Un avion al companiei Air Canada, cu 128 de persoane la bord, a reușit aterizarea de urgență la Madrid după ce la decolare o parte a trenului de aterizare s-a rupt şi a intrat într-un motor. Aeronava a aterizat la 20.09. ora României, după aproape 5 ore în care a survolat capitala Spaniei.
O aterizare perfectă, au anunțat operatorii de zbor de la Madrid.
VIDEO: ATERIZAREA DE URGENȚĂ
Enaire şi aeroportul Barajas au pus la dispoziţie o pistă pentru ca avionul să poată ateriza.
Este vorba de un Boeing 767-300. Avionul a decolat din Madrid la 14.30, ora locală cu destinația Toronto.
Cotidianul El Pais aminteşte că incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce spaţiul aerian în zona aeroportului Adolfo Suarez-Madrid Barajas a fost închis, iar operaţiunile de pe aeroportul madrilen au suferit întârzieri după ce au fost detectate drone neautorizate în imediata apropiere.
Un avion de vânătoare F-18 al Armatei Aerului a decolat de la baza aeriană din Torrejón pentru a evalua daunele suferite de aparatul Boeing şi pentru a-i acorda sprijin logistic, în cazul în care va fi nevoie, au informat surse din Ministerul Apărării spaniol.
Air Canada este condusa de Călin Rovinescu, cetățean canadian de origine română.
Guvernul Orban și-a asumat ieri răspunderea în parlament pe legislația electorală, dar nu e deloc clar ce a urmărit și nici ce pași vor fi făcuți pe mai departe, pentru că pare să se fi intrat într-un clinci legislativ teribil.
Să prezentăm faptele cît mai succint.
Legea alegerilor locale din 2015prevede că alegerile au loc într-un singur tur, iar președinții de consilii județene sunt aleși de către consilieri, deci în mod indirect.
Anul trecut, OUG 40 a guvernul Dăncilă modifică această lege și stabilește că președinții de CJ sunt aleși prin vot direct, de către cetățeni.
De aici aflăm că s-a elaborat deja proiectul unei ordonanțe de urgență care urmează să fie adoptate și care să abroge ordonanța Dăncilă de anul trecut, astfel încît să se revină la sistemul cu președinții de CJ aleși de către consilieri.
Ieri, cabinetul Orban și-a asumat în parlament răspunderea pentru o lege de modificare a legii 115, care reintroduce alegerile în două tururi de scrutin.
De aici, încep marile întrebări.
Abrogarea OUG 40 nu înseamnă că se revine automat la vechea lege, situație posibilă doar în cazul în care ordonanța era declarată neconstituțională. Cum asta nu s-a întîmplat, OUG 40 are valoare de lege și modifică legea 115, ceea ce înseamnă că abrogarea ei va reclama rescrierea unor articole din legea respectivă.
Practic, asistăm la o operațiune ciudată, inexplicabilă, prin care guvernul Orban modifică o lege electorală pe două căi paralele, asumarea răspunderii și ordonanță de urgență. Numai că executivul ar fi avut posibilitatea – și era chiar firesc să procedeze așa – de a face toate modificările electorale prin legea asumată ieri în parlament. Ar fi putut face asta chiar și dacă ar fi fost nevoie de modificarea mai multor legi, dar e vorba de una singură.
Nu a făcut-o, lăsînd impresia că tratează cele două mari probleme – alegerile în două tururi și alegerea președinților de CJ-uri – în mod distinct, prin două modalități diferite de legiferare.
La limită, am putea înțelege și asta.
Cu adevărat de neînțeles este altceva, însă.
Legea pentru care Orban și-a asumat ieri răspunderea introduce indirect alegerea președinților de CJ-uri prin votul cetățenilor. Asta, în pofida faptul că modificarea principală adoptată ieri vorbește, la articolul 101, strict de alegerea primarilor în două tururi și a niciunei alte funcții.
”Art. 101.- (I ) Pentru functia de primar, centralizarea voturilor se face de biroul electoral de circumscriptie. 2) Este declarat ales primar candidatul care a intrunit majoritatea de jumatate plus unu din voturile valabil exprimate. 3) Daca niciunul dintre candidati nu a obtinut majoritatea de jumatate plus unu din voturile valabil exprimate, fapt care se va consemna in procesul-verbal incheiat de biroul electoral de circumscriptie, se organizeaza un al doilea tur de scrutin.”
Numai că, în paralel, apar și referiri fără echivoc la alegerea președinților de consilii județene de către cetățeni și în două tururi.
Astfel, art.50 prevede, în noua formă
”Candidatii independenti pentru functia de președinte al consiliului judetean trebuie să prezinte o listă de sustinători, care să cuprindă minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor inscriși in Registrul electoral și in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candidează”.
De asemenea, art.102 prevede următoarele:
,,Art. 102. – (I) In cazul in care unul dintre candidatii la functia de primar sau de președinte al consiliului judetean, intre care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, decedează, renuntă sau nu mai indeplinește conditiile prevăzute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul situat pe locul următor.”
Trăgînd linie și adunînd, ne întrebăm ce s-a vrut ieri, în parlament?
Legea asumată ieri intră în contradicție atît cu legea 115 prin aceea că prevede alegeri în două tururi de scrutin și alegerea președinților de CJ-uri prin vot popular, dar și cu OUG 40, care prevede alegerea președinților prin vot popular, dar într-un singur tur.
Care OUG 40 aflăm că urmează, însă, să fie abrogată. Ordonanța de urgență prin care guvernul Orban va modifica, din nou, legislația electorală, trebuie să armonizeze textul legii 115, în noua formă, cu ceea ce s-a asumat ieri, în parlament.
Cum și de ce s-a ales această metodă aiuritoare de a schimba legislația electorală prin mai multe metode cu puțin înaintea alegerilor, deschizînd posibilități multiple de atacare a măsurilor, de la dărîmarea guvernului prin moțiune de cenzură ori respingere a asumării de către CCR, pînă la contestarea la aceeași CCR a OUG de abrogare a OUG 40?
Cine și de ce vrea să facă legislația electorală varză, astfel încît să se pună, în final, sub semnul întrebării însăși corectitudinea organizării viitoarelor alegeri, cu nebănuite consecințe politice și sociale care ar putea decurge de aici?
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, scrie, pe Facebook, în legătură cu faptul că lucrează la o clinică privată, în paralel cu activitatea la minister, şi spune că face acest lucru din pasiune, „rupând din timpul alocat familiei”, precizând că lucrează ca medic din pasiune, transmite Mediafax.
„Referitor la informaţiile prezentate de jurnaliştii de la Libertatea, prin care sunt acuzat că deşi am jurat credinţă poporului român, am semnat un angajament de fidelitate faţă de un angajator privat, reamintesc că am depus şi jurământul lui Hipocrat faţă de pacienţii români. Ca ministru am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieţi, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Şi credeţi-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operaţii sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, (…) operaţiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliştii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez LEGAL în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operaţii în afara Legii”, explică, joi, pe Facebook, Costache.
Conform sursei citate, înainte de a prelua mandatul de ministru, el a făcut demersuri la Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI).
„Vă citez din documentul primit de la ANI: ”din cele expuse de dumneavoastră şi din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că funcţia de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfăşurarea de activităţi medicale în baza unui contract individual de muncă, nu este de natură a genera o situaţie de incompatibilitatea din perspectiva legii 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare”.Aşadar, nu văd unde am greşit şi ce anume mi se impută în faptul că mi-am propus să operez în continuare. Mi cere să-mi încetez activitatea de chirurg?! Puteam să fac un contract de voluntariat, dar legea nu permite spitalelor private să facă astfel de contracte cu medicii. Contractul meu este pe o sumă minimă, pentru un chirurg cu specializarea şi calificările mele, fiind încadrat pe grilă ca medic primar. Operaţiile în sine, care în mod normal se plătesc, am ales să nu fie remunerate în cazul meu”, explică demnitarul.
Mai mult, el spune că nu a ascuns niciodată acestă situaţie şi a prezentat public faptul că operează în weekend, încă din data de 24 noiembrie 2019.
„În mod indubitabil, jurnaliştii au datoria de a prezenta opiniei publice informaţii de interes public, inclusiv despre mine. Dar, consider că un act jurnalistic trebuie să se bazeze pe acte şi fapte, prezentate pe cât posibil imparţial şi responsabil, nu pe concluzii prestabilite şi elemente însăilate doar pentru a confirma respective concluzii deja trase. Sunt un om onest, care nu are nimic de ascuns şi care munceşte cu pasiune pentru a-şi face treaba bine, iar activitatea mea sper că o dovedeşte oricui este de bună-credinţă. Din acest motiv, nu voi accepta ca cineva să prezume în privinţa mea acţiuni sau intenţii reprobabile doar pentru că un act de reformă în sistemul de sănătate deranjează anumite interese nedeclarate. Îi invit pe toţi cei care doresc să contribuie la dezbaterea legată de sistemul de sănătate să o facă în mod deschis, asumat, cu argumente pe fond, ţinând cont de un principiu esenţial: în activitatea medicală pacientul este singura prioritate!”, conchide Orban.
Potrivit Libertatea, ministrul Sănătăţii a semnat un contract cu un spital privat din Sibiu, unde operează, în paralel cu activitatea pe care o desfăşoară la minister.
Comisia de la Veneția a fost solicitată să emită un punct de vedere pe modificările legislative pe legea electorală schimbată astăzi prin asumarea răspunderii guvernamentale de către Guvernul Orban în Parlamentul României, Inițiativa i-a aparținut senatorului PSD, Titus Corlățean.Decizia a fost luată astăzi de către Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
Am castigat cu 26-3 votul din Comisia de monitorizare a APCE si Comisia de la Veneția va fi sesizată oficial! Au fost 2 de la Putere care au pledat contra: senatorul Viorel Badea de la PNL si deputatul Bulai de la USR susținuți de PPE si parțial ALDE. Eu susținut de socialiști si toate celelalte grupuri politice. Asa ca rezultatul a fost zdrobitor, a declarat Corlățean pentru FLUX 24.
Senatorul PSD Titus Corlățean este cel care a ridicat la APCE problema modificării legislației electorale, cerând Comisiei de monitorizare să aibă o poziție. Liderul PSD a spus că inițiativa PNL ”va schimba regulile în timpul jocului”, catalogând-o drept ”abuz de putere”.
În şcoli, limba română nu este predată corespunzător, astfel că din ce în ce mai mulţi părinţi clujeni caută modalităţi alternative pentru învăţarea limbii române de către copiii lor, care studiază la şcoli în limba maghiară, scrie în numărul de miercuri al cotidianului maghiar „Krónika”conform agenției maghiare de știri MTI.
Potrivit articolului din ziar, în majoritatea cazurilor, predarea limbii române la şcoală are ca rezultat o cunoaştere pasivă a limbii şi nu încurajează copiii să vorbească română în situaţii reale din viaţă. Multora dintre copii li se întâmplă să experimenteze situaţii în care fac o mică greşeală gramaticală, iar din acest motiv se râde de ei; prin urmare, foarte mulţi copii maghiari dezvoltă inhibiţii faţă de limba română şi nu îndrăznesc să vorbească limba oficială a statului.
Unii părinţi au declarat: când erau mici, ei s-au jucat în spatele blocului cu alţii copii, printre care şi mulţi copii români, astfel că au folosit în mod instinctiv limba română. Însă şcolarii de astăzi au un program mult mai încărcat, iar părinţii nu mai lasă copiii să se joace pe stradă, astfel că nu prea apar ocazii în care aceştia să se poată juca alături de copii vorbitori de limba română.
Unii dintre părinţii au spus că plătesc meditaţii de limba română, iar alţii caută locuri în care se fac activităţi sportive coordonate de un antrenor care are româna ca limbă maternă. Sunt tot mai răspândite şi cursurile de limbă română, unde copiii sunt învăţaţi să folosească limba română.
În 2016, Şcoala de Limbă “Musafir” din Cluj-Napoca a fost prima care a organizat cursuri de limba română pentru copiii maghiari şi se pare că interesul manifestat pentru acestea este unul imens, a spus Csilla Gyöngyösi, coordonatorul şcolii.
“Foarte mulţi copii maghiari sunt inhibaţi în această privinţă. Nu vor să vorbească limba română, deoarece au avut parte de o experienţă neplăcută în legătură cu asta. De aceea, noi acordăm atenţie acestui aspect, să punem capăt acestei inhibiţii”, a explicat. În opinia sa, în majoritatea cazurilor, şcoala pedepseşte lipsa de cunoştinţe şi nu răsplăteşte cunoştinţele, iar pentru a putea vorbi, copiii au nevoie de încurajare.
Şi potrivit directorului de studii al “Bridge Language Study House”, Gyöngyvér Pillich-Wright, interesul pentru cursurile de limba română este unul crescut. Acesta a menţionat că există şi solicitări potrivit cărora copiii care studiază la şcoli maghiare şi Cluj-Napoca şi care nu au rezultate bune la limba română, să vină în grup la cursuri.
“Trăim într-un mediu lingvistic românesc şi avem multe cunoştinţe pasive. Nu trebuie să învăţăm limba de la zero, ci trebuie să ne concentrăm pe activarea abilităţilor lingvistice şi pe crearea încrederii în sine. Astfel încât copilul să aibă curajul să intre într-un magazin şi să ceară în limba română o pâine sau să vorbească cu un copil român, la bazin, la înot”, a explicat profesorul.
Judecătoarea Mădălina Afrăsinie îi transmite lui Florian Coldea că a transformat SRI în poliție politică, iar titlul cărții lui, „Pledoarie pentru încredere”, îi jignește inteligența și arată că jurământul pe care acesta l-a depus cu mâna pe Constituție este o glumă proastă.
„Titlul acestei cărți imi jigneste inteligenta…din acest motiv nu o voi cumpăra ! Să vorbiți despre încredere, in conditiile in care si dumneavoastra, fiind alături de statul de drept(i), ati transformat parte din acest serviciu de informații în serviciu de poliție politică, arată nu doar tupeu ci și faptul că jurământul dumneavoastra (al celor care ati facut/faceti parte din acest stat abuziv), cu mâna pe Constituție, este o glumă proastă!”, a scris judecătoarea Mădălina Afrăsinie.
Magistratul de la Tribunalul București mai consideră că toți cei care au semnat protocoale secrete și care au votat hotărâri CSAT prin care s-a legiferat „intruzionarea în viețile oamenilor, transformând drepturile și libertățile fundamentale „într-un lux teoretic”, trebuia să fiți aruncați la groapa istoriei, nu să vă cocoțați în funcții de decizie”.
„România a pierdut de mult „războiul” care i-ar fi asigurat progresul…din acest motiv suntem unde suntem acum: noi, jos, trudind pentru voi…voi, cei care faceti jocurile altora! Iudelor!”, mai scrie judecătorul.
Mesajul este însoțit de coperta cărții semnate de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţiial (SRI).
Cartea semnată de Coldea este intitulată „Despre serviciile de intelligence. Gânduri, perspective, opinii. Pledoarie pentru încredere”.
Curtea de Apel Bucuresti a decis luni, 27 ianuarie 2020, achitarea definitiva a lui Nelu Iordache, mentinand solutia similara dispusa la fond, in 2017, de Tribunalul Bucuresti. Demonizat ani de zile public si linsat de aparatul de propaganda al DNA, cunoscutul om de afaceri a fost achitat pentru ambele acuzatii, singura diferenta fiind ca in cazul uneia dintre acestea Curtea de Apel Bucuresti a dispus schimbarea temeiului, scrie Lumea Justiției.
Astfel, CAB a pastrat achitarea lui Nelu Iordache pentru instigare la abuz in serviciu in baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala –“fapta nu este prevazuta de legea penala”. In schimb, pentru pretinsa fapta de instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, instanta a dat achitare in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala –“fapta nu exista”, dupa ce la fond pentru aceasta acuzatie Tribunalul Bucuresti hotarase achitarea in baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala – “fapta nu este prevazuta de legea penala”.
Dezastrul este insa mult mai mare pentru DNA. Pe langa achitarea lui Nelu Iordache, in acelasi dosar Transalpina, Curtea de Apel Bucuresti a mentinut achitarile dispuse de Tribunalul Bucuresti si fata de alti noua inculpati, printre care si compania Romstrade, la fel schimband unele temeiuri de achitare, inclusiv prin stabilirea interventiei prescriptiei speciale.
In final precizam ca rechizitoriul in acest dosar a fost semnat de procurorul DNA Vasile Ionita si confirmat de seful Sectiei a II-a DNA de la acea vreme Claudiu Dumitrescu, cel care de curand s-a inscris in concurs pentru obtinerea unui nou mandat la aceeasi sectie.
Câteva sute de persoane au protestat, sâmbătă după-amiaza, în Piaţa „Mihai Viteazul” din centrul Craiovei împotriva implementării tehnologiei 5G.
Protestul este organizat după ce reprezentanţii societăţii civile din Craiova au votat, marţi, la finalul unei dezbateri publice cu tema „Tehnologia 5G, de la promisiuni la riscuri globale”, care a durat circa patru ore, pentru ca oraşul „să fie liber de 5G”.
Preşedintele Asociaţiei Civică pentru Viaţă (ACpV), conf.univ.dr.Luminiţa Simoiu, a afirmat că la nivel internaţional sunt mii de studii ale oamenilor de ştiinţă care au stabilit că radiaţiile electromagnetice nu numai că nu sunt neutre, ci chiar omoară, iar riscul pentru cetăţenii Craiovei este şi mai mare, pentru că aceştia sunt supuşi şi radiaţiilor ionizante de la Centrala de la Kozlodui.
„Medicii atrag atenţia asupra numărului tot mai mare de cazuri de cancer în această zonă, inclusiv la copii, din păcate. Poate nu întâmplător, potrivit unui studiu al INS, până în anul 2050 se estimează că regiunea din România în care se va înregistra cea mai mare rată a scăderii populaţiei este Oltenia, unde populaţia va fi la jumătate faţă de câţi suntem acum. În ultimele decenii radiaţia undelor electromagnetice s-a intensificat constant de mai bine de două decenii prin amploarea evoluţiei tehnologiei wireless. Sunt zeci de cazuri în zona noastră de persoane cu afecţiuni grave din cauza hipersensibilităţii la radiaţii electromagnetice pe care au căpătat-o în timp, inclusiv cancere cerebrale. Deja au început să se vadă efectele. Iar tehnologia wireless 5G va aduce o creştere uriaşă a poluării electromagnetice, într-un timp foarte scurt, pentru că în loc de turnuri cu antene la distanţe de câţiva kilometri unul faţă de altul, vor fi amplasate antene celulare de mici dimensiuni, dar foarte puternice, în medie la fiecare a treia locuinţă. În loc de 2.000 de sateliţi care orbitează Pamântul în prezent, vor fi în cel mai scurt timp 50.000 de sateliţi şi vor fi milioane de antene 5G”, a spus preşedintele ACpV, asociaţia care a organizat protestul, autorizat de către municipalitate.
Aceasta a mai afirmat că oamenii trebuie să se informeze din studii realizate de specialişti şi nu de la persoane fără expertiză, care îşi dau cu părerea în spaţiul public.
„Când este vorba de viaţa noastră şi a copiilor noştri, căutăm cei mai buni medici. Aşa trebuie să procedăm şi când ne informăm: să vedem cine este şi ce expertiză are cel care ne vorbeşte. În studiile ştiinţifice nu se porneşte de la idei preconcepute, iar oamenii de ştiinţă spun că această tehnologie este nocivă pentru sănătate şi pentru mediu. La Craiova a fost o dezbatere publică pe această temă la care au participat medici, biochimişti care au prezentat efectele radiaţiilor electromagnetice, radiaţii care vor fi şi mai puternice dacă se va implementa 5G. Am dat cuvântul experţilor din toate domeniilor şi au fost reprezentate toate categoriile sociale din Craiova care au votat împotriva implementării tehnologiei 5G în Craiova, pentru un oraş liber de 5G. Le cerem autorităţilor craiovene să ţină seama de voinţa cetăţenilor, pentru că ei ne reprezintă, nu hotărăsc în numele nostru”, a mai spus preşedintele ACpV.
Organizatorii protestului împotriva 5G organizat la Craiova au afirmat că acţiunea se înscrie în cadrul protestelor „STOP 5G” organizate sâmbătă, 25 ianuarie, în 32 de ţări ale lumii, printre care şi în România, unde oraşe participante au mai fost Bucureşti, Braşov şi Râmnicu Vâlcea.
„Misiunea Coaliţiei STOP 5G este de a PROTEJA drepturile constituţionale ale cetăţenilor României, printre care dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la un mediu curat, dreptul la proprietate, dreptul la intimitate, atât prin a STOPA DEMERSURILE GUVERNULUI ROMANIEI şi ale ANCOM ce privesc promovarea cu celeritate a implementării tehnologiilor 5G în România şi oprirea oricărui demers legislativ destinat implementării acestor tehnologii invazive, nesustenabile, experimentale şi dovedit a fi dăunatoare intregului ecosistem. Coaliţia STOP 5G are ca scop responsabilizarea tuturor actorilor sociali şi politici pentru angajarea răspunderii Instituţiilor Statului, a funcţionarilor şi a tuturor factorilor de decizie în raport cu necesitatea de a respecta drepturile constituţionale prin respectarea şi aplicarea PRINCIPIULUI PRECAUŢIEI care protejează viaţa, sănătatea oamenilor precum şi mediului natural”, se afirmă în comunicatul Coaliţiei STOP 5G din România.
Deputatul USR Cătălin Drulă îi cere premierului Ludovic Orban să nu blocheze votul studenţilor şi tinerilor din marile centre universitare, dintre care mulţi cu viză de flotant. „Nu faceţi ce a făcut PSD cu votul din Diaspora. Nu de alta, dar pentru PSD n-a ieşit bine”, afirmă el.
Cătălin Drulă afirmă că îi este greu să înţeleagă de ce Guvernul Orban se foloseşte de o iniţiativă utilă şi necesară – angajarea răspunderii pentru alegerea în două tururi a primarilor „pentru a da şi o mică şi meschină lovitură dreptului la vot al unor categorii sociale importante”.
„Domnule Orban, vă puteţi încă răzgândi. Vă rog să nu blocaţi votul studenţilor şi tinerilor din marile centre universitare, dintre care mulţi cu viză de flotant. Nu faceţi ce a făcut PSD cu votul din Diaspora. Nu de alta dar pentru PSD n-a ieşit bine”, spune el.
Azi și
mâine își vor susține pledoariile în fața CJUE, atât detractorii S.I.I.J., cât
și apărătorul S.I.I.J., Consiliul Superior al Magistraturii prin Radu Chiriță,
avocatul angajat de către C.S.M..
Deși nu
ar trebui să se întâmple la un asemenea nivel, din păcate este previzibilă
victoria detractorilor S.I.I.J., având în vedere (cel puțin) două considerente
:
1. CJUE
pare că s-a antepronunțat în momentul în care a stabilit timpi diferiți
pledoariilor care vor fi susținute de către susținătorii fiecărei tabere.
Astfel,
pentru a-și susține punctul de vedere, detractorii S.I.I.J. vor avea la
dispoziție un timp de 6 ori mai mare, respectiv 120 minute, față de susținătorul
Secției care vor avea la dispoziție doar 20 minute.
Inechitatea
este crasă și este de natură a ridica mari semne de întrebare asupra
corectitudinii deliberării.
2. Din
completul de judecată va face parte d-na Camelia Toader, judecătorul român la
CJUE.
Care
este naivul care poate să creadă faptul că doamna judecător Camelia Toader
și-ar dori măcar să fie imparțială și să pronunțe o soluție raportat exclusiv
la argumentele pertinente pro și/sau contra invocate, din moment ce și-a
exprimat public opinia, în cuprinsul mesajului de solidaritate pe care l-a
transmis în februarie 2019, profesorilor de la Facultatea de Drept din
București ?
Pentru
a spulbera orice dubiu, citez un fragment publicat de Luju.ro din mesajul de
solidaritate transmis de către doamna judecător Camelia Toader profesorilor de
la Facultatea de Drept din București, ca urmare a sprijinului acestora față de
magistrații activiști care acuzau modificările aduse Legilor Justiției :
„Buna
ziua tuturor,
Deși
sunt în plan personal de acord cu conținutul (amendat) al comunicatului, nu pot
semna, având în vedere că pe rolul CJUE sunt pendinte cauze vizând exact aceste
chestiuni. Deci, argumente ținând tocmai de independența justiției (UE) mă
împiedică să semnez”.
Având
în vedere opinia exprimată public, fără nicio reținere, de către doamna
judecător Camelia Toader, este evident faptul că, atât normele legale, cât și
cele morale, îi impun acestui magistrat să se abțină de la soluționarea acestei
cauze, fapt care nu s-a întâmplat.
Din
nefericire, timpul alocat pledoariei domnului avocat Radu Chiriță este prea
scurt pentru ca acesta să poată cuprinde în susținerea orală toate grozăviile
descoperite de Inspecția Judiciară la Serviciul care funcționa în cadrul
D.N.A..
Pentru
a spera într-o soluție pronunțată în cunoștință de cauză, ar trebui ca domnul
avocat să aibă timpul necesar pentru a prezenta, chiar dacă succint, presiunea
fantastică exercitată asupra judecătorilor care aveau de soluționat cauze
penale „cu miză”, de către Serviciul înființat în cadrul D.N.A. „pe furiș” prin
Ordinul nr. 10, emis de către Laura Codruța Koveși, la data de 31.01.2014.
Probabil
cel mai mare abuz, transformat în presiune la adresa judecătorilor onești, a
fost devoalat de către Inspecția Judiciară care a descoperit mai multe dosare
formate exclusiv pe motivul că, un anumit procuror D.N.A. nu a fost de acord cu
soluția pronunțată de un judecător într-un alt dosar, fapt care este total
inacceptabil într-un stat care se vrea a fi de drept, nu „de drepți” !
Episodul
de la Oradea în care procurori și ofițeri de poliție judiciară de la D.N.A.
Serviciul Teritorial Oradea puneau la cale ticluirea unor dosare penale
judecătorilor incomozi, cu scopul de „a-i liniști”, nu doar că nu poate fi nici
uitat, nici trecut cu vederea, având în vedere faptul că tocmai reprezentanții
Statului puneau la cale săvârșirea unor infracțiuni, dar trebuie adus și la
cunoștința CJUE pentru ca soluția pronunțată să fie în cunoștință de cauză.
Susținătorul
S.I.I.J. în fața CJUE, ar trebui să aibă la dispoziție timpul necesar și pentru
a releva două aspecte deosebit de importante în economia dosarului :
În
primul rând, trebuie punctat faptul că S.I.I.J. este o structură înființată în
mod legal, structură care a fost avizată și de C.C.R., spre deosebire de
Serviciul din cadrul D.N.A. care, după ce a fost înființată ultra discret prin
Ordinul anterior amintit, a funcționat aproape un an și jumătate fără avizul
Ministrului Justiției, având în vedere faptul că de-abia la data de 15.05.2015
a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară nr. 1643/C, regulament care,
la art. 4 alin 2 menționa expres acest Serviciu.
În al
doilea rând, trebuie subliniat faptul că S.I.I.J. este singura structură de
Parchet independentă din punct de vedere politic, structură în care funcția de
conducere o ocupă o persoană în urma votului C.S.M., spre deosebire de
celelalte Structuri de Parchet (Parchetul General, D.N.A. și D.I.I.C.O.T.) la
care, atât procurorii care le conduc, cât și șefii de secții, sunt numiți de
către Președintele României la propunerea Ministrului Justiției.
Cu alte
cuvinte, S.I.I.J. este singura structură de parchet complet în afara
controlului politic, fapt care nu ar trebui să deranjeze absolut nicio clasă
politică aflată vremelnic „la butoane”, având în vedere un lucru previzibil :
peste o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, „la butoane” vor fi
adversarii lor politici !
Evident,
nu poate fi ignorată adevărata miză a desființării Secției de Investigare a
Infracțiunilor în Justiție : „albirea” procurorilor care au săvârșit abuzuri
grosolane cu scopul de a scoate din scenă oamenii politici și de afaceri
incomozi.
Nu
poate fi uitat faptul că, în pofida devoalărilor în presă a abuzurilor
procurorilor de la Oradea și Ploiești, Procurorul Șef D.N.A. de la acea vreme,
lăuda activitatea „unităților de elită” D.N.A. Oradea și Ploiești, în loc să se
desolidarizeze de abuzurile semnalate și să dispună cercetarea, inclusiv
penală, a celor vinovați de săvârșirea acelor abuzuri.
De
asemenea, pentru ca tabloul să fie complet, ar trebui ca domnul avocat să aibă
timp suficient și pentru a aduce la cunoștința completului de judecată
pericolul pe care l-ar produce o eventuală desființare a SI.I.J..
Pericolul
iminent este dat de faptul că, în eventualitatea revenirii la formatul
anterior, nici un judecător corect și onest nu va mai avea curajul să pronunțe
o soluție de achitare într-un dosar „cu miză”, fiind preocupat de liniștea lui
și a familiei lui, aspect sesizat și de doamna judecător Adriana Stoicescu,
Președintele Tribunalului Timiș într-o postare pe Facebook :
„Politicienii
nu își doresc decât continuarea luptei anticorupție pe hârtie, garantată doar
împotriva adversarilor politici, cu largul concurs al unor judecători reduși la
tăcere.
Căci
nu va mai avea nimeni timp să se gândească la dreptate și aplicarea legii, la
corectitudine. Vom fi ocupați să pronunțăm soluții potrivite, menite să ne
asigure liniștea și libertatea”.
Postarea doamnei judecător Adriana Stoicescu
ar trebui să constituie un avertisment adresat nu doar clasei politice,
profesioniștilor dreptului și opiniei publice de la noi, dar și instituțiilor
europene !
Deși
sunt convins de faptul că domnul avocat Radu Chiriță își va structura astfel pledoaria
încât să cuprindă cât mai multe aspecte esențiale, nu poate fi omis faptul că,
din start, pornește cu un dezavantaj din cauza faptului că i-a fost alocat un
timp de 6 ori mai mic față de cel acordat celor care susțin desființarea
S.I.I.J..