Categorie: Analize

  • Ucraina amenință Occidentul că sare în brațele Chinei, rușii ironizează


    Senatorul rus Aleksei Pușkov a comentat declarația consilierului independent al biroului președintelui Ucrainei, Aleksei Arestovici, potrivit căruia Kievul ”își va întoarce privirea” spre China în absența unui sprijin din partea Occidentului, relatează agenția RIA Novosti conform Vești din Rusia.

    În ajun, Arestovici a afirmat că Ucraina va lua calea apropierii față de Beijing, dacă țările Occidentului vor obliga Kievul să ducă la îndeplinire Acordurile de la Minsk (privind soluționarea pașnică a conflictului din Donbass – n.r.). În același timp, el a apreciat că autoritățile de la Kiev își pot permite să ignore părerea ”partenerilor occidentali”.

    ”Problema este că Ucraina este genetic incapabilă să existe independent: pentru așa ceva ea nu are nici istorie adevărată, nici un fundament național dezvoltat, nici o identitate deplină, nici elită politică în stare să promoveze o politică independentă”, a scris Pușkov pe pagina sa de pe rețeaua socială Telegram.

    Potrivit spuselor sale, asemenea amenințări arată că elitele ucrainene sunt incapabile de acțiune autonomă ca atare, nedorind altceva decât să se ”lipească” de unul dintre actualele centre de putere ale lumii.

    ”În același timp, o astfel de amenințare este irealizabilă. Cu orientarea ei fermă către prioritatea profitului și a raportului preț-calitate, China nu este interesată de Ucraina. La rândul ei, Ucraina nu are nimic de oferit Chinei. Este o ”amenințare” goală”, a concluzionat senatorul.

    RIA Novosti menționează că, după recentele discuții dintre președintele SUA, Joe Biden, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, secretarul de presă al liderului ucrainean, Serghei Nikiforov, s-a plâns de lipsa de concretețe din partea Washingtonului și a Berlinului în problema susținerii suveranității Ucrainei și a tranzitului de gaze pe teritoriul ei.

  • Scandalul celor 600 milioane de euro din PNRR pentru amicul ministrului Energiei: Virgil Popescu, amendat de Bruxelles, trebuie să demisioneze


    Deputatul PSD de Gorj Claudiu Manta cere public demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu, pentru modul în care a gestionat proiectele cuprinse în PNRR.

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, într-un interviu pentru Economedia.ro și G4Media.ro, că a decis să scoată toate proiectele directe ale unor companii de stat și private din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) transmis de România la Bruxelles, în locul finanțării directe a acestor proiecte punctuale urmând să fie organizată o selecție competitivă de proiecte. Proiectele, care apăruseră în versiunea inițială a PNRR și urmau să fie finanțate direct din bugetul de 29,2 miliarde de euro, aparțineau unor companii cu capital majoritar de stat (Electrica SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica) sau unor parteneriate între companii de stat (Romgaz) și compania privată GSP Power, deținută de magnatul Gabriel Comănescu.

    “Comisia Europeană mi-a dat dreptate zilele trecute, când a cerut ministrului Energiei, Virgil Popescu, să includă în PNRR selecție competitivă de proiecte(call), și nu proiecte individuale alese pe sprânceană, ca până acum. A fost nevoie de întâlniri la Bruxelles pentru ca, acum, să poată participa orice companie din România la depunerea de proiecte pe PNRR, nu numai cele agreate de actuala guvernare. Pentru modul cum a gestionat această situație, cer public demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu, cel care recunoaște public că a permis să existe ”loc de interpretări”, lucru inacceptabil pentru accesarea fondurilor europene” a notat, pe pagina de socializare, Claudiu Manta.

  • Daniel Morar: Cei care atacă CCR nu sunt inteligenți


    „Curtea Constituțională nu poate fi reformată decât prin modificarea Constituției, pentru că aproape tot ce e în legea Curții Constituționale se regăsește într-o formă contrasă în dispozițiile constituționale. Categoric, pentru asta trebuie modificată Constituția (…). Nu poate fi desființată Curtea Constituțională și probabil domnul Orban a vorbit la supărare. Majoritatea dintre țările europene au Curți Constituționale. (…) Însă o dată ce ai Curte Constituțională nu o mai poți să o desființezi pentru că o Curte Constituțională este categoric un garant al respectării drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit Constituției noastre, limitele revizuirii noastre se blochează în această – hai să-i spunem – axiomă. Nu poți să revizuiești Constituția, nu poți să schimbi nimic din ea dacă aceasta are ca rezultat afectarea drepturilor și libertăților cetățenești și a garanțiilor lor. Or Curtea Constituțională este garantul respectării drepturilor și libertăților cetățenilor. Prin urmare, atât timp cât există în Constituție, trebuie să se obișnuiască cu ea pentru că acolo va rămâne. Curtea Constituțională nu poate fi desființată”, a declarat judecătorul CCR, Daniel Morar, într-un interviu pentru Aleph News.

    Despre atacurile la adresa CCR, Morar susține următoarele:

    „Eu am un exercițiu în a primi aceste critici de când eram șef la DNA, prin urmare nu mă afectează foarte mult. Dar le cunosc, le știu, le citesc, și ce mă miră este că nivelul discursului politic vizavi de Curte, că este un discurs politic categoric, n-a crescut absolut deloc în acești ani. Iar atacurile la adresa Curții sunt extrem de simpliste. Atacurile înseamnă: Curtea este pesedistă sau Curtea este penelistă în funcție de soluția pe care o primesc, soluția zilei. Însă nu am văzut oamenii politici sau oamenii publici să analizeze deciziile CCR din punct de vedere al Dreptului, al considerentelor.

    Toate deciziile CCR sunt în Monitorul Oficial și în ultimii ani sunt extrem de elaborate, sunt scolastice, chiar sunt adevărate manuale. Prin urmare, dacă ai ceva de reproșat Curții Constituționale trebuie să vii cu argumente juridice. Dacă vii doar și critici poziționarea Curții sau tu, ca om politic, alipești Curtea partidului din Opoziție față de tine înseamnă că greșești. Este cea mai facilă abordare care nu presupune nici inteligență și nici pricepere. Probabil de aceea apelează atât de des la aceste atacuri”, susține acesta.

    Paradoxul este că, în acest moment, Curtea este alcătuită din politicieni în mai mică măsură decât din magistrați. Suntem 5 foști magistrați la Curtea Constituțională, 1 profesor universitar și abia 3 oameni care au făcut politică. Prin urmare, nu cred că aceasta este linia bună de atac

  • Programul Ungariei de dezvoltare economică din Transilvania/Ministrul maghiar de finanțe în Mureș: Datorită măsurilor de consolidare economică din ultimii 10 ani, continuă să existe resurse pentru a sprijini familiile, viaţa spirituală şi dezvoltarea economică


    Datorită măsurilor de consolidare economică din ultimii 10 ani, continuă să existe resurse pentru a sprijini familiile, viaţa spirituală şi dezvoltarea economică, a declarat Mihály Varga, ministrul ungar al finanţelor, la ceremonia de sfinţire şi inaugurare a noii Biserici Reformate din comuna Pănet, judeţul Mureş, se arată în comunicatul ministerului, publicat duminică conform agenției maghiare de știri MTI.

    Potrivit documentului, Guvernul ungar a oferit un sprijin, din
    bugetul de stat, de peste 350 de milioane de forinţi (aprox. 974
    000 euro) pentru construirea bisericii din localitatea situată în
    apropierea municipiului Târgu Mureş.

    Comunicatul îl citează pe ministrul ungar al finanţelor care a
    subliniat faptul că Guvernul ungar acordă importanţă problemei
    solidarităţii naţionale, progresului comun al maghiarilor de peste
    graniţele Ungariei şi a celor din patria mamă, păstrării
    rădăcinilor culturale şi a valorilor creştine ale Europei.

    Din acest motiv, Guvernul ungar ajută, de ani de zile, la
    consolidarea economică a maghiarilor de peste hotare, a adăugat
    politicianul. 

    Mihály Varga a mai amintit că programul de dezvoltare economică
    din Transilvania a fost lansat în anul 2017. Ungaria oferă sprijin
    în formarea profesională, în dezvoltarea afacerilor maghiare, dar
    şi în ceea ce priveşte educaţia maghiarilor.

    Începând din anul 2010, au fost renovate, cu sprijinul
    Guvernului ungar, 3 000 de biserici şi au fost construite
    aproximativ 150 de lăcaşe de cult, în Ungaria şi în Bazinul
    Carpatic, în zonele populate de maghiari. Anul acesta, s-a luat
    deja decizia cu privire la programul de renovare a bisericilor
    maghiare: 1 800 de lăcaşe de cult vor fi renovate sau continuă
    renovarea acestora, dintre care 1 400 se află în Ungaria, iar 400
    peste hotare, a explicat ministrul.

    Prin construirea bisericii din Pănet, s-a realizat nu doar o
    clădire cu o arhitectură remarcabilă, dar s-a consolidat şi o
    comunitate de credincioşi devotaţi, dedicaţi să facă acest lucru ca
    să dăinuie. Credinţa membrilor comunităţii a adus la viaţă noua
    biserică şi ei au fost aceia care au preluat o parte semnificativă
    din povara construirii bisericii, a precizat ministrul.

    Potrivit lui Mihály, evenimentele pandemiei şi procesele
    politice actuale “ne-au întărit în ideea că nu putem renunţa nici
    la dreptul de a decide noi înşine, nici la puterea credinţei
    creştine fără a-i face vulnerabili pe oameni. Prin urmare, în
    procesul nostru de luare a deciziilor, trebuie să ţinem cont în
    continuare de interesele maghiarilor, trebuie să protejăm
    comunităţile maghiare, independenţa noastră şi fundamentele
    creştine ale Europei”.

  • 2 pui de urs au rămas blocați într-un tomberon la Coliba Haiducilor din Poiana Brașov


    Doi pui de urs au rămas blocaţi duminică, într-un tomberon de gunoi din Poiana Braşov, în care intraseră în căutare de hrană, ei fiind scoşi de către jandarmi şi eliberaţi în pădure.

    Incidentul s-a produs duminică, în zona Coliba Haiducilor, din Poiana Braşov, în locul în care sunt depozitate resturile menajere. Jandarmii au răsturnat tomberonul, iar animalele s-au întors în pădure.

  • Europarlamentarul Terheş: Mesajul public acum e că dacă o persoană moare de COVID după ce s-a vaccinat, oamenii, de fapt, nu trebuie să se impacienteze, pentru că acest lucru „nu e ceva anormal”


    La inceput s-a spus ca oamenii trebuie sa se vaccineze pentru a nu se infecta cu COVID-19. Si s-au infectat. Au zis apoi ca vaccinarea previne „formele grave” de COVID. Si nu doar ca nu le-a prevenit, dar oameni au inceput sa moara atat de complicatiile de pe urma vaccinului, cat si de COVID. Mesajul public acum e ca daca o persoana moare de COVID dupa ce s-a vaccinat, oamenii, de fapt, nu trebuie sa se impacienteze, pentru ca acest lucru „nu e ceva anormal”, a scris pe facebook europarlamentarul PNȚCD Cristian Terhes.

    „Mai multe persoane vaccinate mor de COVID decât persoanele nevaccinate, potrivit unui raport recent al Public Health England (PHE). Raportul arată că 163 din cele 257 de persoane (63,4%) care au murit în termen de 28 de zile de la un test COVID pozitiv între 1 februarie și 21 iunie, au primit cel puțin o doză de vaccin. La prima vedere, acest lucru poate părea alarmant, dar este EXACT așa cum ar fi de așteptat”, scrie SciTechDaily, citat de HotNews. Link in comentarii.Voi cum comentati stirea aceasta?, mai afirma Terhes.

  • În Mykonos s-a interzis muzica și circulația noaptea


    Autorităţile din Grecia au interzis sâmbătă muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat libertatea de circulaţie pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus raportate, transmite Reuters.

    Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

    Din cauza unui „îngrijorător focar local”, Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, sau persoanele care au urgenţe medicale.

    Restricţiile se vor aplica până la data de 26 iulie.

  • NASA anunță inundații catastrofale datorită mișcărilor orbitale ale lunii


    NASA anticipează în ultimul său studiu că vor veni inundaţii majore ca urmare a schimbărilor climatice şi al mişcărilor orbitale ale Lunii, acest din urmă fenomen producându-se cu ciclicitate de secole.

    Potrivit NASA, Pământul se va confrunta cu inundaţii mai severe ca niciodată în zonele de coastă, care vor fi provocate de un efect combinat al schimbărilor climatice şi al mişcărilor orbitale ale Lunii. Problemele vor începe în 2030 şi vor ţine un deceniu întreg. „La mijlocul anilor 2030, fiecare coastă a SUA va experimenta inundaţii cu maree în creştere rapidă, când un ciclu lunar va amplifica creşterea nivelului mării cauzat de schimbările climatice”, scrie NASA, explicând că Luna controlează fluxul şi refluxul mărilor şi oceanelor, dar în circa 10 ani, din cauza modificărilor naturale ale orbitei sale, îşi va schimba orientarea faţă de planetă. Astfel, satelitul natural al Terrei va ajunge într-o poziţie în care va accentua mareea. La acest fenomen se va adăuga nivelul în creştere al mărilor şi oceanelor, cauzat de încălzirea globală, ceea ce va duce la o situaţie catastrofală pentru zonele de coastă.

  • Boc: Trebuie să punem capăt războaielor interne sau aceste războaie interne vor pune capăt performanţei PNL în 2024


    Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, şi-a exprimat din nou susţinerea faţă de premierul Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, în discursul ţinut sâmbătă, la conferinţa de alegeri interne a PNL Bihor. Boc a atras atenţia asupra faptului că luptele interne din PNL dau ocazia adversarilor politici să îi critice pe liberali. „Avem obligaţia, fiecare dintre noi în această competiţie, să arătăm ce e mai bun în PNL, nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noştri”, a afirmat Boc.

    „Ar fi păcat mare ca fructele la toată această muncă a noastră să le culeagă altcineva în 2024 şi asta ar însemna pentru noi o trimitere în opoziţie pentru foarte mulţi ani dacă pierdem anul 2024. De aceea, spun cu îngrijorare, că m-am uitat atent la ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni în PNL şi nu este bine. Războaiele interne din PNL trebuie să se încheie. Trebuie să punem capăt războaielor interne sau aceste războaie interne vor pune capăt performanţei PNL în 2024. Avem obligaţia, fiecare dintre noi în această competiţie, să arătăm ce e mai bun în PNL, nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noştri. Sunt atâtea lucruri bune care se fac în actul de guvernare, sunt atâtea lucruri bune care s-au făcut în anii anteriori de guvernare, sunt atâtea proiecte politice importante pe care le avem în faţă! La acestea trebuie să ne raportăm şi nu la calomnierea colegilor de partid, sau, mai mult decât atât, la punerea lor într-o lumină care va fi folosită de opoziţie sunând: Vedeţi, voi spuneţi despre voi aşa ”, a mai afirmat Emil Boc. 

  • Bloomberg: România și Europa, probleme cu grâul


    La începutul lunii iunie, fermierul român Costin Telehuz era foarte optimist cu privire la recolta de grâu din acest an, în special având în vedere seceta de anul trecut, însă apoi au urmat trei săptămâni de ploi necontenite care au afectat calitatea recoltei mai mult decât mărimea, transmite Bloomberg.

    În prezent, Costin Telehuz crede că doar jumătate din recolta sa de grâu este suficient de bună pentru a putea fi folosită la panificaţie, comparativ cu majoritatea recoltei într-un an normal. Restul va fi folosit ca nutreţ pentru animale, ceea ce înseamnă un preţ de vânzare mai mic.

    Situaţia este similară în celelalte state din Uniunea Europeană, în condiţiile în care zone din Franţa şi Germania au înregistrat luna trecută o cantitate dublă de precipitaţii faţă de valoarea normală. Chiar dacă firma de consultanţă Strategie Grains mizează pe o majorare a producţiei de grâu cu 12% în acest an, comparativ cu anul trecut, ploile necontenite şi-au făcut simţite efectele chiar în momentul în care începea recoltatul, provocând apariţia unor boli şi blocând tractoarele în câmpurile ude.

    „Ne aşteptăm la o revenire semnificativă a producţiei UE” spune Vincent Braak, analist la Strategie Grains. Acesta a avertizat însă că o „parte importantă” din recolta de grâu va fi reorientată dinspre panificaţie spre utilizarea ca nutreţ.

    Deşi asta ar putea pune sub semnul întrebării vânzările spre pieţele cu standarde de calitate ridicată, cum este Africa de Nord, există şi motive de optimism. Uniunea Europeană se aşteaptă ca exporturile sale să crească cu 11% iar blocul comunitar este un concurent pentru a prelua o parte din cota de piaţă a rivalilor, în condiţiile în care America de Nord este lovită de secetă, iar vânzările Rusiei au fost complicat de o taxă la export. În plus, chiar şi grâul de calitate inferioară ar putea fi la mare căutare, în condiţiile în care există presiuni asupra aprovizionării mondiale cu nutreţuri.

    În cazul României, vremea a majorat cu siguranţă volumul producţiei de grâu, traderul Cerealcom Dolj prognozând o creştere de 64% a recoltei în acest an. România este una din primele ţări din UE care începe recoltatul grâului şi recent a dominat vânzările în Egipt, cel mai mare importator mondial.

    Însă ploile abundente din România şi Bulgaria au afectat calitatea grâului. Chiar şi aşa, grâul celor două ţări ar putea fi pe placul statelor din Asia de Sud-Est, unde există o cerere solidă pentru grâu folosit ca nutreţ şi în plus există îngrijorarea că taxa la export din Rusia ar putea face achiziţiile de acolo nesigure, a declarat managerul de risc de la Cerealcom, Thomas Deevy.

    Chiar dacă Deevy crede că exporturile de grâu ale României ar putea să accelereze, fermierul Costin Telehuz a descris situaţia drept „puţin sumbră”.

    „Nu va fi neapărat o recoltă proastă” crede Costin Telehuz, care are o fermă în Bărăgan. „Însă ne aşteptam să fim într-o situaţie complet opusă faţă de ceea ce am îndurat anul trecut”, a spus Telehuz.