Șeful CIA, vizită neanunțată la Moscova

Written by

in

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), William Burns, a avut marţi, la Moscova, o întrevedere cu extrem de influentul şef al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, au anunţat serviciile acestuia din urmă, informează AFP conform Agerpres.

– Reclama –

William Burns şi Nikolai Patruşev au discutat despre „relaţiile ruso-americane”, a informat Consiliul de Securitate rus, într-un comunicat succint.

Vizita directorului CIA, prezentat adesea drept cel mai experimentat dintre diplomaţii ţării sale, nu fusese anunţată, iar Consiliul de Securitate rus nu a furnizat niciun alt detaliu. Nici ambasada SUA la Moscova nu a făcut vreun comentariu pe subiect.

Această întrevedere survine în condiţiile în care relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt afectate de o serie de diferende de anvergură.