Categorie: Fapt Divers

  • „Omagii” pentru Iohannis pe pagina lui Sorinel Puștiul


    Președintele Klaus Iohannis, aflat la New York, la Adunarea Generală a ONU, a avut azi o întîlnire bilaterală în piața Times Square cu familia manelistului Sorinel Puștiul, dezbaterile fiind urmate de o sesiune de imagini pentru presă. Conform unei postări pe Facebook a artistului etno, aflat într-un turneu american – foarte probabil pe bază de viză- discuțiile la nivel înalt s-au axat pe problematica liniei melodice a ultimului său șlagăr: ”La ziua tatului meu, ii ceream parerea lui Mr. President Klaus Iohannis despre noua melodie ”Daca simtea-ti ca sunt fraier, m-ati fii aruncat in aer” iar el mi-a raspuns cu un zambet … voi ce spune-ti de ideea melodiei ???”(sic).

    Postarea artistului a generat imediat o serie de omagii, din partea fanilor acestuia, la adresa președintelui, după cum puteți vedea mai jos, transmite Inpolitics.

  • Guvernul danez vrea să oblige migranții șomeri să muncească: Pentru a putea primi indemnizaţia de şomaj, cei care sunt şomeri de multă vreme trebuie acum să presteze în fiecare săptămână 37 de ore de muncă în folosul comunităţii, cum ar fi colectarea gunoaielor


    Planurile guvernului danez de a obliga persoanele şomere cu „nevoi de integrare” să lucreze au stârnit critici puternice în Danemarca, informează dpa conform Agerpres.

    Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Municipalităţilor, Jacob Bundsgaard, şi-a exprimat miercuri îndoiala că serviciul comunitar pentru imigranţii şomeri a ales calea corectă, potrivit Radioului Danez. „Din experienţa noastră, aceasta nu-i aduce pe cetăţeni mai aproape de un loc de muncă”, a spus el.

    Marţi, premierul Mette Frederiksen a prezentat un pachet de reforme ce includea, printre alte lucruri, cerinţa de a munci pentru cei care sunt şomeri de multă vreme.

    Pentru a putea primi indemnizaţia de şomaj, cei care sunt şomeri de multă vreme trebuie acum să presteze în fiecare săptămână 37 de ore de muncă în folosul comunităţii, cum ar fi colectarea gunoaielor.

    Măsura îi vizează în special pe imigranţii care au probleme în a pătrunde pe piaţa muncii.

    Dacă propunerea va întruni majoritatea în parlament, autorităţile locale vor trebui să le găsească şomerilor un loc de muncă.

    „Aceasta este o sarcină foarte, foarte dificilă şi mare”, a spus Bundsgaard. „Aceste tipuri de munci nu pot lua locurile de muncă ale lucrătorilor obişnuiţi. Prin urmare, vor trebui inventate joburi”, a adăugat el.

    Critici faţă de acest plan vin din ambele părţi ale eşichierului politic danez. Andreas Steenberg, de la Partidul Social Liberal (stânga radicală), a declarat că propunerea guvernului este una pur simbolică, afirmând pentru cotidianul Politiken că ar fi fost mai bine dacă imigranţii ar avea o pregătire mai bună.

    Rasmus Jarlov, de la Partidul Popular Danez (conservator), a exprimat temerea că măsura va fi una foarte costisitoare şi în final nu va avea prea mare efect

  • Prietena lui Ianis Hagi, pusă sub acuzare în Scoția


    Prietena lui Ianis Hagi, Elena Tănase, a fost pusă sub acuzare la Glasgow după ce ar fi provocat un accident grav pe autostradă, anunță The Scottish Sun.

    Tânăra de 22 de ani se afla la volanul unui automobil de lux Porsche, pe autostrada M8, la momentul accidentului. Conform News.ro, care citează presa din Scoția, patru mașini au fost implicate în accidentul petrecut marți.

    „În jurul orei 21.00, sâmbătă, 21 august, poliţia a fost chemată la un accident rutier cu patru vehicule pe M8, lângă J23, spre est. O tânără, în vârstă de 19 ani, a suferit răni în urma accidentului şi a trebuit să meargă la spital pentru tratament.

    O tânără de 22 de ani a fost acuzată în legătură cu presupuse infracţiuni rutiere”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei.

  • WhatsApp, reclamat la Comisia Europeană


    Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) a anunţat luni că a depus plângere la Comisia Europeană împotriva serviciului de mesagerie WhatsApp pentru controversata modificare a politicii sale de confidenţialitate, relatează AFP conform Agerpres.

    Aceste noi reguli nu sunt „nici transparente, nici comprehensibile pentru utilizatori”, afirmă BEUC şi opt dintre asociaţiile sale membre, acuzând WhatsApp de „multiple încălcări ale drepturilor consumatorilor europeni”.

    Aceste asociaţii au depus o plângere la Comisia Europeană, precum şi la reţeaua europeană a autorităţilor însărcinate cu protecţia consumatorilor.

    WhatsApp, serviciul de mesagerie al Facebook, i-a informat la începutul anului pe cei circa două miliarde de utilizatori ai săi că trebuie să îşi dea consimţământul pentru noi condiţii de utilizare.

    Compania a amânat apoi până la 15 mai aplicarea noilor reguli, în contextul protestelor, utilizatorii fiind îngrijoraţi ca serviciul de mesagerie să nu împărtăşească mai departe datele cu Facebook, compania-mamă.

    Mai multe ţări, printre care şi Germania, au interzis temporar grupului Facebook să utilizeze datele de la WhatsApp.

    „De mai multe luni, WhatsApp îşi bombardează utilizatorii cu mesaje agresive şi repetate pentru a-i forţa să accepte noile sale condiţii de utilizare şi politica sa de confidenţialitate”, a denunţat directoarea generală a BEUC, Monique Goyens, citată într-un comunicat.

    BEUC şi cele opt asociaţii membre consideră că este „imposibil pentru consumatori să aibă o idee clară privind consecinţele schimbărilor asupra protecţiei vieţii lor private, în special în ceea ce priveşte transferul datelor lor personale spre Facebook şi spre alte părţi terţe”.

    „WhatsApp a fost în mod deliberat ambiguu pe acest subiect, iar consumatorii ar fi expuşi la prelucrarea la scară mare a datelor lor fără un consimţământ valabil”, a criticat Monique Goyens.

    „Le cerem autorităţilor să ia rapid măsuri împotriva WhatsApp pentru a se asigura că (serviciul) respectă drepturile consumatorilor”, a adăugat ea.

  • Fata de 10 ani din Ploieşti care a reclamat faptul că ar fi fost agresată de 3 tineri a recunoscut că a consimţit la întreţinerea de raporturi sexuale orale cu 5 adolescenţi într-o baie publică. Nu era la prima aventură orală


    Fata de 10 ani care a reclamat faptul că ar fi fost agresată de trei tineri a recunoscut în timpul audierilor faptul că a consimţit la întreţinerea de raporturi sexuale orale cu cinci adolescenţi într-o baie publică din zona centrală a oraşului, au declarat, duminică, pentru AGERPRES, surse judiciare.

    Potrivit acestora, minora a recunoscut în faţa anchetatorilor şi a părinţilor faptul că, în urmă cu două săptămâni, a fost de acord să întreţină raporturi sexuale cu cei cinci tineri tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, ea nefiind la prima faptă de acest fel.

    Toţi cei cinci adolescenţi au fost identificaţi şi audiaţi, până la această oră nefiind dispuse măsuri de către anchetatori, au precizat sursele citate.

    De asemenea, fata a fost supusă unui examen medico-legal.

    Poliţiştii din Ploieşti au deschis un dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi lovire sau alte violenţe, după ce o fetiţă de 10 ani i-a povestit tatălui ei că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani.

    Conform datelor transmise duminică AGERPRES de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii dispeceratului Secţiei nr. 2 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi, sâmbătă seară, prin apel 112 de către un bărbat despre faptul că fiica sa ar fi fost agresată de trei tineri în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18,00.

  • Scandal la Subway: Sandvișurile cu ton nu au…ton


    Analize de laborator asupra sendvișurilor cu ton de la Subway comandate de New York Times nu au reușit să identifice ADN de ton, relatează The Guardian. Un reporter a cumpărat sandvișuri cu ton de la trei magazine Subway din Los Angeles, apoi le-a dus la un laborator specializat în testare peștelui. Cercetătorii nu au reușit să identifice vreo specie, scrie News.ro. „Există două concluzii – este atât de procesat încât, oricât am putea scoate, nu reușim să facem o identificare, sau nimic de acolo nu e ton”, a declarat pentru NYTimes un purtător de cuvânt al laboratorului, transmite Profit.ro.

    În luna ianuarie, doi clienți din California au deschis un proces susținând că produsele „sunt făcute din orice, dar nu din ton”. Reclamanții au susținut că acestea conțin „un amestec de diverse fierturi”, ingrediente „amestecate împreună, pentru a imita aspectul de ton”. Subway, care are peste 22.000 de magazine în SUA, s-a confruntat cu mai multe procese, inclusiv unul colectiv în care a fost susținut că sandvișurile de 30 de centimetri aveau, de fapt, dimensiunea de 27 de centimetri. Legat de recentul proces, pe care l-a numit „nefondat”, compania își apără vehement conținutul sendvișului de ton. Anul acesta și-a promovat sendvișul de 30 de centimetri ca având „100% ton sălbatic”. La începutul acestei luni, clienții californiei care au dat în judecată Subway și-au retras unele dintre cele mai grave acuzații. Dar au continuat să susțină că etichetarea și marketingul pentru produsele pe bază de ton ale companiei sunt „false și înșelătoare”.

  • Ipocrizia liderilor G7 pe plaja Carbis Bay


    Liderii G7 au fost criticaţi pentru că au participat la un eveniment în aer liber cu băutură şi mâncare, în contextul în care astfel de activităţi sunt încă interzise pentru nunţi. Downing Street a negat că petrecerea pentru liderii G7 de pe plaja Carbis Bay, care a avut loc sâmbătă, ar fi încălcat regulile de distanţare socială, scrie The Guardian.

    Cei din industrie au spus: „Ei fac lucruri care la o nuntă ar fi interzise, ipocrizia”, a spus o organizatoare de nunţi, citată de The Telegraph. Restricţiile privind nunţile sunt în vigoare din 20 martie iar evenimentele de acest fel pot fi organizate cu 30 de persoane. 

  • Prăbușirea cascadei Bigăr înseamnă prăbușirea patrimoniului natural al României: Dacă tot am clasificat cascada Bigăr ca fiind una dintre cele mai frumoase din România și nu i-am dat nici un fel de importanță, vă dați seama că dezastrul la nivel național și chiar mondial este unul foarte grav și vă dați seama cum afectează acest lucru imaginea României


    Prăbușirea cascadei Bigăr înseamnă prăbușirea patrimoniului natural al României, declară la RFI președintele Federației Coaliția Natura 2000, Dan Trifu. Cascada din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit luni seară. Romsilva spune că incidentul s-a petrecut din cauze naturale, mai exact după ce travertinul și mușchiul de pe pereții cascadei s-au acumulat în timp, ceea ce ar fi dus la prăbușirea ei sub propria greutate.

    Dan Trifu spune că prăbușirea cascadei Bigăr ”înseamnă prăbușirea patrimoniului natural al României. Dacă tot am clasificat cascada Bigăr ca fiind una dintre cele mai frumoase din România și nu i-am dat nici un fel de importanță, vă dați seama că dezastrul la nivel național și chiar mondial este unul foarte grav și vă dați seama cum afectează acest lucru imaginea României. Este de neconceput așa ceva, este inadmisibil ca Romsilva să nu fi avut niște studii, să facă totuși niște demersuri în zona respectivă, mai ales că am înțeles că sunt fisuri care se văd de ceva timp și ca atare, trebuia să luăm niște măsuri științifice, așa cum cere și legea”.

    Președintele Federației Coaliția Natura 2000 atrage atenția că ”nu avem nici un fel de protecție pentru monumentele naturale. Se vede clar o degradare a patrimoniului, de la înlăturarea ONG-urilor de la administrarea ariilor protejate. Cum se face că după înlăturarea acestor ONG-uri, începem să pierdem zone de patrimoniu extrem de importante?”.

    Dan Trifu prezintă câteva posibile soluții după prăbușirea cascadei Bigăr: ”O să discutăm cu toate părțile și cu Romsilva și cu specialiștii, cu biologul Parcului, să vedem dacă există soluția tehnică pentru ridicarea acelei bucăți, într-un anume fel, dar care nu va mai fi niciodată la fel. Asta este o soluție la care ne gândim. A doua soluție va fi să lăsăm natura să evolueze așa cum știe ea, cu această pierdere inestimabilă, dar cu siguranță, vom cere autorităților centrale și Romsilva ca legile să fie modificate, să fie mult mai drastice”.

    Președintele Federației Coaliția Natura 2000 crede că în cazul prăbușirii cascadei Bigăr se poate vorbi de o faptă penală: ”Distrugerea de patrimoniu natural, de monument al naturii este faptă penală. În cazul de față, cred că putem vorbi, pentru că s-a distrus această bucățică din patrimoniul nostru natural, mai ales că era un monument al naturii cascada respectivă și legea spune foarte clar că este faptă penală. Ca atare, poate începe urmărirea in rem”.

  • VIDEO/Cascadele neştiute, dar superbe, de lângă Bigăr


    Nu sunt la fel de populare precum Cascada Bigăr, dar sunt la fel de frumoase. Revin acum în actualitate după prăbuşirea cascadei care a devenit celebră. Din pacate în zona nu exista amenajari ca la Bigăr si de aceea acestea nu au beneficiat de promovare.

    Este vorba despre două cascade aflate pe Clisura Dunării, în rezervația Valea Mare: Moldavița și Burăul Mare. 

    La Cascada Moldavița se ajunge ușor din orașul Moldova Nouă spre Padina Matei pe un drum asfaltat  de aproximativ opt kilometri.

    Mai jos de Moldavița care este vizibilă de la șosea se află o altă cascadă – Burăul Mare- pe același curs de apă.

    Romsilva anunţă, luni seară, că Cascada Bigăr s-a prăbuşit din cauze naturale. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, s-a declarat şocat când a aflat vestea şi a afirmat că era cel mai vizitat loc din judeţ.

    Un ghid de turism a afirmat, luni seară, că Cascada Bigăr s-a prăbuşit după ce apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie. În replică, Romsilva a transmis că păstrăvăria a fost construită în perioada 1986-1988, iar în ultimii 33 de ani nu s-au făcut niciun fel de intervenţii în zonă.

  • VIDEO/Cascada Bigăr s-a prăbușit – Flux24.ro


    De astăzi, cascada Bigăr a devenit istorie. Reprezentanții Romsilva anunță că unul dintre cele mai importante obiective turistice din România s-a prăbușit din cauze naturale. „Travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni și greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate”, explică aceștia conform Express de Banat.

    Există construcții care pot fi reparate, dar cascada de la Bigăr, din păcate, nu va putea fi readusă niciodată la forma ei inițială. Problema care se pune acum este modul în care malul căzut în râu obturează cursul apei, fiind posibile inundații, în cazul unor precipitații abundente în zonă. noteaza Reper 24.

    ”Sunt şocat, îmi pare rău. Era cel mai vizitat loc din judeţul nostru. O să analizăm ce este de făcut, dar cu natura nu te joci. E un fenomen normal, ne întristează pentru că aducea multă atenţie şi interes pentru zona noastră, dar Caraş- Severin are multe locuri frumoase şi vă invităm să le vizitaţi”, a declarat Romeo Dunca, presedintele Caras Severin, pentru News.ro.

    Cascada Bigăr din Banatul Montan, una dintre cele mai căutate atracții turistice din România, s-a prăbușit în această după amiază, puțin după ora 18.

    Motivul este intervenția omului în circuitul apei, a explicat, pentru Deutsche Welle, ghidul de turism Mircea Jumanca și activist pentru protecția mediului. „Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Jumanca. Acesta a spus că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.

    Cascada Bigăr din Valea Minișului, județul Caraș Severin, a ajuns de câțiva ani unul dintre locurile cele mai vizitate de turiștii români și nu numai, după ce un site de turism a introus-o într-un top al celor mai spectaculoase cascade din lume. Mai mulți investitori locali au reușit să atragă fonduri europene pentru diverse proiecte turistice care și-au pierdut, în aceste circumstanțe, obiectul principal de interes.