Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
– Reclama –
„Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro.
– Advertisement –
Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie”, a afirmat acesta, potrivit Agerpres.
„Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi.Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela”, a adăugat Chiriţoiu.
– Advertisement –