Categorie: Mehedinți

  • Primarul Screciu anunță proiectul terenuri gratuit pentru tineri


    Am inițiat și aprobat astăzi în ședința Consiliului Local o hotărâre prin care încercăm să oprim exodul tinerilor din oraș și să venim în sprijinul acestora, prin acordare GRATUIT de terenuri pentru construcția unei case, a anunțat primarul Severinului, Marius Screciu.

    ANUNTUL PRIMARULUI SCRECIU:
    Este un proiect pe care mi l-am dorit foarte mult să îl implementăm la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin și care se va adresa celor cu vârsta până în 35 de ani.
    Primăria va asigura gratuit și infrastructura în zona terenurilor – căile de acces și utilități.
    În funcție de numărul solicitărilor pe care le vom primi, vom găsi soluții pentru a suplimenta suprafețele de teren necesare.
    Trebuie sa facem tot ceea ce depinde de noi, ca administrație locală, să le oferim tinerilor șansa unui bun început în viață și motive să nu mai plece din oraș sau chiar să revină acasă.
    📍Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:
    ✔cerere adresată primarului – se face în nume propriu;
    ✔copie certificat naștere;
    ✔copie act de identitate;
    ✔declarație notarială pe propria răspundere a solicitantului în care se menționează că nu deține sau nu a deținut în propietate o locuință, ori un teren destinat construirii de locuințe;
    ✔declarație notarială a părinților solicitantului, pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani, un teren în suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban și de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul;
    ✔situația locativă (copie contract locuință, copie contract de închiriere);
    ✔certificat fiscal de la Direcția de Taxe și Impozite;
    ✔în cazul în care solicitantul este căsătorit are obligația să depună aceleași acte și pentru soț/soție.
    *Dosarele se depun până la sfârșitul anului, iar după semnarea contractului, lucrările trebuie să înceapă în maxim 1 an.
    *Terenul este gratuit pe toată durata existenței construcției.

    sprijinpentrutineri #unseverinputernic

  • Drumul județean Şimian, Husnicioara şi Prunişor în linie dreaptă


    Astăzi s-a predat amplasamentul pentru a se efectua lucrările de reabilitare şi modernizare a Drumului Judeţean 607 A.

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și echipa de implementare a proiectului au avut și o întâlnire de lucru cu constructorii şi proiectanţii care au câștigat licitația.

    “În urma discuţiilor purtate am primit asigurări că până la sfârșitul lunii martie va fi gata proiectul tehnic, iar în luna mai sperăm să înceapă efectiv, lucrările.
    Consiliul Judeţean Mehedinţi asigură din bugetul propriu al insituţiei 4,17 milioane de euro pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale proiectului, adică aproape jumătate din valoarea totală de aproximativ 9 milioane de euro. Este un proiect greu mai ales prin costurile pe care le generează, însă consider că investiţia este absolut necesară şi va ajuta la creşterea gradului de siguranţă în trafic, va reduce timpul de deplasare a şoferilor şi cel mai important lucru, va facilita accesul locuitorilor în zonele care de ani buni ne-au creat probleme. Şi aici mă refer la alunecarea de teren care a avut loc în 2016 şi care a afectat grav situaţia acestui drum.
    Consiliul Judeţean Mehedinţi va acorda mereu o importanţă deosebită infrastructurii judeţului, dar trebuie să înţeleagă toată lumea că astfel de investiţii nu se pot realiza de la o zi la alta, ci presupun multă muncă, pregătire şi calcule bine gândite pentru a putea garanta o lucrare de calitate și resurse financiare pentru a acoperi costurile.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

    Aproximativ 14.000 de mehedinţeni vor beneficia direct de acest proiect, locuitorii comunelor Şimian, Husnicioara şi Prunişor.

  • Fabrica de confecții din Craiova care lucra pentru Louis Vuitton și Burberry a intrat peste noapte în faliment


    Una dintre cele mai mari fabrici de confecţii din Craiova, Modexim SA, a anunţat subit că disponibilizează aproape 300 de persoane. Disponibilizarea cuprinde întregul personal de la fabrica de confecţii. De la muncitori, până la personalul cu funcţii de conducere. Ceea ce înseamnă oprirea activităţii societăţii.Anunţul oficial a fost înaintat către ITM Dolj pe 23 ianuarie 2020. Tot joi, 23 ianuarie, au fost anunţaţi şi angajaţii că, începând de pe 27 ianuarie, vor intra în preaviz. Luni, 27 ianuarie, a început concedierea colectivă, spre disperarea angajaţilor, scrie Gazeta de Sud.

    Fabrica lucra pentru Louis Vuitton și Burberry.

  • Șeful CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, acuză înalți demnitari din Ministerul Sănătății că au legături cu firme private din domeniu: Își dau singuri legi pentru profitul lor. Anchetează cineva?


    Radio Europa Liberă pune punctul pe i în scandalul din sănătate: o afacere care miroase a conflict de interese. Firme din domeniul medical și-au pus oamenii în funcții cheie în Ministerul Sănătății. Anchetează cineva?, a scris pe facebook președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu (PSD).

    Ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat operează în continuare la clinicile private, care beneficiază de schimbările la legea sănătăţii promovate de minister! Atât Victor Costache, cât şi Horaţiu Moldovan şi-au păstrat calitatea de medici şi operează în timpul liber, la clinicile Polisano Sibiu (grupul Medlife), respectiv Spitalul Sanador, scrie Libertatea. Conflict de interese la vârf, așa cum am mai arătat. Își dau singuri legi pentru profitul lor., mai spune Georgescu.

    Georgescu citează postul de radio Europa Liberă și cotidianul Libertatea.

    CE SPUNE RADIO EUROPA LIBERĂ:

    Potențiala schimbare este doar un rezultat direct al felului în care Victor Costache – împreună cu guvernul Ludovic Orban – au ales să împartă funcțiile în sistemul sanitar.

    Ministrul Victor Costache, născut la Iași, este fost director medical al clinicii private Polisano din Sibiu

    Adela Cojan, președintele CNAS, este fost director executiv al Polisano din Sibiu

    Horațiu Moldovan, secretar de stat în minister, vine din spitalul privat Sanador

    Dacă luam doar o comisie consultativă a Ministerului Sănătății, să zicem cea de chirurgie oncologică – pentru că oncologia este un program național –, observăm următoarele:

    Președintele comisiei, Dr. Liviu Bosînceanu, vine de la clinica privată Polisano

    Șeful de lucrări, Dr. Claudiu Matei, vine de la clinica privată Polisano

    Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu vine de la spitalul privat Regina Maria

    Dr. Nicolae Ioanid și prof. univ. Dr. Viorel Scripcariu – vin de la spitalul privat Arcadia, din Iași

    Cu alte cuvinte, executivul Orban a ales ca politica publică a unui sistem social de sănătate să fie dirijată și consiliată de foști sau actuali angajați din sistemul de clinici și spitale private, proiectate să obțină profit.
    Este greu de înțeles cum această practică nu constituie un conflict de interese.

  • Primarul din Moldova Nouă, scandal cu reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier: Sunt complici la dezvoltarea haotică a părții Clisurii din Mehedinți. Faptul că Parcul Natural Porțile de Fier este 80% în Caraș-Severin, dar are sediul în Oltenia, creează o stare de disconfort


    Sprijinirea județului Caraș-Severin în privința dezvoltării turistice pare singura modalitate de aplanare a conflictului dintre primarul din Moldova Nouă Adrian Torma și reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier, întrucât fructificarea zonei Clisurii Dunării nu înseamnă doar județul Mehedinți, acolo unde lucrurile s-au dezvoltat haotic, tocmai datorită complicității Parcului, atrage atenția edilul Torma citat de Express de Banat.

    Apariția unui sat de vacanță ecologic în zona Insulei Ostrov, pe o suprafață de 55 de hectare, a fost principalul motiv al replicilor tăioase dintre șeful administrației publice locale de la malul Dunării și directorul Parcului Natural Porțile de Fier, Marian Jiplea, cel dintâi caracterizându-l pe directorul Parcului ca fiind un fel de „Hopa Mitică-Gică Contra” tocmai datorită faptului că a hrănit orgoliile unora și i-a dezavantajat pe ceilalți.

    „Faptul că Parcul Natural Porțile de Fier este 80% în Caraș-Severin, dar are sediul în Oltenia, creează o stare de disconfort. Noi, în Ostrov, unde zona e nisipoasă, unde nu ai niciun fel de animal pentru că nici caii nu mai vin deoarece nu au ce să mănânce, nu putem dezvolta nimic. Nu putem organiza un pescuit sportiv în cele două lacuri care se întind pe o suprafață de 200 de hectare, chiar dacă ne mor peștii de bătrânețe. Eu am mai spus-o, în glumă: ăia sunt pești rock, acestora crescându-le și părul și barba pentru că nimeni nu se-ngrijește de ei. Pe când, în zona Dubova-Eșelnița, unde dudele de canalizare, cu toate dejecțiile merg în Dunăre, acolo nimeni nu are nimic de obiectat.”, a ținut să evidențieze primarul social-democrat.

  • Regele Serbiei născut în Moldova: Mama sa a fost amanta lui Cuza


    Una dintre cele mai importante figuri din istoria modernă a Serbiei este cea a primului rege sârb, Milan Obrenovici. Este vorba de un rege născut în Moldova, a cărui mamă era de origine română, transmite RFI la rubrica ”Pagina de istorie” .

    DOCUMENTARUL RFI:

    Milan Obrenovici a venit pe lume în 1854, la conacul mamei sale din Mărășești. Mama sa, Maria Elena Catargiu, provenea dintr-o veche familie boierească. Tatăl său era membru al dinastiei Obrenovici. Unchiul său era principele Miloș Obrenovici, cel care restaurase statalitatea Serbiei, care avea statutul de vasal al Imperiului Otoman.

    Familia Obrenovici era în exil, pentru că pe tronul sârbesc urcase familia Karageorgevici. La scurtă vreme după venirea pe lume a tânărului principe Milan, părinții săi au divorțat. Tatăl său a murit în 1861, iar mama sa, cunoscută în istoriografia sârbească sub numele de Maria Obrenovici, a devenit amanta domnitorului român Alexandru Ioan I Cuza. Acesta nu avea nici un copil legitim. Însă cu amanta sa a avut doi fii, Sașa și Dimitrie, care au fost recunoscuți ca urmași legitimi de către domnitorul român. În aceste condiții, Milan Obrenovici a fost adoptat de către unchiul său, Mihailo al III-lea, care urcase pe tronul sârbesc.

    Milan Obrenovici a fost educat în Serbia, apoi la Paris. În 1868, după asasinarea unchiului său, a fost declarat principe al Serbiei, însă puterea efectivă era exercitată de prim-ministrul Jovan Ristici, care a fost proclamat regent.

    Milan Obrenovici a preluat puterea după ce a devenit major și a încercat să transforme Serbia într-o monarhie constituțională. La început, politica sa externă s-a bazat pe Rusia, însă, după ce țarul Alexandru al III-lea l-a tratat cu ostilitate, s-a reorientat spre Austro-Ungaria. Acest gest a provocat nemulțumirea sârbilor pro-ruși, care l-au acuzat pe principe că ar fi transformat Serbia într-un vasal al Vienei.

    Milan Obrenovici a obținut însă o victorie importantă în 1878, când, după războiul ruso-româno-turc, Serbia și-a dobândit independența față de Imperiul Otoman, la fel ca și România. După ce, în 10 Mai 1881, Carol I al României a fost încoronat ca rege, și Milan Obrenovici a fost proclamat rege al Serbiei, în 1882.

    Popularitatea sa era în creștere, însă, în 1885, el a decis să declare război Bulgariei, după ce principele domnitor al Bulgariei, Alexander von Battenberg, a unit principatele Bulgariei și Rumeliei. Milan Obrenovici considera că Bulgaria este o amenințare pentru stăpânirea sârbească asupra Macedoniei. În războiul cu Bulgaria, Serbia a fost înfrântă, iar un dezastru militar a fost evitat doar datorită intervenției Austro-Ungariei de partea regelui sârb.

    În 1887, Milan Obrenovici a fost ținta unei tentative de asasinat. În 1889, a abdicat în favoarea fiului său, Alexandru Obrenovici. După patru ani, a revenit în exil. Fiul său a rămas pe tron, dar Milan Obrenovici era cel mai influent om din regat. A fost numit comandantul armatei sârbești. Însă a intrat în conflict cu fiul său, pentru că s-a opus căsătoriei acestuia. Drept urmare, în 1889, a plecat din nou în exil. A murit în 1901, de pneumonie, la Viena.

  • Liberalii au făcut scandal în CJ Mehedinți. Aladin Georgescu: ”Constatat cu dezamăgire că atât Instituția Prefectului, cât si DGASPC Mehedinți, în loc să solicite bani de la Guvernul României, de la Ministerul Muncii sau de la Ministerul Finanțelor, fac atacuri prin presă că CJ ar avea bani din excedentul bugetar. Greșit! Consiliul Județean are obligații asumate prin contracte pe fonduri europene la care vom veni nu doar cu cei 2% cofinanțare, ci vom asigura și cheltuielile neeligibile pentru fiecare proiect în parte”


    Am asistat astăzi la o ședință de Consiliu Județean tensionată. În contextul unei campanii electorale premature, consilierii liberali au fost trup și suflet alături de câțiva primari nemulțumiți de sumele care le-au fost distribuite, crezând că pot impune anumite decizii cu forța. Cei apărați acum cu toate armele consilierilor liberali sunt primarii aleși pe listele PSD, dar care brusc, s-au transformat în liberali convinși, a scris pe facebook președintele Consiliului Judeșean Mehedinți, Aladin Georgescu.

    COMENTARIILE LUI ALADIN GEORGESCU:

    Ca să fiu înțeles de la bun început: repartizarea banilor către primăriile din Mehedinți se face după mai multe criterii. Un criteriu e faptul că la vară se termină atât mandatul de Consiliu Județean, cât și mandatul primarilor și am considerat că e bine ca o parte din sumă să rămână la buget urmând să fie repartizată pe noul mandat.
    Pe de altă parte, am considerat că trebuie să găsesc cea mai bună soluție pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, am ținut cont de sumele primite la rectificările bugetare care s-au făcut anul trecut și de proiectele pe care le avem în implementare pentru fiecare localitate.

    Evident că pot fi nemulțumiri, fiecare le avem. În plus, instituția pe care o reprezint, prin Legea Bugetului de Stat 2020, comparativ cu Legea Bugetului de Stat din 2019, a primit mai puțin cu aproape 50 milioane lei! O diferență foarte mare pentru județul Mehedinți.

    Așa cum am mai afirmat, nu sunt bani să asigurăm nici bugetul minim de funcționare pentru DGASPC Mehedinți și aici mă refer la salariile angajaților, la hrana și îmbrăcămintea beneficiarilor. Constatat cu dezamăgire că atât Instituția Prefectului, cât si DGASPC Mehedinți, în loc să solicite bani de la Guvernul României, de la Ministerul Muncii sau de la Ministerul Finanțelor, fac atacuri prin presă că CJ ar avea bani din excedentul bugetar. Greșit! Consiliul Județean are obligații asumate prin contracte pe fonduri europene la care vom veni nu doar cu cei 2% cofinanțare, ci vom asigura și cheltuielile neeligibile pentru fiecare proiect în parte.

    În concluzie, calculele repartizării nu sunt făcute după criterii politice, din contră, definitorii au fost necesitățile fiecărei primării în parte, investițiile făcute de Consiliul Județean în fiecare UAT si nu am urmat exemplul Guvernului PNL care a făcut rectificarea bugetară de la sfârșitul anului trecut pe criterii politice, spre satisfacția primarilor PNL, în principal.

  • Resortul din Herculane din topul The Guardian


    Una dintre cele mai vechi staţiuni din Europa renaşte, încet dar sigur. Băile Herculane încep să apară tot mai des în lumea bună a turismului naţional şi internaţional, scrie Adevărul.

    Pentru cel de-al doilea an consecutiv, The Guardian a pus un resort din staţiunea bănăţeană în topul celor mai bune spa-uri din Europa. Este vorba despre Minerva Grand Resort, hotel aflat în paragină în urmă cu numai câţiva ani, transformat de către un investitor din Craiova în cea mai de lux destinaţie din staţiunea bănăţeană. Inaugurarea hotelului reabilitat a avut loc în 2018, după o investiţie de peste 11 milioane de euro.

    Hotelul dispune de 185 de camere pentru cazare, două restaurante şi o sală de conferinţe, precum şi de deja celebrul spa Armonia, cu cinci tipuri de saune, inclus în topul britanicilor de la The Guardian. Spa-ul este de fapt o oază de relaxare şi well-being, incluzând bazin de înot semiolimpic, bazin pentru copii, două jacuzzi-uri, sală de fitness, masaj, terapii de relaxare şi recuperare.

  • Proiect pilot în Severin: Primarul Screciu anunță o centrală de gaz la Colegiul Traian


    Am demarat un proiect pilot de reducere a costurilor cu încălzirea în unitățile de învățământ din Drobeta Turnu Severin, prin montarea unei centrale pe gaz la Colegiul Naţional „Traian”.Vom implementa această soluție în toate şcolile şi grădiniţele din municipiu unde există deja reţea de gaze, iar acolo unde nu avem, vom extinde sistemul de alimentare, a anunțat pe facebook primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu (PSD).

    Investiţia ne va ajuta să micşorăm facturile cu până la 50 la sută lunar, reduceri ce provin atât din preţul combustibilului utilizat, cât şi din funcţionarea economică a noii centrale. Valoarea investiţiei este de aproximativ 100.000 euro, bani pe care preconizăm că îi vom recupera în cel mult trei ani de zile, a precizat Screciu.

  • Primarul Orșovei și schimbarea conductei de apă: Multumesc oameni buni pentru tot!


    Desi dupa data din calendar 28.01.2020 s-ar zice ca suntem in plina iarna, insa Dumnezeu este milostiv si tine cu noi oferindu-ne vreme buna, sunt peste 8°C afara, asa ca profitam de ea. Continuam lucrarile de schimbare a conductei de apa vechi de peste 40 de ani. Astazi am ajuns intr-o zona laturalnica a Orsovei. In cazul in care nu v-ati dat seama analizand pozele va spun eu: suntem pe strada DUNARII din Orsova, o strada locuita de oameni mult prea simpli si cu bun simt, spun asta si pentru ca la nici 5 minute de la sosirea mea pe santier, o venerabila doamna m-a si poftit la ea in casa pentru a bea o cafea. Multumesc oameni buni pentru tot !, a scris pe facebook primarul Orșovei, Marius Stoica (PSD).