Categorie: Fapt Divers

  • Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins drogat – Flux24.ro


    Toto Dumitrescu, fiul în vârstă de 22 de ani al lui Ilie Dumitrescu, a fost oprit de către poliție în trafic vineri noapte și depistat pozitiv pentru consumul a două substanțe interzise.

    Potrivit surselor ProSport, Toto Dumitrescu a consumat cocaină și canabis. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal.

  • Trump anunță că închide TikTok în SUA în 15 septembrie dacă chinezii nu o vând


    Preşedintele Donald Trump a declarat luni că reţeaua de socializare TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, ar trebui vândută înainte de jumătatea lunii septembrie pentru a putea continua să funcţioneze în Statele Unite, relatează AFP conform Agerpres.

    „Am stabilit o dată în jur de 15 septembrie, începând cu care nu vor mai funcţiona în Statele Unite”, a declarat presei preşedintele american.

    „Se va închide pe 15 septembrie, dacă Microsoft sau o altă companie nu va putea să o cumpere şi să încheie un acord”, a adăugat Donald Trump.

  • Orban a închis celebrul restaurant de la Palatul Cercului Militar Național de pe Calea Victoriei


    Cabinetul Ludovic Orban a luat o decizie șoc care s-a publicat deja în Monitorul Oficial. Chiar în timp ce pregătea amânarea măsurilor de relaxare, Guvernul a decis desființarea unui local celebru, de pe Calea Victoriei, restaurant emblemă al Capitalei. Străinii care vizitează România nu pot spune cu adevărat că au cunoscut Bucureştiul dacă nu au trecut şi pe la Cercul Militar,  Carul cu Bere, Capşa, Capitol, Centrul Vechi. Imaginea Bucureştiului actual nu poate fi completă fără ilustrarea acestui loc emblematic, scrie Rețete și Vedete.

    Restaurantul Casei Armatei îşi desfăşoară activitatea, începând din 1951, în unul dintre cele mai somptuoase saloane ale Palatului Cercului Militar Naţional, monument istoric de artă şi de arhitectură, ridicat din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a ofiţerilor din Garnizoana Bucureşti. Separeuri de o intimă eleganţă, rotonde mascate de ample draperii de pluş, balcoane cu feronerie baroc, eleganţa perosnalului de serviciu şi o listă de bucate apetisante constituie o atracţie pe care cu greu o poţi refuza, mai scrie sursa citată.

  • Ana Blandiana: Suntem la fel de lipsiți de apărare ca în Evul Mediu


    ”În această lume în care tehnica părea să rezolve totul, descoperim deodată că în fața problemelor de viață și de moarte, suntem la fel de lipsiți de apărare ca în Evul Mediu”, declară la RFI poeta Ana Blandiana, în contextul crizei generate de coronavirus.

    Ana Blandiana crede că izolarea impusă de coronavirus are și o parte pozitivă: ”Toată viața n-am făcut decât să îmi doresc să pot sta singură acasă și să scriu, încât faptul că acum stau singură acasă îl percep aproape ca o vinovăție, în sensul că eu sunt mai puțin nefericită decât alți oameni (…). Ar trebui să percepem această izolare ca o posibilitate de a ni se da ceea ce de obicei nu putem să facem, adică familiile reușesc să stea puțin împreună, pentru că sunt toți ocupați, părinții cu copiii, e o veșnică problemă această nevoie ca părinții să stea cu copiii lor mai mult. Acum pot să o facă”.

    Scriitoarea spune care e cel mai teribil lucru pentru ea, în contextul coronavirusului: ”Cel mai teribil lucru din ceea ce aflu este nu numai că nu există tratament (…), dar ceea ce este cu adevărat teribil acum este că descoperim, cel puțin pentru mine această descoperire a fost cel mai greu de suportat, descoperim că în această lume superinformatizată și în care suntem anunțați mereu despre progresele tehnice care pe mine mă sperie, adică în ultimul timp eram aproape neliniștită de faptul că peste câțiva ani mașinile nu vor mai avea nevoie de șoferi și așa mai departe și producția de roboți va crește nu știu cât, ei bine, în această lume în care tehnica părea să rezolve totul, descoperim deodată că în fața problemelor de viață și de moarte, suntem la fel de lipsiți de apărare ca în Evul Mediu”.

  • O companie aeriană daneză ar putea plăti despăgubiri unui câine


    O companie aeriană regională daneză ar putea plăti despăgubiri unui câine după ce zborul spre Italia în care acesta trebuia să se îmbarce a fost anulat, a informat Autoritatea pentru Transport Daneză (DAT), citată de DPA.

    Câinele, pe nume Jack, urma să ia un zbor de dimineaţă între Palermo şi Lampedusa, pe 14 ianuarie, alături de proprietarii săi, însă cursa a fost anulată din motive tehnice, astfel că aceştia din urmă au depus o cerere de despăgubire.

    Proprietarii lui Jack au primit 250 de euro fiecare sub auspiciile reglementărilor europene privind despăgubirile pentru zboruri pe distanţă mică, de sub 1.500 de kilometri, însă, în prezent solicită aceeaşi sumă pentru Jack, al cărui bilet a costat 27 de euro.

    Legislaţia UE care reglementează despăgubirile pentru pasagerii care se confruntă cu întârzieri sau anulări ale zborurilor nu specifică şi dacă aceste compensaţii sunt destinate exclusiv oamenilor.

    „Deşi povestea sună nebuneşte, ea este adevărată”, a declarat vineri directorul executiv al DAT, Jesper Rungholm, adăugând că a fost sfătuit să plătească compensaţia lui Jack. „Câinele este însă o proprietate, nu poţi plăti despăgubiri unei proprietăţi”, a argumentat el.

    Compania aeriană nu a respins însă cererea, a mai precizat acesta, ci caută în prezent o soluţie.

    Dacă compania va plăti, Jack va deveni primul câine care primeşte despăgubiri în conformitate cu reglementările UE, a declarat Montserrat Barriga, directoarea Asociaţiei Companiilor Aeriene Regionale Europene, pe Twitter.

  • VIDEO/ Hummer-ul lui Schwarzenegger a devenit electric


    Frații Kreisel și-au făcut un nume în domeniul electromobilităţii. Printre maşinile modificate de firma Kreisel din Austria se numără Hummer-ul actorului Arnold Schwarzenegger, modelul electric Porsche 910 sau un Mercedes clasa G electric cu 489 de cai putere și o autonomie de 300 de kilometri. Ce îi deosebeşte de ceilalţi producători? Bateriile viabile și spiritul de pionierat, transmite Deutsche Welle.

  • Biology Letters: Pinguinii au un tipar de vorbire similar cu cel al oamenilor


    Noi cercetări arată că tiparele vocale ale pinguinilor urmează aceleaşi principii generale ale limbajului uman. Studiul a fost realizat de două universităţi franceze şi a fost publicat în revista „Biology Letters”.

    Cercetătorii au analizat 28 de pinguini adulţi, din trei colonii diferite, în grădini zoologice din Italia. Experţii au ascultat „cântecele extaziate” ale pinguinilor şi le-au înregistrat, pentru a le examina. Astfel, au descoperit pentru prima dată că legile care guvernează concentrarea informaţiei în vorbire pot fi aplicate şi altor animale, nu doar primatelor. La fel ca în cazul limbajului uman, pinguinii folosesc cel mai des cuvintele cele mai scurte. Cele mai lungi cuvinte sunt alcătuite din silabe suplimentare, dar mai scurte.

  • „1, 2, 3”: Geo Da Silva și Laydee Di – Flux24.ro


    Geo Da Silva, unul dintre cei mai cunoscuți DJ și MC din România, colaborează cu Laydee Di și lansează „1, 2, 3”. Inspirat din perioada anilor ’70, clipul îmbină elemente dance cu imaginile retro, subliniate atât prin decor, cât și prin ținutele vestimentare. Fresh, plină de energie și cu versuri în limba franceză, dar și engleză, piesa este scrisă și produsă de Laydee Di, Răzvan Dediu, Cătălin Tamazlicaru și Zagga.

    „ «1, 2, 3» este un single la care am fost foarte încântat să lucrez și în care am mare încredere. Versurile ne-au inspirat să mergem către zona retro în videoclip. Sper ca energia pe care am pus-o în crearea acestei piese să treacă barierele, să ajungă la voi și să vă binedispună. Mă bucur că și de această dată lansez alături de Cat Music ”, declară Geo Da Silva.

    „Colaborarea cu Geo Da Silva a fost o provocare constructivă și m-am bucurat de chimia rezultată din viziunile noastre. Am reușit să găsim un punct de echilibru în ceea ce privește sound-ul și m-am implicat direct în producția piesei, pe lângă songwriting. Conceptul obținut este îndrăzneț, hipnotizant și poate crea o obsesie încă de la prima ascultare. More to come! Laydee Di este o nouă latură artistică a mea, un alter ego nonconformist și imprevizibil”, declară Laydee Di.

    Geo Da Silva a mixat pentru prima oară într-un club aflat în apropierea orașului său natal, Timișoara. Devine cunoscut cu hitul „I’ll Do You Like a Truck” care a adunat milioane de vizualizari pe YouTube și care a cucerit topurile din întreaga lume. Piesa „I’ll Do You Like a Truck” are un succes răsunător și Geo Sa Silva pleacă în Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Australia, Brazilia, Italia, Mexic, Rusia și Singapore, într-un turneu internațional. Printre cele mai ascultate au fost „Booma Yee” (împreună cu Jack Mazzoni), „Awela hey”, „I want you” (împreună cu Mr. Sax), „Morena” (alături de Jack Mazzoni și Alien Cut), „Baila conga”, „I love u baby” și „Noaptea-i nebună”. În 2017 lansează alături de Katty S. și Niko single-ul și clipul „Makosa”. În primăvara lui 2018, Geo Da Silva colaborează cu LocoDJ pentru „This is Love”, prima piesă împreună, o poveste dance, exotică, cu influențe future pop. Urmează „Symp
    hony” și „Eternal Love”, single-uri lansate de cei doi DJ.

    Diana Sturza a.k.a Laydee Di, este o artistă din Chișinău care de-a lungul timpului a participat la numeroase concursuri și emisiuni și a cucerit publicul prin talentul și nonconformismul său. Abordarea îndrăzneață a tinerei compozitoare este ca o semnătură a casei de producție pe care o reprezintă, Nomad Music, ce îmbină atitudinea sa cu sound-ul fresh și ritmurile funk tropicale.

  • Cea mai mică monedă din lume – Flux24.ro


    Cea mai mică monedă din lume a fost turnată în Elveția, pe ea apare chipul Laureatului Premiului Nobel în Fizică Albert Einstein, cu limba scoasă, potrivit unei declarații postată pe site-ul Monetăriei Elveţiene.

    Albert Einstein este omul momentului în Elveţia, el a apărut pe noua monedă, lansată de Monetăria Elveţiană, considerată ca fiind moneda de cele mai mici dimensiuni din lume. Reversul monedei prezintă inscripția Helvetia – simbol al Elveției, precum și o cruce. Moneda este din aur şi cântăreşte 0,063 de grame, fiind ambalată în capsule de metacrilat transparent, însoţită de broşuri de prezentare în limbile engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Monetăriei Elveţiene şi casierului central. Tirajul pentru această emisiune este de 999 de monede. Preţul de vânzare pentru cea mai mică monedă din aur, inclusiv broşura de prezentare nu este, deocamdată, cunoscut. După cum titrează „Daily Mail Online”, cea mai mică monedă din lume are doar 2,96 de milimetri (echivalentul a 0,12 inci). Ea are o dimensiune similară cu grosimea a două bucăți de hârtie lipite. „Daily Mail Online” a mai specificat că, în total, 999 de astfel de monede au fost turnate, acestea putând fi cumpărate în magazinul online al Monetăriei Elveției.

  • ”Bad Boys for Life” se menține în fruntea box-office-ul nord-american


    ”Bad Boys for Life”, un film cu cascadorii şi explozii spectaculoase, îşi menţine prima poziţie în box-office-ul nord-american, potrivit estimărilor date publicităţii duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.

    ”Bad Boys for Life”, al treilea episod din celebra saga poliţistă, a obţinut încasări de 34 de milioane de dolari de vineri până duminică în Canada şi Statele Unite, graţie unei reţete care nu pare să se demodeze: relaţia bine sudată între cei doi parteneri de pe ecran, Will Smith şi Martin Lawrence.