Etichetă: polonia franta

  • Brexitul întărește Polonia, Parisul vorbește de ”un rol-cheie în viitorul Europei”


    Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, consideră că Polonia poate juca ‘un rol-cheie în viitorul Europei’, într-un interviu publicat miercuri, la cinci zile după întâlnirea sa de la Varşovia cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, informează AFP.

    Declaraţia ministrului pare să confirme o încălzire a relaţiilor între Polonia şi Franţa, după o perioadă de răcire marcată prin anularea bruscă de către Varşovia a unei importante achiziţii de elicoptere Caracal ale Airbus şi de divergenţe publice în probleme politice.

    ‘Polonia poate juca un rol-cheie în viitorul Europei, iar Franţa este conştientă de aceasta. Deja ea este unul din actorii principali pe scena europeană’, susţine Le Maire în cotidianul independent Dziennik Gazeta Prawna (DGP).

    ‘Există divergenţe, este adevărat. Dar noi trebuie să le depăşim şi să ne concentrăm pe întărirea cooperării. Potenţialul este enorm’, a adăugat el.

    Relaţiile între Varşovia şi Paris au cunoscut tensiuni de la sosirea la putere în Polonia a conservatorilor partidului Lege şi Justiţie (PiS) în octombrie 2015.

    Pe lângă eşuarea contractului privind vânzarea de elicoptere franceze Caracal, euroscepticismul liderilor polonezi, în conflict cu Bruxellesul cu privire la statul de drept, l-a determinat pe preşedintele francez Emmanuel Macron să-i acuze în octombrie trecut – la fel şi pe liderii de la Budapesta – că ‘mint’ cu privire la UE.

    Varşovia, la rândul său, a acuzat că Franţa ‘a încălcat legislaţia europeană’, depăşind pragul deficitului public (cu cheltuielile decise după manifestaţiile ‘vestelor galbene’).

    Dar în acest an, în contextul Brexit-ului, care întăreşte prin ricoşeu poziţia Poloniei, ţară cu aproape 40 de milioane de locuitori, cu o creştere economică solidă, se aşteaptă ca Macron să efectueze o vizită în Polonia la o dată care rămâne să fie stabilită.

    Litigiul asupra contractului privind elicopterele Caracal a fost ‘o mare dezamăgire’ pentru Paris, a recunoscut Le Maire. ‘Dar în politică trebuie să depăşeşti dezamăgirile şi să gândeşti la viitor, şi nu la trecut’, a adăugat ministrul francez al economiei.

  • Polonia respinge suveranitatea europeană


    Polonia este decisă să-şi apere viziunea sa asupra Uniunii Europene într-o Europă post-Brexit, în pofida faptului că ţara este ameninţată de sancţiunile Bruxelles-ului, susţine ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz într-un interviu publicat vineri de AFP, punând accent pe protejarea pieţei unice şi a parlamentelor naţionale.

    ”Ceea ce se conturează este posibilitatea ca noi să luăm locul Marii Britanii în ceea ce priveşte programul său: ataşamentul faţă de concurenţa liberă şi sensibilitatea la ameninţarea rusă, precum şi apărarea propriilor poziţii, a suveranităţii”, declară Jacek Czaputowicz.

    Potrivit şefului diplomaţiei poloneze, Londra a estimat întotdeauna mai bine agresivitatea Moscovei decât au făcut-o Germania şi Franţa.

    La fel ca Londra, ”noi nu am avut niciodată încredere în acţiunile lui Vladimir Putin şi pe bună dreptate”, afirmă oficialul polonez, care evocă ”agresiunea în Georgia, agresiunea în Ucraina, anexarea Crimeei, acţiunile contra intereselor lumii occidentale în Siria, sprijinul pentru Assad împotriva intereselor Franţei şi acum tentativa de ucidere a lui Skripal”.

    După acest din urmă scandal, Polonia a expulzat patru diplomaţi ruşi, acelaşi număr ca Franţa şi Germania, ”un semnal important al unităţii noastre”, menţionează Jacek Czaputowicz în acelaşi interviu.

    De asemenea, el subliniază convergenţa de opinii cu Berlinul. ”Înainte de orice, suntem pentru o singură Uniune Europenă cu 27 de membri, aşa cum a spus cancelarul Angela Merkel la Varşovia, şi nu pentru o Uniune cu mai multe viteze”, explică ministrul afacerilor externe polonez.

    La o săptămână de la prima sa vizită la Paris, Czaputowicz recunoaşte divergenţele cu Franţa în legătură cu viitorul Uniunii Europene, respingând ‘suveranitatea europeană’ susţinută, în opinia sa, de preşedintele francez Emmanuel Macron.

    ”O ‘Europă suverană’ suscită temeri în rândul nostru. Este imposibil de avut o suveranitate în interiorul unei suveranităţi. Cu alte cuvinte, o Europă suverană pune sub semnul întrebării suveranitatea statelor. Eu nu cred că francezii pot accepta un transfer de suveranitate la nivelul UE în detrimentul suveranităţii Franţei. Este, aşadar, o discuţie care trebuie să continue dacă cele două părţi doresc o Europă puternică”, accentuează ministrul polonez.

    În opinia sa, Franţa şi Polonia au opinii diferite cu privire la sursa legitimităţii UE. Conform Varşoviei, aceasta trece prin parlamentele naţionale ”ce reprezintă societăţile ţărilor membre”.

    ”Problema se referă la consolidarea anumitor instituţii supranaţionale, precum Comisia Europeană. Este vorba de a şti care este rolul lor, dacă ele sunt legitime prin ele însele sau în virtutea deciziilor statelor”, continuă Jacek Czaputowicz.