Categorie: Fapt Divers

  • Meghan o acuză pe cumnata ei Kate de războiul din familia regală britanică


    Meghan Markle a afirmat duminică seara că nu a făcut-o pe cumnata ei Kate, ducesa de Cambridge, să plângă cu puţin timp înainte de căsătoria cu prinţul Harry, contrar zvonurilor despre acest incident care a subiect de pagina unu a tabloidelor britanice, scriu agenţiile internaţionale de presă conform Agerpres.

    „S-a întâmplat contrariul”, i-a spus ducesa de Sussex lui Oprah Winfrey într-un lung interviu, mult aşteptat, difuzat de canalul american CBS.

    „Toată lumea în cadrul instituţiei ştia că acest lucru nu era adevărat”, a adăugat fosta actriţă americană, subliniind că acest incident a fost începutul unei „adevărate campanii de denigrare”, precum şi „un punct de cotitură” în relaţiile sale cu familia regală britanică.

  • Cine e moldoveanul care a intrat în negocieri pentru a cumpăra AC Milan


    AC Milan își schimbă din nou patronul. Presa italiană anunță că moldoveanul Alexandr Jucov (52 de ani) vrea să preia pachetul majoritar de acțiuni al milanezilor, transmite Digi Sport.

    „Alexander Jucov , un om de afaceri de top, originar din Republica Moldova și fondator al World Lab Technologies, și-a exprimat interesul de a achiziționa majoritatea acțiunilor lui AC Milan, club din Serie A. Această achiziție va împlini dorința de mai mult timp a domnului Jucov, aceea de a fi implicat activ în sport ca afacere, care a adoptat accelerat noi tehnologii și măsurători pe bază de date metrice”, se arată în comunicatul eliberat de compania lui Jucov, citat de presa italiană.

    Negocierile pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni urmează să înceapă curând și vor fi mediate de una dintre cele mai mari companii din lume.

    Compania condusă de Jucov se bazează pe cercetarea și dezvoltarea de noi tehnologii în energia regenerabilă, mobilitate sustenabilă, logistică și proiecte de infrastructură.

  • Cine l-a dus pentru prima dată pe Hagi în Parlament


    Astăzi am avut un moment de bucurie la Parlament. Săptămâna trecută ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda, mi-a mărturisit că îl admiră foarte mult pe Gheorghe Hagi. M-am gândit să îi fac o surpriză, așa că l-am invitat azi pe „REGELE” fotbalului românesc la Senat. A fost o întâlnire specială, cu multe emoții din partea domnului ambasador, atunci când a avut surpriza să îl salute pe Gheorghe Hagi. Am fost onorat să le ofer celor doi invitați câte o plachetă a Senatului României, instituție creată în 1864, cu o istorie importantă pentru evoluția în timp a statului român. În plus, i-am oferit o Diplomă de excelență marelui sportiv al României, Gheorghe Hagi, pentru a onora tot ce a făcut pentru imaginea României în lume și pentru fotbalul românesc. Diploma face mențiune și la aniversarea de ieri, 24 februarie, a 34 de ani de la Marea finală a Supercupei Europei, câștigată la Monaco de Steaua București împotriva echipei Dinamo Kiev, prin golul marcat din lovitură liberă de…Gheorghe Hagi!, a scris pe facebook senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean.

    A fost prima vizită a lui Hagi la Parlament în toți acești ani (nu reușesc să înțeleg de ce nimeni din liderii Parlamentului nu a făcut până acum gestul de a-l invita), așa că mi-a făcut plăcere să îmi exersez calitățile de ghid pentru un tur al Parlamentului, atât pentru domnia sa, cât și pentru domnul ambasador. Am început, evident, cu eleganta sală de plen a Senatului. În concluzie, m-a bucurat să pot onora unul din cei mai mari sportivi pe care România i-a avut vreodată și, în același timp, am câștigat, cred, un prieten trainic al României, în persoana Ambasadorului Japoniei, mai aafirmă Corlățean.

  • Rețeaua Rechinului român și politicienii mexicani


    O adevărată rețea mafiotă creată și coordonată de românul Florian Tudor, zis ”El Tiburon” (Rechinul), acuzată de evaziune fiscală, spălare de bani, clonare de carduri bancare, trafic de persoane și multe altele, operează de mai mulți ani în Mexic și în alte cel puțin 14 țări, sub protecția autorităților politice și judiciare din această țară, dezvăluie presa mexicană citată de G4Media.

    Potrivit informațiilor de la serviciile de securitate, obținute de publicația mexicană MILENIO, Cabinetul de securitate al guvernului federal din Mexic a detectat o rețea de politicieni din patidele PVEM (Partido Verde Ecologista de México), PRI (Partido Revolucionario Insitucional), PRD (Partido de la Revolución Democrática), PT (Partido del Trabajo) și Morena (Movimiento Regeneración Nacional) (precum și oficiali din cadrul Procuraturii din Quintana Roo), care se presupune că protejează și colaborează cu grupul condus de Florian Tudor, El Tiburon.

    Din această rețea de protecție făceau parte și foști guvernatori ai PRI din Quintana Roo, Félix Arturo González Canto și Roberto Borge, precum și deputați ai Partidului Verde și foști primari ai PRI și PRD, inclusiv din municipiul Benito Juárez, Cancún. De asemenea, operatori și militanți ai formațiunii Morena și ai PT.

    Într-un document prezentat în octombrie 2020 în cabinetul de securitate se arată că liderul Mișcării Naționale pentru Speranță și fostul deputat local din Mexico City, René Bejarano, sunt considerați de serviciile de informații drept ”verigi” în rețeaua lui Tudor.

    Prin intermediul diferiților colaboratori, Bejarano a folosit Morena și chiar a acționat în numele președintelui Andrés Manuel López Obrador, pentru a înșela cetățenii și oamenii de afaceri din Cancun, potrivit documentului.

    Potrivit unei hărți confidențiale a legăturilor și colaboratorilor, realizată pe baza informațiilor FBI și DEA și prezentată pe 29 octombrie la ședința cabinetului de securitate, Rechinu a reușit să țeasă o rețea de funcționari și de companii fantomă, care operează în cel puțin 15 țări.

    Centrul operațiunilor lui Tudor este Cancun. Prezența politicienilor din toate partidele iese în evidență în rețeaua de contacte a românului care conduce rețeaua.

  • Cine este monstrul român din Como care a violat și bătut până la moarte o bebelușă de 18 luni


    Românul de 25 de ani, partenerul mamei lui Sharon Barni, fetița de 18 luni moartă în zona Como, se numește Gabriel Robert Marincat. Originar din Borșa, Maramureș, Gabriel Robert Marincat este rezident la Lentate sul Seveso. De trei luni locuia în aceeași casă cu fetița pe care a violat-o și cu mama acesteia, Silvia Barni, italiancă de 24 de ani, partenera sa, scrie Gazeta Românească din Italia.

    Bărbatul, arestat sâmbătă dimineață (23 ianuarie 2020) de către carabinieri din Tenenza di Mariano Comense în timp ce se afla la casa mamei sale, în Lentate sul Seveso, unde se întorsese să locuiască acum câteva zile, este acuzat de maltratare care a dus la moartea copilului (infracțiune pedepsită până la maximum 24 de ani) și violență sexuală împotriva unei persoane sub vârsta de zece ani (pedepsită până la maximum douăzeci de ani).

    Micuța Sharon Barni, fetița de 18 luni care a murit la 11 ianuarie trecut la Cabiate (Como), a fost bătută și violată, au stabilit medicii care au făcut autopsia. Fetița a murit în ziua în care Gabriel Robert Marincat a avut-o în grijă. Bărbatul a spus că a avut loc un accident domestic, că a căzut un reșou peste ea.

    Ceea ce a raportat partenerul mamei micuței pentru a justifica accidentul s-a dovedit a fi o minciună – a scris procurorul din Como, Nicola Piacente, într-o notă citată de Corriere della Sera -. Rapoartele preliminare ale medicului legist au negat dinamica raportată inițial de singura persoană care se afla în compania copilului înainte de sosirea bunicii materne.

  • Un șoarece paralizat merge din nou – Flux24.ro


    Cercetători germani au restabilit o legătură neurală considerată până în prezent ireparabilă la mamifere, utilizând o proteină de sinteză injectată în creierul unui șoarece paralizat de leziuni ale măduvei spinării și pe care l-au făcut să meargă din nou, informează Reuters.

    Leziunile la măduva spinării, cel mai des provocate oamenilor de accidente la sport sau în trafic, îi lasă paralizați deoarece nu toate fibrele nervoase care transmit informații între mușchi și creier sunt capabile să se refacă.

    Dar cercetătorii de la Ruhr-Universität Bochum au reușit, utilizând o proteină de sinteză, să stimuleze celulele nervoase ale unui șoarece paraplegic să se regenereze.

    „Elementul esențial în studiul nostru este că proteina nu doar stimulează acele celule nervoase care o produc ele însele, ci este și purtată mai departe (prin creier)”, a declarat pentru Reuters șeful echipei, Dietmar Fischer. „În acest mod, printr-o intervenție relativ mică, stimulăm un mare număr de nervi să se regenereze și este în final motivul pentru care șoarecele poate să meargă din nou”.

    Rozătoarele paraplegice care au primit tratamentul au început să meargă după două sau trei săptămâni, a afirmat el. Tratamentul constă în injectarea de purtători de informație genetică în creier pentru a produce proteina, numită hiper-interleukin-6, conform paginii de internet a universității.

  • Surpriză în Jaful Secolului: Românii și furturile de 25 milioane de lire sterline


    O româncă de 48 de ani, alături de fiul ei şi de încă doi români, a fost acuzată în ceea ce presa britanică a numit „jafurile secolului”. Procurorii britanici au arătat că românii ar fi furat bani şi bunuri de peste 30 de milioane de euro. Luni, 4 ianuarie, un juriu a dat verdictul în acest caz.Maria Meşter, fiul ei, barmanul Emil Bogdan Savastru, în vârstă de 30 de ani, fostul profesor de sport Sorin Marcovici, în vârstă de 53 de ani, şi lucrătorul hotelier Alexandru Stan, în vârstă de 49 de ani, au fost judecaţi în cazul „jafurilor secolului”, la Londra. Deşi procurorii au susţinut până în ultimul moment vinovăţia românilor, instanţa a fost de altă părere. Astfel, Daily Mail scrie că românii au fost exoneraţi de orice implicare în ceea ce poliţia a descris ca fiind cea mai mare spargere care avut loc în Marea Britanie.

    Escorta Maria Meșter, în vârstă de 48 de ani, fiul ei de barman, Emil Bogdan Savastru, în vârstă de 30 de ani, fostul profesor de sport Sorin Marcovici, în vârstă de 53 de ani, și lucrătorul hotelier Alexandru Stan, în vârstă de 49 de ani, nu au făcut parte din banda care a dat mai multe spargeri, a decis instanța.

    Românii au fost exonerați de orice implicare în ceea ce poliția a descris ca fiind cel mai mare jaf văzut vreodată în Marea Britanie.

    Cei patru inculpați au plâns la aflarea sentinței, în timp ce juriul de la Isleworth Crown Court a pronunțat verdicte unanime de nevinovăție pentru conspirație la jaf, în decembrie 2019, precum și pentru alte acuzații alternative, potrivit Daily Mail.

    Printre victime s-au numărat managerul Chelsea FC, Frank Lampard, și soția sa, Christine Lampard, regretatul proprietar al Leicester City FC, Vichai Srivaddhanaprabha, și Tamara Ecclestone, fiica magnatului Formula 1 Bernie Ecclestone, care se afla în vacanță în Laponia, împreună cu soțul ei.

    Fiecare inculpat a spus că nu are nicio implicare în complot și nu știau că presupușii spărgători erau infractori.

    Savăstru a fost condamnat doar pentru o singură acuzație – tăinuire de bunuri furate – referitor la o geantă și un ceas furat într-unul dintre raiduri.

    El va fi condamnat la o dată ulterioară, în timp ce toți ceilalți au fost eliberați.

    Mari Meșter fusese descrisă de polițiști drept „matroana” conspirației, despre care se spunea că era „inseparabilă” de presupușii spărgători.

    Dar românca a insistat că se afla la Londra doar după ce a fost plătită cu 5.000 de lire sterline ca escortă pentru a-l însoți pe unul dintre presupușii spărgători pentru săptămână.

    Printre obiectele luate de la casa Ecclestone se numărau cercei de 3.250 de lire sterline și un colier în valoare de 6.000 de lire sterline.

    Meșter a publicat pe Facebook fotografii cu ea purtând bijuteriile exclusive, la mai puțin de o lună după ce au fost furate cerceii și colierul.

    Când a fost arestată, ea a spus în italiană: „Nu știu despre ce este vorba, nu am furat nimic”.

    Savăstru a fost arestat pe Aeroportul Heathrow, pe 30 ianuarie, în timp ce se pregătea să plece în Japonia, purtând ceasul Tag al lui Srivaddhanaprabha și o geantă Louis Vuitton furată de la domnul Rutland.

  • Singapore Airlines își transformă avioanele în cârciumi


    În contextul în care industria avaţiei este în criză din cauza pandemiei de coronavirus, Singapore Airlines a descoperit un nou mod de a îşi crea câştiguri, transformând avioanele în restaurante.

    Sâmbătă, mai mult de 400 de pasageri au mers la aeroportul Changi şi au urcat la bordul a două avioane A380 Super Jumbo, reţinute la sol, pentru a lua prânzul. Preţurile încep de la 50 de dolari şi ajung până la 600, pentru o masă de opt feluri, la clasa întâi.

  • RAPORT CIA DIN 2005: Spre anul 2020, o boală care va semăna cu o formă gravă de pneumonie se va răspândi în întreaga lume


    Analistul politic, Cozmin Gușă a dezvăluit pe o rețea de socializare faptul că Central Intelligence Agency (CIA) a anunțat încă din 2005 „dezastrul pandemiei de coronavirus”. El spune că scenariul descris atunci se „implementează fidel în 2020, scrie evz.ro.

    El citează din raportul CIA din 2005 în care se anticipa, pe baza datelor existente atunci, că: „Spre anul 2020, o boală care va semăna cu o formă gravă de pneumonie se va răspândi în întreaga lume, atacând plămânii și bronhiile și este rezistentă la toate tratamentele cunoscute. Mult mai stupefiantă decât boala în sine va fi DISPARIȚIA SA BRUSCĂ ȘI REAPARIȚIA EI 10 ANI MAI TÂRZIU, înainte de a dispărea pentru totdeauna la fel de rapid precum a apărut”.

  • Rețea 4 G pe Lună – Flux24.ro


    Agenția spațială nord-americană anunță că va implementa o rețea de telecomunicații 4G pe lună, iar compania finlandeză Nokia a fost selectată pentru a realiza acest proiect, comunică CNN.

    NASA a alocat, până acum, 370 de milioane de dolari pentru transferul de tehnologie pe lună, pentru a-și atinge obiectivul fixat pentru anul 2028, de a crea o bază lunară care să poată susține prezența oamenilor. În acest proiect sunt implicate peste 12 companii din întreaga lume.

    Planurile includ inovații privind centrale electrice, criogenie, robotică, metode de aselenizare în condiții de siguranță și tehnologie 4G

    Agenția susține că rețeaua ar putea adduce o îmbunătățire substanțială a comunicării față de actualele stații radio de pe lună.

    Mai apoi, tehnologia va fi, la un moment dat, actualizată și se va trece la o rețeau 5G, de ultimă generație.

    Pentru a participa la acest proiect, compania „Bell Labs”, deținută de finlandezii de la Nokia, a primit, deja, 14,1 milioane de dolari.

    Tot NASA adaugă și că „Bell Labs” își va folosi rețeaua wireless pentru transmiterea datelor, controlul sateliților de pe lună, navigarea în timp real, dar și transmisii video la rezoluție HD, pentru oferi pe Pământ imagini mult mai detaliate din spațiu.