Vicepreşedintele PNL, Radu F. Alexandru, acuză Ministerul Culturii pentru ratarea includerii Ansamblului monumental Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu…
DIN DECLARATIA LA DNA A LUI CATALIN TEODORESCU, DEPUTAT PNL/PDL, SEF PDL ARGES, FOST VICEPRESEDINTE ANRP
* Catalin Teodorescu a ramas fara imunitate in dosarul retrocedarilor ANRP
“Ea ( Crinuţa Dumitrean) avea o relaţie vădit apropiată cu domana Bica. Această concluzie fiind lesne de conturat datorită faptului că înaintea celor mai multe şedinţe aveau discuţii în biroul de la ANRP. Nu am participat la aceste discuţii, dar faptul că, în cadrul comisiei aveau o poziţie comună mă duce cu gândul că discuţiile purtate se refereau la abordarea unitară a dosarelor. Este ştiut faptul că Crinuţa Dumitrean era susţinută în poziţie de Ioan Oltean , acesta venind periodic la sediul Autorităţii, ocazii cu care purta discuţii uneori îndelungate , în biroul doamnei Dumitrean, cu aceasta. Pe parcursul discuţiilor, doamna preşedinte nu putea fi deranjată , nici măcar la telefon, nici dacă era o urgenţă în cadrul instituţiei. (..)I-am cerut doamnei Dumitrean o discuţie , spunându-i că eu şi ea suntem răspunzători şi atunci mi-a replicat că nu suntem acolo de capul nostru , că am fost numiţi şi susţinuţi politic şi mi-a sugerat , pentru a fi bine, să avem o poziţie unitară , ceea ce sigur nu avea cum să facă să nu te gândeşti la un vot unitar. Am considerat că este o modalitate de presiune, ea prevalându-se de relaţia strânsă pe care o avea cu Ioan Oltean. Era clar pentru mine că , dacă voi mai avea atitudini contrare, va apela la Ioan Oltean pentru a mă schimba din funcţia de vicepreşedinte ANRP şi pentru a-mi periclita situaţia politică. “
Stan Popa (foto), vicepreședinte al AVAS, este audiat miercuri la sediul DNA în dosarul în care a fost pus sub acuzare pentru corupție președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Titu Bojin, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au declarat, pentru AGERPRES, că Stan Popa ar urma să fie și el pus sub acuzare în acest dosar de către procurorii anticorupție.Procurorii DNA au efectuat miercuri dimineața percheziții la sediile Consiliului Județean Timiș, Administrației Bazinale de Apă Banat, Direcției de Drumuri și Poduri, la 17 primării și la alte instituții publice din județ, precum și la CFR Călători.