PSD nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto

Written by

in

PSD a anunţat, luni, într-un comunicat oficial, că nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile. Social-democraţii menţionează că atunci când ordonanţa de urgenţă va ajunge în dezbaterea parlamentară, PSD va depune amendamente pentru înlăturarea prevederilor care descurajează investiţiile din acest sector şi va solicita o dezbatere în regim de urgenţă, astfel încât modificările să fie aprobate înainte de expirarea termenului în care trebuie emise normele de aplicare.

– Reclama –

”PSD nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile. Chiar dacă s-ar aplica din 2026, o astfel de măsură ar avea ca efect descurajarea investiţiilor în acest domeniu, ceea ce contravine obiectivelor României de a dezvolta surse alternative de energie electrică. PSD consideră că, în actualul context economic, statul trebuie să încurajeze gospodăriile şi IMM-urile care pot face investiţii în sisteme de producţie de energie regenerabilă, pentru acoperirea consumului propriu şi, eventual, pentru livrarea surplusului în sistemul energetic naţional”, precizează social-democraţii.

”Ca atare, atunci când ordonanţa de urgenţă va ajunge în dezbaterea parlamentară, PSD va depune amendamente pentru înlăturarea prevederilor care descurajează investiţiile din acest sector şi va solicita o dezbatere în regim de urgenţă, astfel încât modificările să fie aprobate înainte de expirarea termenului  în care trebuie emise normele de aplicare”, spune PSD.