Categorie: Analize

  • Justiția îl pune la punct pe primarul din Sighet


    Tribunalul Maramures s-a pronunțat in Dosarul nr.692/100/2021 având ca obiect cererea formulată de primarul municipiului Sighetu Marmatiei privind DIZOLVAREA Consiliului Local Sighet, în sensul RESPINGERII CERERII formulata de catre Vasile Moldovan. De asemenea, instanța de judecată a dispus OBLIGAREA reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.500 lei în favoarea consilierilor locali care au formulat și cerere de intervenție accesorie în dosar. Sentința este DEFINITIVĂ, afirmă pe Facebook viceprimarul PNL Din Sighet, Daniela Onița Ivașcu.

    În cadrul Ședinței Consiliului Local de astăzi așteptam măcar scuze din partea primarului, acest lucru însă nu s-a întâmplat. Poate această soluție va reuși să schimbe modul de raportare al primarului la Consiliul Local și implicit la viceprimar, în sensul că un Consiliu Local funcționează pe principii democratice și nu autoritare și impuse. Toți cei aflați în serviciul public ar trebui să înțeleagă însemnătatea misiunii care o au și să se comporte ca atare. Acest fapt nu este echivalentul ”campaniei electorale permanente”, ci înseamnă să respecte legea, să-i implice și să-i asculte pe cei care îi reprezintă, mai spune Ivașcu.

  • La inițiativa lui Titus Corlățean, rezoluție în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei despre îngrădirea dreptului minorităților naționale la învățământ în limba maternă în Ucraina


    Problema îngrădirii dreptului minorităților naționale la învățământ în limba maternă în Ucraina va fi inclusă într-o rezoluție a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.  Prezent la lucrările celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg și online, 27-30 septembrie 2021), senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, salută decizia Biroului Adunării de a susține moțiunea pentru rezoluție pe care a inițiat-o pe tema înrăutățirii accesului minorităților naționale din Ucraina la educație în limba maternă: necesitatea implementării Rezoluției APCE 2189 (2017) prin repartizarea la comisia parlamentară competentă, în vederea elaborării unui raport, cu rezoluție și recomandare, anunță BucPress din Cernăuți.

    În urma sesizării Biroului, Comisia APCE pentru egalitate și nediscriminare a desemnat deja un raportor pe această temă, care va semnala situațiile de înrăutățire a accesului minorităților naționale, inclusiv a etnicilor români din Ucraina, la educație în limba maternă, precum și modalitățile de acțiune în vederea remedierii acestor încălcări flagrante ale drepturilor lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale.

    Moțiunea pentru rezoluție, inițiată de senatorul Corlățean, a beneficiat de sprijinul unor membri ai Delegației Parlamentului României la APCE, precum și de suportul unor membri ai Adunării din Elveția, Franța, Germania, Olanda, Italia, Spania, Letonia, Ungaria, Serbia, Albania și San Marino aparținând tuturor celor cinci grupuri politice ale APCE.

  • Criza combustibililor din UK: Şoferii din Armata britanică vor conduce camioanele cisternă pentru a putea fi umplute rezervoarele benzinăriilor


    Şoferii din cadrul armatei britanice vor începe să conducă camioanele cisternă pentru a putea fi umplute rezervoarele benzinăriilor, în condiţiile în care automobiliştii au fost nevoiţi să se aşeze pentru încă o zi la cozi interminabile, în pofida asigurărilor venite de la premierul Boris Johnson că situaţia se îmbunătăţeşte, informează Reuters.

    Marea Britanie se confruntă de mai multe zile cu un fenomen de achiziţii de panică care a condus la golirea benzinăriilor din mai multe oraşe importante, după ce companiile petroliere au avertizat că nu dispun de suficienţi şoferi care să conducă cisternele de la rafinărie la staţiile de alimentare.

    Ministrul pentru mediul de afaceri, Kwasi Kwarteng, a declarat miercuri că 150 de soldaţi au fost mobilizaţi şi „în câteva zile” vor începe să conducă camioanele cisternă. „Am decis să facem acest lucru şi cred că, în câteva zile, oamenii vor începe să vadă soldaţi la volanul camioanelor cisternă”, a spus Kwasi Kwarteng. Acesta a adăugat că situaţia începe să se stabilizeze iar ţara va ieşi din această criză.

    Un deficit de aproximativ 100.000 de şoferi de camion a provocat haos de-a lungul lanţurilor de aprovizionare din Marea Britanie, existând pericolul apariţiei unor rafturi goale şi majorării preţurilor de Crăciun.

    Întrebat dacă poate garanta că nu vor fi probleme înaintea perioadei aglomerate de cumpărături de sfârşit de an, Kwarteng a spus: „Nu garantez nimic. Tot ceea ce spun este că eu cred că situaţia se stabilizează”, a precizat oficialul britanic.

    Potrivit Reuters, miercuri dimineaţa se formaseră deja lungi cozi de automobile în Londra şi în jurul capitalei britanice precum şi în autostrada de centură care înconjoară capitala. În plus au apărut afişe la unele benzinării care anunţau că nu mai au carburanţi.

    Această criză a dat naştere la solicitări venite din partea doctorilor, asistentelor şi altor lucrători esenţiali care cer să aibă prioritate la alimentarea cu combustibil, solicitări care până acum au fost refuzate de premierul Johnson.

  • Explodează prețul blugilor și al produselor din bumbac


    Cotaţiile futures la bumbac au trecut marţi peste pragul de un dolar pentru o livră prima dată în ultimii zece ani, în contextul în care vremea nefavorabilă şi problemele din industria de shipping pun în pericol livrările de bumbac, ceea ce va duce la creşterea costurilor pentru îmbrăcăminte în toată lumea, transmite Bloomberg conform Agerpres.

    La bursa de la New York, contractul la bumbac cu livrare în luna decembrie a urcat până la 1,005 dolari pentru o livră (453 grame), cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2011. Preţul bumbacului a crescut cu 28% în acest an, pe fondul unei cereri puternice venită în special din China, combinată cu perturbările pe partea de ofertă provocate de pandemie şi haosul din sectorul de logistică, ca urmare a creşterii costurilor cu transportul maritim.

    Un preţ mai mare la bumbac înseamnă că va creşte şi costul articolelor de îmbrăcăminte. Retailerii ar putea încerca să transfere aceste costuri la consumatori, rezultând în inflaţie, pentru orice – de la tricouri la blugi -, ceea ce ar putea diminua cererea şi afecta marjele pentru producători precum Levi Strauss & Co.

    Analiştii se aşteaptă ca 2021 să fie al doilea an consecutiv de deficit global de aprovizionare cu bumbac, iar China, cel mai mare utilizator mondial, are nevoie de noi surse de aprovizionare cu bumbac pentru industria sa textilă, după reacţiile internaţionale negative cu privire la abuzurile la care sunt supuşi uigurii musulmani din regiunea chineză Xinjiang, principala regiune producătoare de bumbac din China. La începutul acestui an, SUA au interzis importurile de produse din bumbac provenit din regiunea chineză Xinjiang.

    Alte importante ţări producătoare de bumbac, precum Bangladesh, Pakistan şi India, au şi ele probleme cu culturile de bumbac. Mexicul, un important cumpărător, se pregăteşte să cumpere cea mai mare cantitate de bumbac american din ultimii 11 ani. În sezonul 2020-2021 încheiat în luna iulie, exporturile de bumbac ale SUA au atins 16,4 milioane baloţi, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, graţie unor importuri globale record. Pentru prima dată în ultimii şase ani, China a depăşit Vietnamul, devenind cea mai importantă destinaţie pentru bumbacul american.

    Cele mai recente motive de îngrijorare cu privire la oferta de bumbac vin din India, unde recolta din statul Punjab este compromisă din cauza unei omizi, susţine Judy Ganes, preşedintele J. Ganes Consulting.

  • Gazprom garantează energie Ungariei pe 15 ani


    Ungaria a semnat cu Gazprom un nou acord de achiziţie de gaze naturale, un contract care să poată garanta securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei timp de cincisprezece ani, în această lume plină de incertitudini, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, luni, la Budapesta.

    Cu ocazia semnării acordului, ministrul a subliniat că
    securitatea aprovizionării cu energie a Europei Centrale a
    reprezentat, întotdeauna, o problemă strategică şi de securitate
    naţională de o importanţă critică. Iar în acest sens, gazele
    naturale joacă un rol extrem de important, şi nu este vorba doar
    despre un fenomen maghiar sau regional, ci de un fenomen în mod
    clar european.

    Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că în 2020, în Uniunea
    Europeană, nivelul consumului de gaze naturale a fost de 400 de
    miliarde de metri cub, iar potrivit unor opinii avizate, importanţa
    acestei surse de energie nu va scădea prea curând. În acest sens,
    Szijjártó a spus că anul trecut, 48% din consumul de gaze al UE a
    provenit de la Gazprom, iar în primele şapte luni ale acestui an,
    livrările companiei către Europa au crescut cu 23%. Pe locul doi
    s-au situat sursele norvegiene, cu o creştere de 24% faţă de anul
    precedent.

  • Turcia nu vrea să împartă gazele din Marea Neagră cu companii străine


    Zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră ar urma să asigure aproximativ o treime din necesarul intern al Turciei în 2027, a declarat luni ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, într-un interviu acordat Bloomberg, scrie Agerpres.

    Turcia ar putea să înceapă extracţia de gaze naturale din Marea Neagră încă din 2023, cu o capacitate iniţială de producţie de 3,5 miliarde metri cubi pe an, a afirmat Fatih Donmez. Obiectivul autorităţilor de la Ankara este majorarea acestei capacităţi până la aproximativ 15 miliarde metri cubi pe an în decurs de patru ani, ceea ce ar fi echivalent cu aproximativ un sfert din producţia anuală de gaze a Uniunii Europene. Capacitatea maximă de producţie la câmpul Sakarya din Marea Neagră avută în vedere de autorităţile de la Ankara, 15 miliarde metri cubi pe an, reprezintă aproximativ o treime din cererea de gaze a Turciei în 2020. Însă creşterea producţiei interne de gaze ar putea duce consumul anul până la 80 de miliarde de metri cubi în 2030, a prognozat anul trecut un oficial turc. 

    Luni, ministrul Energiei a declarat că Guvernul de la Ankara nu intenţionează să invite companii internaţionale care să opereze câmpul Sakarya din Marea Neagră, pentru că firma turcă de stat Tpao are capacitatea tehnică de a face singură acest lucru. Donmez a adăugat că Turcia derulează studii seismice înainte de a efectua un nou foraj de explorare într-o zonă amplasată în vestul câmpului Sakarya, undeva în prima jumătate a anului următor. Turcia vrea să îşi diminueze factura la energie, care se ridică la aproximativ 44 de miliarde de dolari pe an, prin reducerea dependenţei de importuri, care în prezent asigură aproape în întregime consumul de gaze al ţării.

  • Pensia medie în Transilvania reprezintă 48,5% din venitul mediu: În zona centrală a Transilvaniei pensionarii au primit lunar în medie 1 442 lei, în timp ce în Banat 1 394 lei, în Ţinutul Secuiesc 1 348 lei, în zona de Nord a Transilvaniei 1 329 lei, iar în Partium 1327 lei


    Potrivit unei analize publicate, luni, de portalul de date statistice din Transilvania, Erdélystat (Erdelystat.ro), pensia medie în Transilvania reprezintă 48,5% din venitul mediu, transmite agenția maghiară de știri MTI.

    Analiza arată că, în anul 2020, în Transilvania, una din patru
    persoane (24,8% din populaţie) era pensionară, plătită din sistemul
    de asigurări sociale de stat. Proporţia pensionarilor raportată la
    populaţia Transilvaniei este cu puţin mai mare decât proporţia
    naţională. La nivel naţional, 24,2% din populaţie este pensionară.
    Rata a crescut constant în ultimele decenii. În anul 1992, 13,7%
    din populaţia României erau pensionari, iar 14,7% din populaţia
    Transilvaniei.

    Există diferenţe şi la nivel regional în Transilvania. În zona
    centrală a Transilvaniei şi în Partium (judeţele de lângă graniţa
    de vest), proporţia pensionarilor în raport cu populaţia totală
    este mai mare (24,5%, respectiv 24,3%), în timp ce în Ţinutul
    Secuiesc şi Banat este mai mică (23,8%, respectiv 23,4%). În cifre
    absolute, numărul pensionarilor din Transilvania a depăşit 1,645
    milioane.

    În Transilvania, în anul 2020, pensia medie lunară plătită din
    sistemul de asigurări sociale de stat a fost de 1 457 lei, cu 7 lei
    mai mare decât media pe ţară. În zona de Sud a Transilvaniei
    pensiile au fost mai mari decât media (1 666 lei). În zona centrală
    a Transilvaniei pensionarii au primit lunar în medie 1 442 lei, în
    timp ce în Banat 1 394 lei, în Ţinutul Secuiesc 1 348 lei, în zona
    de Nord a Transilvaniei 1 329 lei, iar în Partium 1327 lei.

    În cazul altor tipuri de pensii, mediile lunare sunt mult mai
    mici. Spre exemplu, pensionarii cu handicap au trebuit să se
    mulţumească în medie cu 715 lei pe lună, iar pensia medie după
    munca agricolă, în anul 2020, a fost de 583 lei în Transilvania.

    Analiştii de la Erdélystat au calculat un indicator similar cu
    rata medie de înlocuire a pensiilor care arată, într-un anumit an
    ce procent reprezintă pensia medie lunară din venitul mediu lunar.
    În anul 2020, această rată a fost de 48,5% în Transilvania şi de
    45,1% în România. Comparând judeţele transilvane, raportul dintre
    pensii şi venituri a fost mai mare în judeţele: Hunedoara (73,6%),
    Braşov (55,3%) şi Harghita (54,5%), în timp ce în Cluj (40,0%),
    Timiş (40,4%) şi Satu Mare (45,1%) a fost mai mic. Începând din
    anul 2012, raportul dintre pensii şi venituri a scăzut constant.

  • Ungaria acuză Ucraina de amestec în treburile sale interne


    Ungaria a acuzat luni Ucraina de amestec în afacerile sale interne după ce Kievul a criticat semnarea de către autorităţile de la Budapesta a unui nou acord pe o durată de 15 ani de aprovizionare cu gaze naturale ruseşti cu gigantul energetic Gazprom, relatează Reuters.

    Acordul încheiat de Ungaria constituie ‘o decizie pur politică, nejustificată din punct de vedere economic’ şi este în detrimentul relaţiilor ucraineano-ungare, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul de Externe al Ucrainei, ţară ce riscă să piardă milioane de dolari din taxele de tranzit.

    În replică, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a acuzat Ucraina de interferenţă în afacerile interne ale Ungariei în cadrul unei conferinţe de presă.

    ‘Consumul (european) de gaze nu va scădea şi nici rolul Gazprom nu se va diminua’, a declarat Szijjarto, după ce Gazprom şi directorul executiv al grupului energetic ungar MVM au semnat un nou acord pe termen lung de furnizare a gazelor ruseşti.

    ‘Pentru Ungaria, securitatea energetică este mai degrabă o chestiune de siguranţă, de suveranitate şi economică decât politică’, a afirmat şeful diplomaţiei ungare. ‘Nu poţi încălzi casele cu declaraţii politice!’, potrivit acestuia.

    Gazprom va pompa anual 4,5 miliarde de metri cubi de gaze spre Ungaria pe două rute: 3,5 miliarde de metri cubi prin Serbia şi 1 miliard de metri cubi prin Austria, potrivit acordului finalizat de Ungaria la sfârşitul lunii august, semnat luni şi care intră în vigoare de la 1 octombrie.

  • Socialiștii câștigă Portugalia, dar pierd Lisabona


    Socialiştii aflaţi la putere în Portugalia au câştigat alegerile municipale de duminică, dar au suferit o neaşteptată înfrângere la Lisabona, arată rezultatele votului din cvasitotalitatea circumscripţiilor, transmite AFP conform Agerpres.

    În urma alegerilor din cele 308 municipalităţi, tabăra premierului Antonio Costa a obţinut 34,4% din voturi, asigurându-şi conducerea în 147, faţă de 30,8% din voturi şi 108 posturi de primar pentru opoziţia de centru-dreapta.

    Socialiştii portughezi, care au câştigat alegerile locale şi în 2013 şi 2017, se aşteptau la o victorie la diferenţă mai mică decât acum patru ani, când au obţinut cel mai bun rezultat din istorie, cu 161 de primării şi 38% din voturi, faţă de 98 de municipalităţi şi 28% din voturi pentru principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat (PSD, centru-dreapta) şi aliaţii săi.

    Însă în capitala Lisabona coaliţia de dreapta condusă de fostul comisar european Carlos Moedas a dejucat toate pronosticurile, învingându-l cu 35,8% din voturi faţă de 31,7% pe primarul în exerciţiu Fernando Medina, care şi-a recunoscut înfrângerea în cursul nopţii de duminică spre luni.

    Scrutinul de duminică din Portugalia, marcat de o uşoară creştere a ratei absenteismului – 46,3%, de la circa 45% în 2017 – s-a desfăşurat într-un context favorabil guvernului condus de Antonio Costa, care tocmai a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor sanitare aflate încă în vigoare, începând de joi.

  • Rareș Bogdan: Nu dăm nici un pas înapoi


    PNL întinde o mână către USR PLUS, pentru refacerea coaliției, declară la RFI prim-vicepreședintele liberal Rareș Bogdan. El precizează că discuțiile se vor relua după Congresul USR PLUS. Eurodeputatul afirmă că PNL nu va face vreo alianță cu PSD sau cu AUR.

    Rareș Bogdan spune că prima opțiune a PNL este refacerea coaliției cu USR PLUS: ”Întindem o mână, fără să exagerăm, către colegii din USR PLUS, dar n-o să venim acum zi de zi să le solicităm asta, pentru că înțelegem că sunt într-o retorică internă de campanie, vom discuta cu domniile lor după data de duminică, atunci când se încheie votul și la USR PLUS, cu noul președinte ales, fie că e domnul Barna, fie că e domnul Cioloș, dar și cu întreaga echipă de acolo și prima noastră opțiune a rămas, rămâne și va rămâne indiscutabil refacerea coaliției cu USR PLUS, pentru a continua ceea ce am început și din păcate s-a gripat puțin în ultima perioadă”.

    La precizarea jurnalistului că atât Dan Barna, cât și Dacian Cioloș au declarat răspicat că USR PLUS nu revine în coaliția cu PNL, atâta vreme cât Florin Cîțu e premier, liberalul a răspuns: ”Haideți să discutăm cu domniile lor după data de luni, adică exact peste o săptămână și sunt absolut convins că își vor nuanța puțin poziția sau cel puțin se vor așeza la masă, sunt convins că nu vor refuza să stăm la o masă, pentru a relua dialogul și pentru a găsi formula optimă pentru revenirea la guvernare. Noi mai ales acum după ce premierul Cîțu a fost ales președinte al PNL, vă dați seama, deci a fost încărcat și cu forța președintelui de partid, cu forța PNL, nu avem nici un motiv să renunțăm la domnia sa (…). La noi, situația este clară în ceea ce-l privește pe domnul Cîțu, nu dăm nici un pas înapoi. Cred că va trebui să discutăm extrem de serios pe un calendar de reforme, pe un calendar de proiecte”.