Categorie: Dezvaluiri

  • IMAGINI EXCLUSIVE/Grindă are o nouă poreclă Gunoi: Distruge o casă monument istoric din Focșani și mizeria din curtea firmei


    Ion Ștefan zis Grindă este ministrul Dezvoltării și vrea să fie de duminică noaptea primarul Focșaniului. Teoretic pentru acest lucru ar trebui să fie gospodar.

    O să vă arătam mai multe imagini de la firma lui Nea Grindă unde dezastrul și nepăsarea sunt la ele acasă, dar și de la o casă monument istoric din Focșani pe care o distruge pas cu pas.

    Așa cum se poate vedea din imagini peste tot sunt numai gunoaie și dărâmături, garduri rupte, mormane de pământ, gropi, scânduri aruncate peste tot, deșeuri, fiare ruginite și multe altele. Zici că ești în curtea unei firme care a dat faliment, nu una care în acte este prosperă.

    Telenovela gospodarului Grindă ajunge, din păcate, și la o casă monument istoric, aflată taman în buricul Focșaniului, pe strada Mihail Kogălniceanu. Casa are o arhitectură superbă dar proprietari de rahat pentru că mai are puțin și se dărâmă.

    Buruieni, tencuială căzută, cărămizi surpate, gunoaie, pet-uri, celofane, saci cu gunoaie, stolerie dărâmată, uluce și burlane de la scurgere care au căzut, decorațiuni picate. Asta e ce se vede pe afară. Cum o fi înăuntru vă dați voi cu seama.

  • Finul baronului infractor Fenechiu vrea CJ Neamț/ Mugur Cozmanciuc: Afaceri dubioase, falimentarea CET Iași, nevasta cu pești guppy și taurine de rasă Bălțată cu Negru abonată la banii statului


    La 20 de ani, domnul Cozmanciuc (N.RED-Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL la șefia CJ Neamț) se înscrie în PNL, în timp ce face cursurile de Drept la o catastrofă de universitate privată la Iași. În 2014 universitatea va fi închisă de guvern. Termină facultatea și, conform CV-ului, nu face absolut nimic timp de doi ani. Lucru care îl face perfect pentru poziția de consilier municipal din partea PNL la Iași, la 26 de ani. Este acuzat de incompatibilitate și este forțat să demisioneze după doi ani. Absolut “meritat”, omul care nu a făcut nimic, nimic, până la 29 de ani conform propriului CV și a fost forțat să demisioneze pentru incompatibilitate, este numit director la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
    , a scris Vânătorul de CV-uri în Libertatea.

    CITIȚI ȘI: Tunul sirian de 2,8 milioane euro al liberalului Mugur Cozmanciuc, care vrea CJ Neamț: ÎN NUMELE BARONULUI INFRACTOR RELU FENECHIU

    CE SCRIE LIBERTATEA DESPRE MUGUR COZMANCIUC:

    Este cunoscut în Iași ca fiind omul/finul lui Relu Fenechiu. Relu Fenechiu este primul ministru al transporturilor, liberal, care este acuzat de 46 de acte de corupție de DNA și condamnat la cinci ani închisoare. În timp ce Cozmanciuc este la Oficiul de Cadastru, instituția cumpără, pe un preț de trei ori mai mare decât ar fi costat, construcția unui sediu nou, o clădire care aparține, desigur o coincidență, unui partener de afaceri al șefului de partid al domnului Cozmanciuc, domnul Fenechiu.

    Își face treaba la Cadastru și, după un pic peste doi ani, devine director Compartiment Juridic la firma pentru care a fost dat afară de pe poziția de consilier local, firmă care acum nu mai există. A fost redenumită, că doar așa fac oamenii de treabă. În perioada în care el este ditamai directorul juridic, firma are doi angajați. Soția domniei lui, Roxana Teodora Cozmanciuc, a fost și ea juristă la aceeași firmă.

    De la Zootehnie și Drept, la Garda Financiară

    Cariera ei este cel puțin la fel de siderantă. Doamna Cozmanciuc a terminat Zootehnia și, desigur, și ea a făcut o altă bombă de facultate pe bani, tot la Drept, și apoi un masterat la aceeași facultate. În timp ce își face masteratul face și un doctorat pe creșterea bovinelor, predă la zootehnie și este, desigur, jurist la firma mamei soțului pentru un an. O lovește și pe ea geniul și, la 25 de ani, anul în care soțul devine director la Cadastru, ea devine, ca orice tânără zootehnistă, comisar la Garda Financiară.

    Averea celor doi soți explodează

    La 31 de ani, domnul Cozmanciuc este numit director de marketing la C.E.T Iași, firma de stat de care sunt legate niște scandaluri uriașe. În perioada în care este director de marketing la stat mai este și consilier juridic în alte trei locuri, că doar așa e cu munca la stat. Firesc, C.E.T-ul intră în faliment, iar domnul Cozmanciuc devine, printr-o minune, director la o firmă implicată în falimentul C.E.T, căci așa e cu liberalismul de Iași.

    Șef de CET, secretar de stat și deputat

    Perfect justificat, următoarea lui numire este pe un domeniu cu care nu are absolut nicio legătură – secretar de stat la Ministerul Mediului și Pădurilor, timp de vreo 6 luni, în care își face și campania la greu și după care, firesc pentru orice apropiat a lui Fenechiu, ajunge deputat în Parlament. Directorul tot pentru 6 luni de la Oficiul de Cadastru, domnul Costel Alexe, îl însoțește în Parlament. Cariera nevestei domnului Cozmanciuc bubuie și ea. La 31 de ani, specialistă în pești guppy și în taurine de rasă Bălțată cu Negru, fina lui Fenechiu trece de la poziția de Comisar la Garda Financiară la reprezentantă a ministerului la conducerea Portului Constanța și a Corpului de Control al ministerului condus, iarăși coincidență, de Fenechiu. În momentul când Fenechiu este forțat să demisioneze din cauza condamnării, doamna Cozmanciuc devine consiliera doamnei Mănescu, un alt far al cinstei liberale. Apare și prin concursurile de la Consiliul Național al Magistraturii, căci trăim într-o lume normală la cap. Conform ultimei declarații de avere, doamna Cozmanciuc era, în 2019, șefa compartimentului juridic al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, unde primea cam 3.000 de euro pe lună din banii proștilor. Singurul CV disponibil este din 2011. Acum figurează ca directoare de cabinet a secretarului de stat de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Gelu Puiu

  • O firmă legată de Ghiță, Burci, Timiș și campania lui Iohannis a primit un contract de 16 milioane de lei de la Ministerul de Finanțe


    Ministerul finanțelor a atribuit un contract de peste 16 milioane de lei unei societăți controlate de un fost angajat de-a lui Sebastian Ghiță, fostul deputat care s-a refugiat în Serbia pentru a scăpa de anchetele penale în care este vizat. Însă, mai mult de 50% din valoarea contractului va merge către o societate din domeniul IT care a fost subcontractată, în mai multe contracte, câștigate de firma din Baia Mare care i-a făcut campania electorală pe Facebook lui Klaus Iohannis. În firma respectivă se regăsesc fiul lui Cristi Burci, dar și omul de afaceri Frank Timiș, unul dintre cei mai bogați români implicați în mai multe afaceri controversate, scrie Gazeta de Cluj.

    Ministerul Finanțelor a atribuit contractul Soluție hardware-software pentru efectuarea și restaurarea salvărilor de siguranță, în valoare de 16.439.848 lei, fără TVA, firmei Metaminds. Societatea este reprezentată de Andrei Cruceru, fost director în cadrul integratorului IT Asesoft din Ploieşti, afacerea deputatului fugar Sebastian Ghiță. Fostul angajat al lui Ghiță controlează și societatea Nova Tech Integrated Solutions SRL care, alături de Siveco, a câștigat un contract scos la licitație de Serviciul Român de Informații.

    Interesant este faptul că firma subcontractant a mai lucrat, în aceeași calitate, în cadrul unor contracte câștigate de societatea Trencadis din Baia Mare. Este vorba despre cel puțin trei contracte pe care Trencadis le-a câștigat de la ANCPI în cursul anului trecut și în cadrul cărora Bestware Consulting a avut calitatea de subcontractant în cadrul proiectului e-terra derulat de Agenția Națională de Cadastru.

    Firma băimăreană a fost angajată în campania pentru alegerile prezidențiale pentru a îl ajuta pe Klaus Iohannis să câștige alegerile.

    Compania este administrată de Radu Negulescu, care deține și pachetul majoritar de acțiuni prin intermediul firmei ALEXANDER N. CAPITAL MANAGEMENT SRL, la care este unic administrator și acționar. Alături de Negulescu mai sunt coacționari două persoane: BURCI CARLO ROBERT (cetățean italian) și MOLDOVAN MIHAELA MARIA. Pe lângă Burci în acționariatul firmei a fost cooptat și omul de afaceri controversat Frank Timis, care se află în spatele afacerilor de exploatare auriferă din Munții Apuseni.

  • ÎNREGISTRĂRI EXCLUSIVE DIN PNL/ Acuzații și amenințări: Bețiv ordinar, jeg și pervers-BUBUIE NERVII LA DEVA (+18)


    Susținătorii candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, se amenință reciproc și își promit o tăvăleală pe cinste după alegeri.

    Ioan Stănilă – candidat PNL pentru funcția de consilier local la Deva și Adrian Cârtița – om de afaceri, susținător al primarului PNL Florin Oancea, adică doi oameni care fac, teoretic, parte din aceeași tabără politică, sunt protagoniștii unei înregistrări care a apărut în această dimineață în spațiul public.Cei doi se înjură și se amenință reciproc, reproșându-și unul altuia lipsa de loialitate față de primarul liberal. La nervi, cei doi dau din casă întâmplări hilare.
    Starea de nervozitate din interiorul organizației PNL Deva este determinată de candidatura fiicei fostului primar al municipiului Deva, Mircia Muntean (fost PNL), la funcția de primar. Aceasta a devenit ținta atacurilor, iar liberalii se acuză reciproc de trădare în favoarea Paulei Corbu. 

  • CUTREMUR LA OMV-PETROM: Tun de „cel puțin 1 miliard de euro”. Șeful Rainer Seele acuzat de ABUZ DE ÎNCREDERE, ACCEPTAREA DE FOLOASE, ÎNCĂLCAREA OBLIGAȚIEI DE DILIGENȚĂ


    Dr. Rainer Seele (președinte director general OMV, presedinte Consiliul de supraveghere al Petrom), este acuzat de ABUZ DE INCREDERE, ACCEPTAREA DE FOLOASE, INCALCAREA OBLIGATIEI DE DILIGENTA, CONFORM LEGII Societăților comerciale pe actiuni! Plangerea anonima a fost depusa in iulie 2020 la Parchetul anticoruptie din Austria este confirmata de catre purtătorul de cuvânt al Parchetului pentru cotidianul vienez KURIER din 21.09.2020. Faptele ar fi produs un posibil prejudiciu estimat la „cel putin 1 miliard de euro”.

    CE SCRIE COTIDIANUL AUSTRIAC „KURIER”:
    În notificarea din 26 august, OMV și  Seele sunt acuzați de încălcarea încrederii și acceptarea beneficiilor, precum și de încălcarea obligației de îngrijire a consiliului de administrație în temeiul Legii privind societățile pe acțiuni din Austria.  Este valabilă prezumția de nevinovăție.

    Prezentarea faptelor către parchet este anonimă, dar arată o anumită cantitate de cunoștințe interioare.  Prejudiciul este estimat la „cel puțin un miliard de euro”.  Elisabeth Täubl, purtător de cuvânt al Parchetului pentru Afaceri Economice și anti Corupție, a confirmat către KURIER că raportul a fost primit „prin intermediul sistemului de denunțare anonim.  În prezent verificăm existența unei suspiciuni inițiale”.
    Evaluarea Borealis, se spune, a fost făcută deja în decembrie 2019, dar acest preț nu fusese revizuit în jos până când a fost închis. Consiliului de supraveghere al OMV nu i s-a prezentat o prognoză actuală a rezultatelor trimestriale, deși aceasta ar fi trebuit să fie disponibilă.
    Consiliul de supraveghere a primit un șablon de tabel numai în februarie.  Acest lucru a fost deja confirmat de consiliul de supraveghere, care a declarat că au primit documentele doar cu aprobarea lui Berndt (fost președinte, demisionar!) în ziua ședinței.  Pentru o decizie cu privire la un proiect de miliarde de dolari, este extrem de neobișnuit, dar nu ilegal.  Consiliul de supraveghere au solicitat informații mai detaliate.
    La momentul înțelegerii, la începutul lunii martie, era clar de mult că Borealis va fi afectat de criza Corona.  Rezultatele dintre decembrie și începutul lunii martie 2020 s-au deteriorat.
    Clauza de retragere
    Cu toate acestea, se spune că OMV nu a pretins nicio clauză „Modificare adversă materială” în contract.  Această clauză MAC permite cumpărătorului să se retragă din contract dacă ar trebui să apară modificări adverse semnificative între încheierea și finalizarea companiei țintă sau în mediul de piață. Clauza era însă uzuală la OMV.

    Chief executive of Austrian energy group OMV Rainer Seele addresses a news conference in Vienna, Austria March 6, 2017. REUTERS/Heinz-Peter Bader

    Rolul auditorilor OMV EY (Ernst & Young) este, de asemenea, pus la îndoială.  EY a stabilit prețul de achiziție, a efectuat due diligence ( în sala de date) și avizul de echitate (evaluare finală) și în prezent efectuează un PPA (ajustare preț de cumpărare).  Aceasta este prima evaluare a unei achiziții pentru situațiile financiare consolidate.  Aceasta înseamnă că orice revizuire este de facto exclusă.
     „Măturat sub covor”

    Dr. Seele este atacat direct, totul indică faptul că încearcă să „măture în mod conștient pagubele sub covor”.  OMV nu este la curent cu plângerea și, bineînțeles, nu vrea să comenteze.  Un purtător de cuvânt a declarat pentru KURIER: „Nu am primit plângerea.” Acuzațiile sunt semnificative din punct de vedere economic dacă corespund faptelor.  Dacă sunt relevante și din punct de vedere penal este o altă întrebare.

  • DOCUMENTE: Grindă, prins din nou cu minciuna


    Deputatul liberal Ion Ștefan „Grindă” minte în emisiunile electorale despre contractele cu statul ale firmei cu mase plastice unde este acționar. În ultimii ani, liberalul a vrut să își construiască imaginea unui om de afaceri care nu are nicio legătură cu achizițiile publice realizate de instituțiile publice sau administrațiile locale. Realitatea este diferită, după cum o arată informațiile publicate în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice unde sunt realizate achizițiile publice din țară, scrie Monitorul de Vrancea.

    CE SUSȚINE MONITORUL DE VRANCEA:

    În cadrul unei emisiuni electorale, deputatul „Grindă” a insistat să-i precizeze moderatorului că firma de mase plastice unde este acționar nu are „facturi la bugetul statului”. „Societatea pe care am creat-o eu nu are facturi la bugetul statului. În 26 de ani nu am facturi la bugetul statului”, a susținut deputatul liberal Ion Ștefan „Grindă”.

    În realitate, firma de mase plastice unde este acționar deputatul liberal Ion Ștefan„Grindă” are afaceri cu statul. Pas cu pas, firma a început să vândă saci menajeri prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice unde sunt realizate achizițiile publice de către toate instituțiile din țară. Noi am consultat deocamdată doar achizițiile efectuate de Primăria Jariștea și CUP Focșani. Înregistrarea pe SEAP a firmei de mase plastice unde este acționar deputatul liberal arată interesul pentru contracte cu autoritățile publice din țară.

    Achiziția publică la Primăria Jariștea a fost făcută de Camelia Crețu, conform datelor de pe SEAP. Aceasta este soția lui Adrian Crețu, fost consilier județean și secretar general adjunct al PNL Vrancea, membru în Biroul Politic Județean și purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului. Soția acestuia a fost angajată inițial la Primăria Jariștea, fief PNL, de la finele anului 2017. Adrian Crețu este și candidat pe lista PNL pentru Consiliul Județean. Iată că, după ce a ajuns ministrul Lucrărilor Publice și a contribuit la campaniile electorale ale PNL, pentru deputatul liberal Ion Ștefan „Grindă” au început și relațiile cu instituțiile publice și primăriile.

  • Cine sunt oamenii „de dreapta” mufați la conducta cu bani publici: CAZUL HUNEDOARA


    Județul Hunedoara nu este singurul în care liberalii, așa-zișii oameni de dreapta, trăiesc și fac afaceri pe banii statului. Nu prosperă datorită priceperii în ale economiei, ci datorită pozițiilor obținute cu susținere politică. Cine sunt oamenii „de dreapta” mufați la conducta cu bani publici.

    Hotel „răsărit” după contracte grase cu statul

    De departe, firmele senatoarei Carmen Hărău sunt cele mai prospere. Din 2006 până la finalul anului 2017, SC Proserv SA firmă controlată de familia senatoarei PNL, s-a ocupat de măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice în municipiul Hunedoara. Societatea a încasat aproximativ 15 milioane de euro din acest contract. Mai mult, în această perioadă, societatea Proserv SA a și executat Primăria Hunedoara cu 3,5 milioane de lei.

    În anul 2012, SC PROSERV SA a câștigat proiectul de reabilitare a sitului industrial de pe fosta platformă siderurigică de la Călan (20 milioane de euro). În 2013, asocierea SC Proserv SA, SC Recom Sid SA şi SC Micro Mega SA– firmele senatoarei Hărău a obținut contractul de reabilitare şi extindere a conductelor de aducţiune, a reţelei de distribuţie şi a reţelei de canalizare din Călan şi Haţeg (10 milioane de euro). SC Proserv SA a câștigat și proiectul de reabilitare a sitului industrial de la Hunedoara şi pregătirea pentru noi activităţi (9 milioane de euro).

    După ce și-a încheiat afacerile cu Primăria Hunedoara, firmele senatoarei și-au schimbat optica orientându-se spre turism. Astfel, în numai doi ani, lângă Castelul Corvinilor din Hunedoara au „răsărit” un hotel, o sală de evenimente și un restaurant – toate aparținând familiei Hărău.

    Un hotel care sfidează istoria și bunul simț

    Autorizația de construire a hotelului deținut de Carmen Hărău a fost semnată de primarul Hunedoarei de la acea vreme, Viorel Arion – coleg de partid cu senatoarea PNL. Proiectul a ridicat însă numeroase semne de întrebare, unul dintre cei mai apreciați arhitecți din vestul țării apreciind că ridicarea imobilului este un „viol” la adresa monumentului Castelul Corvinilor.

    „Din punct de vedere urbanistic este o violare a peisajului care ar fi trebuit să pună în valoare Castelul și nu hotelul”, a declarat Radu Radoslav, președintele Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest al Registrului Urbaniștilor din România, citat de hunedoaraliberă.ro.

    Același portal a scris despre cum sala de evenimente a funcționat ilegal, fără autorizațiile necesare.

    În această perioadă, hotelul familiei Hărău este gazda evenimentelor electorale organizate de PNL (foto).

    Și candidatul la CJ Hunedoara este proprietar de hotel

    Și controversatul Adrian David, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, puternic susținut de Carmen Hărău, este proprietar de hotel. În Declarația de interese depusă de candidatul Adrian Nicolae David este menționată calitatea de asociat a acestuia la SC Hotel Sanda SRL Venus – Mangalia de unde încasează anual dividente.

    Adrian David a fost ales consilier județean pe lista UNPR, în 2012, iar în 2015 a fost ales președinte al CJ Hunedoara. A pierdut această funcție în 2016, dar a fost reales consilier județean. A demisionat din CJ Hunedoara și a fost angajat pe rând în funcția de consilier la Complexul Energetic Hunedoara, Primăria Petroșani și Primăria Deva. Din iarna anului 2019, Adrian David este administrator public al municipiului Deva încadrat cu un salariu de bază de 20.800 lei lunar.

    Numele lui Adrian David apare în dosarul tatălui său, Ioan David, fost comisar șef de poliție, anchetat și condamnat pentru favorizarea grupărilor mafiote care controlau Deva în anii 2000. Despre Adrian David, anchetatorii DIICOT au declarat că a fost introdus în grupul infracțional chiar de tatăl său.

  • Vanghelie: Maior a dat secrete de stat unei puteri străine. Domnul Dincu știe mai multe


    Marian Vanghelie, invitat la Jocuri de Putere de la Realitatea Plus, a făcut o serie de dezvăluiri foarte interesante despre oamenii care voiau „destructurarea României”, după cum spune chiar fostul edil, candidat la Primăria sectorului 5 din partea PSDI.

    „Eu am spus de mai multe ori, constat cu surprindere faptul ca sunt declaratii ca au fost intalnirile Dancu-Ponta-Ghita-Coldea si in afara tarii unde stabileau exact cine trebuie sa dispara din peisajul politic. EU stiu de intalnirile astea pe care le-ati dezvaluit, sunt reale. Nu ai ce sa cauti din punctul meu de vedere. S-a dorit destructurarea Romaniei, incepand de la oameni de afaceri, politicieni, oameni din presa, a fost un mesaj clar. Plecand de la domnul Coldea si Dancu, ei trebuie sa plateasca pentru tot ce s-a intamplat in tara asta. E vorba de acapararea de catre forte straine pentru a pune mana pe tot ce mai e de valoare. Lucreaza in interesele altor state. Domnul Maior a trimis date concrete despre oamenii din institutiile de forta in alta tara. Cum sa trimiti asa ceva? Romania l-a numit seful serviciului secret, omul care are cele mai multe informatii si el a mers invers. Sunt dovezi, daca suntem interesati sunt sigur ca si institutiile au, s-au trimis aceste date prin forme electronice, atata pot sa va spun. Sunt sigur ca exista datele. Domnul Dincu știe mai multe. Nu stiu cum a reusit sa ajunga presedintele consiliului national. Este incredibil din punctul meu de vedere. Cred ca a fost un compromis elegant din partea domnului Ciolacu. Cred ca nici macar Ioan Rus nu e prieten cu domnul Dincu. Nu cred ca are prieteni in PSD domnul Dincu ci cred ca are anumiti colaboratori.”, a declarat Marian Vanghelie.

  • Guvernul american a acoperit spălări de bani de 2 trilioane de dolari prin bănci din întreaga lume


    O scurgere majoră de documente ale FinCEN, departamentul din cadrul Trezoreriei SUA responsabil de comabaterea spălării de bani, arată cum marile bănci ale lumii au permis cu bună ştiinţă tranzacţii cu bani proveniţi din infracţiuni, iar guvernul american nu a intervenit, scrie Adevărul.

    Mai mult de 2,500 de documente aparţinând FinCEN, majoritatea fiind rapoarte de activităţi suspecte înregistrate de unele dintre cele mai importante bănci la nivel internaţional, au fost scurs către publicaţia Buzzfeed News. Suma totală a tranzacţiile suspecte care apar în aceste rapoarte între 1999 şi 2017 este de aproximativ 2 trilioane de dolari. Jurnaliştii de la Buzzfeed au împărtăşit documentele cu Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, aceştia lucrând împreuna pentru clarificarea informaţiilor conţinute de documente.

    Aproape toate marile bănci de la nivel mondial sunt implicate în scandalul actual. Printre cele mai importante dezvăluiri ale jurnaliştilor implicaţi în investigaţie, se numără următoarele:  

    – HSBC, cea mai mare bancă britanică, a permis mutarea a 80 de milioane de lire din conturile din Marea Britanie către conturi din Hong Kong, chiar dacă fusese informată de autorităţile americane că bani proveneau dintr-o schemă Ponzi complexă şi erau, prin urmare, furaţi.

    – JP Morgan a permis unei companii să mute nu mai puţin de 1 miliard de dolari printr-un cont din Londra fără să ştie cine îl deţinea. Ulterior, banca a ajuns la concluzia că respectiva companie era una controlată de Semion Mogilevich, un mafiot rus aflat pe lista FBI a celor mai căutate 10 persoane din lume.

    – Deutsche Bank a mutat bani proveniţi din crimă organizată, terorism şi trafic de droguri.

    – Dovezi solide indică faptul că Barclays Bank i-a permis unui apropiat al lui Vladimir Putin să evite sancţiunile impuse asupra acestuia de către guvernele occidentale.

    – Marea Britanie pare să fie un adevărat paradis al companiilor suspecte. Conform informaţiilor FinCEN, Marea Britanie este o „jurisdicţie cu risc ridicat” dat fiind numărul foarte mare de companii înregistrate în această ţară care apar în rapoartele de activităţi suspecte. 

    – Banca centrală a Emiratelor Arabe Unite nu a acţionat după ce a fost avertizată că o firmă de pe teritoriul ţării ajuta Iranul să evite sancţiunile internaţionale.

    – Standard Chartered a mutat bani pentru Arab Bank pentru mai bine de un deceniu după ce conturi ale unor clienţi ai Arab Bank au fost folosite pentru finanţarea de activităţi teroriste. 

  • Tunul sirian de 2,8 milioane euro al liberalului Mugur Cozmanciuc, care vrea CJ Neamț: ÎN NUMELE BARONULUI INFRACTOR RELU FENECHIU


    Liberalul Mugur Cozmanciuc care speră să ajungă șeful Consiliului Județean Neamț are mai multe cadavre în șifonier. Unul din tunuri a fost estimat de presă la 2,8 milioane de euro.

    CE SCRIA DIGI 24, 13.02.2015:

    Subiectul tranzacţiei păguboase făcută de Oficiu de Cadastru Iaşi este un imobil din zona industrială, cumpărat în anul 2008, cu suma de 2,8 milioane de euro. La acea vreme, directorul instituţiei era Mugur Cozmanciuc, protejatul fostului șef PNL, Relu Fenechiu. Acesta din urmă era un apropiat al afaceristului de la care a fost cumpărată clădirea aflată încă de atunci în stare avansată de degradare.

    Potrivit presei locale de la acea vreme, sirianul de la care Oficiul de Cadastru a cumpărat clădirea era un partener de afaceri al fostului lider PNL, Relu Fenechiu. La doar câteva luni de la această tranzacție, cei doi au încheiat un contract prin care firma de construcții a fostului ministru a încasat 7 milioane de euro.

    Fostul director al Oficiului de Cadastru refuză să dea declarații cu privire la tranzacția efectuată în urmă cu opt ani.

    “Nu am nicio cunoștință și nu fac niciun fel de comentarii. V-am răspuns că așa este corect și frumos și nu am niciun fel de cunoștință despre aceste informații,” a spus Mugur Cozmanciuc, fost director OCPI Iași.

    În imobilul de 1400 de metri pătrați urma să funcționeze noul sediul al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Iași. Acest lucru nu a fost posibil, din cauza stării deplorabile în care se afla clădirea.

    Reprezentanții Oficiului de Cadastru au solicitat o expertiză tehnică abia după ce au cumpărat clădirea. Specialiștii au stabilit că structura de rezistență a imobilului era grav afectată.

    Conducerea Oficiului Național de Cadastru a făcut plângere penală și cere ca acel contract de cumpărare să fie analizat de procurori.

    Eliza Chirica, purtător de cuvânt la OCPI Iași: “în anul 2012, corpul de control al agenției a făcut un control la Iași, în urma căruia în 2013 agenția a depus la parchetul de pe lângă Judecătoria Iași o plângere penală, unde s-a constituit parte civilă pentru 11 milioane de lei.”

    Dosarul a fost declinat către Direcția Națională Anticorupție, existând suspiciuni de abuz în serviciu și neglijență în serviciu. Pentru că există o anchetă în curs, clădirea nu a mai putut fi reabilitată. Oficiul de Cadastru plătește, însă, lunar suma de 3000 de lei pentru paza imobilului care se degradează de la o zi la alta.

    Clădirea cumpărată în urmă cu opt ani este acum într-o stare deplorabilă. Pereții stau să cadă, geamurile sunt sparte, iar accesul în interior nu este permis pentru că plafoanele riscă sa cadă în orice moment.

    Reabilitarea și amenajarea clădirii ar costa 1,3 milioane de euro, potrivit estimărilor făcute de reprezentanții Oficiului de Cadastru.