Categorie: Dezvaluiri

  • VIDEO: Prea Cuviosul liberal Robert Sigheartău, pretins apărător al Familiei tradiționale, omul din spatele Brutei din Sîngeorz Băi


    Un alt lider marcant al PNL, Robert Sigheartău, secretar general al partidului, care se pretinde apărător al familiei tradiționale și al moralității, l-a susținut public pe Traian Ogâgău la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban de la Bistrița. Premierul, aflat în spatele lui, tace mâlc și este încântat de prezentarea candidatului penal din Sângeorz-Băi, scrie Observatorul de Bistrița.

    Observator BN l-a contactat pe premierul Ludovic Orban cu privire la cazul lui Ogâgău, după o declarație nefericită a liderului PNL, Ioan Turc, care a spus că se află „la un șpriț cu premierul”, după ce un redactor l-a întrebat despre susținerea lui Ogâgău care pe lângă alte probleme penale, este cercetat penal și într-un caz de abuz în familie.

    Ulterior, subiectul a atras și atenția presei naționale.

    „Credeți că eu pot să urmăresc fiecare candidat? Nu e candidatul nostru, e candidat independent”, a spus Ludovic Orban pentru Observator BN, fiind citat și de Digi24. 

    „Evident că sunt împotriva, categoric împotriva oricărui comportament agresiv, cu atât mai mult faţă de un minor, cu atât mai mult faţă de copil. Dezavuez un astfel de comportament. Nu îl mai prezentaţi… a fost primar liberal. El nu candidează din partea PNL. În mod evident, este un comportament total împotriva oricărei norme legale şi de bun simţ”, a declarat Ludovic Orban pentru Hotnews.

    Reacția premierului vine după ce în spațiul public au apărut două înregistrări cu Traian Ogâgău, prima dată de Antena3 unde se vede cum își pedepsește copila și a doua publicată de Adevărul – o înregistrare audio cu impact emoțional, în care se aude cum își terorizează familia. 

    Șeful liberalilor din Sîngeorz Băi susține că organizația îi va face în continuare campanie primarului abuziv, pentru că nu interesează ” valoarea lui ca om” sau viața privată. Premierul Orban spune însă ca a cerut ca pe plan local să înceteze orice asociere cu Traian Ogâgău, transmite Radio Europa Liberă.

    Liberalii din Sîngeorz Băi îl vor vota pe primarul Traian Ogâgău și îl vor însoți în fiecare zi în campania electorală. Precizarea a venit pentru Europa Liberă de la președintele PNL Sîngeorz Băi, Claudiu Runcan, la o zi după ce premierul Orban, dar și organizația județeană PNL Bistrița Năsăud, s-au delimitat de edil.

  • ÎNREGISTRĂRI EXCLUSIVE: Interlopi din Hunedoara amenință în campanie în numele PNL- VIDEO INTERZIS SUB 18 ANI


    În aceste zile, în județul Hunedoara se desfășoară cea mai murdară campanie electorală din 1989 încoace. Susținătorii candidaților PNL la Primăria Deva, respectiv pentru Consiliul Județean Hunedoara, amenință jurnaliști și contracandidați pe rețelele de socializare fără ca autoritățile statului să se sesizeze.

    Adversarii PNL, amenințați public, fără jenă

    Unii dintre cei care proferează amenințări în mediul on line a fost condamnat în trecut pentru fapte deosebit de grave, comise cu violență. Alții, au fost condamnați în cel mai celebru dosar care a vizat acțiunile mafiote din Deva anilor 2000, respectiv dosarul „Spumă și Bibanu” în care apare și numele actualului candidat al PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Adrian David.

    Susținătorii candidaților PNL au lansat atacuri suburbane de o violență ieșită din comun la adresa candidaților Petru Mărginean și Paula Corbu, dar și la adresa jurnaliștilor. La Poliția Municipiului Deva au fost deja înregistrate mai multe plângeri penale în acest sens.  

    „F…-vă Dumnezeu să vă sature de intoxicările astea care le faceți voi. Gabriela Mărginean (director post local), vă rugați de Balșa (persoană condamnată pentru fapte comise cu violență) ca să nu mai vorbească de Petruț-roată la căruț. Sunteți așa siguri că veți câștiga alegerile?” și „Natalia Bumbac (redactor publicație online), vezi că te caut la redacție” – Claudiu Florescu.

    „Domnul Florin Oancea votez și susțin toți membrii PNL! Ma frenzii mei, lăsați-o pe …corbului, lăsați și vezi-ți fata mea de treaba ta!” (celelalte exprimări nu pot fi reproduse) – Marius Balșa.

    VIDEO:

    Berbeceanu intră în scenă. Altfel…Culmea, printre cei care candidează din partea PNL, și este susținut de aceste personaje este tocmai Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCO Alba Iulia. Berbeceanu ocupă locul 4 pe lista PNL pentru CJ.

    Berbeceanu a ieșit public pentru a-l apăra pe candidatul PNL, Adrian David, despre care procurorii DIICOT au scris în 2004 că a fost introdus de tatăl său în anturajul grupării infracționale condusă de interlopii Spumă și Bibanu.

    „Vă spun și că sunt mândru cu un asemenea coleg de partid, cu un astfel de candidat, prețuiesc tare mult prietenia lui Adrian! Educația de excepție și nivelul superior de pregătire, bunul simț, modestia și caracteru-i deosebit nu-i permit lui Adrian să reacționeze pe măsură”, a scris Traian Berbeceanu pe Facebook.

    Anchetatorii susțin că Adrian David încerca să aplaneze conflictele dintre membrii grupării și victimele lor – tratativele ducându-se chiar în sediul Poliției. De asemenea, procurorii mai spun că David se implica personal în tergiversarea dosarelor în acre erau cercetați liderii grupului infracțional.

    Mai mult, în dosare apare și o conversație telefonică în care șeful Poliției îi cere fiului său să atenționeze anumiți membrii ai grupului infracțional că se află în vizorul polițiștilor.

    „DAVID IOAN: Vezi că am vorbit cu „Minune”… i-ai zis lui p(…) acesta?

    DAVID ADRIAN: I-am zis la tembel.

    DI: Și?

    DA: Mi-a zis că, cu ăia doi… cam așa este, dar a zis că el nu a făcut din alea…

    DI: Domnule, vezi că este în atenție că el îi duce și o să-l prindă în flagrant și am belit p(…) mă!

    DA: Așa i-am zis să aibă grijă ce face…

    DI: Spune-i că am vorbit cu Miron, acum… și dacă face o mișcare îl omor eu, fără de Miron nu poate!” – Sursa rechizitoriu DIICOT din 28 decembrie 2004.

  • Plagiatorul Costel de la Mediu – Flux24.ro


    Mai multe pagini din lucrarea de doctorat a ministrului Mediului, Costel Alexe, sunt plagiate dintr-un studiu și o carte apărute anterior susținerii tezei. Sursele nu apar nici la nici la note de subsol, nici în bibliografie. Într-un caz, Alexe a preluat un fragment cu tot cu o greșeală de tehnoredactare. Liderul informal al PNL, președintele Klaus Iohannis, declara, anul trecut, la Timișoara: „Dacă despre un politician apare discuţia că a plagiat, el pleacă din politică”, scrie Reporter Iași.

    Costel Alexe și-a susținut teza în domeniul Geografie în septembrie 2012, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Titlul lucrării a fost „Clima și topoclima Municipiului Iași și a ariei metropolitane”, iar coordonator științific – profesorul universitar Liviu Apostol.      

    Pagini întregi din teză provin dintr-un studiu publicat, cu cinci luni mai devreme, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană al Fundației Corona din Iași. Este vorba de „Studiu științific de evaluare a stării de conservare a speciei și habitatelor din situl Natura 2000 ROSCI0221 Sărăturile din Valea Ilenei”. Autorii, Costică Mihai și Constantin Cristian Stoleriu, sunt doi universitari din Iași care au întocmit acest studiu în cadrul unui contract atribuit de Fundația Corona. Studiul era necesar elaborării planului de management pentru situl aflat lângă Iași. O bună parte din acest document se regăsește în teza susținută ulterior de Costel Alexe, fără ca acesta să îl menționeze în doctoratul său.

    Dovada copy-paste-ului apare și din faptul că, la un moment dat, Alexe a preluat un fragment de la Costică și Stoleriu cu tot cu o greșeală de tehnoredactare din sursa primară.

    Cuvântul „anticilonului” apare scris în textul original (în loc de „anticiclonului”) și tot așa a fost preluat și în doctoratul lui Costel Alexe 

    Niciunul dintre autorii de mai sus, inclusiv Alexe și conducătorul său de doctorat, nu a dorit să comenteze situațiile descoperite de REPORTER DE IAȘI. Costică Mihai a menționat doar atât: „Pasajele pe care mi le-ați arătat sunt identice, dar acea parte din studiul nostru a fost redactat de colegii de la Facultatea de Geografie. Eu sunt cadru universitar la Biologie. Nu am nicio explicație la situația creată”. 

    Constantin Stoleriu, celălalt autor al lucrării plagiate, este într-adevăr la Facultatea de Geografie dar n-a vrut să facă nicio declarație.

    Un alt autor din care a preluat Alexe, fără preluarea sursei, este Mihai Ciprian Mărgărint care a scris cartea „Utilizarea teledetecției în studiul geografic al teritoriului județului Iași”, volum apărut în 2010. De la acesta, Alexe s-a inspirat prin copierea unor fragmente  din partea teoretică pe care a prelucrat-o, existând, însă, cuvinte și formule ce indică, indubitabil, că au fost luate de la Mărgărint.

  • DEEP STATE: Regizorul din Europa de Est, Kovesi și Maior


    În filmulețul atașat postării ( la comentarii),  este un fragment din emisiunea vedetei FOX News, Tucker Carlson, unde se face o comparație între atacurile anti Trump ale Democraților și “loviturile” împotriva guvernelor din Europa de Est neconvenabile acestora, folosindu-se aceleași metode și având același regizor, respectiv Norm Eisen, scrie pe facebook consultantul politic Cozmin Gușă.

    CE SUSȚINE COZMIN GUȘĂ:

    Prezentare succintă: “Before government service, Eisen was a partner in the D.C. law firm Zuckerman Spaeder LLP, where he specialized in litigation and investigations. His cases included Enron, the ADM antitrust case, the subprime financial collapse, the Monica Lewinsky matter and the 2000 and 2004 presidential recounts. He was named one of DC’s top lawyers by Washingtonian.”
    Și-n plus: “Eisen has no diplomatic experience to speak of, but he does have other qualities going for him—including knowing Barack Obama since law school, and raising substantial sums of money for the president’s 2008 campaign.”
    Norman Eisen a fost ambasador in Cehia, mama lui fiind cehă, iar tatăl polonez . Printre multe alte “isprăvi” de sorginte democrată, Eisen este și “creatorul” marșurilor LGBT din țările Europei de Est. Ieri la FOX News am aflat și că a fost în spatele “REVOLUȚIILOR PORTOCALII”, care-au virusat țările foste comuniste unde falanga democrată a DEEP STATE din SUA nu era de acord cu guvernările, exemplu clar fiind Ucraina și România în 2004!! Deloc întâmplator, sunt și aceleași 2 țări de unde JOE Biden s-a “îndestulat” financiar, pentru sine sau apropiații săi democrați! 
    Care-ar mai fi legătura cu România a acestei “eminențe cenușii”, care azi luptă și-mpotriva lui Trump? 
    Prieteni americani mi-au povestit de-a lungul timpului că acest Norman Eisen este cel ce-a impus câțiva ambasadori ai SUA în Ro, printre care Alfred Moses, Mark Gitenstein , și chiar pe actualul Adrian Zuckerman! Așa se explică de-altfel și poziția net diferită a ambasadorului născut în Iași , de cea a administrației Trump! Mai mult, Eisen este cel care a “teleghidat-o” în regiune pe Victoria Nuland, care l-a “administrat” și pe Băse în Ro, dar și pe Plahotniuc în Moldova. Să-l citez pe Gitenstein aici: “Get a country big enough that it has real problems, but not so big you’ll have no real power,” recently departed U.S. Ambassador to Romania Marc Gitenstein recalls being told by a foreign service veteran.” Wash. Post. 
    Ce-ar fi cu Kovesi? 
    Eisen este omul care-a susținut-o cu adevărat pe Kovesi! Iar ea i-a executat toate comenzile în Ro,  lucru pe care se pregătește să-l facă și în Europa, unde tot Eisen este cel care-a impus-o. Că doar nu credeți c-ar fi contat acolo pentru numirea ei, cuvântul lui Iohannis sau lobby-ul nevolnicului LuCOVID 🤦🏻‍♂️😉. 
    Dar cu Maior?
    Așa cum explicam acum câteva zile, Maior este apropiat , prin Soros , exact de această falangă democrată unde lider este și Eisen. Cineva ca Trump ar zice că Maior este conectat astfel la DEEP STATE, cum își denumesc americanii STATUL PARALEL. Problema mare aici este că în baza acestor conexiuni eronate, NEOFICIALE, Maior informează în Ro, influențând astfel deciziile statale,  respectiv prezidențiale ale României! Și acum pricepeți și cam cine l-a scăpat pe Maior de la mazilirea din postul de ambasador: ascultător, șantajabil, mai toată ziua băut, este scula perfectă pentru interesele membrilor DEEP STATE referitoare la Ro …
    Sper că vă folosește analiza, mai ales celor ce vă încăpățânați încă să pricepeți cauzele “derivei” noastre naționale, cu iminență de “naufragiu” …

    BOMBĂ de presă în SUA: FOX NEWS îl demască pe NORMAN EISEN, ca fiind omul care a regizat “REVOLUȚIILE COLORATE” din…

    Publicată de Cozmin Gusa pe Miercuri, 16 septembrie 2020

  • Secta care vrea să pună mâna pe Tg Mureș: Cirkusz és vallási fanatizmus! A magyar történelmi egyházaknak már egy szavuk sincs Marosvásárhelyen!/Circ și fanatism religios! Bisericile istorice maghiare nu mai au niciun cuvânt la Târgu Mureș!


    Frământările și nemulțumirile în rândul comunității maghiare din Tîrgu Mureș sunt din ce în ce mai mari. Acestea sunt legate de candidatura lui Soos Zoltan sprijinit de UDMR, la funcția de primar al municipiului. Supărările pornesc din faptul că bisericile istorie maghiare, reformații, romano-catolicii, unitarienii și lutheranii, nu au fost consultate în niciun fel în momentul desemnării candidatului la Primăria Tîrgu Mureș, ba mai mult, au fost puse în fața faptului împlinit, li s-a impus, un candidat neo-protestant din Biserica Credinței/ A Hit Gyülekezete, un cult controversat din Ungaria.

    Mai multe voci au ridicat această problemă legată de anumiți neo-prostestanți cu puternice ambiții politice, propulsați în funcții importante de ”protectori” influenți ce doresc să își mențină anonimatul.

    Un astfel de ”propulsat” pare a fi și candidatul Soos Zoltan care zilele trecute a recunoscut public pe propria pagină de Facebook că este un membru activ și fervent al Bisericii Credinței/ A Hit Gyülekezete și dacă va ajunge primar va sprijini acest cult.

    Credincioșii neo-protestanți din Biserica Credinței/ A Hit Gyülekezete sunt recunoscuți pentru manifestările lor necontrolate care frizează isteria (așa cum o confirmă și imaginile)

  • Interlopii craioveni cumetri ai „Duduienilor” și încrengăturile dintre Doi și-un Sfert și PNL Dolj


    Bănia fierbe în plină campanie electorală, în timp ce clanurile de interlopi craioveni încearcă să pună stăpânire și pe politicienii locali! Candidatul PNL la Primăria Craiova, Nicolae Giugea, a obținut sprijinul clanului de interlopi „Vaticanu”, din temutul cartier craiovean Fața Luncii, fapt relatat în mod repetat, de presă, în ultima perioadă.

    Interesant este faptul că pe locul 7 al listei de candidați PNL pentru Consiliul Local Municipal Craiova se regăsește și comisarul-șef în rezervă Georgel Enescu, demis din fruntea Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj în 2008, din cauza răfuielilor dintre clanul de interlopi „Pară” și firma de pază a lui „Enryko” (Constantinescu).

    Ministrul de Interne de la acea vreme, Cristi David, i-a cerut demisia comisarului-șef Enescu, în direct, la tv, din fruntea Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

    La fel de interesant este faptul că atunci când Georgel Enescu era complice al clanului „Pară”, prefect al județului Dolj era Nicolae Giugea. Iată că vechile frății dintre Enescu, Giugea și „Pară” nu se uită!

    Demis cu surle și trâmbițe din cauza legăturilor cu interlopii, el fiind și naș al liderului unui clan suspectat de trafic de persoane pe relația Mexic-SUA, aflat în atenția FBI, Georgel Enescu a fost pus ofițer la dispoziția IGPR, pentru a fi numit, apoi, șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) Olt, apoi transferat la instituția omoloagă din Dolj, fostul temut Doi Și-un Sfert!

    Culmea ironiei, Georgel Enescu și-a sfârșit cariera în MAI cu funcțiile de șef al Postului de Poliție Rurală Stoina (Olt) și Bălcești (Vâlcea)!

    În plin scandal al legăturilor dintre lumea interlopă și șefii Poliției Române, soldat cu demiterea chestorului Liviu Vasilescu din fruntea IGPR, din cauza legăturilor cu temutul clan „Duduianu”, ai cărui cumetri sunt „Vaticanii” din Craiova, candidatul PNL Nicolae Giugea a apelat la sprijinul acestora, în încercarea de a câștiga Primăria Craiova.

    Surse politice precizează că președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, fost șef PDL, l-a plasat pe Georgel Enescu (de asemenea fost susținător PDL) pe listele PNL Craiova, pentru a putea „întoarce armele” împotriva lui Nicolae Giugea (provenit din vechiul PNL, impus de însuși Ludovic Orban, de la București).

    Background:

  • Autoritățile au ascuns cum mama candidatului PNL la S6 a blocat circulația tramvaielor liniei 41


    Pe 26 februarie, mama lui Ciprian Ciucu, Angelina Ştefan, angajată a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a provocat un accident în Sectorul 6 din Capitală, din cauza căruia circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost blocată mai bine de oră, scrie Ziuanews.

    Pe 26 februarie, accidentul produs în sectorul 6 s-a viralizat, mai multe site-uri şi canale de televiziune difuzând ştirea. La acea vreme, identitatea şoferului care a blocat circulaţia tramvaielor de pe linia 41 nu era cunoscută.   

    Marţi, Ziuanews a publicat informaţia conform căreia la volanul maşinii Dacia Duster care a dărâmat un chioşc şi a sărit peste staţia de tramvai era Angelina Ştefan, mama liberalului Ciprian Ciucu, preşedintele Agenţiei Funcţionarilor Publici şi candidatul PNL la primăria Sectorului 6. Mai mult, conform sursei citate, Angelina Ştefan nu ar fi avut dreptul să conducă maşina instituţiei la care lucrează, deoarece nu are dreptul să beneficieze, conform regulamentului instituţiei, de maşina de serviciu.  

    Instituţiile au încercat să ascundă identitatea acesteia pentru a nu-i crea probleme candidatului liberal.    Angelina Ştefan este şi ea membru PNL, la Sector 3. Aceasta nu ar fi plătit daunele provocate, deşi, conform legii, asiguratorul plăteşte dauna, urmând s-o recupereze ulterior de la instituţie, scrie aceeşi publicaţie. Instituţia ar fi trebuit să-i impute Angelinei Ştefan contravaloarea pagubei însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, conform unor surse din interiorul ANSVSA, din cauza că mama candidatului PNL la Primăria Sectorului 6, Ciprian Ciucu, nu avea ce căuta la volanul masini ANSVSA. 

  • Jocurile lui Florian Coldea din Ambasada Franței și Clotilde Armand


    Dezvăluirile procurorului Negulescu merg mai departe decât oricând. Procurorul Portocală îl arată cu degetul pe Șeful Statului Paralel. Cine a condus timp peste 15 ani cea mai complexă grupare de politicieni, afaceriști și șefi de instituții în numele unor obiective comune: banul si puterea. Mircea Negulescu a povestit la Realitatea Plus cum au ajuns tentaculele statului paralel până în biroul unei ambasade şi ce jocuri facea acolo Florian Coldea. 

    Florian Coldea a declarant, săptămâna trecut, când a fost audiat la Secția Specială, că nu-l cunoaște pe Mircea Negulescu și nu a vorbit cu el, nici în privat, nici în interes profesional.

    “Am subliniat, deja, că tot ce s-a întâmplat la Secția pentru Investigarea infracțiunilor din Justiție, referitor la citarea dl. Coldea și a dl.Sabin Iancu (șeful SRI Prahova – N.R.) este o mascaradă și o să vă explic de ce cred asta. (..) Din punctul meu de vedere, atât Coldea, cât si Iancu ar trebui chemați în altă parte, unde să dea declarații amănunțite în legătură cu implicarea domniilor lor în dosarul Apa Nova și în ceea ce îl privește pe omul de afaceri Ovidiu Semenescu. (…) Dacă în momentul reținerii acestuia dânsul s-a prezentat la Ambasada Franței, unde a luat legătura cu doi ofițeri de informații ai statului francez, cărora le-a garantat că Semenescu nu va fi arestat.”

    Fostul procuror a invocate și succesiunea evenimentelor după ce colegii săi de la DNA Ploiești, care instrumentau dosarul, au cerut arestarea omului de afaceri Semenescu.

     “L-au propus spre arestare la Tribunalul Prahova. În mod surprinzător, deși am înțeles de la colegii mei că probele erau pertinente și concludente și dovedeau activitatea infracțională a lui Semenescu pe teritoriul României, judecătorii au propus plasarea omului de afaceri în control judiciar. Din câte pot să bănuiesc, singura persoană care putea să discute cu judecătorii era Sabin Iancu, el avea o relație apropiată cu mai multi judecători, atât de la Tribunalul Prahova, cât și de la Curtea de Apel Ploiești. Colegii mei, care au muncit mult, erau atât de supărați pe situație, încât au continuat și au făcut contestație. La Curtea de Apel s-a întâmplat același lucru.”

    Mircea Negulescu este convins nu numai că fostul șef SRI a discutat cu judecătorii prahoveni, ci și că le-a transmis, într-un fel sau altul, “directivele” pe care le primea de la Florian Coldea. „Relatia dintre Coldea și Sabin era foarte strânsă, vorbeau noaptea despre situația lui Sebastian Ghiță Lucrurile sunt complicate, dar cred că se poate dacă dl.Coldea a fost în Ambasada Frantei de la București. (…) Nu știu interesele cărui stat le serve, dar eu, analizând așa lucrurile și cunoscând relația special pe care o avea Coldea cu Sabin, mă refer la telefonul pe care I l-a dat la ora 23:00, în ziua în care a fost chemat Ghiță să dea declarațiila la DNA Prahova, cred că Sabin Iancu i-a contactat pe judecătorii respective și le-a indus o stare de temere care să-i determine să ia o altă măsură decât arestarea preventive a lui Semenescu.”

    Negulescu a explicat și cum sențința mai blândă dată de prima instanță s-a păstrat și după contestare. “Ce nu știți dvs. este că Sabin Iancu avea o relație destul de apropiată cu judecătorii de la Tribunal, de la Curtea de Apel Ploiești, s-au văzut atât în context profesional, dar și la chermeze. Deci avea posibilitatea să influențeze o soluție pe care judecătorii ar fi putut să o dea în dosarul Apa Nova.”

    Fostul procuror DNA a sugerat și ipoteza că Semenescu era doar un pion și că intervenția lui Florian Coldea avea o miză mult mai mare. Negulescu a evitat să comenteze dacă George Maior (directorul SRI la vremea respectivă) știa sau era implicat în demersurile lui Coldea. În schimb, un alt nume surpriză a fost pomenit în contextul respectiv.

    “La momentul întâlnirii care a avut loc la sediul Ambasadei Frannței s-a discutat ceva și despre doamna Clotilde Armand. Nu șiu de ce, știu doar că au fost astfel de discuții. (…).”

    Reporter (Bogdan Muzgoci): Semenescu controla o companie în care era acționariat francez. Se discuta despre doamna Clotilde Armand în prezența a doi ofițeri?

    Negulescu: S-a discutat despre dl.Semenesc, după care au purtat discuții și în legătură cu doamna.

    Reporter (B.M.): Păi doamna ce legătură avea? Lucra pentru statul francez cumva, că nu înteleg?!

    Negulescu: Dl. Coldea poate să spună lucrurl ăsta?
    Reporter (B.M.): Adica discutau spionii între ei despre alți spioni? S-au vehiculat și informații referitoare la cui îi spunea dna. Clotilde Armand “Să trăiți!”.(…) Deci vreți să spuneți că dl. Coldea știe, pe de-o parte, că s-a pus batista pe țambal, în acest caz, iar pe de altă parte mai știe și pentru cine lucreaza Clotilde Armand?1

    Negulescu: Nu pot eu să-l întreb, că nu am nicio calitate să-l întreb eu pe Florian Coldea, bănuiesc că poate fi întrebat de organelle abilitate..

    Reporter (B.M.): Deci dl. Coldea știe cine e doamna Clotilde Armand? Și pentru cine lucrează?

    Negulescu: Bănuiesc că da. În ultima perioadă, am înțeles, tot de la emisiuni de la dvs, că Florian Coldea solicita ofițerulilor din subordine să culeagă date și informații în legătură cu toți magistrații, judecătorii și procurorii, ceea ce eu chiar cred. Sabin Iancu, cu care aveam o relație apropiată, (…) prin intermediul meu a ajuns într-un cerc de magistrați din Prahova, i-a cunoscut poate mai bine decât ar fi normal pentru un șef de direcție județeană de informații. Bănuiesc că nu dorea să-I cunoască așa, de drag, culegea date și informații pentru ca la un moment dat să-I compromită, să-i controleze, nu? Nu vreau să dau numele lor, nu are niciun rost, oamenii sunt încă în funcții”.

    (..)

    Reporter (B.M.): Revin la Clotilde Armand. Care sunt bănuielile în legătură cu ea? Ce calitate avea?
    Negulescu: Bănuiesc că statul francez avea niște interese referitoare la doamna respectivă. Altfel, nu se discutau situațiile referitoare la ea în Ambasada Franței la București.“

  • Ghiță și DVD-urile pentru sereiști – Flux24.ro


    Fostul procuror a revenit cu detalii surprinzătoare și despre unul dintre cele mai spectaculoase episoade din saga lui Sebastian Ghiță: noaptea în care a dispărut de sub nasul serviciilor și, ulterior, să ajungă la Belgrad, unde se află și acum. În seara recepției, omul de afaceri le-ar fi dat celor prezenți câte un DVD.

    Recepția a avut loc într-o locație a SRI.

    “Așa mi-a spus Vlad Cosma, dacă el minte, vă mint și eu, totuși cred că Vlad Cosma a avut multe momente de sinceritate, mai puțin când se duce pe la Secția Speciala și dă tot felul de declarații. Cred că îi este și acum frică de Ghiță. În principiu asta se dorește, albirea llui Sebi Ghiță și întoarcerea lui pe un cal alb. Iar în schimbul albirii dl. Ghiță poate să ofere tăcerea. Asta e miza jocului. Noi îl albim pe Sebastian Ghita si el le oferă oamenilor politici și functionarilor publici de rang înalt tăcerea, este cel mai important lucru. Dacă S. Ghiță revine în alte condiții, fără să fie albit și începea să vobească, o să vedeți că o să rămânem foarte puțini în libertate. (…) De asta nicio proba nu este luată în calcul, d-asta suntem târâți și terfeliți pe la emisiuni și prin Justiție. Știe atât de multe și are atât de multă lume la mână, încât daca începe să vorbească, ați văzut foarte clar ce s-a întâmplat în momentul în care a vorbit într o singură emisiune despre relația cu Coldea, a arătat o factura și dl. Coldea a trecut în rezervă. Același lucru poate sa-l facă și cu Victor Ponta: arată o factura si dl.Ponta pleacă acasă.”

  • Telefoanele murdare de la Târgu Mureș – Flux24.ro


    Aflu cu surprindere că, în ultimul timp, târgumureşenii de etnie maghiară primesc telefoane prin care sunt acuzat că în anul 2016 aş fi…furat voturile electoratului. (Între noi, fie vorba, în anul 2016 nu figuram pe nicio listă electorală!!). Trecând peste astfel de găinării ireale, vă întreb pe dumneavoastră, oameni de bună-credinţă: de unde deţin persoanele care se ocupă de asemenea lucruri baza de date în care sunteţi incluşi şi dumneavoastră, cei care aţi fost apelaţi telefonic? De câte ori v-au mai sunat cei care astăzi susţin că vă reprezintă şi, mai ales, de unde ştiu cu atâta precizie că cei sunaţi (şi chiar intimidaţi dacă au o opinie diferită de a celorlalţi!) sunt cetăţeni de etnie maghiară?, afirmă pe facebook Claudiu Maior, candidat la Primăria Târhu Mureș din partea Pro România, cel mai bine plasat candidat român.

    Mai funcţionează protecţia datelor cu caracter personal?La momentul oportun, dumneavoastră veți trage concluziile de rigoare încât cei responsabili de astfel de chestii mărunte să nu insiste în minciună și în alte dăți, mai afirmă Maior.