Categorie: Analize

  • Firmele vor avea obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar precum transferul de credit, debitarea directă sau cardul de plată- amendament al deputatului Gabriela Horga


    Folosirea unor instrumente moderne de plată poate contribui la combaterea evaziunii fiscale și la creșterea siguranței în perioada de pandemie.Firmele vor avea obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar precum transferul de credit, debitarea directă sau cardul de plată, dacă Parlamentul va aproba un amendament în acest sens, pe care l-am depus împreună cu colegul meu, George Tuță.Este absolut normal în anul 2021 ca un mijloc de plata electronic să fie pus la dispoziția clientului care îl solicită, dacă îl solicită, afirmă deputat PNL de Giurgiu Gabriela Horga pe Facebook.

    Firmele vor scădea costurile de achiziție pentru aceste aparate din impozitul pe profit. Noile modificări ar urma să fie aplicate în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.De ce avem nevoie de astfel de modificări? Cash-ul din economie a ajuns la sfârşitul primului semestru din 2021 la peste 92,8 miliarde de lei, marcând un nou maxim istoric, după o creştere cu 12,7% faţă de nivelul din iunie 2020, după cum reiese din datele centralizate de Banca Națională. Fără să generalizez, este evident că este mai ușor să faci evaziune fiscală atunci când folosești numerar, decât atunci când folosești plăți electronice. Știm cu toții că se întâmplă ca oamenii să plătească în numerar, să nu primească chitanță și, din grabă sau din comoditate, să accepte această situație. Sunt bani pe care statul îi pierde.În plus, plățile electronice sunt în pas în plus pentru a diminua corupția. De asemenea, sunt mai sigure într-o perioadă de pandemie. Astăzi firmele care au cifra de afaceri sub pragul de 50.000 de euro nu sunt obligate să dețină mijloace de plată electronice. Sigur, introducerea instrumentelor de plată fără numerar trebuie însoțită și de alte măsuri, cum ar fi extinderea digitalizării, în special în mediul rural, mai afirmă Horga.

  • Ciolacu: În urma unor alegeri s-ar putea o coaliție PSD-PNL. Acum e exclusă


    Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat joi la B1 TV că o guvernare PSD – PNL este ”exclusă în acest moment”. El a adăugat însă că ”s-au pierdut timpii adecvați să faci acest lucru pentru că președintele Iohannis a vrut guvernul său”.

    Întrebat dacă în alt moment ar putea exista o astfel de coaliție, Ciolacu a spus că ”în urma unor alegeri s-ar putea un asemenea lucru”.

  • Înalta Curte duce DNA spre faliment – Flux24.ro


    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că se încalcă art. 285 alin. 2 C. proc. pen. în situația publicării în presă a unor informaţii conţinute de dosarul penal la un moment când acesta se afla în faza urmăririi penale, întucât dispozițiile anterior menționate impun caracterul nepublic al procedurii, tocmai în considerarea regimului acestei faze a procesului penal – acela al strângerii de probe necesare cu privire la existenţa infracţiunii, identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul trimiterii în judecată, transmite Ph-Online.

    În speță, instanța supremă a constatat că, din punct de vedere al probaţiunii, este suficient că reclamantul a făcut dovada publicării în presă a unor componente ale dosarului penal aflat în custodia instituției pârâte – DNA – la un moment când procedura avea caracter nepublic, aşa încât acţiunea sau inacţiunea acesteia (care a făcut posibilă încălcarea secretului etapei procedurale respective) să îmbrace forma ilicitului, fiind evident că această specificitate a fazei urmăririi penale, care intră în atributul exclusiv al procurorului şi al organului de cercetare penală supravegheat de acesta, a fost încălcată.

    Înalta Curte a menținut decizia CAB privind obligarea DNA la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând prejudiciu moral produs prin divulgarea, fără drept, a unor interceptări şi date personale din dosarul de urmărire penală şi prin comunicatele de presă. (Decizia nr. 913 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

  • Bulgari puși pe lista neagră de americani, partenerii români și funcționari dubioși de la ANAF


    În presa on line bulgara au aparut informatii privind societatea VP Brands (denumita anterior Vinprom Peshtera) si actionarii sai, care alaturi de oficiali ai guvernului bulgar sunt implicati in acte de coruptie care au determinat includerea acestora pe lista Magnitsky (Actul Global Magnitsky adoptat de SUA in 2016 care permite guvernului american să sancționeze oficialii guvernelor străine implicați în încălcarea drepturilor omului oriunde în lume).

    Partener al VP Brands in Romania este grupul de societati controlate de catre omul de afaceri iesean Vasile Ciausu, cu privire la care de asemenea planeaza suspiciuni de coruptie in care ar fi implicat alaturi de oficiali din cadrul ANAF. Din acest grup de societati fac parte Premier Drinks SRL, Rotact BEV SRL, Retail Plus Services SRL, The Windepot SRL, Selex Trading SRL.Premier Drinks a acumulat datorii gata de bugetul de stat (TVA si accize generate de comertul cu bauturi alcoolice) de peste 80 milioane lei, datorii a caror recuperare in cadrul procedurii de faliment deschisa fata de societate este mai mult decat improbabila.

    Rotact Bev SRL, succesoarea lui Premier Drinks,  prin implicarea oficialilor ANAF a reusit  sa obtina diverse inlesniri la plata ce i-au persmis acumularea de obligatii bugetare scadente in valoare de peste 180 milioane de lei. Retail Plus SRL este actualul partener si achizitor direct al VP Brands, valoarea obligatiilor bugetare scadente ale acestuia fiind in plina “dezvoltare,”, prin aceeasi metoda patentata de predecesoarele sale, atingand in prezent valoarea “modica” de 30 milioane lei.

    Toate aceste trei societati, alaturi de VP Brands, societatea din Bulgaria pusa pe lista neagra de catre americani, sunt implicate intr-un dosar de contrafacere a marcii Unirea aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti. Există suspiciunea că afacerea ar fi fost favorizată de diversi functionari publici (practieni in insolventa si oficiali din cadrul ANAF)

  • PALMA POLONIEI ȘI UNGARIEI: Termină Via Carpatia care ar trebuie să treacă în România prin Lugoj, Turnu Severin și Craiova


    Tronsonul ungar al coridorului de transport Via Carpatia, care leagă Marea Baltică de Marea Egee, urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, a declarat joi la Budapesta preşedintele ungar Janos Ader, după o întâlnire cu omologul său polonez Andrzej Duda, informează MTI conform Agerpres.

    Secţiunea ungară a şoselei va avea 230 de kilometri din totalul de 3.300, a precizat oficialul ungar în conferinţa de presă comună cu preşedintele Poloniei.

    Janos Ader a amintit că Europa Centrală a fost dezavantajată sub aspectul infrastructurii înainte de 1990 şi în anii care au urmat, reţelele de căi ferate, energie şi digitale ale regiunii fiind subdezvoltate.

    La rândul său, Andrzej Duda a afirmat că realizarea tronsonului polonez de 530 kilometri al şoselei decurge conform planului şi a salutat anunţul lui Ader privind apropiata finalizare a celui ungar, sugerând că polonezii vor putea utiliza această rută pentru a ajunge la destinaţiile de vacanţă încă din vara viitoare.

    Noua rută este crucială pentru sistemul rutier european şi finalizarea sa va reprezenta o piatră de hotar în transportul rutier, a punctat Duda.

    Via Carpatia a fost promisă României și de fostul ambasador american Zuckermann.

    Guvernul PNL a promis anul trecut că va face drum express pe traseul Via Carpatia prin România. Via Carpatia avea în proiect în România și a doua variantă, prin Transilvania.

    Pe traseul Lugoj-Drobeta Turnu Severin-Craiova și continuarea nici nu au început lucrările.

  • Grampet a făcut un tren care poate circula cu 120 km/h. Viteza medie în România este de 30 de kilometri pe oră.


    Un tren produs la Pașcani, în județul Iași, este pregătit pentru omologare. Poate atinge o viteza de 120 kilometri pe oră și are o capacitate de 164 de locuri. Ar urma să circule însă pe căi ferate pe care viteza medie este de 30 de kilometri pe oră. Autotrenul construit de Electroputere Pașcani a trecut de ultimele teste și e pregătit pentru omologare. Construcția trenului de mare viteză a început în urmă cu patru ani, transmite Digi 24.

    Autotrenul fabricat la Pașcani consuma de trei ori mai puțin combustibil decât locomotivele diesel.

    Electroputere Pașcani este partea a Grupului Grampet condus de Gruia Stoica.

  • Agenţia Europeană a Medicamentului a adăugat o boală neurologică extrem de rară ca efect al vaccinului AstraZeneca


    Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a adăugat o boală neurologică extrem de rară, sindromul Guillain-Barré (GBS), ca posibil efect secundar al vaccinului pentru Covid-19 al AstraZeneca, arată o actualizare regulată a siguranţei publicată miercuri de instituţie, transmite Reuters conform news.ro.

    Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din Statele Unite a adăugat un avertisment legat de sindromul Guillain-Barré, ca posibil efect secundar al vaccinului pentru Covid-19 al companiei Johnson & Johnson.

  • Primar PSD către Ciolacu: Nu știu ce jocuri meschine face. Să nu creadă că suntem niște proști care nu văd ce fac ei! Alt primar PSD: Un guvern minoritar PNL susținut de PSD


    Primarul PSD al comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, atac la liderul Partidului Social-Democrat, Marcel Ciolacu.   “Nu are curaj, nu are maturitate politică. Nu știu ce jocuri meschine face. Trebuie să ne spună de ce nu intră la guvernare” declară edilul social-democrat, nemulțumit de criza de guvernamentală dar și de faptul că PSD ezită să intre la guvernare, transmite Radio Infinit.

    Geogia vrea să le ceară și altor primari PSD să ia atitudine împotriva conducerii partidului.

    ”Să nu creadă că suntem niște proști care nu văd ce fac ei!” spune primarul.  

    Mădălin Ungureanu, primarul PSD al comunei Bălești, crede că soluția la criza guvernamentală este un guvern minoritar PNL, cu susținere parlamentară inclusiv din partea partidului său.  

  • Scandalul sex simbolului anticorupției și hoțul miliardului de dolari din Moldova: Rămâne cu emisiune la Radio Europa Liberă, fără la tv


    Postul de televiziune TV8 din Chișinău a anunțat că a retras din grila sa de programe emisiunea „Politica Nataliei Morari”, după ce realizatoarea ei a anunțat public că tatăl copilului ei care are câteva luni este controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, fugit în străinătate de cercetarea penală în R. Moldova. În comunicatul de presă al televiziunii TV8 se spune că retragerea emisiunii Nataliei Morari se face din rațiuni decurgând din „codul deontologic al jurnalistului, politica editorială internă, și misiunea și valorile TV8”.

    CITEȘTE ȘI: Icoana luptei anticorupție din Moldova în pat cu unul din cei mai mari escroci de la Chișinău

    Anunțul a venit la o zi după ce Morari și-a dat demisia din funcția de președintă a Asociației Obștești „Media Alternativă”, deținătoarea licenței postului TV8. Ea a scris pe rețele că ar fi fost „șantajată” de Serviciul de Informații și Securitate cu fapte din viața ei privată, iar SIS a răspuns că ziarista are dreptul să se adreseze Procuraturii Generale. Natalia Morari, ajunsă cunoscută publicului mai întâi cu articole despre corupție în Rusia, apoi prin rolul jucat în demonstrațiile din aprilie 2009, de la Chișinău, este colaboratoarea postului Radio Europa Liberă Moldova, unde are o emisiune lunară.

    Mai multe organizații de presă din R. Moldova au reacționat la dezvăluirea de către jurnalista Natalia Morari a relației sale cu omul de afaceri controversat Veaceslav Platon, fugit în străinătate de cercetarea penală în R. Moldova. „Considerăm că relația Nataliei Morari cu Veaceslav Platon ar putea submina încrederea consumatorilor de media într-o presă liberă și independentă.

    „Regretăm declarația întârziată a Nataliei Morari. Gestul ei ar putea afecta imaginea TV8 drept o instituție media integră și independentă din punct de vedere a politicii editoriale”, se spune în declarația citată de Ziarul de Gardă, și semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice și Asociația Media Guard.

  • Un liberal a trecut la STRICT SECRET documentele de studii şi domiciliul lui Fritz


    Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, precum şi toţi şefii din Primărie nu mai sunt obligaţi să îşi publice documentele de studii şi domiciliul, după ce Consiliul Local a revocat cele două hotărâri în şedinţa de plen de marţi seară. Votul decisiv a fost dat de consilierul local al PNL Raul Ambruş.

    Aleşii USR PLUS au reuşit să adune încă un vot de la PNL pentru că hotărârile întoarse de prefect să fie revocate. Este vorba despre cele două hotărâri ale Consiliului Local Timişoara care prevăd ca cei din conducerea Primăriei, dar şi consilierii locali să îşi publice diplomele de studii şi domiciliul. Votul liberalului Raul Ambruş a fost cel care a decis soarta celor două proiecte.

    Consilierul Local al PNL, Raul Ambruş a votat diferit de colegii săi liberali, după ce în această vară a fost implicat direct într-un scandal atunci când a candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara. În urma scandalului în care a organizat conferinţa de alegeri doar cu susţinătorii săi, conducerea PNL Timiş a propus excluderea acestuia din partid şi a organizat noi alegeri în cadrul cărora contracandidatul lui Ambruş de la prima rundă, Cosmin Tabără, a fost ales Lider al PNL Timişoara.