Suceveni în carantină prinși în aeroportul din Sibiu când se pregăteau să se îmbarce într

Written by

in

Nouă persoane din localitatea suceveană Pătrăuţi, aflată în carantină, s-au prezentat, vineri, la Aeroportul din Sibiu pentru a se îmbarca într-o cursă charter spre Karlsruhe, fiind oprite la punctul de frontieră. Aceste persoane vor fi transportate înapoi în localitatea de domiciliu, transmite news.ro.

– Reclama –

Potrivit Prefecturii Sibiu, la zborul charter programat pentru decolare vineri, la ora 18.20, cu destinaţia Karlsruhe s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, localitate aflată în carantină în baza Ordonanţei Militare nr. 6.

– Advertisement –

„Aceştia au fost identificaţi la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească. Transportul acestora către localitatea de domiciliu va fi asigurat sub coordonarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”, a transmis Prefectura Sibiu.

Vineri, de pe Aeroportul Sibiu au decolat două zboruri charter spre Germania, unul la ora 15:00 având la bord un număr de 185 de pasageri, iar al doilea la ora 18:00 cu circa 95 de pasageri.

– Advertisement –