Categorie: Dezvaluiri

  • Secretarul general al PNL București, nașul interlopilor


    Secretarul general al PNL București, care ocupă totodată și funcția de prim vicepreședinte al PNL Sector 4, a devenit cumătrul liderului interlop Fardin Amet, cel care, de ani buni, conduce cu o mână de fier un clan ce controlează o zonă importantă din sudul Capitalei, scrie Evenimentul Zilei.

    Fardin a ținut să se căsătorească înainte ca judecătorii să se pronunțe definitiv asupra dosarului în care este deja condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Cu această ocazie a tăiat și moțul fetiței sale. Naș de botez, Silviu Mototolea, secretarul general adjunct al PNL București. Acesta ajunsese în atenția presei anul trecut când fusese numit în Consiliul de Administrație de la Romfilatelia. El este și cumnatul interlopului Emi Pian care și-a schimbat numele din Duduianu în Mototolea după o verișoară a liberalului.
    La momentul respectiv, Silviu Mototolea a negat că ar avea legături cu lumea interlopă. Dezmințirea nu l-a împiedicat să devină cumătrul lui Amet Fardin și să petreacă toată noaptea alături de clanurile Caran, Donea, Ștoacă sau de Bebe Cămătaru.
    Silviu Mototolea este Secretar General Adjunct al PNL București. Practic el ocupă a treia funcție din ierarhia liberalilor Bucureșteni după primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu și viceprimarul Capitalei, Stelian Budjuveanu. Cumnatul lui Emi Pian este și Prim-Vicepreședinte al PNL Sector 4. El este adjunctul deputatului Pavel Popescu.

  • Pe cine a turnat nr.2 în informațiile militare pentru a scăpa?


    Whoooaaa…. Îl mai ştiţi pe dom’ gheneral care era numărul doi în informaţiile militare şi care a băgat botul la borcanul cu mierea fondurilor operative?Ei bine, l-a terminat instanţa, fraţior! I-a dat o condamnare exemplară, taman bună pentru ăia care au furat, fură şi vor mai fura din fondurile operative ale structurilor din sistemul naţional de securitate, da!Iulian Cristian Gherghe a fost condamnat de Curtea Militară de Apel Bucureşti la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare, bietul de el! Un an cu suspendare pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Şi cică instanta a mai dispus ca gheneralul sa urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare la Primaria comunei Cornetu sau Şcoala Gimnazială nr. 1 Cornetu.Vai, ce l-a pedepsit instanţ, băi, frate! Iar acum se duce la şcoala din Cornetu să-i înveţe meserie şi p-ăia mici, a scris Daniela Tobă, fost purtător de cuvânt al STS, pe Facebook.

    Toate astea fiindcă a furat 180 000 dolari din banii DGIA, adicătălea banii armiei române, cu care şi-a cumpărat o casă.Un lucru interesant: procurorii spun că Gherghe a înapoiat toată suma furată. Bun aşa! Din salariul lui de general meapenist a reuşit să îşi facă o ditamai vila care a costat ceva mai mult decît 180.000 de dolărei, şi după condamnarea cu suspendare a rămas omul cu vila şi a avut, în condiţiile în care uite că a avut suficienţi bănişori la saltea să şi returneze ce a furat. Mişto.Mă uit la pedeapsa primită de general şi mă întreb cît a anume a turnat despre Hăpău şi despre alţii din MApN şi din afara instituţiei, mai spune Tobă.

  • Responsabil PNRR, dezvăluie Dezastrul: Majoritatea ministerelor nu au nici acum fișele de proiect. Funcționarii se uitau la noi ca la niște ciudățenii


    Am avut in responsabilitate PNRR la Ministerul Justitiei, la nivel tehnic impreuna cu Sabin Chiricescu, expert in transformare digitala, iar la nivel politici pe dl.Stelian Ion si dl. Alex Dimitriu. Am vazut cu aceasta ocazie direct (la videoconferinte) sau indirect si ce echipa are MIPE si ce echipe exista in celelalte ministere. No comment, ca nu mai are importanta. Cei de la Comisie puneau intrebari de parca partea romana deja avea proiectele gata. Ori, partea romana nu avea nici un proiect elaborat (poate exceptand Min Transporturilor, cu documentartii tehnice, studii de fezabilitate), ci doar idei de proiect. Intrucat echipa Comisiei a fortat, toate ministerele si-au elaborat „bugete la proiecte” cu o estimare a costurilor unitare. Nu mai intru in detalii cum s-a procedat, cu indicatiile Comisiei sau fara. Cu toate acestea, majoritatea ministerelor nu au nici acum fisele de proiect, afirmă pe Facebook Valentin Ionescu, fost ministru al Privatăzirii în guvernul CDR.

    Noi la justitie am incercat sa fim cu un pas in fata si sa avem o fundamentare la bugetele construite, astfel incat incepusem munca la fisele de proiect, pentru ca nici in ministerul justitiei situatia nu era roza, iar functionarii se uitau la noi ca la niste ciudatenii cand le ceream ceea ce va scriu. Situatia pe care o infatisez arata nivelul de organizare si implicit al capacitatii institutionale din ministere. In aceste conditii, exista un mare semn de intrebare cu privire la executarea PNRR. Sincer nu cred ca PNRR poate fi pus in aplicare pe scara larga, pentru ca ministerele si agentiile nu au capacitatea de a construi, de a gestiona proiecte si de a le pune in executie, mai cu seama cand au mai multe. Au ramas la stadiul de stop-and go, pornesc un proiect, daca il termina e fericire, daca nu, asta e. Dupa un timp se apuca de altul. Nu exista continuitate. La fel si la nivelul administratiei publice locale, cu mici exceptii. Nu exista expertiza in managementul de program si managementul de proiect, ci doar in reguli birocratice (POCA, POCU, infrastructura, adica expertiza pe hartii) care se executa mecanic. In plus, odata ce se lanseaza o achizitie publica contestatiile vin pe banda rulanta, iar situatia asta nu a fost reglementata optim, astfel incat sa se evite intarzierile in lansarea unui proiect. Prin urmare, exista un mare risc ca finantarea in PNRR sa fie blocata si proiectele aflate in executie sa fie finantate de la bugetul de stat care este pe un mare deficit pe termen mediu. Este de neinteles, de ce toata lumea s-a aruncat cu liste de achizitii in PNRR, mai cu seama la infrastructura, in conditiile in care programele operationale nu au atatea constrangeri precum PNRR si sunt suficienti bani in aceste programe, mai spune Ionescu.

  • Judecătorul Cristi Dănileț: Sunt doctori care nu intră în sala de operație fără să nu consume canabis


    Judecătorul Cristi Dănileț a explicat că printre cei care consumă droguri se enumeră și persoane de rang “mai înalt” din județul Cluj precum it-iști sau chiar doctori înainte de a intra în sala de operație. Magistratul a precizat că nu consumul este incriminat în legislația din România, ci deținerea în vederea consumului propriu, transmite Servus Cluj.

    “Sunt intelectuali, mulți IT-ști care consumă cannabis și sunt doctori care nu intră în sala de operație fără să nu consume canabis. N-aș vrea să dau nume, sunt din județul Cluj. Știu de la colegi de ai lor care s-au plâns. Eu trebuie să-mi fac datoria, să îi avertizez pe toți. Există o legislație, dar oamenii poate că nu o cunosc. Sunt unii care invocă <<știi, dom’le, dar legea asta nu e în regulă. Că voi, magistrații, aplicați legea fără să gândiți, că uite sunt alte state precum SUA sau știu eu, Olanda sau Portugalia unde s-a legalizat consumul de substanțe>>. Eu le răspund simplu: mergeți acolo și consumați! Cât timp sunteți pe teritoriul nostru trebuie să respectați legislația din România!Indiferent că ești doctor, profesor sau IT-ist sau boschetar, dacă pot să folosesc denumirea asta, fără o anumită conotație, este interzis să deții asupra ta droguri. A, că ai consumat sau ți s-a făcut rău, ai ajuns la spital, iar medicii când ți-au făcut analize au constatat că tu ești consumator, noi nu intervenim. Deci nu consumul este incriminat în legislația din România, ci deținerea în vederea consumului propriu. Dar dacă este vânzare, dăruire, transport sau depozitare deja intri la trafic, iar pedepsele sunt duble. Deci grjă mare în ce anturaje ne învârtim”, a explicat Cristi Dănileț în emisiunea Servus, Cluj!.

    Cristi Dănileț a povestit pe scurt un caz mai puțin obișnuit, al unui medic stomatolog din zona Dej-Gherla, acolo unde a funcționat o rețea puternică de distribuitori de etnobotanice. Acesta a consumat astfel de substanțe “mai ieftine decât cannabis-ul, cam la jumătate de preț, dar de câteva ori mai puternice care provoacă anumite simptome”, după spusele judecătorului.

    “Era aproape distrus când s-a prezentat în fața mea. Mi-a spus că se simte ca și cum ar fi avut creierul prăjit. Asta era expresia pe care a folosit-o. A spus că nu își aduce aminte nimic din ce a făcut în ultimele 6 luni. Pur și simplu i s-a ras o parte din memorie”, a dezvăluit magistratul.

  • MITĂ LA #ECHIPACÂȘTIGĂTOARE/Cîțu: Cât vrei?


    Europarlamentarul PNL Mircea Hava, unul din vechii baroni PDL din Ardeal, a dezvăluit la o ședință PNL la Sebeș că premierul Florin Cîțu ar fi încercat să cumpere susținerea sa. El a adus chiar și un martor care să îi susțină dezvăluirile, scrie Alba24.

    Mircea Hava: ”Port un pic de ranchiună celor care m-au mințit. Nu pot să zic, ca Băsescu, <rușine Dinu Patriciu>, eu nici măcar nu vă zic să vă fie rușine. Trebuie să fii om să îți fie rușine. (…) Abia aștept să se termine cu Bruxelles să mă întorc. Vă spun singur că mă voi întoarce. Să văd unde voi candida, pentru că minciuna câteodată trebuie pedepsită și mai ales modul în care este făcută”.Mai mult de atât, Mircea Hava a spus că el nu ”dansează nici cu Orban, nici cu Cîțu”.

    Pentru a-și susține afirmațiile, Mircea Hava l-a chemat la microfon pe Marius Hațegan pentru a relata ce i-ar fi spus Florin Cîțu lui Mircea Hava, când premierul i-a cerut sprijinul acestuia, în lupta pentru șefia PNL.

    ”Ce a zis Cîțu către mine în momentul în care trebuia să facem mariajul.

    Marius Hațegan a mers la microfon și a zis: <Cât vrei să o închidem acum>.

    .

  • Clotilde Armand a modificat stema României ștergând crucea și drapelul


    Clotilde Armand a modificat stema României. Până și crucea a dispărut. Această Rușine absolută se numește “stema Primăriei Sector 1” prin decizia primăriței Clotilde Armand. O bătaie de joc la adresa identității noastre naționale și a simbolurilor. Fără cruce, fără drapel, fără simbolurile care compun stema și pe care toți cetățenii le recunosc. A terminat de rezolvat toate problemele din cel mai murdar sector al Capitalei și s-a apucat de grafică și de batjocorit simbolurile naționale!, afirmă Ioana Constantin, fost candidat PMP la Primăria sectorului 1, într-o postare pe Facebook.

    Azi, până și Nicușor Dan a anunțat că nu îi cedează parcurile Herăstrău și Cișmigiu, mai întâi să rezolve problemele sectorului. Ce Rușine, câtă incompetență și cât dispreț! Le adresez rugămintea consilierilor locali de bună credință, indiferent de partid, să facă demersurile pentru ca această Rușine fără margini să fie eliminată din comunicarea oficială a Primăriei Sector 1, mai spune Constantin.

  • Soțul ministrului Sănătății, angajat într-o singură zi la Spitalul Municipal din Oradea. Familia Mihăilă are afaceri profitabile în domeniul Sănătății


    Vă mai amintiți declarația de avere a doamnei ministru al Sănătății? Doamna Mihăilă, desigur, de la USR, cea care lucra în privat dar se plătea, la propria clinică, cu salariul minim pe economie ca nu cumva să dea, ca fraierii, prea mult la Stat.Ei bine, se pare că sejurul doamnei la minister i-a schimbat cumva, percepția, măcar la nivel de familie, în sensul că, de dreapta fiind și cu mediul privat și cu de toate, și-a dat seama că tot la STAT e mai bine. De altfel, ca bugetar, doamna ministru și-a dublat veniturile!Astfel, spun sursele noastre, săptămâna trecută, joi, după mai multe încercări eșuate de a deveni medic radiolog la Spitalul Municipal din Oradea, Marius Călin Mihăilă, soțul doamnei ministru, din postura de SINGUR CANDIDAT, a câștigat și a fost angajat. Dar, bănuim noi, NU cu salariul minim. Concursul domnului Mihăilă s-a desfășurat cu toate probele organizate într-o singură zi, scrie Bihor News.

    Din informațiile Bihor News, domnul Mihăilă s-a mai prezentat de vreo cinci ori la concurs, nu știm dacă tot singur, însă a picat. O fi învățat mai bine de data asta…

    Potrivit declarației de avere, depusă la 1 martie, când a devenit secretar de stat în ministerul Sănătății, în anul fiscal 2020, ea a avut dividende de 137.000 de lei, de la clinica Dermalite.

    Soțul ei, Marius Mihăilă, a avut dividende de peste 382.000 de lei de la clinica Osteoprotect. 

    O declarație de avere depusă în 2020, care acoperă anul fiscal 2019, arată că în acel an dividendele au fost de 142.000 de lei, de la Dermalite, și de 403.000 de lei, de la Osteoprotect.

  • „Pe bune, măi Drulă-Ștrulă?Băiatul ăsta a lucrat la Max Bogl, adică firma aia germană care ia cei mai mulți bani de la statul român?”


    L-am numit pe Marin Griguță în funcția de director general al CNIR, companie ale cărei baze s-au pus încă din 2016, dar care a ajuns să fie operaționalizată abia anul acesta, a scris ministrul Transporturilor Cătălin Drulă pe Facebook.

    Fostul șef al Casei de Sănătate, Lucian Duță, a comentat anunțul lui Drulă:Pe bune ,măi Drulă-Ștrulă?Băiatul ăsta a lucrat la Max Bogl ,adică firma aia germană care ia cei mai mulți bani de la statul român ?Iar tu ești ăla care votează moțiunea prin care te dai singur afară?Vai de capul vostru de odrasle amărâte ale unor securiști care au distrus România !

  • Mișu Negrițoiu, fostul CEO al ING Bank România, explică de ce l-a concediat pe Cîțu: Un mic satrap, foarte învechit


    Mișu Negrițoiu, fostul CEO al ING Bank România, cel care l-a adus pe Florin Cîțu în bancă și apoi l-a îndepărtat prin reorganizare, îl caracterizează pe acesta drept ”un mic satrap, foarte învechit”, care ”nu știe să lucreze în echipă”. Negrițoiu i-a făcut această caracterizare lui Cîțu într-un comentariu la o postare pe Facebook a lui Rareș Bogdan, transmite G4 Media.

    ”Bogdan, USR PLUS sunt singurii care pot duce Romania mai departe. Nu voi, cu Citu. Va cunosc destul de bine pe amindoi, si stii asta. M-ai intrebat odata de Citu. Am fost neutru, dar omul este un mic satrap. De-asta l-am si scos din banca. Este f invechit. Nu stie sa lucreze in echipa. Si chiar crede, ca poate sa faca orice! Orban este singurul care poate sa duca PNL mai departe. Voi il ingropati. Nu-mi pasa, dar pacat de tara! Presedintele tau, pluteste. A ratat sansa unui guvern de 8 ani. Poate a ascultat prea mult, la tine”, a scris Mișu Negrițoiu.

  • Ministrul Dandana a făcut Schimbarea la Delgaz: Soțul liberal înlocuit de nevastă


    Un politician PNL cu funcții de conducere atât în partid, cât și în administrația publică, numit vara trecută reprezentant al statului în Consiliul de Administrație al Delgaz Grid, companie cu rulaj anual de circa 1,5 miliarde lei, a demisionat, fiind înlocuit, în respectivul post de administrator de societate, de către soția sa, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro.

    Pe 30 iunie anul trecut, Ștefan Rădulescu, în prezent vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov și prim-vicepreședinte al organizației județene a PNL, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al operatorului de distribuție de gaze naturale și energie electrică Delgaz Grid, controlat de grupul german de utilități E.ON. Numirea a fost făcută la propunerea Ministerului Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, care deține 13,51% din capitalul companiei.

    Potrivit celei mai recente declarații de avere a soțului, Valentina Ștefania Rădulescu a lucrat anul trecut la Senat.