Etichetă: Augustin Lazăr

  • SCANDALUL MOMENTULUI/ Raluca Prună: Și dacă Lazăr i-a trimis clasarea lui Iohannis în dosarul candidaturii care e problema?/ REACȚIE: Prună și-a aruncat în aer TOATE propunerile de numiri în parchete


    Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, a declarat vineri seară la B1 TV că nu vede care e problema dacă Augustin Lazăr ar fi pus rezoluţia de clasare a dosarului care îl viza pe Klaus Iohannis în dosarul candidaturii la funcția de procuror general. Prună a fost cea care l-a propus pe Lazăr, iar președintele l-a numit.

    Nu îmi aduc aminte, dar dacă ar fi așa, care ar fi problema?, a declarat Prună într-un interviu acordat Sorinei Matei.

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru MEDIAFAX, că va publica în următoarele zile rezoluţia de clasare a dosarului care îl viza pe Klaus Iohannis, pe care a găsit-o în dosarul de candidatură a procurorului general, Augustin Lazăr.

    Ministrul Tudorel Toader a declanşat, miercuri, procedura de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr, procuror general al României, ocazie cu care a vorbit despre cele 20 de puncte pe care i le reproşează acestuia. Cea mai gravă pare să fie tocmai prezenţa, în dosarul de candidatură din 2016 a lui Augustin Lazăr, a unei rezoluţii de clasare care îl viza pe Klaus Iohannis, din vremea în care ocupa funcţia de primar ar Sibiului.

    REACȚIA LUI CHRIS TERHEȘ, PREȘEDINTELE COALIȚIEI ROMÂNILOR DIN SUA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI, LA DECLARAȚIILE RALUCĂI PRUNĂ

    Ministrul Justitiei, Raluca Pruna soseste la ceremonia de instalare in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a lui Augustin Lazar, la sediul P.I.C.C.J. din Bucuresti, miercuri, 4 mai 2016. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

    Raluca Pruna tocmai si-a aruncat in aer TOATE propunerile de numiri in parchete pe care le-a facut in perioada cat a fost ministru. Ea, cu gurita ei, a spus ca:

    1. Ea nu verifica „lucrarile” pe care candidatii la introduceau in dosar, pentru ca nu e magistrat, fiind rolul CSM-ului sa le verifice.

    2. Ea trimitea dosarul candidatului cu lucrarile la CSM.

    Problema este ca la momentul acesta, ea deja luase o decizie pe cine sa propuna, asa ca ma intreb: daca ea nu verifica lucrarile din dosar, cum a putut lua o decizie pe cine sa propuna intr-o functie in parchete? Pe ce criterii?

    Altfel spus, daca nu verifica lucrarile, de unde a stiut ea ca Lazar era mai bun ca si Olaru sau Haineala?

    3. Dupa ce i se intoarcea avizul de la CSM, ea a spus ca nu trimitea tot dosarul la Iohannis (adica cu lucrarile in el), ci doar CV-ul candidatului, avizul de la CSM si o adresa in care ii spunea presedintelui ca acea persoana e propunerea ei. Pai daca nu avea tot dosarul, Iohannis atunci pe ce criterii sa fi decis daca-l numeste sau nu pe procurorul propus intr-o functie de conducere?

    Voi va dati seama ca TOATE numirile lui Pruna din parchete sunt aruncate in aer?

    Prezenta rezolutiei de clasare din dosarul lui Lazar e nimic pe langa ce a dezvaluit acum Pruna cum facea propunerile de numire in parchete.

  • Apare documentul clasării dosarului lui Iohannis de către Lazăr


    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru MEDIAFAX, că va publica în următoarele zile rezoluţia de clasare a dosarului care îl viza pe Klaus Iohannis, pe care a găsit-o în dosarul de candidatură a procurorului general, Augustin Lazăr.

    În replică, procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis, vineri, că a cerut de la CSM informaţii privind rezoluţia de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, despre care Tudorel Toader a spus că a găsit-o în mapa de candidatură şi că nu a fost găsit un astfel de document.

    „Am cerut relaţii de la CSM şi mi-au comunicat că la mapă nu a fost identificat un asemenea document”, a precizat procurorul general, Augustin Lazăr.

    Decizia vine după ce ministrul Tudorel Toader a declarat miercuri, în declaraţia în care a anunţat că declanşează revocarea procurorului general Augustin Lazăr, că acesta a fost numit de preşedinte fără evaluare, la propunerea ministrului Raluca Prună, dosarul conţinând însă o rezoluţie de clasare ce îl viza pe Klaus Iohannis.

  • Toader îl ironizează pe Iohannis: Preşedintele ne spune mai întâi faptul că nu îl va revoca pe A. Lazăr apoi va citi raportul primit de la Ministerul Justiţiei!


    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a comentat joi, pe Facebook, reacţia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la cererea de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, afirmând că şeful statului spune mai întâi că nu-l revocă şi apoi că va citi raportul de evaluare.

    „Nimic nou sub soare: Preşedintele ne spune mai întâi faptul că nu îl va revoca pe A. Lazăr apoi va citi raportul primit de la Ministerul Justiţiei!”, a scris Tudorel Toader.

    Joi, Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a primit raportul privind activitatea managerială de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi consideră că cererea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr, este „complet neadecvată şi de natură să genereze neîncredere în sistem şi îngrijorare în rândul partenerilor europeni”.