dispariția educației timpurii în limba română ar avea efecte pe termen lung asupra comunității românești din Cernăuți, mai scrie sursa citată.

  • Caragiale de Ialomița: Primarul care s-a dat singur in judecată ca să-și mărească salariul și fotoliile de masaj

    Comuna Grindu din Județul Ialomița a ajuns în vizorul atenției publice pentru o situația care, la prima vedere, pare demnă de operele lui Caragiale. Primarul Marian Trâmbițașu s-a dat în judecată pentru a-și mări salariul. În exclusivitate pentru digi24.ro, edilul a explicat motivele din spatele demersului, dar și o achiziție recentă prin care comunitatea pe care o păstorește s-a ales cu patru scaune cu masaj, de peste 800 de lei bucata, transmite Digi 24.

    Explicațiile lui Marian Trâmbițașu: 

    Întrebat despre situația procesului buclucaș, primarul a răspuns: „În această situaţie nu sunt numai eu în acest proces, sunt toţi funcţionarii din primărie care vor să îşi actualizeze salariul la salariul minim pe economie în momentul ăsta. În momentul de faţă salariile din primărie sunt la salariu net din 2019, adică 2.050.

    Şi dumneavoastră ne spuneţi că aveţi 2.050 de lei salariu acum?

    Nu, nu, nu. Salariile funcţionarilor din primărie, da, nu s-a actualizat cu salariul minim pe economie la momentul ăsta, adică de 4.050 de lei.

    Ok, dar nu este şi cazul dumneavoastră?

    Funcţionarii şi-au cerut drepturile în instanţă. Au zis: «domnule primar, noi, dacă dumneavoastră nu puteţi să ne aduceţi salariile, să le actualizăm cu salariul minim pe economie în momentul de faţă cu 4050 de lei, noi poate obținem ceva, ceva în instanţă.» Am zis: eu nu pot să fac treaba asta. Dacă instanţa vă dă dreptate, e bine, dacă nu vă dă dreptate, n-are bine.

    Deci, înţelegem că este un proces colectiv, de fapt?

    Corect, da.

    Dacă nu mă înșală memoria, pe portalul instanţelor găsim un proces separat în care pârâtul este primăria comunei pe care o conduceţi dumneavoastră, Grindu, şi reclamantul este Trâmbiţaşu Marian, adică dumneavoastră.

    „Domnule primar, noi ne cerem drepturile în instanţă” Păi, ei au acţionat, e un proces colectiv în care îşi cer drepturile. Fiecare funcţionar depinde de salariul primarului. Dacă primarul nu-şi actualizează salariul, salariul minim pe economie, adică coeficientul de patru, de cinci cât îl are primarul, se înmulţeşte cu salariul minim pe economie. Momentan acum salariul meu este actualizat la salariul din 2019, de 2.050. Şi funcţionarii sunt, ei depind de salariul primarului, adică dacă salariul primarului se indexează conform salariului minim pe economie, se indexează şi salariile funcţionarilor, inspectorilor pe fiecare compartiment.

    Văd că dumneavoastră aţi avut o dispoziţie dată pe 2.05.2023 în care s-a decis modificarea cuantumului brut al indemnizaţiei lunare a dumneavoastră la 9.200 RON. Deci, nu există un raport între indemnizaţia dumneavoastră brută şi salariul funcţionarilor din primărie?

    Nu, noi în funcţie de, adică în funcţie de proiectele care le-am avut pe fonduri europene, în funcţie de evaluarea proiectului, la nivelul primăriei se făcea o comisie de implementare a proiectului care monitoriza acel proiect. Iertaţi-mă, nu vreau să fiu nepoliticos, domnule primar, dar cred că sunt două chestiuni separate.

    Înţeleg că dumneavoastră aţi avut mărirea indemnizaţiei cu 45% în urma proiectelor derulate. Sunt două chestiuni distincte. Nu, în funcţie de procent, în funcţie de procent, evaluarea proiectului. Deci, dumneavoastră aveţi o majorare cu 45% pentru proiecte, eu vă întrebam despre modificarea cuantumului brut al indemnizaţiei dumneavoastră din 2023, luna a 5-a, ziua de 2.

    Nu-mi aduc aminte la transport, şi cât a fost majorat, nu îmi dau seama, acum nu pot să-mi dau seama. S-a majorat de la 8.320 la 9.200. Cred că a fost un proiect, un proiect pe fonduri europene. Nu, nu. Iarăşi este vorba despre modificarea cuantumului brut al indemnizaţiei. Pentru proiecte s-a aplicat o majorare a indemnizaţiilor cu alte 45% din salariu, din totalul brut? Nu, nu, nu, nu este. Noi nu ne-am majorat salariile că n-am avut cum, nu ne-am majorat salariile. Doar dacă a fost în funcţie de procent de proiect.

    Dacă instanţa vă dă câştig de cauză, care ar fi cuantumul salariului dumneavoastră?

    Care ar fi? Stai că n-am înţeles, care, vă rog frumos.

    Cuantumul salariului dumneavoastră, ce salariu aţi avea dacă vă dă câştig de cauză instanţa?

    Se aduce salariul acum la momentul de faţă salariu minim pe economie şi probabil urmează ceva compensaţii din urmă până în momentul de faţă. Restul nu ştiu, n-am, eu nu am vrut să fac, dar funcţionarii mi-au zis: „Domnule primar, noi n-avem ce face, noi ne cerem drepturile în instanţă, dacă legea, dacă ne dă dreptate, e bine, dacă nu ne dă dreptatea, iar bine.”

    Primăria a cumpărat patru scaune de aproape patru mii de lei Primăria Grindu pare, comparativ cu primarul, că nu se află în stare de austeritate. Printre multele achiziții, una anume atrage atenția. Chiar în ziua de 17 iulie, primăria păstorită de către Marian Trâmbițașu a decis că are nevoie de patru scaune cu masaj, în valoare totală de peste 3.000 de lei.  Odată apărută ideea, a fost și pusă în practică. Locuitorii comunei se pot bucura acum de cele patru scanue „cu functie de masaj, cu aspect elegant, confortabil si durabilital. Captuseala sa buna si husa din piele artificiala usor de intretinut, cu cusaturi decorative elegante, care asigura o experienta confortabila de sezut, chiar si atunci cand stati acolo mult timp”, după cum se arată pe platforma de achiziții. 

    „Suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine” Edilul a venit cu explicații și pentru achiziția fotoliilor cu pentru funcționari: 

    Am verificat din curiozitate achizițiile publice în cadrul primăriei pe care o conduceţi şi am găsit o achiziţie de pe 17 iulie. Aţi achiziţionat 4 scaune în valoare de 3480 RON. Era o investiţie necesară?

    Păi, ăă scaunele care au fost, de când sunt eu de 6 ani de zile şi în urmă cu 4 ani de zile, sunt aceleaşi scaune, ce s-au fărâmat. Oamenii şi-au rupt, şi-au rupt pantaloni, şi-au agăţat fustele. Nu, adică, gândiţi-vă că acel funcţionar, acel funcţionar stă 8 ore pe scaun. Şi cel puţin de 6 ani de zile, de 6 ani de zile nu n-am achiziţionat, uitaţi-vă, dacă tot m-aţi întrebat dumneavoastră, uitaţi-vă în spate, când s-au achiziţionat raturile mine scaune? În pe mandatul meu de 6 ani sau şi în urmă, nu ştiu, de obicei la un an de zile, la doi, la cinci ani.

    Dacă tot aţi aţi discuția asta. Vă întrebam dacă consideraţi că este oportună achiziţia a 4 scaune în valoare independentă de 870 RON bucata, cu masaj inclus.

    Nu, nu e, nu e vorba de masaj, nu am luat pentru masaj, am luat ca scaunul ăă am luat ca scaunul să fie rezistent. Dacă dacă mă înţelegeţi dumneavoastră. Au fost probabil din discuţiile care le-am avut cu cei care au la vânzare scaune, am întrebat, domnule, zic cât, zic, domnule, ăsta vă dă garanţie 5 ani de zile, ăsta altul doi ani de zile. Şi dacă am luat un scaun de 400 RON aveam garanţie 3 ani de zile şi dacă am luat unul de 800 RON am garanţie 6 ani de zile.

    Vă referiţi la intenţia de a comanda scaunele tot în ziua de 17 de la Proxy Distribution, dar care erau de 1236 RON, adică de 3 ori mai ieftine, practic?  Aţi avut depusă o altă ofertă pe SEAP, ofertă refuzată de altfel.

    Da, ăă am făcut achiziţia de o lună de zile şi nu mai puteam să stau, stăteam cu, au oprit, le-au legat cu sârmă, le-au băgat cu şuruburi oamenii de afară şi n-am putut să mai rezistăm. Domnule, dacă n-a venit într-o lună de zile, am făcut altă achiziţie. „Dacă nu se confortabil, tot eu îi plătesc medicalul”

    Deci îmi spuneţi că scaunele existente în primărie au fost legate cu sârmă pentru a putea sta pe ele?

    Domnule, nu ştiu ce vreţi să-mi orbiţi dumneavoastră cu masaj inclus, adică vreţi să mi spuneţi tocmai așa? Nu, noi am luat scaun să fie durabil, să fie rezistent.

    Vă citeam din descriere de pe SEAP, scaun de birou cu funcţie de masaj, aspect elegant, confortabil şi durabil.

    Deci, dacă vreţi să înţelegeţi dumneavoastră, eu vă spun clar, nu m-am interesat, eu n-am luat scaun şi nu m-am uitat dacă scaunul acesta are masaj, să fie clar. Adică am luat un scaun rezistent ca să am garanţie la el, nu să achiziționez peste doi trei ani de zile încă alt alt scaun. Aţi înţeles? Funcţionarul stă 8 ore la calculator, dacă nu se confortabil, tot eu îi plătesc medicalul la doctor, să spună: „Domnule primar, mă doare, mă doare spatele, nu sunt confortabil în orice, nu ştiu, probabil dumneavoastră nu v-aţi întrebat ce scaun aveţi sau cum staţi sau câte ore staţi pe scaun, dar un funcţionar, asta este.” „I-a băgat şi acea funcţie, să fie”

    Domnule primar, iarăşi, nu vreau să fiu caustic, sub nicio formă, dar nu are cum să nu vă sară  în ochi faptul că scaunul are, de exemplu, o funcţie de masaj care este controlată prin intermediul unei telecomenzi prin cablu. Aţi văzut descrierea?

    Aşa are scaunul, eu n-am luat scaun, să zic: „Domnule, nu iau scaun dacă nu are masaj.” Nu! Funcţia asta, funcţia asta o are scaunul, probabil prin ăsta ca să fie durabil, i-a băgat şi acea funcţie, să fie, na. Asta este, nu eu nu pot să-i spun: „Am căutat, îi spre am căutat să iau scaune fără funcţia asta.” Zici: „Domnule, nu am, dar garanţia la ei, la aceste scaune sunt de doi ani de zile.” Dacă dumneavoastră consideraţi că la 400 RON nu am luat, încă o dată vă spun, nu am luat scaun şi m-am uitat spre să aibă funcţie de masaj.Deci vă rog frumos, vă rog frumos, v-am răspuns şi vă respect.Domnul, v-ați uitat la masaj, v-aţi zis: „Nu mă uit la niciun masaj, domnule.” Deci dacă vreţi să înţelegeţi dumneavoastră Uitaţi-vă achiziției, dacă tot îmi aduceţi și mă întrebaţi de achiziții, uitaţi-vă ce achiziții s-au făcut pe site-ul primăriei. În decurs de 6 ani de zile, privind modernizarea primăriei.

  • SCANDALUL SECOLULUI: Firma care a luat cel mai mare contract IT de la Cadastru a trucat licitații

    Firma care a câştigat cel mai mare contract IT recent al ANCPI a ajuns în dificultate. All Businesses Management, compania care a preluat în 2021, pentru 101,9 milioane de lei, conversia cărţilor funciare în bază de date electronică, este specializată în scanarea şi arhivarea digitală a documentelor pentru instituţii publice, în special pentru oficiile de cadastru, scrie ZF.

    În 2024, Consiliul Concurenţei a amendat-o cu circa 1,2 milioane de lei – parte dintr-o sancţiune totală de 1,36 milioane de lei împărţită între cele trei firme implicate – pentru trucarea a 27 de licitaţii publice de arhivare a documentelor din arhivele ANCPI şi ale oficiilor teritoriale, derulate între 2018 şi 2020.

    Potrivit autorităţii, două dintre firmele sancţionate depuneau oferte „concurente“ la aceleaşi licitaţii, deşi aparţineau aceluiaşi grup – „concurenţa dintre ele a fost înlocuită cu o formă de colaborare“, a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.